- Dosarul nr.
- 2ac-102/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 septembrie 2026
- Părțile
- Urîtu Ştefan cu privire la înlocuirea succesorului în drepturi în cadrul procedurii de executare
- Pe scurt
- Conflict negativ de competenta
2ac-102/26 — Contestarea actelor administrative
ÎNCHEIERE cu privire la conflictul negativ de competență apărut între Completul specializat în materie de drept civil și Completul specializat în materie de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Centru, la examinarea cererii depuse de Ștefan Urîtu cu privire la înlocuirea succesorului în drepturi în cadrul procedurii de executare a hotărârii judecătorești, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de Elena Sclifos împotriva Primăriei municipiului Chișinău, Agenției de Privatizare, Galinei Anecanova, SRL „Anegal-Exim”, Vladimir Ciugai și Oxanei Lica cu privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului material și moral, (Dosarul nr. 2ac-102/26 NR. PIGD 2-26005101-01-2cc-02062026) Conflictul negativ de competență privind examinarea cererii de înlocuire a succesorului în drepturi în cadrul procedurii de executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză de contencios administrativ,
soluționată în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000 30 septembrie 2026 Textul corespunde originalului 1 Examinând în lipsa părților conflictul negativ de competență apărut între Completul specializat în materie de drept civil și Completul specializat în materie de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Centru la examinarea cererii depuse de Ștefan Urîtu cu privire la înlocuirea succesorului în drepturi în cadrul procedurii de executare a hotărârii judecătorești, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Diana Stănilă Preşedinte, Ana Cucerescu, Gheorghe Stratulat, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 1 octombrie 2004, Elena Sclifos a depus cerere de chemare în judecată în Judecătoria Grigoriopol împotriva Primăriei municipiului Chișinău, Agenției de Privatizare, Galinei Anecanova, societății cu răspundere limitată „Anegal-Exim”, Vladimir Ciugai și Oxanei Lica cu privire la recunoașterea dreptului prioritar la închirierea și privatizarea demisolului, restabilirea situației anterioare încălcării dreptului prioritar, anularea deciziei Primăriei municipiului Chișinău privitor la darea în arendă a demisolului în litigiu altor persoane, anularea contractelor de vânzare - cumpărare a imobilului, repararea prejudiciului material și moral.
Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 1 martie 2007, acțiunea depusă de Elena Sclifos, a fost respinsă.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 30 mai 2007, s-a admis recursul declarat de către Elena Sclifos și s-a casat parțial hotărârea Curții de Apel Chișinău din 1 martie 2007, și s-a emis o nouă hotărâre în această parte prin care: s-a admis parțial cererea de chemare în judecată a Elenei Sclifos împotriva Primăriei Chișinău
La 19 ianuarie 2026, Urîtu Ștefan a depus cerere cu privire la înlocuirea succesorului în drepturi. Prin cererea depusă, Urîtu Ștefan, în calitate de succesor al Elenei Sclifos, a solicitat, în temeiul articolului 47 din Codul de executare și al articolului 70 din Codul de procedură civilă, ca Curtea de Apel Centru să dispună înlocuirea Elenei Sclifos cu succesorul acesteia, Urîtu Ștefan, în calitate de creditor în cadrul procedurii de executare a deciziei Curții Supreme de Justiție din 30 mai 2007, efectuate de către Primăria mun. Chișinău și Consiliul mun. Chișinău.
În susținerea cererii, Urîtu Ștefan a arătat că, prin Decizia Curții Supreme de Justiție nr. 3r-860/07 din 30 mai 2007, a fost recunoscut dreptul prioritar al Elenei Sclifos la încheierea contractului de locațiune a încăperilor situate pe str. xxxxx, însă această decizie nu a fost executată integral de către Primăria municipiului Chișinău și Consiliul municipal Chișinău, fiind executată doar în partea achitării despăgubirii în mărime de 500 de lei.
Acesta a invocat că pe 14 ianuarie 2025 Elena Sclifos a decedat, iar în temeiul certificatului de moștenitor din 20 mai 2025, el a dobândit calitatea de unic succesor al 2 acesteia, inclusiv asupra drepturilor patrimoniale generate de hotărârea judecătorească menționată.
Totodată, Urîtu Ștefan a susținut că dreptul la încheierea contractului de locațiune și dreptul la despăgubire pentru neexecutarea hotărârii judecătorești definitive au caracter patrimonial, nu sunt legate inseparabil de persoana defunctei și, potrivit art. 2162 alin. (3) din Codul civil, se transmit prin succesiune.
