3ra-853/23 — Contestarea actului administrativ

La data de 01 februarie 2021 Societatea cu Răspundere Limitată ”Total- Campion” a depus acțiune în contencios administrativ împotriva Ministerului Finanțelor, persoane terțe Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Servicii Publice cu privire la realizarea acțiunii.

În motivarea acțiunii reclamanta a menționat că, SRL ”Total-Campion” a activat din 2008-2017 pe piața Republicii Moldova practicând genul de activitate – stabilirea mizelor la competițiile sportive.

Din motivul expirării la 07 octombrie 2016 a licenței seria AMMII nr. 042888, la 21 septembrie 2016 a fost înaintată Camerei de Licențiere cererea privind prelungirea termenului de valabilitate a licenței respective.

Reclamanta a indicat că, la 26 septembrie 2016, a recepționat o notificare, expediată de către Camera de Licențiere, prin care s-a comunicat că cererea privind prelungirea licenței nr. 042888 a fost avizată pozitiv, fiind comunicat și despre obligația reclamantei de a achita suma de 57 600 lei, ce constituie taxa de stat pentru prelungirea valabilității licenței pentru perioada de 1 an.

Astfel, la data de 04 octombrie 2016, în temeiul ordinului de plată nr. 2240, reclamanta a achitat suma de 57 600 lei, destinația plății constituind taxa pentru licența de activitate pentru anii 2016-2017.

La data de 22 octombrie 2016, în temeiul deciziei Camerei de Licențiere nr. 42, au fost suspendate pentru un termen de 2 luni, licențele eliberate pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc, printre care și licența reclamantei, fiind depusă concomitent și cererea de chemare în judecată privind suspendarea licențelor respective.

De asemenea, reclamanta a enunțat că, la 17 noiembrie 2016, prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău nr.2c-934/16, s-a dispus suspendarea temporară a licenței reclamantei seria AMMII nr. 042888 din 07 octombrie 2016, 1 pentru genul de activitate în domeniul jocurilor de noroc: stabilirea mizelor la competiții sportive.

În context, din motivul că, la data expirării termenului de suspendare a licențelor, 22 decembrie 2016, de către Camera de Licențiere nu a fost emisă nici o decizie referitor la anularea licenței, la 26 decembrie 2016 reclamanta s-a adresat cu cerere de chemare în judecată privind reluarea valabilității licenței, însă această cerere a fost respinsă.

Totodată, reclamanta a invocat că, la 06 ianuarie 2017 a intrat în vigoare Legea nr.291 din 16 decembrie 2016, cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc, iar în conformitate cu art.55 alin.(4) din Legea citată, licențele pentru efectuarea genurilor de activitate neprevăzute în prezenta lege se declară ca fiind nevalabile.

Drept urmare, la 08 decembrie 2020, reclamanta a înaintat Ministerului Finanțelor cererea prealabilă nr.593, prin care a solicitat restituirea taxei pentru licență, achitată în plus, tot odată în adresa Agenției Servicii Publice Totodată, a expediat cererea prealabilă nr. 595, prin care a solicitat restituirea taxei pentru licență achitată în plus, și în adresa Serviciului Fiscal de Stat a expediat cererea prealabilă nr. 595, prin care a solicitat restituirea taxei pentru licență achitată în plus.

La 22 decembrie 2020, Ministerul Finanțelor a emis notificarea nr. 12/2- 6/161, adresată Serviciului Fiscal de Stat și SRL „Total-Campion”, prin care a comunicat că, Ministerul Finanțelor remite cererea nr. 593 din 08 decembrie 2020 parvenită de la CA „Roman Stici”, privind restituirea în beneficiul SRL „Total- Campion”, a sumei de 55 075,69 lei pentru examinare conform Modului de achitare și evidență a plăților la bugetul public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2020, aprobat prin ordinul ministrului finanțelor nr. 172 din 20 decembrie 2019 (Monitorul Oficial nr. 393-399 din 27 decembrie 2019).

