CASE OF MORDVANYUK v. UKRAINE

CAUZA CU MORDVANYUK v. UKRAINE (Declarația nr. 1199/16) AJUDMENT STRASBOURG 22 aprilie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Mordvanyuk v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Arnfinn Bårdsen, președinte, Ganna Yudkivska, Mattias Guyomar, judecători și Martina Keller, Registrul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 1199/16) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), de către un național ucrainean, dl Vladimir Anatolyevich Mordvanyuk („reclamantul”), la 25 decembrie 2015; hotărârea de a notifica guvernului ucrainean („Guvernul”) plângerile în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din convenție și de a declara inadmisibilă restul cererii; observațiile părților; după deliberarea în particular la 1 aprilie 2021, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: INTRODUCȚIE Cazul se referă la plângerea reclamantului că durata procedurii în cazul său legat de pensii a fost excesivă și că nu a avut nici un remediu intern eficace în acest sens, în contravenție cu articolele 6 § 1 și 13 din convenție. Procedura a durat din 2004 și, în urma trimiterii cauzei unui tribunal din Donetsk la începutul anului 2014, autoritățile nu mai au acces la dosarul intern. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1956 și trăiește în Sekretarka în regiunea Mykolaiv. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, dl I. Lishchyna. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În noiembrie 2004, reclamantul a inițiat proceduri civile pentru a contesta acțiunile autorității locale de pensii din Donetsk privind calculul și plata pensiei sale. Susținerile sale au fost respinse de Curtea de District Donetsk Kirovsky (prima instanță) la 23 decembrie 2004 și de Curtea de Apel Regională Donetsk la 22 februarie 2005. La 10 iunie 2009, Curtea de Administrație Înaltă (HAC) a trimis cazul la tribunalul de primă instanță. La 24 noiembrie 2010, instanța de primă instanță, care se referă la intrarea în vigoare a noului Cod de Justiție Administrativă din 6 iulie 2005, a întrerupt procedura civilă și a recomandat reclamantului să își repună reclamația în temeiul noului Cod. La 7 februarie 2011, reclamantul și-a reintrodus reclamația în cadrul Codului de Justiție Administrativă la instanța de primă instanță. La 26 iunie 2012, instanța și-a permis cererile. La 9 octombrie 2012, această decizie a fost anulată de Curtea Administrativă de Apel Donetsk și reclamația a fost respinsă. La 12 martie 2014, HAC a trimis cazul de reexaminare la instanța de primă instanță. 11. Reclamantul a susținut că, la 1 iulie 2014, instanța de primă instanță a adoptat o decizie de respingere a cererilor sale. El susține că nu a primit textul acestei decizii și că nu este în măsură să-l obțină din cauza situației din regiune. Reclamantul a prezentat doar o copie a convocațiilor din instanță trimise la 28 iunie 2014, notificându-i audierea instanței programată pentru 1 iulie 2014. 12. După evenimentele descrise în Tsezar și alții v. Ucraina (nus. 73590/14 și 6 altele, 13 februarie 2018), jurisdicția asupra cazului reclamantului a fost transferată de la instanța inițială de primă instanță la Curtea Krasnoarmiysk din regiunea Donetsk, dar aceasta din urmă instanță nu a putut continua cu cazul, deoarece dosarul a fost lăsat în tribunalul de la Donetsk și, potrivit părților, este inaccesibile pentru ei. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că durata procedurii civile în cauză era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” și că nu avea niciun remediu eficace în acest sens. El se bazează pe art. 1 și art. 13 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Articolul „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 14. Guvernul a contestat acest argument. 15. Curtea consideră că, chiar dacă cazul reclamantului implică tehnic două seturi de proceduri – civile și administrative – Acestea au avut legătură cu același subiect și s-au bazat pe aceleași fapte și argumente, doar datorită modificărilor legislative care au modificat normele jurisdicționale în cazurile administrative pe care reclamantul a trebuit să le inițieze a doua serie de proceduri (a se vedea punctul 7 mai sus). 16. Prin urmare, Curtea consideră că lungimea ambelor seturi de proceduri ar trebui evaluată în ansamblu, ceea ce înseamnă că procedura a rămas în așteptare, în perioada anterioară hotărârii Curții administrative înalte din 12 martie 2014, timp de nouă ani și mai mult de două luni înainte de trei nivele de competență (a se vedea punctele 5-10 de mai sus). 17. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce era în joc pentru reclamanții în litigiu (a se vedea Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 18. În cazul principal al Krasnoshapka c. Ucraina (n. 23786/02, 30 noiembrie 2006), Curtea a constatat deja o încălcare în ceea ce privește chestiuni similare cu cele din acest caz. 19. Având în vedere toate informațiile prezentate, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea și meritul acestor plângeri. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în perioada relevantă, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În plus, Curtea constată că reclamantul nu dispune de un remediu eficace în ceea ce privește această plângere. 21. Prin urmare, aceste plângeri sunt admisibile și dezvăluie o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 13 din Convenție. 22. Având în vedere această concluzie, Curtea nu consideră necesară examinarea dacă, în perioada de după 12 martie 2014, autoritățile au întreprins toate eforturile rezonabile pentru restabilirea dosarului. „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 24. Reclamantul a solicitat 20.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 25. Guvernul a contestat această afirmație, având în vedere nejustificat. 26. Curtea aprobă reclamantul 2,300 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 27. Curtea consideră că rata dobânzii nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. cererea este admisibilă; declară că prezenta cerere dezvăluie încălcarea articolului 6 § 1 și a articolului 13 din Convenție privind durata excesivă a procedurii civile; deține litera (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 2,300 EUR (2 mii trei sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 aprilie 2021, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Martina Keller Arnfinn Bårddsen Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

