Hotărâre nr. 28 din 11.10.2016

La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 19 alin.(5) din Legea nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, ridicată de avocatul Alexandru Carapunarlî, reprezentantul SRL „Proalfa-Service", în dosarul nr.3-463/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 3 mai 2016 de către judecătorul Aliona Danilov din cadrul Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit. a) și g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.

Autorul excepției a pretins, în esenţă, că prevederile contestate contravin articolelor 9 alin.(3), 16 alin. (2), 46 alin. (1) și 126 alin. (1) din Constituţie.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 14 iunie 2016 excepția de neconstituționalitate a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului și Ministerului Mediului.

În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susținută de Valeriu Moscalu, administrator al SRL „Proalfa-Service". Parlamentul a fost reprezentat de Valeriu Kuciuk, consultant principal în cadrul Direcţiei generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de Victor Morgoci, viceministru al mediului.

Ca urmare, SRL „Proalfa-Service" a depus la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău, o cerere de chemare în judecată împotriva SA „Apă-Canal Chişinău".

În şedinţa de judecată din 27 aprilie 2016, avocatul Alexandru Carapunarlî, care reprezintă interesele SRL „Proalfa-Service", a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (5) din Legea nr.303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare.

Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa a dispus suspendarea procesului și remiterea sesizării Curții Constituţionale pentru soluţionare.

