Publicat la 21 iunie 2021 SECȚIUNE Cererea nr. 16022/20 Ömer GÜVEN împotriva Turciei depusă la 18 martie 2020 comunicată la 2 iunie 2021 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la presupusa nedreptate a procedurii penale împotriva reclamantului prin care el a fost condamnat, în temeiul articolului 314 § 2 din Codul Penal, care a fost membru al unei organizații teroriste armate, pe care autoritățile turce se referă drept FETÖ/PDY (Fetullahist Terorist Organization Parallel State Structure), o organizație pe care autoritățile turce consideră că a premediat lovitura militară eșuată. Acesta se referă, de asemenea, la utilizarea, de către instanțe interne, a presupuselor dovezi ilegale, și anume serviciul de mesagerie criptată ByLock (denumit în continuare „ByLock” sau „ByLock”) ca dovezi, a presupuselor încălcări ale principiilor procedurilor adversare și a egalității armelor, a presupusei lipsă de independență și de imparțialitate a instanțelor interne, a restricțiilor impuse reclamantului dreptul de a avea o comunicare confidențială cu avocatul său și a unei proceduri confidențiale. Reclamantul se plânge de încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 6 din Convenție. Cererea se referă în continuare la presupusele încălcări ale principiului nullum crimen sine lege interzicerea de aplicare retrospectivă a legislației penale în temeiul articolului 7 din Convenție. Cererea se referă, de asemenea, la presupusa încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 8 din Convenție, datorită utilizării, de către instanța de judecată, ca dovada de condamnare a reclamantului, a utilizării lui ByLock și a presupusei încălcare a articolului 10 din Convenția, în măsura în care condamnarea sa se bazează pe CD-uri și cărți găsite și confiscate în subsolul clădirii sale de apartamente. Curtea Kayseri Assize a constatat că reclamantul a fost vinovat de a fi membru al unei organizații teroriste armate, și anume FETÖ/PDY, l-a condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare. În acest sens, instanța de judecată a se bazează pe următoarele dovezi: (a) Raportul Direcției de Securitate Kayseri din 19 ianuarie 2017, indicând că reclamantul a început să utilizeze ByLock la 23 ianuarie 2015 împreună cu numărul IMEI al telefonului mobil utilizat în acest scop; (b) aderarea la un sindicat dizolvat prin decretul Legea nr. 667 din cauza aderării sale la FETÖ/PDY; (c) CD și 105 de cărți referitoare la FETÖ/PDY care au fost găsite și confiscate în subsolul clădirii apartamentelor reclamantului, și (d) dovezi ale martorului G.R. în sensul că a fost reclamantul care a părăsit CD-ul și cărțile din subsol. Curtea Regională de Apel a reexaminat hotărârea instanței de judecată în temeiul articolului 280 § 1 litera (e) din Codul de Procedură Penală și a organizat trei audieri în acest caz. La 22 noiembrie 2017, Curtea Regională de Apel a respins recursul reclamantului în temeiul articolului 280 § 2 din Codul de Procedură Penală. În cadrul examinării recursului, Curtea Regională de Apel a colectat informații privind utilizarea cererii de către solicitant de către Hotărârea Generală de Securitate și Autoritatea Tehnologiilor Informației și Comunicațiilor (Bilgi Teknolojileri ve İletișim Kurumu ) și a obținut un raport de experți, elaborat de un expert în domeniul forenselor informatice. În consecință, a concluzionat că reclamantul a fost conectat la serverele ByLock de 971 de ori și a avut un număr de ID ByLock, numele de utilizator și parola. La 10 iulie 2018 Curtea de cassare a susținut condamnarea reclamantului. La 10 decembrie 2019 Curtea Constituțională a respins, într-un mod rezumat, cererea individuală a reclamantului. Care au fost caracteristicile cererii ByLock și care au fost motivele care au determinat autoritățile judiciare interne să concluzioneze că aceasta a fost utilizată exclusiv de membrii FETÖ/PDY? Părțile sunt invitate să explice valoarea evidentă a utilizării acestei cereri a unei persoane. (b) Care a fost baza de dovezi pentru concluzia instanțelor interne că reclamantul a utilizat cererea ByLock? Guvernul este solicitat să