La 24 decembrie 2020, de către Agenția Servicii Publice a fost emisă notificarea nr. 01/T-882/20, prin care s-a comunicat că, ”... taxele pentru licență sunt stabilite prin lege și nu vin la bugetul ASP (Camera de Licențiere) dar la Bugetul de Stat fiind, gestionat de Trezorerie care este în subordinea Ministerului Finanțelor, deci Ministerul Finanțelor este autoritatea publică centrală care administrează conturile statului. Prin urmare, ASP ca autoritate emitentă a actului permisiv și ca succesor în drepturi și obligații a Camerei de Licențiere, nu a beneficiat/gestionat mijloacele bănești în cauză. Astfel, cererea Dvs. prealabilă se respinge ca fiind neîntemeiată.” 2

La 31 decembrie 2020, de către Serviciul Fiscal de Stat a fost emisă notificarea nr. 26-15/1-13/77417, prin care s-a comunicat că, în conformitate cu art. 21 alin. (5) din Legea nr. 451/20012001 (în vigoare la data retragerii licenței), în cazul retragerii licenței, taxa pentru licență nu se restituie. Reieșind din cele relatate supra și în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 451/2001, cerințele avocatului Stici Roman, făcute în interesele SRL „Total-Campion” privind restituirea parțială a taxei pentru licență Seria AMMII nr.042888 pretins a fi achitată în plus nu pot fi satisfăcute, deoarece în cazul retragerii licenței, taxa pentru licență nu se restituie.

Reclamanta consideră că nu este culpabilă pentru retragerea licenței, valabilă inițial până la 07 octombrie 2017, pentru care a achitat integral pentru un an în avans. Licența disputată în litigiu care a fost prelungită pentru un an la 07 octombrie 2016, a fost ulterior suspendată la 22 octombrie 2016 și anulată la 06 ianuarie 2017 din motive ce nu pot fi imputate reclamantei, aceasta nefiind recunoscută vinovată de nerespectarea condițiilor de desfășurare a genului respectiv de activitate, iar în consecință, reclamantei urmează a-i fi restituită plata efectuată în plus pentru licență, de care nu a beneficiat pe deplin.

Mai mult, nici din actul intermediar din 21 octombrie 2016 privind rezultatele inspectării financiare tematice nu rezidă depistarea unor încălcări ale legislației din partea reclamantului.

În lipsa unor încălcări constatate, precum și în lipsa unor decizii privind retragerea licenței din culpa titularului, reclamantei nu îi pot fi imputate prevederile art. 31 alin. (14) din Legea nr.291 din 16 decembrie 2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc care enunță că în cazul retragerii licenței, taxa pentru licență nu se restituie, la fel nu pot fi imputate nici prevederile de la pct. 6 din Regulamentul privind stingerea obligației fiscale prin compensare și/sau restituirea mijloacelor bănești, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 235 din 19 aprilie 2017.

Drept urmare, SRL „Total-Campion” a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor restituirea sumei de 55 075,69 lei, ce constituie suma achitată în plus pentru licența seria AMMII nr. 042888, valabilitatea căreia a fost prelungită de la 07 octombrie 2016 până la 07 octombrie 2017, ulterior suspendată la 22 octombrie 2016 și anulată la 06 ianuarie 2017 în temeiul art.55 alin. (4) din Legea nr. 291 din 16 decembrie 2016 și încasarea din contul Ministerului Finanțelor în beneficiul SRL „Total-Campion” a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Rîșcani) din 22 iulie 2021, s- a admis acțiunea înaintată de SRL „Total-Campion”, s-a obligat Ministerul Finanțelor să restituie în beneficiul SRL „Total-Campion” suma achitată pentru prelungirea valabilității licenței seria AMMII nr.042888, perioada 07 octombrie 2016 - 07 octombrie 2017, proporțional duratei privării de posibilitatea activării conform acesteia din motive neimputabile reclamantei (f.d. 88 Vol.I).

În motivarea soluției, instanța de apel a remarcat faptul că, fiind notificată despre necesitatea conformării activității licențiate cu legislația în vigoare pe segmentul organizării și desfășurării jocurilor de noroc, în temeiul documentului de plată nr. 2240 din 04 octombrie 2016, SRL „Total-Campion” a achitat suma de 57 600 lei cu titlu de „taxă pentru prelungirea valabilității licenței seria AMMII nr. 042888, perioada 07 octombrie 2016 – 07 octombrie 2017”.