Prevederile relevante ale Legii nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare (M.O., 2014, nr. 60-65, art.123) sunt următoarele: Articolul 1 Scopul legii „Scopul prezentei legi este crearea cadrului legal pentru înfiinţarea, organizarea, gestionarea, reglementarea şi monitorizarea funcţionării serviciului public de alimentare cu apă potabilă, tehnologică, de canalizare şi de epurare a apelor uzate menajere şi industriale (în continuare - serviciu public de alimentare cu apă şi de canalizare) în condiţii de accesibilitate, disponibilitate, fiabilitate, continuitate, competitivitate, transparenţă, cu respectarea normelor de calitate, de securitate şi de protecţie a mediului." Articolul 3 Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare „(1) Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare cuprinde totalitatea activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general efectuate în scopul captării, tratării, transportului, înmagazinării şi distribuirii apei potabile sau tehnologice la toţi consumătorii de pe teritoriul unei sau al mai multor localităţi, precum şi în scopul colectării, transportului, epurării şi evacuării apelor uzate. (2) Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare se înfiinţează, se organizează şi se gestionează de autorităţile administraţiei publice locale pentru satisfacerea necesităţilor colectivităţilor locale. (3) Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare se furnizează prin crearea şi exploatarea unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice, denumită sistem public de alimentare cu apă şi de canalizare. (4) În localităţile rurale se poate organiza, după caz, doar serviciul public de alimentare cu apă." Articolul 13 Gestiunea delegată „(1) Gestiunea delegată reprezintă modalitatea de gestiune prin care autorităţile administraţiei publice locale transferă, în baza unui contract, denumit în continuare contract de delegare a gestiunii, unui sau mai multor operatori toate atribuţiile şi responsabilităţile privind furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi administrarea şi exploatarea sistemelor şi infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestora. (2) Acordarea dreptului de gestiune delegată operatorului se efectuează în condiţii de transparenţă, printr-o licitaţie organizată în conformitate cu legislaţia în vigoare. (3) Încheierea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare se efectuează prin decizie adoptată de consiliul local sau de organul central de specialitate, după caz. (4) Gestiunea delegată se realizează prin intermediul unor operatori, care pot fi: a) societăţi comerciale, întreprinderi municipale şi de stat de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale sau de organul central de specialitate, după caz, cu capital social al unităţilor administrativ-teritoriale sau de stat; b) societăţi comerciale de furnizare a serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare cu capital social privat sau mixt. (5) Operatorul care îşi desfăşoară activitatea în regim de gestiune delegată furnizează serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare prin exploatarea şi administrarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestuia, în baza contractului de delegare a gestiunii aprobat în modul stabilit şi în baza licenţei eliberate de Agenţie. (6) Delegarea gestiunii se efectuează în bază de contract în condiţiile legii. [...] (9) Criteriile principale pentru încheierea contractelor de delegare a gestiunii sunt garanţiile profesionale şi financiare ale operatorilor, precum şi indicatorii de calitate şi nivelul tarifelor aplicate la furnizarea serviciului în condiţii de calitate şi cantitate corespunzătoare. (10) Operatorii nou-înfiinţaţi pot fi admişi la procedura de încheiere a unei delegări a gestiunii în aceleaşi condiţii ca şi cei existenţi. [...] (13) În cazul gestiunii delegate, autorităţile administraţiei publice locale păstrează, în conformitate cu competenţele ce le revin potrivit legii, prerogativele şi răspunderile privind adoptarea politicilor şi strategiilor de dezvoltare a serviciului, inclusiv a programelor de dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi obligaţia de a urmări, de a controla şi de a supraveghea modul în care se realizează furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, şi anume: a) respectarea şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de operatori, inclusiv în relaţia cu consumatorii; b) indicatorii de calitate a serviciului furnizat; c) administrarea, exploatarea, conservarea şi menţinerea în funcţiune, dezvoltarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare; d) formarea, stabilirea, modificarea şi ajustarea tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare. [...]". Articolul 19 Alimentarea cu apă potabilă „(1) Apa potabilă distribuită prin sistemele publice de alimentare cu apă este destinată pentru satisfacerea cu prioritate a necesităţilor gospodăreşti ale populaţiei, ale instituţiilor publice, agenţilor economici, precum şi, în lipsa apei tehnologice, pentru combaterea şi stingerea incendiilor. (2) Apa potabilă distribuită consumatorilor trebuie să întrunească, la branşamentele acestora, condiţiile de potabilitate prevăzute în normele tehnice şi în reglementările legale în vigoare, precum şi parametrii de debit şi de presiune precizaţi în condiţiile tehnice eliberate de către operator şi în contractele de furnizare a serviciului respectiv. (3) La elaborarea condiţiilor tehnice pentru lucrările de proiectare, operatorii se vor încadra în prevederile planului urbanistic general al localităţii sau în planul local de amenajare a teritoriului. În cazul în care localitatea nu dispune de planul urbanistic general actualizat sau de planul local de amenajare a teritoriului actualizat, operatorul, înainte de eliberarea condiţiilor tehnice, va aproba prin decizia respectivă a autorităţilor publice locale planul de dezvoltare a reţelelor. (4) La finalizarea lucrărilor de construcţie, instalaţiile şi reţelele publice de alimentare cu apă şi de canalizare, situate pe teren public, construite de persoane fizice şi/sau de persoane juridice, precum şi cele construite până la intrarea în vigoare a prezentei legi, indiferent de sursa de finanţare, se transmit gratuit la balanţa autorităţii administraţiei publice locale sau direct operatorului în conformitate cu decizia consiliului local. (5) În localităţile care dispun de sisteme publice de alimentare cu apă ai căror consumatori sunt asiguraţi cu apă în volum deplin se interzice forarea de noi fântâni arteziene şi exploatarea celor existente pentru utilizarea apelor subterane, cu excepţia cazurilor în care se obţine acordul operatorului coordonat cu autoritatea administraţiei publice locale când : a) este necesară crearea surselor de rezervă pentru alimentarea cu apă a obiectelor de importanţă strategică şi pentru funcţionarea normală a acestora în situaţii excepţionale; b) cerinţele de apă ale consumatorului nu pot fi acoperite integral de către operator. [...]."