furnizeze Curții o copie a tuturor informațiilor din dosarul în care instanța internă a invocat ca dovada utilizării ByLock, inclusiv a oricăror date digitale și a oricărei documente care prezintă conținutul comunicării reclamantului prin cererea respectivă. (c) Care sunt dispozițiile legale din legislația turcă care reglementează colectarea, examinarea și utilizarea probelor, inclusiv elementele de probă electronică și digitală, în cadrul procedurilor penale? Autoritățile interne au respectat aceste dispoziții în ceea ce privește dovezile ByLock? (d) Având în vedere afirmațiile reclamantului, a fost dovada referitoare la utilizarea reclamantului de către ByLock obținută în mod legal, având în vedere (i) modul în care a fost obținută de Organizația Națională de Informații (Mili İstihbarat Teșkilatı, „MİT”) și (ii) afirmația că informațiile privind traficul pe internet furnizate de Autoritatea pentru Tehnologii de Informații și Comunicații ( Bilgi Teknolojileri ve İletișim Kurumu „BTK”) nu a fost reținut și divulgat în mod legal, deoarece includea informații care predau termenul maxim stabilit în lege pentru păstrarea acestor date? (e) Dovezile referitoare la utilizarea aplicației ByLock ale reclamantului au fost suficient de fiabile? În special (i) În ce măsură dovezile digitale obținute în ceea ce privește reclamantul au fost un indicator fiabil al utilizării lui de ByLock, din punct de vedere tehnic? Instanțele interne au evaluat suficient fiabilitatea probei digitale prezentate de către urmărire penală și au răspuns la preocupările reclamantului în ceea ce privește fiabilitatea acestor date? (ii) Ce garanții au fost disponibile în legislația internă pentru a proteja integritatea și autenticitatea datelor ByLock obținute de către MİT în cursul perioadei anterioare depunerii sale către autoritățile judiciare, având în vedere că garanțiile procedurale relevante prevăzute în Codul penal de procedură nu au fost constatate de instanțele interne să aibă nici o cerere în cursul perioadei inițiale respective? Guvernul este solicitat să explice ce date brute obținute de MİT implicate și modul în care MİT a prelucrat aceste date pentru a identifica utilizatorii individuali ai ByLock, inclusiv reclamantului, înainte de a transmite autorităților judiciare datele relevante (f) Având în vedere afirmația reclamantului că nu a putut obține o copie a datelor ByLock, reclamantul a fost furnizat cu o oportunitate reală și eficientă (i) de a avea cunoștințe și observații cu privire la toate dovezile digitale aducute sau observații depuse de procedură în acest sens în cazul instanțelor interne; (ii) să revizuiască toate elementele de probă în posesia sau împotriva sa; și (iii) să provoace autenticitatea și fiabilitatea dovezii digitale utilizate împotriva sa și să se opună utilizării acesteia în conformitate cu principiile egalității armelor și procedurilor adversare (a se vedea, de exemplu, Rook v. Germania , nr. 1586/15, §§ 59, 25 iulie 2019)? (i) Ce informații și documente reclamantul i-a pus la dispoziție în dosarul de caz ca dovada utilizării lui de ByLock? Această informație a fost disponibilă înainte de condamnarea sa de către instanța de primă instanță, sau a fost o parte din dovezile materiale care coroborează utilizarea lui de ByLock adăugată în dosar la etapa de apel? (ii) Cadrul juridic intern și jurisprudența prevăd dreptul de a obține o copie a datelor digitale în posesia urmăririi judiciare? În cazul în care a fost respectat în acest caz? În plus, există dreptul în temeiul legislației turce să examineze și să ia o copie a dovezii digitale relevante atunci când aceste dovezi fac parte din proceduri penale, altele decât cele împotriva reclamantului? (iii) În acest context, presupusa incapacitate a reclamantului să revizuiască dovezile transmise de către MİT autorităților de urmărire penală a pus apărarea într-un dezavantaj față de urmărire penală? În cazul în care ar fi fost cauzate supuși dificultăți pentru apărare suficient de contrazice de procedurile urmate de autoritățile judiciare (a se vedea mutatis mutandis Rowe și Davis c. Regatul Unit [GC], nr. 