Însă, din motive neimputabile SRL „Total-Campion”, licența seria AMMII nr. 042888, perioada 07 octombrie 2016 – 07 octombrie 2017, nu a fost valorificată plenar de către beneficiar pentru respectivul interval temporal, or, prin adoptarea Legii nr. 291 din 16 decembrie 2016, în vigoare din 06 ianuarie 2017, SRL „Total Campion” nu a avut posibilitatea reală de a activa conform licenței pentru întreaga perioadă de valabilitate a ei, în asemenea manieră i-a fost știrbită speranța legitimă de a obține fructele civile cuvenite.

Prin urmare, Colegiul civil apreciază ca întemeiată punctarea primei instanțe despre faptul că Legea nr. 291 din 16 decembrie 2016, nu satisface dezideratele degajate din jurisprudența Curții Europene, atât pe dimensiunea accesibilității legii cât și pe dimensiunea ingerinței nefaste în dreptul de proprietate a SRL „Total-Campion”, deoarece, deși autoritățile statului au deschis calea pentru declararea nevalabilă a licențelor eliberate legitim, acestea au eșuat să instituie un mecanism pentru compensarea și implementarea conceptului restitutio in integrum, 4 asigurând în asemenea manieră tuturor participanților pe piața jocurilor de noroc drepturi și obligații echitabile, egale, certe și concrete, inclusiv în cazurile în care din motive și circumstanțe neimputabile persoanelor respective dezideratele scontate nu au putut fi duse până la capăt

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a menționat că, dobândirea de către SRL „Total-Campion” a licenței, a constituit momentul apariției „bunului” în accepțiunea jurisprudenței Curții Europene pe tărâmul art. 1 par. 1, iar retenția absolută pe termen nelimitat a plății efectuate de către aceasta nu poate fi admisă deoarece în circumstanțele speței echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză, mai mult, natura juridică a taxei pentru licență nu este echipolentă cu impozitul reglementat de Codul fiscal, plata taxei impunând o conduită corelativă din partea statului, care urma a fi îndeplinită corespunzător în caz contrar ea trebuie restituită proporțional cu durata pentru care reclamanta a fost lipsită de posibilitatea de a activa.

Astfel, Colegiul reiterează concluzia primei instanțe cu privire la faptul că, conceptul de privare/lipsire acoperă nu doar exproprierile formale, ci și exproprierile de facto, măsuri care pot fi asimilate unei privări de bunuri, or, acceptarea de către stat a unei plăți ce ar constitui premisa inițierii unor activități remunerate și ulterior stoparea acestui proces din proprie inițiativă cu interzicerea rambursării plății, atinge nivelul unei exproprieri camuflate a ”bunului” persoanei.

Prin urmare, Colegiul apreciază ca întemeiată soluția primei instanțe și consideră eronate aserțiunile apelantei, exprimate prin cumulul argumentelor din cererea de apel, precum că plata pentru licență retrasă nu se restituie, or, la caz nu a avut loc o retragere a licenței pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc în modul și condițiile prescrise de cadrul legal reliefat mai sus, ci o anulare/anihilare a valabilității ei, prin efectul legii. Încărcătura semantică a noțiunilor de „retragere” și „anulare” fiind una evidentă și nu pot fi confundate.

În altă ordine de idei, instanța reține că, taxa pretinsă de SRL „Total- Campion” nu reprezintă o taxă plătită în plus, ci reprezintă o taxă pentru licență care a fost achitată în cuantumul stabilit de lege, însă de beneficiile căreia titularul nu s-a putut bucura în măsură deplină.

Astfel, SRL „Total-Campion” poate fi considerată ca privată de posibilitatea activării conform licenței din motive neimputabile ei doar pentru perioada ce începe a curge de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 291, adică din 06 ianuarie 2017, exceptându-se perioada de suspendare provizorie a licenței SRL „Total-Campion”. 5

În concluzie, Colegiul consideră întemeiată soluția primei instanțe că, suma achitată de către SRL „Total-Campion” cu titlu de taxă pentru prelungirea valabilității licenței seria AMMII nr. 042888, perioada 07 octombrie 2016 – 07 octombrie 2017, proporțional duratei privării de posibilitatea activării conform acesteia din motive neimputabile ei, urmează a fi restituită de către Ministerul Finanțelor, or, Ministerul Finanțelor este subiectul raportului material litigios și are competența legală de a restitui suma achitată. Or, conform ordinului de plată nr. 2240 din 04 octombrie 2016, beneficiarul plății este Ministerul Finanțelor - Trezoreria de Stat. La rândul ei, Trezoreria de Stat este Direcție în cadrul aparatului central al Ministerului Finanțelor, și totodată nu are statut de persoană juridică.

