- Dosarul nr.
- 2ra-923/25
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 septembrie 2026
- Părțile
- Daniel Jantovan vs Ministerul Justitiei al RM
- Pe scurt
- Dezacordul recurentului cu decizia instantei de apel nu constituie un temei de casare a ei
2ra-923/25 — Constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și încasarea prejudiciului
ÎNCHEIERE
privind inadmisibilitatea recursului în cauza civilă Daniel Jantovan împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova (constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și încasarea prejudiciului) împotriva deciziei Curții de Apel Centru din 30 aprilie 2025, Dosarul nr. 2ra-923/25 PIGD Nr. 2-22006932-01-2ra-16122025 Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel nu constituie un temei de casare a ei. Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. M. Muruianu) Curtea de Apel Centru (jud. A. Panov, D. Corlăteanu, L. Bagrin) 9 septembrie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul declarat de avocatul Gheorghe Postolachi în interesele lui Daniel Jantovan, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Președinte, Ana Cucerescu, Gheorghe Stratulat, judecători constată următoarele: ÎN FAPT
La 17 ianuarie 2022, reclamantul Daniel Jantovan a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, prin care a solicitat constatarea faptului încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei penale, cu încasarea sumei de 10.000 lei cu titlu de prejudiciu material, inclusiv cheltuieli de asistență juridică, și a sumei de 15.000 lei cu titlu de prejudiciu moral.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la 4 august 2016 a depus plângere la IP Rîșcani al DP a mun. Chișinău, invocând că la 9 mai 2016, pe str. Bogdan Voievod 8/2, a fost agresat fără motiv de două persoane necunoscute și că în acțiunile făptașilor se regăsesc elementele componente ale infracțiunii de huliganism. A susținut că polițistul de sector a întocmit procesul-verbal contravențional pe numele lui Dumitru Pastela, fără a-i permite să-și realizeze dreptul la un proces echitabil și refuzând să-i elibereze copia procesului-verbal pentru a-l contesta în calitate de parte vătămată.
Reclamantul a indicat că, în urma controlului suplimentar efectuat, s-a stabilit, conform raportului de constatare medico-legală nr. 1710 D din 7 iulie 2016, că la cetățeanul Daniel Jantovan au fost depistate leziuni corporale ușoare. A mai arătat că plângerea depusă la procuror nu a produs efecte, iar prin ordonanța procurorului Ion Bazatin din 7 septembrie 2016 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, motivându-se că Pastela fusese atras la răspundere contravențională.
Acesta a menționat că prin încheierea judecătorului de instrucție din 3 noiembrie 2017 a fost respins recursul împotriva ordonanțelor procurorului, contestat în ordinea art. 313 CPP, iar prin decizia Curții de Apel Chișinău din aprilie 2018 a fost anulată ordonanța de neîncepere a urmăririi penale. Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 21 august 2020, Dumitru Pastela a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 287 alin. (2) lit. b) Cod penal și condamnat la amendă în mărime de 700 unități convenționale, echivalentul a 14.000 lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 iulie 2021 s- 1 a dispus încasarea de la Dumitru Pastela, în beneficiul lui Daniel Jantovan, a sumei de 10.000 lei cu titlu de prejudiciu moral.
Totodată, a considerat că examinarea cauzei penale în decurs de aproximativ 6 ani, în special în faza urmăririi penale care nu a pornit în mod nejustificat, a depășit orice termen rezonabil necesar soluționării cauzei. A invocat că complexitatea cauzei este redusă, iar tergiversarea s-a datorat comportamentului abuziv al organului de urmărire penală și al procurorului, care nu a contestat procesul-verbal contravențional și a amânat pornirea urmăririi penale cu aproape 4 ani. A susținut că prin tergiversarea examinării cauzei i-au fost cauzate prejudicii materiale în mărime de 10.000 lei și prejudicii morale în mărime de 15.000 lei, invocând în drept Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011.
