- Dosarul nr.
- 1cs-78/2026
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 14 mai 2026
- Părțile
- Dan Rebeja
- Pe scurt
- Art.46- 49 CPP
1cs-78/2026 — Art. 183 alin. 2 CP
ÎNCHEIERE
cu privire la cererea de strămutare a cauzei penale în privința lui Dan Rebeja (art. 183 alin. (2) Cod penal) (Dosarul nr. 1cs-78/2026 Nr. PIGD 1-2414447001-1cs-12052026) Cererea de strămutare respinsă ca inadmisibilă, deoarece a fost depusă după începerea cercetării judecătorești; Cererea reprezintă o recuzare deghizată; Strămutarea pentru asemenea motive poate avea loc doar dacă cererea de recuzare a fost admisă și în instanța respectivă nu poate fi constituit un complet care să examineze cauza. 14 mai 2026 Textul corespunde originalului Judecând în lipsa părților cererea de strămutare formulată de avocatul Cristina Dumbravă, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Vladislav Gribincea, Preşedinte, Leonid Chirtoacă, Alexandru Negru, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 17 decembrie 2024, în Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni, a fost înregistrată cauza penală de învinuire a lui Dan Rebeja în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 183 alin. (2) Cod penal.
La 11 mai 2026, avocatul Cristina Dumbravă, în interesele lui Dan Rebeja, a depus o cerere prin care solicită strămutarea judecării cauzei de la Judecătoria Hîncești, sediul Ialoveni, la o altă instanță egală în grad. Ea pretinde că judecătorul Svetlana Bîcu a fost recuzată de către apărătorul precedent. Cererea de recuzare a fost respinsă de judecătorul Viorel Botnaraș, care face parte din același complet de judecată cu judecătorul recuzat. El consideră că instanța este lipsită de imparțialitate, deoarece la dosar lipsesc procesele verbale a ședințelor, contrar instrucțiunilor cu privire la activitatea de evidență și documentare procesuală. Instanța este partinitoare la stabilirea ședințelor de judecată. Avocata consideră că sunt aplicabile raționamentele dezvoltate de Curtea Supremă de Justiție în cauzele nr. 1cs-304/2024, 1cs-305/2024, 1cs-306/2024 și 1cs-365/2024. Potrivit informațiilor din Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), în această cauză au fost fixate opt ședințe de judecată. La 23 aprilie 2026, a avut loc ședința preliminară și instanța a dispus începerea cercetării judecătorești.
La 12 mai 2026, dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție.
MOTIVAREA INSTANȚEI
4. Conform art. 39 pct. 5) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție are competența exclusivă de a examina cererile de strămutare a cauzelor penale, care pot fi formulate de către președintele instanței de judecată sau de una dintre părți. Instituția strămutării este o excepție de la competența instanțelor judecătorești. Având în vedere importanța respectării competenței stabilite de lege a instanțelor judecătorești pentru buna funcționare a acestora și fortificarea încrederii în sistemul judecătoresc, strămutarea poate fi admisă doar în situații deosebit de convingătoare.
Completul notează în primul rând că, conform art. 47 alin. (1) Cod de procedură penală, cererea de strămutare poate fi formulată cu cel puțin cinci zile 1 înainte de începerea cercetării judecătorești. Cauza penală se află pe rolul instanței din care se solicită strămutarea de aproape un an și șase luni. Au avut loc șapte ședințe de judecată, iar cercetarea judecătorească a fost începută la 23 aprilie 2026. Prin urmare, cererea de strămutare este inadmisibilă (mutatis mutandis încheierea nr. 1cs-162/2025, § 5).
Argumentele din cererea de strămutare reprezintă de fapt o cerere de recuzare deghizată. Strămutarea nu poate substitui instituția recuzării, iar conform art. 34 alin. (4) Cod de procedură penală, recuzarea anticipată a tuturor judecătorilor dintr-o instanță nu este admisă (încheierile nr. 1cs-540/2024, nr. 1cs-556/2024, nr. 1cs-539/2024, nr. 1cs-124/2025). Pretinsele nereguli invocate nu reprezintă un motiv suficient pentru a pune la îndoială imparțialitatea tuturor judecătorilor instanței în care se examinează. Situația din prezenta speță este diferită de cea din cauzele invocate de avocat. În cauzele nr.1cs-304/2024, 1cs-305/2024, 1cs-306/2024 și 1cs-365/2024, problema strămutării era analizată din perspectiva faptului că obiectul acestora viza drepturile și interesele legitime ale judecătorilor. Asemenea circumstanțe nu sunt în prezenta speță.
Modul de gestionare a cauzei, soluționarea cererilor de recuzare și pretinsa încălcare a regulilor de evidență și documentare procesuală nu constituie temei pentru strămutare. Recuzarea judecătorului a fost deja respinsă, iar eventualele obiecții cu privire la imparțialitatea judecătorului sau încălcarea dreptului la apărare pot fi invocate în căile ordinare de atac. Prin urmare, circumstanțele invocate nu sunt temei de strămutare.
Conform art. 50 Cod de procedură penală, o altă cerere de strămutare poate fi înaintată doar în baza unor motive care nu au fost și nu au putut fi cunoscute anterior. Dacă o nouă cerere de strămutare nu respectă această cerință, în temeiul art. 50 alin. (3) Cod de procedură penală, ea se anexează la dosar fără a fi expediată Curții Supreme de Justiție pentru examinare.
Din motivele de mai sus, în conformitate cu art. art. 46-50 Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge ca inadmisibilă cererea de strămutare depusă de avocatul Cristina Dumbravă. Încheierea este irevocabilă. Președinte Vladislav Gribincea Judecători Leonid Chirtoacă Alexandru Negru 2