În continuare, acesta a menționat că, potrivit art. 70 din Codul de procedură civilă, succesorul de drept poate fi substituit în raporturile procesuale ale părții decedate, pentru a fi asigurată continuitatea raporturilor juridice și executarea efectivă a hotărârii judecătorești definitive. Refuzul recunoașterii succesorului ar face imposibilă executarea deciziei judecătorești definitive, ceea ce ar afecta securitatea raporturilor juridice și dreptul de acces efectiv la justiție.
Urîtu Ștefan a anexat la cerere copia certificatului de moștenitor din 20 mai 2025 și copia deciziei Curții Supreme de Justiției din 30 mai 2007 (f.d. 7-13 din vol. II).
Conform fișei de repartizare, cererea a fost repartizată spre examinare judecătorului Bagrin Lucia (f.d. 1) care activează în Completul de judecată specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ și în materie de insolvabilitate, reorganizare și dizolvare a persoanelor juridice.
Prin încheierea Curții de Apel Centru din 4 februarie 2026, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ și-a declinat competența în favoarea Completului specializate în materie de drept comun pentru examinarea cererii cu privire la înlocuirea succesorului în drepturi.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 14 aprilie 2026 s-a ridicat conflict negativ de competență jurisdicțională în legătură cu examinarea cererii depuse de Urîtu Ștefan privind înlocuirea Elenei Sclifos cu succesorul în drepturi. S-a suspendat procesul și s-a sesizat Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
13. Art. 44 alin. (3) și (9) din Codul de procedură civilă: „conflictul de competentă dintre două sau mai multe judecătorii care nu ţin de aceeași curte de apel ori dintre o judecătorie şi o curte de apel, ori între curțile de apel se judecă de Curtea Supremă de Justiţie. Instanța competentă să judece conflictul de competență soluționează, fără citarea participanților la proces, conflictul dintre instanțe printr-o încheiere, care nu se supune nici unei căi de atac”.
Art. 200 alin. (3) și (4) din Codul administrativ: „(3) Conflictul de competență dintre judecătoriile din jurisdicția diferitor curți de apel, dintre o judecătorie şi o curte de apel sau dintre două curți de apel se soluționează de către Curtea Supremă de Justiție. (4) Conflictul de competență se soluționează fără citarea participanților la proces, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs”. 14. Art. 70 din Codul de procedură civilă (1) În cazul ieşirii uneia dintre părţi din raportul juridic litigios sau din raportul stabilit prin hotărîre judecătorească (deces, reorganizare, cesiune de creanţă, transfer de datorie şi alte cazuri de 3 subrogare), instanţa permite înlocuirea părţii cu succesorul ei în drepturi. Succesiunea în drepturi este posibilă în orice fază a procesului. (2) Actele săvîrşite pînă la intrarea în proces a succesorului sînt obligatorii lui în măsura în care ar fi fost obligatorii persoanei pe care succesorul în drepturi a subrogat-o. (3) Încheierea instanţei despre refuzul în admiterea succesorului poate fi atacată cu recurs.”
Art. 47 alin. (1), (3) Cod de executare „(1) În cazul ieşirii uneia dintre părţi din procedura de executare (decesul persoanei fizice, dizolvarea persoanei juridice sau reorganizarea ei, cesiunea creanţei, preluarea datoriei), instanţa de judecată examinează cererea privind înlocuirea acestei părţi cu succesorul ei în drepturi în conformitate cu art.70 din Codul de procedură civilă. (3) Succesiunea în drepturi este posibilă în orice fază a procedurii de executare.
Art. 12 lit.a) Cod de executare (în redacția Legii din 02.03.2007 în vigoare la momentul inițierii procedurii de executare) „Conform normelor stabilite de prezentul cod, se execută: a) încheierile, ordonanţele, hotărîrile şi deciziile date de instanţele de judecată în pricinile civile şi de contencios administrativ;
Art. 13 lit. b) Cod de executare (în redacția Legii din 02.03.2007 în vigoare la momentul inițierii procedurii de executare) „Documente executorii sînt: b) actele (dispozitivul actelor) cu caracter de executare, adoptate de către organele menţionate în art.12 din prezentul cod.”
Articolul 32 alin. (1) Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10.02.2000 (în vigoare la momentul inițierii procedurii de executare (1) Instanţa de contencios administrativ care a adoptat hotărîrea în fond, în termen de 3 zile de la data la care hotărîrea devine irevocabilă, trimite o copie a hotărîrii pîrîtului pentru executare şi alta – instanţei de drept comun de la sediul pîrîtului pentru controlul executării hotărîrii şi, în caz de necesitate, pentru executare silită.