La 20 octombrie 2022, Daniel Jantovan a înaintat o cerere concretizată prin care, suplimentar, a solicitat repunerea în termen la depunerea cererii de constatare a încălcării dreptului la examinare în termen rezonabil.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
7. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 13 octombrie 2023, a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
8. La 9 noiembrie 2023, apelantul Daniel Jantovan, reprezentat de avocatul Gheorghe Postolachi, a declarat apel împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 13 octombrie 2023, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii instanței de fond și emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
9. Prin decizia Curții de Apel Centru din 30 aprilie 2025, a fost respins, din lipsă de temei, apelul declarat de apelantul Daniel Jantovan și a fost menținută hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 13 octombrie 2023.
Aceasta a reținut că soluția instanței de fond privind respingerea acțiunii este una corectă, rezultată din aprecierea corectă a materialului probator și interpretarea justă a normelor de drept material. Colegiul a constatat că prima instanță a determinat corect raportul juridic dedus judecății, circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei au fost stabilite și elucidate pe deplin, iar probelor prezentate li s-a dat apreciere completă, obiectivă și sub toate aspectele.
Potrivit Recomandării nr. 6 a Curții Supreme de Justiție privind satisfacția echitabilă, în materia pretinselor violări ale duratei procedurilor penale, victimele, persoanele care au înaintat o sesizare, martorii și alte persoane participante în proces, în afară de acuzat, nu pot pretinde încălcarea dreptului la durata 2 nerezonabilă a procedurilor penale. Excepția vizează situația în care victima unei infracțiuni pretinde durata nerezonabilă a procedurilor penale în legătură cu imposibilitatea soluționării aspectului civil, caz în care durata se apreciază din perspectiva acțiunii civile, începând cu momentul înaintării acesteia.
Curtea de Apel Centru a constatat că instanța de fond just a reținut că Daniel Jantovan a obținut calitatea de parte civilă prin înaintarea acțiunii civile la 26 februarie 2020, aceasta fiind data de la care urmează a fi calculat termenul rezonabil. A confirmat că argumentele privind calcularea termenului de la momentul depunerii plângerii la poliție din 4 august 2016 nu cad sub incidența Legii nr. 87/2011.
Instanța de apel a reținut că termenul de judecare a cauzei penale pentru Daniel Jantovan a curs de la 26 februarie 2020 până la emiterea deciziei Curții de Apel Chișinău din 12 iulie 2021, în termen de 502 zile, termen care corespunde exigenței privind respectarea duratei rezonabile, garantată de art. 6 CEDO, reieșind din complexitatea cauzei, comportamentul părților și miza pentru reclamant. A reținut că din cele 7 ședințe stabilite din momentul depunerii acțiunii civile, 2 nu au avut loc din motive obiective legate de starea epidemiologică, o ședință a fost amânată la cererea reprezentantului părții vătămate, o ședință a fost amânată din motivul neprezentării părții vătămate și a reprezentantului acesteia, iar 2 ședințe au fost lucrative.
Totodată, a apreciat că examinarea cauzei în ordine de apel, calculată de la data depunerii cererii de apel la 28 septembrie 2020, s-a desfășurat în condiții similare: din cele 7 ședințe stabilite, 2 au fost amânate din cauza imposibilității formării completului din motivul aflării judecătorului raportor în concediu medical, una a fost amânată în legătură cu regimul special instituit în contextul stării de urgență, una a fost amânată din motivul imposibilității examinării cauzei în lipsa inculpaților, imposibilitate confirmată și de reprezentantul părții vătămate, iar 3 ședințe au fost lucrative.
Curtea de Apel Centru a reținut că Daniel Jantovan nu a depus nicio cerere prin care să fi solicitat accelerarea examinării cauzei sau să fi obiectat față de termenele de amânare, manifestând tacit acordul cu desfășurarea procedurilor, ceea ce denotă că acțiunile reclamantului-apelant urmează a fi apreciate ca o confirmare și aprobare tacită a tuturor acțiunilor procesuale întreprinse de autoritatea judecătorească și de părțile implicate, astfel că reclamantul-apelant se află în imposibilitatea de a solicita repararea prejudiciului în baza Legii nr. 87/2011.