Cu referire la argumentele apelantului, ce țin de încălcarea termenului pentru depunerea cererii prealabile și cererii de chemare în judecată, Colegiul a reiterat poziția instanței de fond, expusă în încheierea protocolară din 08 iunie 2021, potrivit căreia, în actele contestate nu a fost menționată informația cu privire la exercitarea căilor de atac, mai mult ca atât autoritatea publică emitentă s-a expus pe substanța cererii și nu a invocat tardivitatea, prin urmare acțiunea fiind admisibilă.

Instanța de apel a respins ca fiind neîntemeiată critica apelantului precum că, instanța de fond nu a dat o apreciere corectă circumstanțelor cauzei, ori, rolul activ exercitat de instanță, în deslușirea corectă a raportului dintre părți, este evident manifestat, în condițiile analizei apărărilor reclamantului exprimate pe cale incidentală, dar, în cadrul fixat de reclamantă și în limitele obiectului dedus judecății.

Colegiul a concluzionat că, prima instanța a examinat cauza sub toate aspectele, stabilind cu certitudine raportul juridic litigios, circumstanțele de fapt, caracteristice raportului juridic litigios, legea materială ce guvernează raportul juridic, creând participanților la proces, condiții obiective și echitabile, pentru exercitarea drepturilor și obligațiunilor procedurale, fapt ce se încadrează în asigurarea părților dreptul la un proces echitabil, garantat și asigurat prin art.6 al Convenției Europene pentru apărarea a Drepturilor Omului.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că nu este de acord cu decizia Curții de Apel Chișinău din 30.05.2023, considerând-o neîntemeiată şi pasibilă casării, în temeiul prevederilor art. 432 alin. (1) și alin. (2) lit. a), c) din Codul de procedură civilă, din motivul că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material, și anume, a interpretat în mod eronat legea, nu a elucidat pe deplin circumstanțele, care au importanță pentru soluționarea cauzei și nu a dat o apreciere corectă probelor prezentate, acordând prioritate argumentelor intimatului, care nu au avut un suport probatoriu în lipsa unor prevederi legale.

În susținerea motivelor de recurs, recurentul a indicat că prin cererea prealabilă din 08.12.2020, SRL „Total-Campion” a solicitat restituirea parțială a taxei pentru licența seria A MMII nr. 042888, iar Serviciul Fiscal de Stat, prin răspunsul din 31.12.2020, a comunicat că, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) și (5) din Legea nr. 451/2001, în cazul retragerii licenței, taxa pentru licență nu se restituie.

Recurentul a susținut că, potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 451/2001, licența poate fi retrasă în conformitate cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător, iar licența se retrage şi în alte cazuri prevăzute expres de legile ce reglementează genul de activitate licențiat. Totodată, a invocat că, potrivit art. 55 alin. (4) din Legea nr. 291/2016, licențele pentru efectuarea genurilor de activitate neprevăzute în prezenta lege se declară ca fiind nevalabile, iar legislația nu stabilește obligația statului de a restitui taxele achitate de către titularul de licență în domeniul desfășurării jocurilor de noroc.

În acest context, recurentul a concluzionat că restituirea, recalcularea taxei de licență pretins a fi achitată de către intimat SRL „Total-Campion” în mărime de 55 079,69 lei nu poate fi realizată, deoarece în cazul retragerii licenței, taxa pentru licență nu se restituie.

Recurentul a mai invocat prevederile art. 17 alin. (1) și (5) din Legea nr. 235/2006, susținând că suspendarea (limitarea) activității de întreprinzător semnifică sistarea temporară a valabilității şi/sau retragerea licenței, iar taxa de stat se restituie în cazul în care hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, adoptată în urma contestării, este în favoarea agentului economic.