MOTIVAREA INSTANȚEI
19. Completul Curții Supreme de Justiție menționează că dispozițiile articolului 200 alin. (3) din Codul administrativ și art. 44 din Codul de procedură civilă nu reglementează instituția conflictului de competență dintre două colegii specializate ale aceleiași curți de apel. Respectiv, aceste norme urmează a fi aplicate în speță prin analogie.
La examinarea conflictului negativ de competență dintre Completul specializat în materie de drept civil al Curții de Apel Centru și Completul specializat în materie de contencios administrativ al Curții de Apel Centru, Curtea Supremă de Justiție reține următoarele aspecte esențiale.
La 1 octombrie 2004 Elena Sclifos a depus cerere de chemare în judecată în Judecătoria Grigoriopol împotriva Primăriei municipiului Chișinău, Agenției de Privatizare, Galinei Anecanova, societății cu răspundere limitată „Anegal-Exim”, Vladimir Ciugai și Oxanei Lica cu privire la recunoașterea dreptului prioritar la închirierea și privatizarea demisolului, restabilirea situației anterioare încălcării dreptului 4 prioritar, anularea deciziei Primăriei municipiului Chișinău privitor la darea în arendă a demisolului în litigiu altor persoane, anularea contractelor de vânzare - cumpărare a imobilului, repararea prejudiciului material și moral.
Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 1 martie 2007 acțiunea depusă de Elena Sclifos, a fost respinsă.
Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 30 mai 2007 s-a admis recursul declarat de către Elena Sclifos și s-a casat parțial hotărârea Curții de Apel Chișinău din 1 martie 2007 și s-a emis o nouă hotărâre în această parte prin care: s-a admis parțial cererea de chemare în judecată a Elenei Sclifos împotriva Primăriei Chișinău.
În temeiul art. 32 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793/2000, în vigoare la momentul inițierii procedurii de executare, această hotărâre în anul 2007 a fost transmisă spre executare Judecătoriei Centru (f.d. 244 vol. I).
Ulterior, la 14 ianuarie 2025, Elena Sclifos a decedat, iar Urîtu Ștefan la 19 ianuarie 2026 a solicitat înlocuirea acesteia în calitate de creditor, invocând calitatea sa de succesor în drepturi.
Astfel, cererea lui Urîtu Ștefan privind înlocuirea creditorului decedat cu succesorul său în drepturi privește exclusiv succesiunea procesuală în cadrul unei proceduri de executare, or, hotărârea este definitivă și se află în fază executare.
Din prevederile art. 47 alin. (1) și (3) din Codul de executare rezultă că legiuitorul permite succesiunea în drepturi ca pe un incident al procedurii de executare.
Astfel, în speță, succesiunea în drepturi constituie un incident procedural intervenit în faza executării hotărârii judecătorești. Întrucât hotărârea supusă executării a fost pronunțată la 30 mai 2007, anterior intrării în vigoare a Codului administrativ, cererea privind înlocuirea creditorului decedat cu succesorul său în drepturi urmează a fi examinată potrivit normelor procedurale aplicabile executării acestei hotărâri, în temeiul art. 70 din Codul de procedură civilă, de către instanța de drept comun de prim nivel competentă potrivit legii.
Completul menționează că competența instanței de apel privind executarea hotărârilor judecătorești, emise în procedura contenciosului administrativ, a apărut odată cu punerea în aplicare a reglementărilor Codului administrativ – 01 aprilie 2019, respectiv, nu tine de competenta acestei instanțe examinarea cererii apărute în faza executării hotărârii emise în baza Legii contenciosului administrativ.
Prin urmare, competența de examinare a cererii privind înlocuirea Elenei Sclifos cu succesorul său în drepturi aparține instanței de drept comun, iar nu completului specializat în materia contenciosului administrativ al instanței de apel.
Ținând cont de art. 44 alin. (3), (9), art. 269-270 din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Constată competența Completului specializat în materie de drept comun al Curții de Apel Centru, la examinarea cererii depuse de Ștefan Urîtu cu privire la înlocuirea succesorului în drepturi în cadrul procedurii de executare a hotărârii judecătorești. 5 Cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de Elena Sclifos împotriva Primăriei municipiului Chișinău, Agenției de Privatizare, Galinei Anecanova, SRL „Anegal-Exim”, Vladimir Ciugai și Oxanei Lica cu privire la contestarea actului administrativ, repararea prejudiciului material și moral, se remite Curții de Apel Centru, Completului specializat în materie de drept comun. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Diana Stănilă Judecători Ana Cucerescu Gheorghe Stratulat 6