Instanța de apel a concluzionat că criticile aduse față de nerespectarea termenului rezonabil sunt declarative, deoarece soluționarea litigiului în termenul 3 invocat de reclamantul-apelant s-a datorat circumstanțelor obiective care nu au putut fi influențate sau condiționate de instanța de judecată. A reținut că dreptul la judecarea în termen rezonabil urmează a fi coroborat cu principiile disponibilității, contradictorialității și egalității în drepturi ale participanților la proces, consacrate de art. 26 și 27 CPC, și că examinarea cauzei în termen rezonabil este doar una din componentele dreptului la un proces echitabil, neputând prevala asupra acestuia.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
17. La 15 decembrie 2025, Daniel Jantovan, reprezentat de avocatul Gheorghe Postolachi, a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Centru din 30 aprilie 2025, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la o nouă rejudecare de către un complet nou de judecători, cu asigurarea deplină a respectării drepturilor procesuale ale părților.
În subsidiar, recurentul a solicitat, în temeiul art. 445 lit. c) CPC, casarea deciziei atacate și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu constatarea încălcării dreptului la judecarea cauzei în termen rezonabil și acordarea unei satisfacții echitabile pentru prejudiciul moral și material suferit.
În susținerea recursului, recurentul a invocat trei temeiuri prevăzute de art. 432 CPC: interpretarea legii contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție [lit. a)], necesitatea consolidării jurisprudenței Curții Supreme de Justiție [lit. b)] și caracterul arbitrar al deciziei, bazată în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor [lit. e)].
Sub primul temei, recurentul a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod eronat și restrictiv prevederile Legii nr. 87/2011, adăugând o condiție inexistentă în lege – calitatea de acuzat în procesul penal – și restrângând nepermis sfera de aplicare a acesteia. A arătat că art. 2 alin. (1) din Legea nr. 87/2011 prevede fără echivoc că orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil poate adresa o cerere în instanță, fără a face nicio distincție în funcție de calitatea procesuală deținută în cauza de fond.
Recurentul a mai invocat că art. 20 și art. 23 alin. (2) CPP recunosc victimei dreptul la participare în proces și la repararea prejudiciului, ceea ce implică și dreptul la soluționarea cauzei în termen rezonabil. A susținut că instanța de apel a ignorat aceste prevederi, tratând recurentul ca un terț fără interes juridic relevant, și că jurisprudența internă a statuat că, pentru aplicabilitatea garanțiilor privind termenul rezonabil, nu este decisivă denumirea formală a poziției procesuale, ci existența unui drept sau interes legitim afectat de durata procedurilor. 4
Totodată a invocat jurisprudența CEDO, în special cauza Arnoldi împotriva Italiei (nr. 35637/04), potrivit căreia aplicabilitatea art. 6 CEDO nu depinde de recunoașterea formală a statutului de parte în dreptul intern, și cauza Petrella împotriva Italiei (nr. 24340/07), potrivit căreia termenul rezonabil trebuie calculat din momentul în care persoana își manifestă intenția de a-și apăra un drept civil, chiar dacă formal nu a devenit încă parte civilă. A susținut că instanța de apel a limitat în mod artificial calculul termenului rezonabil la data depunerii acțiunii civile (26 februarie 2020), neglijând perioada anterioară (4 august 2016 – 26 februarie 2020) în care recurentul a acționat ca victimă și a solicitat în mod repetat protecția drepturilor sale.