Prevederile relevante ale Legii apelor nr.272 din 23 decembrie 2011 (M.O., 2012, nr. 81, art.264) sunt următoarele: Articolul 1 Scopul legii „Scopul prezentei legi îl constituie: a) crearea unui cadru legal pentru gestionarea, protecţia şi folosinţa eficientă a apelor de suprafaţă şi a apelor subterane în baza evaluării, planificării şi luării deciziilor în mod participativ; b) stabilirea drepturilor de folosinţă a apei şi promovarea investiţiilor în domeniul apelor; [...] e) asigurarea unei aprovizionări suficiente cu apă de suprafaţă şi cu apă subterană de calitate bună, faptul acesta fiind necesar pentru o utilizare durabilă, echilibrată şi echitabilă a apei; f) stabilirea unei baze legale de cooperare internaţională în domeniul gestionării şi protecţiei în comun a resurselor de apă." Articolul 3 Obiectul de reglementare a legii „(1) Prezenta lege reglementează: a) gestionarea şi protecţia apelor de suprafaţă şi a celor subterane, inclusiv măsurile de prevenire şi de combatere a inundaţiilor, a eroziunii şi măsurile de contracarare a secetei şi a deşertificării; b) activităţile care au impact asupra apelor de suprafaţă şi a celor subterane, inclusiv captarea şi folosinţa apei, deversarea apelor uzate şi a poluanţilor, alte activităţi care ar putea dăuna calităţii apelor. (2) Următoarele activităţi sunt reglementate şi prin legi speciale: [...] e) asigurarea aprovizionării cu apă, a deversării apelor uzate şi a serviciilor de tratare a apei pentru populaţie, comerţ şi industrie." Articolul 4 Regimul proprietăţii în domeniul apei „(1) Apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, un element indispensabil pentru viaţă şi societate, un factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic, o materie primă pentru activităţi productive, o sursă de energie şi o cale de transport. (2) Apa nu este un produs comercial oarecare, ci un patrimoniu natural, care trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare. (3) Apa face parte din domeniul public al statului. (4) Orice persoană fizică sau persoană juridică are dreptul la folosinţa apei în condiţiile prezentei legi. [...]." ÎN DREPT

Din conţinutul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă obţinerea acordului operatorului, coordonat cu autoritatea administraţiei publice locale, de a exploata o fântână arteziană existentă pentru utilizarea apei subterane, aflată în proprietatea unei societăţi comerciale.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconexe, precum principiul respectării concurenţei loiale şi dreptul exclusiv al statului asupra proprietăţii publice.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în speță a Legii nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, ține de competența Curții Constituționale. (1) Excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu

Excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de avocatul Alexandru Carapunarlî, care reprezintă interesele SRL „Proalfa-Service", în dosarul nr.3-463/16, aflat pe rolul Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit. a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016. (2) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei

Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 19 alin. (5) din Legea nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare.

Curtea acceptă argumentele autorului excepției de neconstituționalitate, potrivit cărora prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei, deoarece sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice, care continuă să producă efecte şi sunt determinante pentru soluţionarea litigiului privind obţinerea acordului operatorului pentru utilizarea apelor subterane. (3) Nu există o hotărâre anterioară a Curții având ca obiect prevederile contestate

Curtea reţine că prevederile contestate nu au constituit anterior obiectul controlului constituţionalităţii.

Prin urmare, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

În speţă, analizând obiectul sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate în raport cu normele constituţionale, Curtea reţine că motivele invocate de către autorul excepţiei vizează pretinsa încălcare a articolului 9 alin. (3) combinat cu articolele 126 alin. (1) şi 127 alin. (4) din Constituţie. Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile articolelor 16 alin. (2) şi 46 alin. (1), invocate de autorul excepţiei, sunt irelevante în raport cu norma contestată.

Astfel, pentru a elucida aspectele abordate în excepția de neconstituționalitate, Curtea va opera cu prevederile articolului 9 alin. (3) combinat cu articolele 126 alin. (1) şi 127 alin. (4) din Constituţie (în partea ce ţine de respectarea concurenţei loiale şi dreptul exclusiv al statului asupra proprietăţii publice), precum și cu raţionamentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară.

Autorul excepției de neconstituționalitate pretinde că dispoziţiile art.19 alin. (5) din Legea privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare încalcă prevederile articolului 9 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora: „[...] (3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei."

La fel, autorul excepției consideră că prevederile criticate sunt contrare articolului 126 alin. (1) din Constituţie, care prevede: „(1) Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă. [...]."

Articolul 127 alin. (4) din Constituţie prevede: „[...] (4) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice." 1. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul pretinde că prevederile articolului 19 alin. (5) din Legea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare încalcă principiul constituţional potrivit căruia piaţa şi concurenţa loială sunt factori de bază ai economiei naţionale.

Totodată, autorul excepției susține că prin această normă legiuitorul a instituit un monopol asupra serviciului de alimentare cu apă. Astfel, toate beneficiile serviciului public de alimentare cu apă se concentrează în mâinile unui grup restrâns de persoane, care, prin conduita și acţiunile lor, impun unilateral serviciul prestat, fără a oferi consumatorilor finali posibilitatea de a-şi alege liber prestatorul, inclusiv în funcţie de tarif. Or, beneficiarul politicii de creare a mediului concurențial loial şi de protecţie a concurenţei este consumatorul.

