- Dosarul nr.
- 2rci-45/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 septembrie 2026
- Părțile
- GT Chiosea Leonid
- Pe scurt
- Cererea de apel restituita in conformitate cu art. 369 alin. 1 lit. d din Codul de procedura civila, din motiv ca in virtutea legii, hotararea nu poate fi atacata in apel
2rci-45/26 — Intentarea procedurii de insolvabilitate
DECIZIE
cu privire la respingerea recursului declarat de către S.R.L. „Magnum Protect”, reprezentată de avocatul Andrei Mandraburcă, în cauza civilă, la cererea introductivă depusă de către administratorul Gospodăriei Ţărănești „Chiosea Leonid” s. Chirsova, Leonid Chiosea privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Gospodăria Țărănească „Chiosea Leonid”, împotriva încheierii din 12 iunie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat (Dosarul nr. 2rci-45/26 NR. PIGD 2-26046688-01-2rci-17072026) Cererea de apel restituită în conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură civilă, din motiv că în virtutea legii, hotărârea nu poate fi atacată în apel. Au examinat anterior cauza judecătorii: Prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul Central (M. Hanganu) Instanța de apel: Curtea de Apel Sud, sediul Comrat (A. Mironov, V. Hudoba, G. Colev) 23 septembrie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul depus de S.R.L.
„Magnum Protect”, reprezentată de avocatul Andrei Mandraburcă, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Preşedinte, Elena Croitor, Ion Munteanu, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 14 aprilie 2026, administratorul Gospodăriei Ţărănești „Chiosea Leonid” s. Chirsova (în continuare G.Ț. „Chiosea Leonid” s. Chirsova), Leonid Chiosea a depus cerere privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Gospodăria Țărănească „Chiosea Leonid”.
Prin hotărârea din 16 aprilie 2026 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, s-a constatat insolvabilitatea G.Ț. „Chiosea Leonid” s. Chirsova și s-a intentat procedura de insolvabilitate, cu ridicarea dreptului de administrare al lui Leonid Chiosea, fiind desemnat ca administrator al insolvabilității Victor Magnet (f.d.61-64).
La 04 mai 2026, S.R.L. „Magnum Protect”, reprezentată de avocatul Andrei Mandraburcă a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 16 aprilie 2026 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, solicitând casarea acesteia și remiterea cauzei spre rejudecare și conexare la Judecătoria Cahul, sediul Central, conform art. 41 din Legea insolvabilității nr.149/2012 (f.d.66-68).
Prin încheierea din 12 iunie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat, s-a restituit cererea de apel declarată de S.R.L. „Magnum Protect”, reprezentată de avocatul Andrei Mandraburcă împotriva hotărârii din 16 aprilie 2026 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, deoarece hotărârea nu poate fi atacată cu apel (f.d.77-78).
La 01 iulie 2026, S.R.L. „Magnum Protect”, reprezentată de avocatul Andrei Mandraburcă a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 12 iunie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat, solicitând admiterea acesteia, casarea încheierii contestate, cu remiterea cauzei la rejudecare la Curtea de Apel Sud, sediul Comrat întru examinarea în fonda cererii sale de apel (f.d.85-89).
În susținerea recursului, S.R.L. „Magnum Protect”, reprezentată de avocatul Andrei Mandraburcă, a conchis că încheierea din 12 iunie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat, este nelegală, fiind întemeiată pe o interpretare eronată a art. 369 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă în coroborare cu art. 21 alin. (6) și art. 37 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149/2012. 1
În opinia recurentei, interdicția prevăzută la art. 21 alin. (6) din Legea insolvabilității nr. 149/2012 privind contestarea hotărârii de intentare a procesului de insolvabilitate vizează debitorul care și-a declarat propria insolvabilitate, neputând fi extinsă asupra creditorului, căruia art. 37 alin. (1) îi recunoaște dreptul de a contesta hotărârea de intentare a procesului de insolvabilitate.
La fel, recurenta a invocat că soluția instanței de apel este neconsecventă cu propria decizie din 25 februarie 2026, prin care a fost admis apelul declarat de S.R.L. „Magnum Protect” într-o situație pe care o consideră identică, ceea ce, în opinia sa, contravine principiului securității raporturilor juridice și exigențelor dreptului la un proces echitabil.
Totodată, a susținut că instanța de apel nu a examinat criticile referitoare la existența unei proceduri de insolvabilitate anterior admise spre examinare la Judecătoria Cahul, obligația de conexare a cauzelor prevăzută de art. 21 alin. (3) și (4) din Legea insolvabilității, precum și consecințele depunerii succesive de către debitor a cererilor introductive.