28901/95, § 61, CEHR 2000 II; Sigurður Einarsson și alții c. Islanda , nr. 39757/15, §§ 90 și 91, 4 iunie 2019; Rook , citat mai sus, §§ 67 și 72)? Guvernul este invitat să prezinte copii ale oricăror decizii interne ale instanței, prin care apărarea a fost, la cererea lor, furnizată o copie a datelor relevante ale ByLock, inclusiv, în cazul în care originalele acestor date au constituit o parte a altor proceduri penale la care reclamantul nu a fost parte, și copii ale deciziilor în cazul în care a fost refuzată o astfel de cerere. (iv) Datele privind utilizarea cererii ByLock reclamantului, inclusiv datele furnizate de către MİT și BTK, au fost prezentate unui examen de experți independent, astfel cum a solicitat reclamantul, pentru a determina integritatea, exactitatea și coerența datelor obținute? (v) Într-un punct de vedere tehnic, ar fi fost posibil ca reclamantul să se exonereze din acuzațiile împotriva acestuia sau să-și reducă condamnarea pe baza unică a informațiilor și documentelor puse la dispoziție? Guvernul este solicitat să furnizeze exemple de cazuri, în afară de incidentul „Mor Beyin”, în care datele tehnice care indică utilizarea ByLock au fost refutate cu succes de către un inculpat pe baza informațiilor disponibile în dosarul de caz (g) Curtea Regională de Apel din Ankara și Curtea de Cassare au furnizat suficiente motive pentru hotărârile lor și au răspuns la principalele argumente formulate de reclamant? Părțile sunt solicitate să furnizeze toate cererile prezentate de reclamant în instanțe interne în timpul procedurii penale și toate deciziile interioare luate de instanțe interne A fost dreptul reclamantului să aibă comunicare confidențială cu avocatul său în conformitate cu art. 6 § 3 litera (c) din Convenție restricționată în temeiul măsurilor prevăzute în art. 6 din Decretul Legislativ nr. 677? Dacă este cazul, care au fost motivele convingătoare pentru această limitare? Această restricție a privat reclamantul de o audiere echitabilă (a se vedea, de exemplu, S. v. Elveția , 28 noiembrie 1991 , § 48 , Serie A nr. 220; Brennan v. Regatul Unit , nr. 39846/98 , § 58 , CEHR 2001 Rybacki v. Polonia , nr. 52479/99 , § 61 , 13 ianuarie 2009, Sakhnovskiy v. Rusia [GC] , nr. 21272/03 , §§ 97 și 102 , 2 noiembrie 2010; Khodorkovskiy și Lebedev v. Rusia , nr. 11082/06 și 13372/05 , §§§ 627-629 și 632 641, 25 iulie 2013)? Având în vedere observațiile reclamantului cu privire la anumite evoluții factuale care au avut loc din 2014, au fost instanțele care au tratat cazul reclamantului „independente și imparțiale”, în sensul articolului 6 § 1 din Convenție? Ce garanții au fost disponibile în dreptul turc împotriva presiunilor externe asupra instanțelor interne care au auzit cazul reclamantului? În special (a) A avut unele evoluții legislative referitoare la justiție, care au avut loc în urma tentativei de lovitură – cum ar fi modificările structurii și compoziției Curții de casă, modificările structurale efectuate în componența Înaltului Consiliu al judecătorilor, sau posibilitatea de a elimina judecătorii din datorie prin decizia Înaltului Consiliu al judecătorilor – în conformitate cu art. 3 din decretul legislativ nr. 667 – subminează principiul removabilității judecătorilor, presupus de solicitant, într-un mod care a constituit o încălcare a dreptului reclamantului la un tribunal independent și imparțial? (b) În ceea ce privește acuzațiile reclamantului cu privire la măsurile luate împotriva unui număr de judecători considerați că au dictat hotărâri sau hotărâri în favoarea supușilor membri ai FETÖ/PDY II. art. 7 Având în vedere dispozițiile interne relevante și interpretarea lor de către instanțele interne în timpul material, condamnarea pentru aderarea la o organizație teroristă depinde de existența unei decizii judiciare anterioare care declară FETÖ/PDY o organizație teroristă (a se vedea Parmak și Bakır c. Turcia , nr. 22429/07 și 25195/07 , § 71, 3 decembrie 2019; și compara și contrast Kasymakhunov și Saybatalov c. Rusia , nos 26261/05 și 26377/06, §§84 și 90 14 martie 2013)? În acest sens, ce este relevanța hotărârii Curții de Cassare