De asemenea, autorul pretinde că prevederile contestate încalcă dreptul său de proprietate asupra fântânii arteziene existente, deoarece se află în imposibilitatea de a o exploata fără acordul operatorului SA „Apă-Canal Chişinău". 2. Argumentele autorităţilor

Potrivit opiniei scrise a Preşedintelui Republicii Moldova, prevederile contestate ale articolului 19 alin. (5) din Legea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare nu contravin normelor constituționale.

În opinia scrisă, Parlamentul menționează că nu există o limitare a dreptului de proprietate în ceea ce priveşte extragerea şi aprovizionarea cu apă potabilă, concluzie bazată pe faptul că apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, un element indispensabil pentru viaţă şi societate.

Guvernul și Ministerul Mediului, în opiniile scrise, au menţionat că prevederea legală supusă criticii de neconstituţionalitate vine să asigure o protecţie a apei ca un bun public, materializând în această manieră norma constituţională statuată la art. 127 alin. (4), potrivit căreia apele fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi se află sub ocrotirea statului. 3. Aprecierea Curţii

Curtea reține că, potrivit articolului 127 alin. (4) din Constituție, bogățiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice .

Astfel, articolul 4 din Legea apelor nr. 272 din 23 decembrie 2011 prevede că apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, un element indispensabil pentru viaţă şi societate, un factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic. Totodată, apa nu este un produs comercial oarecare, ci constituie un patrimoniu natural , care trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare. Apa face parte din domeniul public al statului .

În context, protecţia, valorificarea şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general. Apa este importantă pentru viață şi pentru executarea tuturor activităţilor umane, fiind folosită în alimentaţie, agricultură, industrie, servicii, dezvoltarea urbanistică, transport etc. Considerată mult timp drept sursă inepuizabilă, totuşi în anumite perioade și în anumite regiuni apa nu este disponibilă în cantităţi suficiente şi de o calitate corespunzătoare. Deficitul natural corelat cu poluarea crescândă a apelor, fenomen generat de industria poluantă, impune o riguroasă protecţie a apelor, utilizarea lor raţională, gestionarea echilibrată a tuturor resurselor de apă.

Curtea menţionează că apa este atribuită la categoria patrimoniului natural al statului și are o importanţă vitală pentru societate. În acest sens, protecţia apelor are drept obiectiv menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale a acestora, în scopul evitării unor efecte negative asupra mediului, sănătății oamenilor și bunurilor materiale, iar reglementarea posesiunii şi folosinţei resurselor naturale proprietate publică ţine de competenţa Guvernului şi se realizează prin intermediul organului de stat abilitat cu gestiunea resurselor naturale şi cu protecţia mediului înconjurător şi al autorităţilor administraţiei publice locale (a se vedea art. 9 din Legea nr.1102-XIII din 6 februarie 1997 cu privire la resursele naturale).

Pentru a asigura necesitățile de apă potabilă ale persoanelor fizice și juridice, Parlamentul a adoptat Legea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, având scopul de a crea cadrul legal pentru înfiinţarea, organizarea, gestionarea, reglementarea şi monitorizarea funcţionării serviciului public de alimentare cu apă potabilă, tehnologică, de canalizare şi de epurare a apelor uzate menajere şi industriale în condiţii de accesibilitate, disponibilitate, fiabilitate, continuitate, competitivitate , transparenţă , cu respectarea normelor de calitate, de securitate şi de protecţie a mediului.

Curtea observă că, potrivit articolului 8 alin.(1) lit. b), d) și g) din Legea serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întâi înfiinţează, organizează, coordonează, monitorizează şi controlează funcţionarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, în condiţiile legii; administrează sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare ca parte a infrastructurii tehnico-edilitare a unităţilor administrativ-teritoriale respective; deleagă gestiunea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare şi a bunurilor publice corespunzătoare conform legislaţiei în vigoare.