În acest context, în temeiul art. 432 alin. (1) lit. b) și e) din Codul de procedură civilă, recurenta a opinat că examinarea recursului este necesară pentru dezvoltarea și consolidarea jurisprudenței Curții Supreme de Justiție, iar încheierea contestată ar fi arbitrară și bazată pe o apreciere vădit nerezonabilă a circumstanțelor cauzei.
LEGISLAȚIA RELEVATĂ
11. Art. 369 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă: f) în virtutea legii, hotărîrea nu poate fi atacată în apel.”
Art. 424 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(2) Curtea Supremă de Justiţie examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curţile de apel.”
Art. 425 din Codul de procedură civilă: „Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.”
Art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului şi a referinţei la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.”
Art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă: „Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: a) să respingă recursul şi să menţină încheierea.” 2
Art.428 alin.(1) din Codul de procedură civilă: „(1) Decizia instanţei de recurs emisă după examinarea recursului împotriva încheierii rămîne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează pe pagina web a instanţei la data emiterii.”
Art. 21 alin. (6) din Legea insolvabiliății nr. 149 din 29 iunie 2012: „(6) Dacă în cererea introductivă debitorul declară că se află în stare de insolvabilitate și își exprimă intenția de a lichida sau de a-și restructura activitatea, instanța de judecată adoptă, în cel mult 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii introductive, o hotărâre de intentare a procesului de insolvabilitate fără drept de apel, obligând-l, în cazul exprimării intenției de a-și restructura activitatea, să prezinte un plan al procedurii de restructurare. În acest caz, prevederile art. 23–29 nu se aplică.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
18. Referitor la termenul de depunere a recursului, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiție conchide că S.R.L. „Magnum Protect”, reprezentată de avocatul Andrei Mandraburcă s-a conformat dispozițiilor art.425 al Codului de procedură civilă, și a declarat în termen recursul la 01 iulie 2026, în condițiile în care copia încheierii contestate din 12 iunie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat, i-a fost notificată prin intermediul oficiului poștal, la 18 iunie 2026 (f.d.81-82).
În jurisprudența sa, Curtea Supremă de Justiție deja a aderat la concluziile potrivit căreia hotărârile emise în temeiul art. 21 alin. (6) din Legea insolvabiliății nr. 149 din 29 iunie 2012 nu se atacă cu apel (deciziile nr. 2rci-45/23, nr. 2rci-16/26). Totodată, a fost subliniat că prevederile exprese privind categoriile de acte judecătorești susceptibile apelului în cauzele de insolvabilitate sunt conforme standardelor procedurale garantate de art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, o asemenea reglementare încadrându-se pe deplin în marja de apreciere recunoscută autorităților stabilite în configurarea cadrului intern relevant. În reglementarea limitărilor dreptului de acces la justiție, statele contractante beneficiază de o certă marjă de apreciere, deși soluția finală de a supraveghea respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului ține de sarcina Curții Europene, nu este competența Curții să substituie autoritățile naționale în stabilirea politicilor în acest domeniu.
Din aceste considerațiuni, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel corect a restituit cererea de apel declarată de S.R.L. „Magnum Protect”, reprezentată de avocatul Andrei Mandraburcă împotriva hotărârii din 16 aprilie 2026 a Judecătoriei Comrat, sediul Central în condițiile art. 21 alin. (6) din Legea insolvabilității, atât timp cât aceasta este fără drept de apel.
Având în vedere că încheierea din 12 iunie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat a fost pronunțată cu respectarea normelor procedurale, 3 iar motivele recursului sunt declarative și neîntemeiate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție respinge recursul declarat de S.R.L. „Magnum Protect”, reprezentată de avocatul Andrei Mandraburcă și menține încheierea contestată, care face obiectul prezentului recurs. 22. Ţinând cont de cele expuse şi în temeiul art. 424 alin. (2), art.427 lit. a), art. 428 din Codul de procedură civilă
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI
Respinge recursul declarat de S.R.L. „Magnum Protect”, reprezentată de avocatul Andrei Mandraburcă. Menține încheierea din 12 iunie 2026 a Curții de Apel Sud, sediul Comrat, în cauza civilă, la cererea introductivă depusă de către administratorul Gospodăriei Ţărănești „Chiosea Leonid” s. Chirsova, Leonid Chiosea privind intentarea procesului de insolvabilitate față de Gospodăria Țărănească „Chiosea Leonid”. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Elena Croitor Ion Munteanu 4