din 24 iunie 2008, prin care a achitat Fetullah Gülen din acuzațiile de fundare sau conducere a unei organizații teroriste, din perspectiva plângerilor reclamantei în temeiul articolului 7? Guvernul este solicitat să furnizeze o copie a hotărârii Curții de Cassare din 24 iunie 2008 privind Fetullah Gülen. Condamnarea reclamantului pentru aderarea la o organizație teroristă era compatibile cu cerințele articolului 7 din convenție? În special (a) Dispozițiile juridice interne, pe baza cărora reclamantul a fost condamnat, erau previzibile în cererea lor? În acest sens, ar putea decizia instanțelor interne de a declara „FETÖ/PDY” ca fiind o organizație teroristă să fie prevăzută în mod rezonabil de către solicitant la momentul faptelor pe care le-a respins condamnarea? (b) Care sunt elementele infracțiunii de aderare la o organizație teroristă prevăzute la art. 314 alineatul (2) din Codul penal și care au fost acele elemente prezente în cazul reclamantului? În special, instanțele interne au stabilit în mod corespunzător dacă elementul mental al infracțiunii relevante, astfel cum se prevede în jurisprudența Curții de Cassare, s-a materializat în cazul reclamantului, astfel cum se prevede la art. 7 din Convenție (a se vedea, de exemplu, G.I.E.M. S.R.L. și alții c. Italia [GC], nr. 1828/06 și altele 2, §§ 242 și 246, 28 iunie 2018)? Părțile sunt invitate să prezinte jurisprudența relevantă a Curții de casă care stabilește elementele materiale ale infracțiunii de „admisie a unei organizații teroriste” în temeiul articolului 314 § 2 din Codul penal (c) Condamnarea în cauză a fost impusă în absența unor comportamente reproșabile în mod penal din partea reclamantului, așa cum a susținut el? (d) Ar fi putut reclamantul să fi prevăzut în mod rezonabil, în momentul material, că actele care îi sunt atribuite (adică: utilizarea ByLock, aderarea unui sindicat și a unei asociații recunoscute în mod legal, precum și posesia unui CD și a anumitor cărți găsite în subsolul clădirii sale de apartamente) ar fi interpretate ca dovada infracțiunii de „semnare a unei organizații teroriste armate” în temeiul articolului 314 § 2 din Codul penal? Aplicarea acestei dispoziții în circumstanțele cazului reclamantului a extins domeniul de aplicare al răspunderii penale pentru infracțiunea în cauză în încălcarea principiului legalității? În orice caz, instanța națională a interpretat art. 314 § 2 din Codul Penal în ceea ce privește faptele cazului reclamantului în concordanță cu esența acestei infracțiuni și ar putea fi prevăzută în mod rezonabil (a se vedea, S.W. v. Regatul Unit , 22 noiembrie 1995, § 36, Serie A nr. 335 Streletz, Kessler și Krenz v. Germania [GC], nr. 34044/96 și altele 2, § 50, CEHR 2001 II; Jorgic v. Germania , nr. 74613/01, § 109, CEHR 2007 III și Vasiliauskas c. Lituania [GC], nr. 35343/05, § 155, CEHR 2015)? Guvernul este solicitat să furnizeze jurisprudența Curții de casă în cazul în care elementele materiale ale infracțiunii de aderare la o organizație teroristă în temeiul articolului 314 § 2 din Codul penal compus din acte legale, astfel cum afirmă reclamantul în acest caz. III. art. 8 litera (a) Informațiile utilizate pentru a dovedi utilizarea reclamantului de ByLock au intrat în domeniul de aplicare al dreptului său la respectarea „vieții sale private” sau „correspondenței” garantat în temeiul articolului 8 § 1 din Convenție? În cazul în care, compilarea acestor informații de către diferite autoritățile naționale a constituit o interferență cu acest drept în sensul primului alineat din această dispoziție? (b) În afirmativ, interferența a fost justificată în temeiul articolului 8 § 2? În special; (i) Având în vedere afirmația reclamantului că datele relevante au fost colectate în încălcarea articolelor 134 și 135 din Codul de Procedură Penală și/sau a dispozițiilor relevante ale Legii privind serviciile de informații ale statului și a Agenției Naționale de Inteligență, pe ce bază juridică a obținut și procesat MIT datele relevante? Legea în cauză a îndeplinit cerințele de „legitimitate” în sensul articolului 8 § 2 din Convenție, inclusiv în ceea ce