De asemenea, în conformitate cu prevederile articolului 13 din aceeaşi lege, gestiunea delegată reprezintă modalitatea de gestiune prin care autorităţile administraţiei publice locale transferă , în baza unui contract de delegare a gestiunii, unui sau mai multor operatori , care sunt societăţi comerciale cu capital social privat sau mixt sau întreprinderi municipale şi de stat, toate atribuţiile şi responsabilităţile privind furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi administrarea şi exploatarea sistemelor şi infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestora.

În acelaşi timp, Curtea observă că acordarea dreptului de gestiune delegată operatorului se efectuează în condiţii de transparenţă, printr-o licitaţie organizată în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Potrivit normei contestate din articolul 19 alin.(5) din Legea privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, în localităţile care dispun de sisteme publice de alimentare cu apă ai căror consumatori sunt asiguraţi cu apă în volum deplin se interzice forarea de noi fântâni arteziene şi exploatarea celor existente pentru utilizarea apelor subterane, cu excepţia cazurilor în care se obţine acordul operatorului coordonat cu autoritatea administraţiei publice locale când: a) este necesară crearea surselor de rezervă pentru alimentarea cu apă a obiectelor de importanţă strategică şi pentru funcţionarea normală a acestora în situaţii excepţionale; b) cerinţele de apă ale consumatorului nu pot fi acoperite integral de către operator.

Curtea constată că articolul 19 alin.(5) din Legea privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare prevede interdicția forării de noi fântâni arteziene şi exploatării celor existente pentru utilizarea apelor subterane, cu excepţia cazurilor în care se obţine acordul operatorului coordonat cu autoritatea administraţiei publice locale.

Curtea reţine că, potrivit art.126 din Constituţie, economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă. La fel, potrivit art.9 alin. (3) din Legea Supremă: „Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei."

Curtea relevă, concurenţa este un element sine qua non al existenţei economiei de piaţă, o adevărată forţă regulatorie a acesteia. Ea poate fi definită ca fiind confruntarea dintre agenţii economici cu aceleaşi activităţi sau activităţi similare, exercitată în domeniile deschise pieţei. Libertatea concurenţei reprezintă o premisă a dezvoltării relaţiilor comerciale şi o garanţie a progresului. În desfăşurarea relaţiilor comerciale, concurenţa îndeplineşte următoarele funcţii importante: de garanţie a economiei de piaţă; de facilitare a liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor; de stimulare a iniţiativei de participare pe piaţă.

Totodată, Curtea menţionează că în structura oricărei economii de piaţă, pe lângă concurenţă, există şi monopolul instituit de către stat. Curtea reţine că statul este în drept de a-şi stabili monopolul asupra unor activităţi sau domenii.

Din punct de vedere al conceptului juridic, monopolurile de stat pot fi calificate ca activităţi economice pe care statul şi le rezervă şi pe care le realizează, în temei, prin agenţii economici de stat. Scopurile principale ale instituirii monopolului de stat sunt, în primul rând, stabilirea unui control riguros direct asupra unei activităţi şi obţinerea de venituri necesare bugetului de stat. Cerinţa de bază faţă de monopolul de stat este ca acesta să fie instituit prin lege. În acest sens, monopolurile de stat pot fi calificate ca activităţi economice care, prin legi speciale, sunt declarate în exclusivitate în competenţa statului şi pot face doar obiectul activităţii societăţilor împuternicite de acesta.

În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că, în virtutea art.126 alin.(2) lit. c) din Constituţie, monopolizarea de către stat a unor domenii de activitate, prin intermediul cărora organele administraţiei publice îşi exercită funcţiile legate de producerea şi distribuirea anumitor tipuri de mărfuri sau servicii, nu aduce atingere principiilor economiei de piaţă şi concurenţei libere.

De altfel, în Hotărârea nr.68 din 7 decembrie 1999, Curtea a statuat: „[...] Monopolul statului este situaţia în care un număr limitat de agenţi economici, cu autorizarea organelor administraţiei publice, au dreptul exclusiv de a desfăşura într-o anumită sferă activităţi economice de producere, transportare, comercializare şi procurare a mărfurilor (serviciilor). Curtea Constituţională consideră că monopolizarea de către stat a domeniilor de activitate, prin intermediul cărora organele administraţiei publice îşi exercită funcţiile legate de apărarea şi securitatea statului, precum şi a celor în care sunt produse şi comercializate anumite tipuri specifice de mărfuri (servicii) nu aduc atingere principiilor economiei de piaţă şi concurenţei libere stipulate de Constituţie. [...]".