Totodată, recurentul a făcut referire la prevederile pct. 1 și pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 235 din 19.04.2017, menționând că regulamentul stabilește mecanismul de stingere a obligațiilor fiscale din contul sumelor plătite în plus şi/sau al sumelor care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituite, 7 precum și mecanismul de restituire a mijloacelor bănești la contul bancar al contribuabilului.

În continuare, recurentul a invocat că, prin scrisoarea nr. 19-06/339 din 13.03.2017, Ministerul Finanțelor a informat Camera de Licențiere și SRL „Total- Campion” că, la adresarea aferentă restituirii parțiale a taxei de licențiere achitate în anul 2016 în baza deciziei Camerei de Licențiere, Ministerul Finanțelor nu este succesor de drepturi și obligații al Camerei de Licențiere, iar faptele descrise s-au produs și s-au consumat prin prisma Legii nr. 285/1999, abrogată la 06.01.2017.

Un alt motiv invocat de recurent ține de termenul de depunere a cererii prealabile. Acesta a susținut că, întrucât decizia Camerei de Licențiere nr. 42 din 22.10.2016, prin care licența a fost suspendată pentru perioada 22.10.2016– 22.12.2016, a fost confirmată prin hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Centru) din 12.01.2017, care a devenit definitivă, termenul de prescripție pentru depunerea cererii prealabile a început să curgă din 13.01.2017.

Prin urmare, recurentul a considerat că SRL „Total-Campion” a omis termenul de prescripție pentru depunerea cererii prealabile, ca urmare și termenul de adresare în instanța de judecată, iar nedepunerea cererii prealabile în termen, în consecință nedepunerea în termen a cererii de chemare în judecată are ca efect, declararea acesteia ca inadmisibilă în baza art. 207 alin. (2) lit. d) din Codul administrativ.

De asemenea, recurentul a invocat prevederile art. 118 alin. (1) și (3) și art. 373 alin. (2) din Codul de procedură civilă, susținând că instanța de apel nu a dat apreciere probelor și argumentelor prezentate de Serviciul Fiscal de Stat, fapt ce a dus la emiterea unei decizii neîntemeiate și la admiterea unor erori în aprecierea probatoriului administrat și în interpretarea normelor legale, acordând prioritate argumentelor intimatului care nu au avut un suport probatoriu.

În final, recurentul a reiterat că, în temeiul art. 432 alin. (1) și alin. (2) lit. a), c) CPC, precum și art. 245 și art. 248 alin. (1) lit. c) Cod administrativ, solicită admiterea recursului, casarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 30.05.2023 și a hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 22.07.2021, cu emiterea unei noi hotărâri privind respingerea integrală, ca neîntemeiată, a acțiunii depuse de SRL „Total-Campion”.

Prin referința depusă la 20 octombrie 2023, persoana terță IP „Agenția Servicii Publice” a indicat că, reieșind din faptul admiterii sau respingerii cererii 8 reclamantului nu implică lezarea drepturilor și intereselor Agenției, adoptarea unei hotărâri judecătorești lasă la discreția instanței (f.d. 239-240 Vol. I).

Art. 245 din Codul administrativ (în vigoare la data depunerii recursului): „Recursul se depune la instanţa de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanţei de apel, dacă legea nu stabileşte un termen mai mic. Instanţa de apel transmite neîntârziat Curţii Supreme de Justiţie recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea recursului se prezintă Curţii Supreme de Justiţie în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanţei de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanţa de apel.”

Art. 246 din Codul administrativ (în vigoare la data depunerii recursului): „Curtea Supremă de Justiţie examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. Recursul se declară inadmisibil în special când: a) decizia instanţei de apel nu poate fi contestată cu recurs; b) recursul este depus în mod repetat; c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită; d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.245 alin.(1); e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art.245 alin.(2); f) cererea de recurs nu corespunde cerinţelor stabilite la art.244 alin.(2), art.233 alin.(1) şi (2) şi art.234 alin.(2) şi recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de Curtea Supremă de Justiţie.”

Art. XI alin. (3) din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție): „Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.”

