- Dosarul nr.
- 1rh-3/2025
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 30 martie 2026
- Părțile
- Viorel Topa
- Pe scurt
- Art. 331-1 CPP
1rh-3/2025 — 191 alin. 5 CP
ÎNCHEIERE
cu privire la cererea de accelerare a judecării cauzei penale privind învinuirea lui Viorel Țopa (art.191 alin. (5) Cod penal) (Dosarul nr. 1rh-3/2025 Nr. PIGD 1-25016043-01-06022025) Cererea de accelerare respinsă, deoarece nu au fost invocate circumstanțe excepționale care să justifice examinarea revizuirii în afara rândului; Existența unei soluții irevocabile diminuează din necesitatea examinării mai rapide a cauzei. 30 martie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților cererea de accelerare a judecării cauzei penale privind învinuirea lui Viorel Țopa, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Vladislav Gribincea, Preşedinte, Leonid Chirtoacă, Ion Munteanu, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 13 ianuarie 2012, prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, Viorel Țopa a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 191 alin. (5) Cod penal și condamnat la opt ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
La 10 iulie 2012, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, a fost respins apelul ca nefondat și menținută sentința.
La 14 noiembrie 2012, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie, a fost declarat inadmisibil recursul împotriva sentinţei şi deciziei din 10 iulie 2012.
După ce condamnarea a devenit irevocabilă, a fost depusă o cerere la CtEDO. Aceasta a fost conexată cu o altă cerere aflată pe rol. La 16 mai 2019, CtEDO a comunicat cererea Guvernului Republicii Moldova. Potrivit informațiilor de pe pagina web a CtEDO, cererea încă nu a fost examinată.
La 02 septembrie 2019, avocatul Dumitru Pavel, în interesele lui Viorel Țopa a declarat recurs în anulare, solicitând casarea deciziei Curții Supreme de Justiție din 14 noiembrie 2012, a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2012 și a sentinţei Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 13 ianuarie 2012, cu încetarea procesului penal în privinţa lui Viorel Ţopa, în temeiul art. 391 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală sau achitarea lui Viorel Ţopa.
În recursul în anulare, recurentul s-a referit la comunicarea cererii de către CtEDO. El a invocat că dosarul ar fi intentat la comandă, menit să-l reducă la tăcere și să-l pedepsească pentru demersurile sale de apărare a drepturilor și informare a autorităților despre pretinse sustrageri de bunuri. Acesta a susținut existența unor multiple încălcări procesuale, inclusiv încălcarea principiului non bis in idem, lipsa competenței organului de urmărire penală și a instanței de judecată, încălcarea regulilor de repartizare a dosarului, refuzul administrării probelor și audierea martorilor, precum și menținerea hotărârilor fără examinarea argumentelor apărării. Totodată, a invocat lipsa probelor care să susțină învinuirile, inexistența prejudiciului, lipsa implicării sale în contractele vizate, pretinse acțiuni contradictorii ale organelor de urmărire penală și ale instanțelor, caracterul politic al dosarului, precum și încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil. 1
La 07 mai 2020, prin decizia Curții Supreme de Justiție, a fost respins ca inadmisibil recursul în anulare. Instanța a notat că, potrivit art. 452 și art. 453 Cod de procedură penală, această cale extraordinară de atac poate fi exercitată o singură dată, exclusiv în scopul reparării erorilor de drept determinate de existența unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, iar recursurile ulterioare sunt considerate repetate și lipsite de suport legal. Comunicarea cauzei de către CtEDO nu constituie în sine un viciu fundamental în sensul art. 453 alin. (1) și art. 6 pct. 44) Cod de procedură penală. În condițiile în care recursul în anulare precedent, depus la 14 mai 2013, a fost deja examinat de către Curtea Supremă de Justiție la 24 octombrie 2013, recursul în anulare ulterior are caracter repetat, fiind inadmisibil.
La 05 octombrie 2020, avocatul Dumitru Pavel în interesele lui Viorel Țopa a înaintat Procurorului General al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, o cerere privind deschiderea procedurii de revizuire a procesului penal în cauza penală. Procuratura a depus o cerere de redeschidere a procedurii.
La 11 martie 2021, procurorul în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Roman Rusu a transmis în instanța de judecată cererea de revizuire, iar la 12 martie 2021 a fost repartizată judecătorului raportor.
La 10 iunie 2021, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a fost respinsă propunerea procurorului în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Roman Rusu, privind revizuirea procesului penal, ca fiind neîntemeiată și lipsită de suport juridic.
La 22 iunie 2021, avocatul Dumitru Pavel, în interesele lui Viorel Țopa, a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea cauzei și emiterea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă cererea de revizuire, revizuirea hotărârilor de condamnare și încetarea procesului penal în temeiul art. 391 alin. (1), pct. 5) Cod de procedură penală.
La 24 iunie 2021, procurorul Roman Rusu a declarat recurs, prin care a solicitat casarea sentinței, admiterea cererii de revizuire, rejudecarea cauzei și încetarea procesului penal. La 28 septembrie 2023, procurorul Roman Rusu a solicitat retragerea recursului.
La 14 noiembrie 2023, avocatul Dumitru Pavel, în interesele lui Viorel Țopa, a înaintat Curții de Apel Chișinău cererea de revizuire din 05 octombrie 2020, cu mențiunea că, potrivit modificărilor legislative intrate în vigoare la 01 septembrie 2023, Curtea de Apel Chișinău este competentă de a examina cererea de revizuire.