În speță, Curtea observă că legislatorul a condiționat forarea de noi fântâni arteziene şi exploatarea celor existente pentru utilizarea apelor subterane de existența acordului eliberat de un operator (agent economic). Respectiv admiterea pe piață a noilor operatori este la fel condiționată de acordul eliberat de operatorul existent.

Curtea reține că prevederile contestate protejează un agent economic, fapt contrar cerințelor antimonopoliste și transparente în domeniul serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare. Curtea menționează că art. 13 alin. (10) din Legea privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare stabileşte în mod expres că operatorii nou-înfiinţaţi pot fi admişi la procedura de încheiere a unei delegări a gestiunii în aceleaşi condiţii ca şi cei existenţi .

Prin urmare, stabilirea condiției de a obține acordul operatorului, coordonat cu autoritatea administraţiei publice locale, pentru forare de noi fântâni arteziene şi exploatarea celor existente pentru utilizarea apelor subterane constituie o încălcare a principiului concurenței loiale, deoarece are drept scop limitarea dreptului de folosinţă asupra subsolului.

În acest sens, articolul 17 alin. (1) din Codul subsolului prevede că se consideră ilegale activităţile autorităţilor administraţiei publice, precum şi ale diferiţilor agenţi economici, ce au drept scop limitarea, contrar condiţiilor concursului, a accesului de participare la concurs a persoanelor juridice şi fizice ce intenţionează să obţină dreptul de folosinţă asupra subsolului în conformitate cu prevederile acestui cod, eschivarea de la acordarea dreptului de folosinţă asupra sectoarelor de subsol către câștigătorii concursului, discriminarea beneficiarilor subsolului la acordarea accesului la obiectivele de transport şi infrastructură.

Curtea subliniază că, pentru protecția apelor subterane, poate fi stabilită interdicţia forării de noi fântâni arteziene, precum şi exploatarea celor existente. În acelaşi timp, respectiva decizie urmează a fi adoptată de autorităţile statului, în speţă de autoritatea publică locală . Or, Curtea reține că un agent economic nu poate fi autoritatea emitentă de acte permisive în domeniul utilizării resurselor naturale.

Curtea menționează că autoritățile publice locale, la admiterea pe piaţă a unui nou operator, sunt în drept să consulte opinia operatorului deja existent, astfel încât să nu pună în pericol fiabilitatea sistemelor centralizate de alimentare cu apă şi de canalizare existente.

Totodată, criteriile, în baza cărora urmează a fi luată decizia privind eliberarea acordului pentru forarea de noi fântâni arteziene şi exploatarea celor existente pentru utilizarea apelor subterane, trebuie să fie prevăzute de lege în mod clar.

În același timp, Curtea menţionează că, deşi autorităţile administraţiei publice locale deleagă gestiunea apelor unui operator, totuşi, potrivit legii, acestea îşi păstrează, în conformitate cu competenţele ce le revin, prerogativele şi responsabilitățile privind adoptarea politicilor şi strategiilor de dezvoltare a serviciului, inclusiv a programelor de dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi obligaţia de a urmări, de a controla şi de a supraveghea modul în care se realizează furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare.

În concluzie, Curtea reţine că dispoziţiile art. 19 alin. (5) din Legea privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, prin care se impune cerinţa pentru noul operator de a obţine acordul operatorului existent pentru utilizarea apelor subterane, în localităţile care dispun de sisteme publice de alimentare cu apă, transgresează principiul respectării concurenţei loiale şi dreptul exclusiv al statului asupra proprietăţii publice, măsura fiind excesivă în raport cu obiectivul ce trebuie atins şi, prin aceasta, aducând atingere articolului 9 alin. (3) combinat cu articolele 126 alin. (1) şi 127 alin. (4) din Constituţie. Din aceste motive, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) şi e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1. Se admite parţial excepţia de neconstituţionalitate ridicată de avocatul Alexandru Carapunarlî în dosarul nr.3-463/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chișinău. 2. Se declară neconstituțională sintagma „operatorului coordonat cu" din articolul 19 alin. (5) al Legii nr. 303 din 13 decembrie 2013 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare. 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 11 octombrie 2016 HCC nr.28 Dosarul nr. 53g/2016