Din actele dosarului rezultă că, la data de 31 mai 2023, recurentului i-a fost notificat dispozitivul deciziei, prin intermediul poștei electronice (f.d. 220 9 Vol.I), iar forma motivată a acesteia i-a fost comunicată ulterior, la data de 27 iulie 2023, prin intermediul poștei electronice (f.d. 227 Vol.I).

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 245 din Codul administrativ (în vigoare la data depunerii recursului), recursul motivat a fost depus la data de 16 august 2023 (f.d. 228-232 Vol.I).

Prin urmare, Completul de judecată reține că cererea de recurs motivată a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 245 din Codul administrativ (în vigoare la data depunerii recursului), fiind respectate exigențele privind contestarea deciziei instanței de apel în calea de atac a recursului.

Întrucât recursul formulat de Serviciul Fiscal de Stat a fost depus la data de 26 iunie 2023, examinarea acestuia urmează a fi efectuată prin prisma temeiurilor prevăzute de Codul administrativ în redacția în vigoare la data depunerii recursului.

Din analiza prevederilor legale citate supra rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului depus până la data de 1 septembrie 2023, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate la art. 246 alin. (2) din Codul administrativ, dar urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul Curții Supreme de Justiție reține că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea în fond a cererii de recurs.

În această ordine de idei, completul de judecată reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel 10 contestate sau, după caz, hotărârile curții de apel ca primă instanță întro eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.

Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ (în redacția existentă la data depunerii recursului). În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În speță, Completul de judecată constată că, la data de 04 octombrie 2016, SRL „Total-Campion” a achitat suma de 57 600 lei pentru prelungirea valabilității licenței seria AMMII nr. 042888 pentru perioada 07 octombrie 2016 – 07 octombrie 2017, pentru genul de activitate „stabilirea mizelor la competițiile sportive”.

Ulterior, prin decizia Camerei de Licențiere nr.42 din 22 octombrie 2016, au fost suspendate pentru un termen de 2 luni licențele eliberate pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc, printre care și licența SRL ”Total-Campion”. Suspendarea a survenit în contextul unor constatări privind nereguli în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv date privind fraudarea sistemului electronic „e- licențiere”, nereguli la eliberarea licențelor și probleme privind respectarea cerințelor legale de către operatorii din domeniu.

Termenul de două luni al suspendării a fost stabilit pentru perioada 22 octombrie 2016 - 22 decembrie 2016. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău nr.2c-934/16 din 17 noiembrie 2016, s-a dispus suspendarea temporară a licenței SRL ”Total-Campion”, seria AMMII nr. 042888 pentru genul de activitate 11 ”Stabilirea mizelor la competițiile sportive”, iar prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chișinău nr. 2c-1149/16 din 12 ianuarie 2017, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată înaintată de SRL ”Total-Campion” împotriva Camerei de Licențiere privind reluarea valabilității licenței seria AMMII nr. 042888 din 07 octombrie 2008.

În același timp, la 06 ianuarie 2017 a intrat în vigoare Legea nr.291 din 16 decembrie 2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc. Potrivit art.55 alin.(4) din această lege, licențele pentru efectuarea genurilor de activitate neprevăzute în prezenta lege se declară ca fiind nevalabile. Prin urmare, după intrarea în vigoare a noii reglementări, licența reclamantei nu a încetat ca urmare a unei noi măsuri individuale de retragere, ci a devenit nevalabilă prin efectul direct al legii. Acest fapt a fost constatat în mod expres și de instanța de apel.

Prin urmare, nu poate fi reținută susținerea recurentului în sensul că în speță ar fi avut loc o retragere a licenței. În mod justificat, instanța de apel a delimitat retragerea licenței de declararea nevalabilității acesteia prin efectul Legii nr.291/2016, constatând că, la caz nu a avut loc o retragere a licenței pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc în modul și condițiile prescrise de cadrul legal, ci o anulare/anihilare a valabilității ei, prin efectul legii. Încărcătura semantică a noțiunilor de „retragere” și „anulare” fiind una evidentă și nu pot fi confundate.