privește accesibilitatea, prevederea și respectarea statului de drept (a se vedea, de exemplu, Benedik v. Slovenia , nr. 62357/14, §§ 124-134, 24 aprilie 2018)? Ce garanții au fost disponibile în temeiul legii și practicilor relevante împotriva interferenței și abuzului arbitrar? (ii) Datele furnizate de BTK cu privire la înregistrările telefonice și internet ale reclamantului au fost păstrate și divulgate în conformitate cu legislația internă relevantă, având în vedere în special afirmația reclamantului că datele în cauză includeau informații care predau termenul maxim stabilit în lege pentru păstrarea sa? Ce garanții au fost disponibile în temeiul legii și practicilor relevante împotriva interferențelor și abuzurilor arbitrare? Guvernul este solicitat să prezinte toate informațiile relevante cu privire la modul în care au fost obținute înregistrările telefonice și internet ale reclamantului, inclusiv orice ordine judiciare emise pentru obținerea acestor informații de la furnizorii de servicii IV. art. 10 A existat o interferență cu libertatea de exprimare a reclamantului în temeiul articolului 10 din Convenție din cauza admiterii în dosar ca dovada CD-urilor și cărților găsite și confiscate în subsolul clădirii sale de apartamente (a se vedea, mutatis mutandis, Müdür Duman Turcia , nr. 15450/03, 6 octombrie 2015)? În cazul în care este cazul, această interferență a fost prescrisă de lege și necesară în temeiul articolului 10 § 2?
Published on 21 June 2021
Application no. 16022/20
Ömer GÜVEN
against Turkey
lodged on 18 March 2020
communicated on 2 June 2021
The application concerns
the alleged unfairness of the criminal proceedings against the applicant whereby he was convicted, under Article
314 § 2 of the Criminal Code, of being a member of an armed terrorist organisation, which the Turkish authorities refer to as FETÖ/PDY (Fetullahist Terrorist Organisation
/
Parallel State Structure), an organisation that the Turkish authorities consider as having premediated the failed military coup.
It also concerns the use, by the domestic courts, of alleged unlawful evidence, namely the ByLock encrypted messaging service (hereinafter referred to as “ByLock” or “ByLock application”) as evidence, the purported breaches of the principles of adversarial proceedings and equality of arms, the alleged lack of independence and impartiality of the domestic courts, the restrictions placed upon the applicant’s right to have a confidential communication with his lawyer and
the failure of the Regional Appeal Court and the Court of Cassation to give reasons in respect of the applicant’s main arguments.
The applicant complains of a violation of his rights under Article 6 of the Convention.
The application further pertains to the alleged violations of the principle of
nullum crimen sine lege
and the prohibition against retrospective application of criminal laws under Article 7 of the Convention. The application also relates to the alleged breach of the applicant’s rights under Article
8 of the Convention, owing to the use, by the trial court, as evidence to convict the applicant, of his use of ByLock and to the alleged breach of Article
10 of the Convention in so far as his conviction was based on CDs and books found and seized in the basement of his apartment building.
The Kayseri Assize Court found the applicant guilty of membership of an armed terrorist organisation, namely FETÖ/PDY and sentenced him to seven years and six months’ imprisonment. In doing so, the trial court relied on the following evidence: (a) Kayseri Security Directorate’s report dated 19
January 2017 indicating that the applicant had started using ByLock on 23
January 2015 together with the IMEI numbers of the mobile telephone used for that purpose; (b) membership of a trade union dissolved by Decree Law no. 667 owing to its affiliation with FETÖ/PDY; (c) the CD and
105 books concerning FETÖ/PDY that had been found and seized in the basement of the applicant’s apartment building, and (d) evidence of witness G.R. to the effect that it was the applicant who had left the CD and the books in the basement.