CASE OF

MORDVANYUK v. UKRAINE

(Application no. 1199/16)

JUDGMENT

STRASBOURG

22 April 2021

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Mordvanyuk v. Ukraine,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of:

Arnfinn Bårdsen,

President,

Ganna Yudkivska,

Mattias Guyomar,

judges,

and Martina Keller,

Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

1199/16) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr

Vladimir Anatolyevich Mordvanyuk (“the applicant”), on 25 December 2015;

the decision to give notice to the Ukrainian Government (“the Government”) of the complaints under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention and to declare inadmissible the remainder of the application;

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 1 April 2021,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

INTRODUCTION

1.

The case concerns the applicant’s complaint that the length of proceedings in his pension-related case was excessive and he had no effective domestic remedy in that respect, contrary to Articles 6 § 1 and 13 of the Convention. The proceedings lasted since 2004 and, following remittal of the case to a court in Donetsk in early 2014, the authorities no longer have access to the domestic case file.

THE FACTS

2.

The applicant was born in 1956 and lives in Sekretarka in the Mykolaiv Region.

3.

The Government were represented by their Agent, Mr I. Lishchyna.

4.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

5

.

In November 2004 the applicant initiated civil proceedings to challenge the actions of the local pension authority in Donetsk concerning the calculation and payment of his pension.

6.

His claims were rejected by the Donetsk Kirovsky District Court (the first-instance court) on 23 December 2004 and by the Donetsk Regional Court of Appeal on 22 February 2005. On 10 June 2009 the High Administrative Court (HAC) remitted the case to the first-instance court.

7

.

On 24 November 2010 the first-instance court, referring to the coming into force of the new Code of Administrative Justice of 6 July 2005, discontinued the civil proceedings and advised the applicant to re-submit his claim under the new Code.

8.

On 7 February 2011 the applicant resubmitted his claim under the Code of Administrative Justice to the first-instance court.

9.

On 26 June 2012 the court allowed his claims. On 9 October 2012 this decision was quashed by the Donetsk Administrative Court of Appeal and the claim was rejected.

10

.

On 12 March 2014 the HAC remitted the case for re-consideration to the first-instance court.

11.

The applicant submitted that on 1 July 2014 the first-instance court adopted a decision rejecting his claims. He alleges that he did not receive the text of that decision and is unable to obtain it due to the situation in the region. The applicant submitted only a copy of the court summons sent on 28 June 2014 notifying him of the court hearing scheduled for 1 July 2014.

12.

Following the events described in

Tsezar and Others v. Ukraine

(nos.

73590/14 and 6 others, 13 February 2018), jurisdiction over the applicant’s case was reassigned from the initial first-instance court to the Krasnoarmiysk Court of the Donetsk Region but the latter court has been unable to proceed with the case as the case file had been left in the courthouse in Donetsk and, according to the parties, is inaccessible to them.

THE LAW

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 and 13 OF THE CONVENTION

13.

The applicant complained that the length of the civil proceedings in question had been incompatible with the “reasonable time” requirement and that he had no effective remedy in this connection. He relied on Article

6

§

1 and Article

13 of the Convention, which read as follows:

Article

6

§

1

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

Article

13

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

14.

The Government contested that argument.

15.

The Court considers that even though the applicant’s case

technically involved two sets of proceedings – civil and administrative –

they related to the same subject, and were based on same facts and arguments. It is only due to the legislative amendments that changed jurisdictional rules in administrative cases that the applicant had to initiate the second set of proceedings (see paragraph 7 above).

16.

Therefore the Court considers that the length of both set of proceedings should be assessed overall, meaning that the proceedings remained pending, in the period prior to the decision of the High Administrative Court of 12 March 2014, for nine years and more than two months before three levels of jurisdiction (see paragraphs 5 to 10 above).

17.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicants and the relevant authorities and what was at stake for the applicants in the dispute (see

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, §

43, ECHR 2000-VII).

18.

In the leading case of

Krasnoshapka v. Ukraine

(no. 23786/02, 30

November 2006), the Court already found a violation in respect of issues similar to those in the present case.

19.

Having examined all the material submitted to it, the Court has not found any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion on the admissibility and merits of these complaints. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that, in the relevant period, the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

20.

The Court further notes that the applicant did not have at his disposal an effective remedy in respect of that complaint.

21.

These complaints are therefore admissible and disclose a breach of Article

6 § 1 and of Article

13 of the Convention.

22.

In view of this conclusion, the Court does not consider it necessary to examine if in the period after 12 March 2014 the authorities undertook all reasonable efforts to restore the case file.

APPLICATION OF ARTICLE

41 OF THE CONVENTION

23.

Article

41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

24.

The applicant claimed 20,000 euros (EUR) in respect of non

‑

pecuniary damage.

25.

The Government contested that claim, considering it unjustified.

26.

The Court awards the applicant EUR 2,300 in respect of non

‑

pecuniary damage.

27.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the application admissible;

Holds

that this application discloses a breach of Article

6 § 1 and Article

13 of the Convention concerning the excessive length of civil proceedings;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 2,300 (two thousand three hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 April 2021, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Martina Keller

Arnfinn Bårdsen

Deputy Registrar

President