Or, tocmai efectul Legii nr. 291/2016 a determinat imposibilitatea reclamantei de a utiliza licența pentru întreaga perioadă pentru care aceasta fusese achitată. În această privință, instanța de apel a reținut că SRL ”Total-Campion” poate fi considerată ca privată de posibilitatea activării conform licenței din motive neimputabile ei doar pentru perioada ce începe a curge de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 291, adică din 06 ianuarie 2017, exceptându-se perioada de suspendare provizorie a licenței SRL ”Total-Campion”.

Respectiv, instanța de apel a pornit de la circumstanțe de fapt stabilite în cauză și a concluzionat că suma achitată nu constituie o plată efectuată în plus, ci o taxă achitată în cuantumul stabilit de lege, de beneficiile căreia titularul nu a putut beneficia integral ca urmare a modificării regimului legal al activității.

Criticile recurentului prin care se insistă asupra faptului că, în cazul retragerii licenței, taxa nu se restituie nu combat efectiv raționamentul instanței de apel. Or, Curtea de Apel Chișinău a constatat anume că, în speță, nu a avut loc o retragere a licenței, ci declararea nevalabilității acesteia prin efectul legii. Prin 12 urmare, reiterarea dispozițiilor legale referitoare la nerestituirea taxei în cazul retragerii licenței nu relevă o interpretare contrară a legii de către instanța de apel.

În ceea ce privește critica referitoare la tardivitatea cererii prealabile, Completul reține că aceasta a fost examinată de instanța de apel, care a constatat că autoritatea publică s-a pronunțat asupra cererii prealabile pe fond și nu a invocat tardivitatea acesteia. Or, potrivit art.208 alin.(2) din Codul administrativ, dacă autoritatea publică competentă decide cu privire la cererea prealabilă, deși termenul pentru depunerea cererii prealabile nu a fost respectat, acțiunea în contenciosul administrativ este oricum admisibilă.

Totodată, criticile recurentului privind aprecierea probelor și circumstanțelor cauzei reprezintă, în esență, dezacordul acestuia cu concluziile instanței de apel, fără a demonstra o apreciere vădit nerezonabilă a probelor ori o încălcare procedurală determinantă pentru soluționarea cauzei.

În acest context, Completul reține că instanța de apel a examinat circumstanțele relevante privind achitarea taxei, suspendarea licenței, perioada suspendării, lipsa unei retrageri propriu-zise, intervenirea efectului art. 55 alin.(4) din Legea nr.291/2016 și imposibilitatea ulterioară a reclamantei de a beneficia de licență pentru întreaga perioadă achitată. Prin urmare, recurentul nu identifică o veritabilă eroare de drept care să fie susceptibilă de examinare în fond în calea de atac a recursului.

Potrivit jurisprudenței Curții Supreme de Justiție, recursul în contencios administrativ are caracter nedevolutiv, iar pentru depășirea filtrului de admisibilitate cererea trebuie să invoce temeiuri concludente și serioase, capabile să demonstreze existența unei veritabile încălcări a normelor de drept material sau procedural. Simpla nemulțumire față de soluția instanței de apel ori reiterarea unor argumente deja examinate nu constituie temei de casare a deciziei contestate.

În speță, argumentele Serviciului Fiscal de Stat au fost invocate și în instanța de apel, fiind examinate și respinse printr-o motivare raportată la circumstanțele concrete ale cauzei. Recursul nu relevă de ce această apreciere ar contraveni unei norme imperative aplicabile și nici nu indică o eroare de drept susceptibilă să răstoarne soluția contestată. În consecință, acesta exprimă un dezacord cu soluția instanței de apel și nu trece testul de seriozitate necesar pentru exercitarea controlului de legalitate în recurs.

În circumstanțele expuse, Completul de judecată constată că motivele invocate de Serviciul Fiscal de Stat nu se încadrează în limitele unui recurs 13 susceptibil de examinare în fond, astfel încât, în temeiul art.246 din Codul administrativ, recursul urmează a fi declarat inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, Completul Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat.

Ținând cont de cele expuse şi în temeiul art. 230 și 246 (în vigoare la data depunerii recursului) din Codul administrativ COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat. Încheierea este irevocabilă. Președinte Diana Stănilă Judecători Ion Munteanu Ana Cucerescu 14