The Ankara Regional Appeal Court re-examined the trial court’s judgment pursuant to Article 280 § 1 (e) of the Code of Criminal Procedure and held three hearings in the case. On 22 November 2017 the Regional Appeal Court dismissed the applicant’s appeal pursuant to Article 280 §
2 of the Code of Criminal Procedure. During the appeal examination, the Regional Appeal Court collected information regarding the applicant’s use of ByLock application from the General Security Directorate and the Information and Communication Technologies Authority (
Bilgi Teknolojileri ve İletișim Kurumu
) and obtained an expert report, prepared by a computer forensics expert. Accordingly, it concluded that the applicant had connected to the ByLock servers 971 times and had had a ByLock ID number, username and password.
On 10 July 2018 the Court of Cassation upheld the applicant’s conviction.
On 10 December 2019 the Constitutional Court dismissed, in a summary manner, the applicant’s individual application.
I.
Article 6
1.
Did the applicant have a fair hearing in the determination of the criminal charges against him, in accordance with Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention? In particular;
(a)
What were the features of the ByLock application and what were the reasons which led the domestic judicial authorities to conclude that it was exclusively used by members of
? The parties are invited to explain the evidentiary value of a person’s use of this application.
(b)
What was the evidentiary basis for the domestic courts’ finding that the applicant had used the ByLock application?
The Government is requested to provide the Court with a copy of all the material in the case file on which the domestic courts relied on as evidence of the applicant’s use of ByLock, including any digital data and any documents
showing the content of the applicant’s communication through that application.
(c)
What are the statutory provisions under Turkish law regulating the collection, examination and use of evidence, including electronic and digital evidence, in criminal proceedings? Did the domestic authorities comply with those provisions in so far as the ByLock evidence is concerned?
(d)
In light of the applicant’s claims, was the evidence concerning the applicant’s use of ByLock obtained lawfully, having regard to (i)
the manner in which it was procured by the National Intelligence Organisation (
Milli İstihbarat Teșkilatı
, “MİT”), and (ii)
the allegation that the internet traffic information provided by the Information and Communication Technologies Authority (
Bilgi Teknolojileri ve İletișim Kurumu
,
“BTK”) was neither retained nor disclosed lawfully, as it included information that predated the maximum time-limit set out in the law for the retention of such data?
(e)
Was the evidence relating to the applicant’s use of the ByLock application sufficiently reliable? In particular;
(i)
To what extent was the digital evidence obtained regarding the applicant a reliable indicator of his use of ByLock, from a technical point of view? Did the domestic courts sufficiently assess the reliability of the digital evidence presented to them by the prosecution and did they respond to the applicant’s concerns regarding the reliability of that data?
(ii)
What safeguards were available in domestic law to protect the integrity and authenticity of the ByLock data obtained by the MİT during the period preceding its submission to the prosecution authorities, given that the relevant procedural safeguards envisaged under the Criminal Code of Procedure were not found by the domestic courts to have any application during that initial period?
The Government is requested to explain what the raw data obtained by the MİT involved and how the MİT processed that data to identify the individual users of ByLock, including the applicant, before handing the relevant data over to the prosecution authorities
.
(f)
In view of the applicant’s allegation that he could not obtain a copy of the ByLock data, was the applicant provided with a real and effective opportunity (i)
to have knowledge of and comment on all digital evidence adduced or observations filed by the prosecution in that respect with the domestic courts; (ii)
to review all the material evidence in the prosecution’s possession for or against him; and (iii)
to challenge the authenticity and reliability of the digital evidence used against him and to oppose its use as required by the principles of equality of arms and adversarial proceedings (see, for instance,
Rook v. Germany
, no.
1586/15, §§
56
‑
59, 25 July 2019)? Notably;
(i)
What information and documents did the applicant have available to him in the case file as proof of his use of ByLock? Was that information available prior to his conviction by the first-instance court, or was some of the material evidence corroborating his use of ByLock added to the file at the appeal stage?
(ii)
Did the domestic legal framework and case-law provide for a right to obtain a copy of the digital data in the possession of the prosecution? If so, was it complied with in the present case? Moreover, is there a right under Turkish law to examine and take a copy of the relevant digital evidence when such evidence forms part of criminal proceedings other than those against the applicant?