Recurentul a arătat că perioada relevantă pentru aprecierea termenului rezonabil începe la 4 august 2016, data înregistrării plângerii penale, și se întinde până la 12 iulie 2021, când a fost pronunțată decizia irevocabilă, reprezentând aproximativ 5 ani. A susținut că instanța de apel a divizat artificial un proces unic în două etape separate, ignorând faptul că recurentul s-a poziționat în mod constant ca victimă și a solicitat repararea prejudiciului încă din primele demersuri, ceea ce este contrar principiului unității procedurii. A mai arătat că nu i se poate imputa tergiversarea recunoașterii statutului său, vina pentru această întârziere aparținând organelor de urmărire penală.
Sub al doilea temei, recurentul a susținut că este necesară o clarificare de principiu din partea Curții Supreme de Justiție cu privire la sfera de aplicare a Legii nr. 87/2011 în raport cu fazele preliminare ale procedurii penale, la reconcilierea prevederilor restrictive din Recomandarea nr. 6 a CSJ cu standardele CEDO și la limitele interpretării art. 2 din Legea nr. 87/2011 pentru a nu periclita accesul la justiție al victimelor. A susținut că decizia atacată creează un precedent prin care se restrânge categoria persoanelor care pot beneficia de protecția împotriva duratei nerezonabile a procedurilor.
Sub al treilea temei, recurentul a invocat că decizia instanței de apel se bazează pe o evaluare superficială, formalistă și arbitrară a faptelor și probelor, iar motivarea este insuficientă și contradictorie. A arătat că instanța de apel nu a răspuns punctual argumentelor esențiale privind relevanța art. 20 și 23 CPP, nu a analizat dacă întârzierea în recunoașterea calității de parte vătămată a fost justificată și nu a pus în balanță criteriile art. 2 alin. (6) din Legea nr. 87/2011, precum comportamentul autorităților, complexitatea reală a cauzei și importanța procesului pentru recurent.
Recurentul a susținut că există o contradicție internă în motivarea instanței de apel, care, pe de o parte, recunoaște existența mecanismului intern eficient instituit prin Legea nr. 87/2011 pentru compensarea duratei excesive a proceselor, iar pe de altă parte, prin concluzia sa, golește de conținut acest mecanism în cazul 5 reclamantului, negându-i accesul la el. A invocat că o motivare lapidară și formală, care nu răspunde argumentelor esențiale ale părții, echivalează cu o nemotivare, contrar art. 6 §1 CEDO și art. 390 alin. (1) CPC.
În subsidiar, recurentul a solicitat Curții Supreme să pună în discuție, din oficiu, ridicarea unei excepții de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 87/2011, pentru clarificarea de către Curtea Constituțională a sferei de aplicare a acestora.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
28. Art. 431 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanţelor de apel ţine de competenţa Curţii Supreme de Justiţie. (2) Asupra admisibilităţii recursului decide un complet din 3 judecători.”
Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărâriisau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.
Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”
Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat”.
Art. 440 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. 6 (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”
Art. 122 din Codul de procedură civilă: „(1) Dacă în procesul judecării cauzei se atestă dificultăţi la aplicarea normelor de drept material sau procedural, instanţa de judecată poate solicita Curţii Supreme de Justiţie, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, emiterea unui aviz consultativ cu privire la aplicarea legislaţiei. (2) Avizul consultativ poate fi solicitat de către instanţa de judecată care examinează cauza dacă: a) norma de drept urmează a fi aplicată în cauza examinată în instanţa de judecată; b) lămurirea problemei de drept este determinantă pentru soluţionarea cauzei şi se referă la dificultăţi de aplicare a normei de drept susceptibile de interpretări diferite; c) problema este nouă, interpretarea dată problemei de drept nu a fost explicată anterior de către Curtea Supremă de Justiţie. (3) Participanţii la proces pot înainta cererea privind solicitarea avizului consultativ o singură dată în aceeaşi instanţă pentru aceeaşi problemă de drept. (4) Dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la alin.(2), instanţa de judecată respinge cererea de solicitare a avizului consultativ printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac. (5) Solicitarea avizului consultativ se dispune printr-o încheiere, emisă în termen de 5 zile, care nu se supune niciunei căi de atac şi care nu afectează examinarea în continuare a cauzei, însă, până la emiterea avizului consultativ, se amână pledoariile. Încheierea se transmite Curţii Supreme de Justiţie în termen de 5 zile de la data emiterii. (6) În cazul în care se decide respingerea solicitării, Curtea Supremă de Justiţie emite o încheiere motivată care se publică pe pagina web oficială a Curţii. (7) Curtea Supremă de Justiţie emite avizul consultativ în cel mult 3 luni de la data solicitării, acesta fiind publicat pe pagina web oficială a Curţii.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
34. Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs reține că dispozitivul deciziei instanței de apel a fost pronunțat la 30 aprilie 2025.