La 08 februarie 2024, Curtea de Apel Chișinău a admis cererea de retragere a recursului declarat de procuror și a încetat procedura în ordine de recurs. Ea a admis recursul avocatului Dumitru Pavel, în interesele lui Viorel Țopa, a casat sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 10 iunie 2021 și 2 a remis cauza la rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată. Cauza a fost remisă la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
La 28 noiembrie 2024, avocatul Dumitru Pavel, în interesele lui Viorel Țopa, a depus o cerere prin care a solicitat emiterea unei încheieri cu privire la declinarea competenței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în favoarea Curții Supreme de Justiție. Procurorul a depus demers privind declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Chișinău.
La 10 decembrie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a respins cererea avocatului Dumitru Pavel și a admis demersul procurorului Roman Rusu. Cauza a fost transmisă Curții de Apel Chișinău pentru examinare.
La 23 ianuarie 2025, Curtea de Apel Centru și-a declinat competența de la examinarea cererii de revizuire în favoarea Curții Supreme de Justiție.
Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție la 04 februarie 2025. La 06 februarie 2025, cauza a fost repartizată judecătorului raportor Lilia Roic-Botezatu. Din motivul încetării transferului temporar la Curtea Supremă de Justiție al acesteia, la 05 iunie 2025, cauza a fost redistribuită completului de judecători format din Stella Bleșceaga, Alexandru Negru și Ghenadie Eremciuc.
La 18 martie 2026, avocatul Dumitru Pavel, în interesele lui Viorel Țopa, a depus o cerere de accelerare a examinării cauzei. El invocă faptul că cererea de revizuire a fost depusă în anul 2020, iar de atunci au trec peste șase ani. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție, însă nu a fost stabilit un termen de judecată la mai bine de un an de la depunere. Această întârziere este gravă, având în vedere că Viorel Țopa se află de peste 14 ani sub efectele unei condamnări considerate arbitrare, iar libertatea și bunurile sale sunt permanent amenințate. Durata excesivă a acestor proceduri ridică serioase semne de întrebare cu privire la accesul efectiv la justiție. Avocatul solicită stabilirea unui termen de până la 30 de zile pentru examinarea cererii de revizuire, având în vedere gradul redus de complexitate al cauzei în această fază.
La 23 martie 2026, cererea de accelerare a fost repartizată judecătorului Vladislav Gribincea.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
21. Art. 20 alin. (3) Cod de procedură penală prevede următoarele: „(3) Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale privind infracţiunile de corupţie, cele conexe actelor de corupţie, a cauzelor penale în care sunt persoane aflate în arest, precum şi minori se fac de urgenţă şi în mod prioritar.”
Art. 3311 alin. (1), (5), (6) Cod de procedură penală prevede următoarele: „(1) În situația în care într-o cauză penală concretă există pericolul încălcării termenului rezonabil al judecării cauzei, participanții la proces pot adresa 3 instanței care judecă în fond cauza o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei.. (5) Judecătorul sau completul de judecată decide asupra cererii privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei printr-o încheiere motivată, prin care fie că obligă instanţa care judecă în fond cauza să întreprindă un act procedural, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii, fie că respinge cererea. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
23. Cererea de revizuire a fost depusă la 05 octombrie 2020. Totuși, dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție la 04 februarie 2025. La 06 februarie 2025 a fost repartizat judecătorului raportor Lilia Roic-Botezatu. Din motivul încetării transferului temporar la Curtea Supremă de Justiție al acesteia, la 05 iunie 2025, cauza a fost redistribuită completului de judecători format din Stella Bleșceaga, Alexandru Negru și Ghenadie Eremciuc.
La moment pe rolul Curții Supreme de Justiție se află aproximativ 2.700 de cauze penale, inclusiv cauze înregistrate în anii 2022-2023. Curtea Supremă de Justiție a început examinarea recursurilor înregistrate în anul 2023. Cererea de revizuire se află pe rolul Curții Supreme de Justiție din 04 februarie 2025 (para. 15). Din materialele cauzei rezultă că condamnatul nu se află în detenție. În cauza condamnatului deja există o hotărâre irevocabilă, fapt ce de asemenea diminuează din necesitatea examinării mai rapide a cauzei (mutatis mutandis încheierea nr. 1rh-7/2023, § 13). Potrivit art. 20 alin. (3) Cod de procedură penală, sunt examinate cu prioritate cauzele ce vizează persoane private de libertate, cauzele de corupție și conexe corupției, precum și cele care implică minori. Cererea de accelerare nu indică circumstanțe excepționale, cum ar fi starea gravă de sănătate care pune în pericol viață, sau riscul expirării termenului de detenție sau de prescripție, care să justifice examinarea cauzei în afara ordinii stabilite. Admiterea cererii de accelerare ar conduce la amânarea examinării cererilor de recurs și revizuire depuse anterior și la un tratament diferențiat și nejustificat al altor cauze pentru simplul motiv că în ultimele cauze nu a fost depusă cerere de accelerare. Prin urmare, cererea nu poate fi admisă.
Potrivit practicii sale, dosarele penale sunt examinate de Curtea Supremă de Justiție într-o singură ședință. Ședința este anunțată pe pagina web a instanței doar atunci când cauza este gata pentru decizie, fiind amânată în situații ieșite din comun. Aceasta explică de ce în cauza dată încă nu a fost fixată o ședință.
Din aceste motive, în conformitate cu art. 3311 Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge cererea avocatului Dumitru Pavel cu privire la accelerarea judecării cauzei penale nr. 1rh-3/2025 în ordine de revizuire. 4 O cerere repetată privind accelerarea examinării revizuirii poate fi înaintată după șase luni. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte Vladislav Gribincea Judecători Leonid Chirtoacă Ion Munteanu 5