(iii)
In this context, did the applicant’s alleged inability to review the evidence handed over by the MİT to the prosecution authorities put the defence at a disadvantage
vis-à-vis
the prosecution? If so, were the alleged difficulties caused to the defence sufficiently counterbalanced by the procedures followed by the judicial authorities (see,
mutatis mutandis
,
Rowe and Davis v. the United Kingdom
[GC], no. 28901/95, § 61, ECHR 2000
‑
II;
Sigurður Einarsson and Others v. Iceland
, no. 39757/15, §§ 90 and
91, 4
June 2019;
Rook
, cited above, §§ 67 and 72)?
The Government is requested to submit copies of any domestic court decisions whereby the defence was, upon their request, given a copy of the relevant ByLock data, including, where the originals of such data formed part of other criminal proceedings to which the applicant was not a party, and copies of decisions where such request was denied.
(iv)
Was the data regarding the applicant’s use of the ByLock application, including the data provided by the MİT and the BTK, submitted to an independent expert examination as requested by the applicant, in order to determine the integrity, the accuracy and the consistency of the data obtained?
(v)
From a technical perspective, would it have been possible for the applicant to exonerate himself of the allegations against him or to have his sentence reduced on the sole basis of the information and documents made available to him?
The Government is requested to provide examples of cases, besides the “Mor Beyin” incident, where the technical data indicating the use of ByLock was successfully rebutted by a defendant on the basis of the information available in the case file
.
(g)
Did the Ankara Regional Appeal Court and the Court of Cassation provide sufficient reasoning for their judgments and respond to the main arguments raised by the applicant?
The parties are requested to provide all the petitions submitted by the applicant to the domestic courts during the criminal proceedings and all interim decisions taken by the domestic courts
.
2.
Was the applicant’s right to have confidential communication with his lawyer under Article 6 § 3 (c) of the Convention restricted by virtue of the measures provided for by Article 6 of Legislative Decree no. 677? If so, what were the compelling reasons for such limitation? Did this restriction deprive the applicant of a fair hearing (see, for instance,
S. v.
Switzerland
, 28 November 1991, § 48, Series A no. 220;
Brennan v.
the
United Kingdom
, no. 39846/98, § 58, ECHR 2001
‑
X,
Rybacki v.
Poland
, no.
52479/99, § 61, 13 January 2009,
Sakhnovskiy v.
Russia
[GC], no.
21272/03, §§ 97 and 102, 2 November 2010;
Khodorkovskiy and
Lebedev
v. Russia
, nos. 11082/06 and 13772/05, §§ 627-629 and
632
‑
641, 25
July 2013)?
3.
Having regard to the applicant’s submissions regarding certain factual developments that took place since 2014, were the courts which dealt with the applicant’s case “independent and impartial”, within the meaning of Article
6 § 1 of the Convention? What safeguards were available in Turkish law against outside pressures on the domestic courts that heard the applicant’s case? In particular;
(a)
Did certain legislative developments pertaining to the judiciary, that took place in the aftermath of the attempted coup – such as the changes in the structure and composition of the Court of Cassation, the structural changes made in the composition of the High Council of Judges, or the possibility of removing judges from duty by decision of the High Council of Judges - as per Article 3 of Legislative Decree no. 667 – undermine the principle of removability of judges as alleged by the applicant in a manner that amounted to an infringement of the applicant’s right to an independent and impartial tribunal ?
(b)
Were the domestic courts which dealt with the applicant’s case independent, having regard to the applicant’s allegations concerning the measures taken against a number of judges who were considered to have rendered judgments or decisions perceived to be in favour of alleged members of
?
II.
Article 7
1.
In light of the relevant domestic provisions and their interpretation by the domestic courts at the material time, did the conviction for membership of a terrorist organisation hinge upon the existence of a prior judicial decision declaring
a terrorist organisation (see
Parmak and
Bakır v. Turkey
, nos. 22429/07 and 25195/07, § 71, 3 December 2019; and compare and contrast
Kasymakhunov and Saybatalov v.
Russia
, nos.
26261/05 and 26377/06, §§84 and 90 14 March 2013)? In this respect, what, if any, is the relevance of the Court of Cassation’s judgment of 24
June 2008, whereby it acquitted Fetullah Gülen of the charges of founding or leading a terrorist organisation, from the perspective of the applicant’s complaints under Article 7?
The Government is requested to provide a copy of the Court of Cassation’s judgment of 24 June 2008 concerning Fetullah Gülen.
2.