Din materialele cauzei rezultă că decizia motivată a instanței de apel a fost comunicată participanților la proces la data de 13 octombrie 2025 (Vol. II, 78). Prin urmare, recursul declarat la 15 decembrie 2025 este considerat a fi depus în termen.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a)-f) şi alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.
Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de 7 procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.
Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
Or, dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție aderă la argumentele dezvoltate de Curtea de Apel Centru, întrucât acestea sunt fondate pe o interpretare corectă a normelor de drept material și procedural incidente cauzei, precum și pe o analiză riguroasă a circumstanțelor dovedite prin probatoriul administrat.
Completul de judecată aderă la concluziile instanței de apel, care a examinat în mod suficient aspectul determinant privind perioada relevantă pentru aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurilor. Instanța de apel a reținut că, în cazul lui Daniel Jantovan, această perioadă urmează a fi calculată de la 26 februarie 2020, data înaintării acțiunii civile în procesul penal, și până la 12 iulie 2021, când a fost pronunțată decizia instanței de apel. Totodată, a explicat de ce perioada anterioară, începând cu depunerea plângerii la poliție, nu a fost inclusă în calcul.
În mod corect, instanța de apel a verificat și desfășurarea concretă a procedurilor în intervalul relevant, reținând numărul ședințelor stabilite, motivele amânărilor și faptul că o parte dintre acestea au fost determinate de circumstanțe obiective sau de conduita participanților la proces. De asemenea, aceasta a avut în vedere lipsa unor demersuri din partea reclamantului privind accelerarea examinării cauzei sau contestarea termenelor de amânare și a concluzionat că durata de 502 zile nu depășește limitele rezonabile în circumstanțele cauzei. 8
În aceste condiții, criticile din recurs referitoare la stabilirea momentului de început al perioadei relevante și la pretinsa apreciere arbitrară a duratei procedurilor au primit un răspuns explicit în decizia recurată. Argumentele formulate în recurs exprimă, în esență, dezacordul recurentului cu aprecierea dată de instanța de apel acelorași împrejurări și nu justifică îndepărtarea de la concluziile acesteia..
În aceste condiții, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează că instanța de apel a verificat complet raportul juridic dedus judecății, a stabilit corect circumstanțele relevante ale cauzei și a dat o calificare juridică adecvată pretențiilor formulate.
Referitor la solicitarea de ridicare a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 87/2011 pentru clarificarea sferei de aplicare a acesteia și înlăturarea oricărei ambiguități contrare drepturilor omului, completul de judecată observă că aceasta nu întrunește condiția art. 121 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă, or Curtea Constituțională a pronunțat deja decizia de inadmisibilitate din 29 iunie 2023 privind excepția de neconstituționalitate a unor texte din articolului 2 din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, având ca obiect prevederile contestate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de avocatul Gheorghe Postolachi în interesele lui Daniel Jantovan ca fiind vădit neîntemeiat, prin urmare inadmisibil.
Din aceste motive, în conformitate cu art. art. 431, alin. (1) şi (2), art. 433, alin. (1), lit. f), 440, alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge cerere depusă de avocatul Gheorghe Postolachi în interesele lui Daniel Jantovan privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale. Consideră inadmisibil recursul declarat de avocatul Gheorghe Postolachi în interesele lui Daniel Jantovan. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ana Cucerescu Gheorghe Stratulat 9