Was the applicant’s conviction for membership of a terrorist organisation compatible with the requirements of Article 7 of the Convention? In particular;
(a)
Were the domestic legal provisions, on the basis of which the applicant had been convicted, foreseeable in their application? In that respect, could the domestic courts’ decision to declare the “FETÖ/PDY” as being a terrorist organisation be reasonably foreseen by the applicant at the time of the acts on which his conviction rested?
(b)
What are the elements of the offence of membership of a terrorist organisation set out under Article 314 § 2 of the Criminal Code and were those elements present in the applicant’s case? In particular, did the domestic courts duly establish whether the mental element of the relevant offence, as laid down in the case-law of the Court of Cassation, had materialised in the applicant’s case, as required by Article 7 of the Convention (see, for instance,
G.I.E.M. S.R.L. and Others v. Italy
[GC], nos.
1828/06 and 2 others, §§ 242 and 246, 28 June 2018)?
The parties are requested to submit the relevant case-law of the Court of Cassation setting out the material elements of the crime of “membership of a terrorist organisation” under Article 314 § 2 of the Criminal Code
.
(c)
Was the conviction in question imposed in the absence of any criminally reprehensible conduct on the part of the applicant, as argued by him?
(d)
Could the applicant have reasonably foreseen, at the material time, that the acts attributed to him (i.e. use of ByLock, membership of a legally recognised trade union and association, and possession of a CD and certain books found in the basement of his apartment building) would be construed as evidence of the offence of “membership of an armed terrorist organisation” under Article 314 § 2 of the Criminal Code? Did the application of that provision in the circumstances of the applicant’s case extend the scope of criminal liability for the offence in question in breach of the principle of legality? In any event, was the national courts’ interpretation of Article 314 § 2 of the Criminal Code to the facts of the applicant’s case consistent with the essence of that offence and could it be reasonably foreseen (see,
S.W. v. the United Kingdom
, 22 November 1995, §
36, Series
A no. 335
‑
B;
Streletz, Kessler and Krenz v. Germany
[GC], nos.
34044/96 and 2 others, § 50, ECHR
2001
‑
II;
Jorgic v.
Germany
, no.
‑
III and
Vasiliauskas v. Lithuania
[GC], no.
The Government is requested to provide the Court of Cassation’s case-law where the material elements of the offence of membership of a terrorist organisation under Article 314 § 2 of the Criminal Code comprised of lawful acts, as alleged by the applicant in the present case.
III.
Article 8
1.
(a)
Did the information used to prove the applicant’s use of ByLock fall within the scope of his right to respect for his “private life” or “correspondence” as guaranteed under Article
8 § 1 of the Convention? If so, did the compiling of that information by various national authorities amount to an interference with that right within the meaning of the first paragraph of that provision?
(b)
In the affirmative, was the interference justified under Article 8 §
2? In particular;
(i)
Having regard to the applicant’s allegation that the relevant data was collected in breach of Articles 134 and 135 of the Code of Criminal Procedure and/or the relevant provisions of the Law on Intelligence Services of the State and the National Intelligence Agency, on what legal basis did the MİT obtain and process the relevant data? Did the law in question satisfy the requirements of “lawfulness” within the meaning of Article 8 §
2 of the Convention, including in terms of its accessibility, foreseeability and compliance with the rule of law (see, for instance,
Benedik v.
Slovenia
, no.
62357/14, §§ 124-134, 24 April 2018)? What safeguards were available under the relevant law and practice against arbitrary interference and abuse?
(ii)
Was the data provided by the BTK regarding the applicant’s phone and internet traffic records retained and disclosed in accordance with the relevant domestic law, having particular regard to the applicant’s allegation that the data in question included information that predated the maximum time-limit set out in the law for its retention? What safeguards were available under the relevant law and practice against arbitrary interference and abuse?
The Government is requested to submit all relevant information regarding the manner in which the applicant’s phone and internet traffic records were obtained, including any court orders issued for the obtaining of such information from the service providers
.
IV.
Article 10
Has there been an interference with the applicant’s freedom of expression under Article 10 of the Convention on account of the admission to the case file as evidence of the CDs and books found and seized in the basement of his apartment building (see,
mutatis mutandis, Müdür Duman
v.
Turkey
, no.
15450/03, 6 October 2015)?
If so, was that interference prescribed by law and necessary in terms of Article 10 § 2?