Decizia nr. 6280/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.12.2022 pe rolul Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamanta A., pensionată din funcția de procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și B. a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., următoarele: 1. obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor la a finanța suma de bani reținută nelegal din pensia privată PILONUL II cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate (CASS), în procent de 10% aplicat asupra valorii care depășește limita de 4.000 RON, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, începând de la data reținerii nelegale (16 noiembrie 2022) și până la data plătii efective; 2. obligarea pârâtei B. a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., la a plăti suma de bani reținută nelegal din pensie cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate (CASS), în procent de 10% aplicat asupra valorii care depășește limita de 4.000 RON, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare,

începând de la data reținerii nelegale (16 noiembrie 2022) și până la data plății efective; 3. În temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (1) - (5) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11-14, 16-20 și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României.

2. Hotărârile instanței de fond 2.1. Prin sentința civilă nr. 721 din 28 aprilie 2023, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, formulată de reclamantă și a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 11-14, 16-20 și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Totodată, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a B., în calitate de reprezentat al Fondului de Pensii Administrat Privat NN, invocată de pârâta B. a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Fondului de Pensii Administrat Privat NN invocată de aceeași pârâtă, ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor, invocată de acesta, ca neîntemeiată, a respins excepțiile prematurității introducerii cererii de chemare în judecată și rămânerii fără obiect a aceleiași cereri, invocate de pârâți, ca neîntemeiate, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și B. a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor de a finanța suma reținută nelegal din pensia privată PILONUL II cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate (CASS), în procent de 10% aplicat asupra valorii care depășește limita de 4.000 RON, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, începând de la data reținerii nelegale (16 noiembrie 2022) și până la data plătii efective și a obligat pârâta B. a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.

de a plăti suma reținută nelegal din pensie cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate (CASS), în procent de 10% aplicat asupra valorii care depășește limita de 4.000 RON, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, începând de la data reținerii nelegale (16 noiembrie 2022) și până la data plății efective. 2.2. Prin încheierea de ședință din Cameră de Consiliu din 6 decembrie 2024, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 721/28.04.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel București - secția a VIII-a CAF formulată la data de 12.08.2024 de către pârâta B. a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.

și a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 721/28.04.2023 cu privire la obligația de plată stabilită în sarcina pârâtei B. a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A. S.A., în sensul că: Obligă pârâta B. a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A. de a plăti suma reținută nelegal din pensie cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate (CASS), în procent de 10% aplicat asupra valorii care depășește limita de 4.000 RON, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, începând de la data reținerii nelegale (16 noiembrie 2022) și până la data plății efective, ulterior primirii finanțării la care a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor în privința sumei reținută nelegal, datorată reclamantei.

Totodată, instanța de fond a respins, în rest, cererea de lămurire a dispozitivului sentinței, în referință la plățile efectuate după data pronunțării sentinței, ca inadmisibilă și a stabilit că celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 721/28.04.2023 au rămas neschimbate și se completează cu cele stabilite prin încheierea în discuție. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii judecătorești menționate supra, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor a declarat recurs, prin care, invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc.

civ., a solicitat, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei, cu consecința admiterii excepției rămânerii fără obiect a acțiunii, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei cu privire la capătul unu din cererea de chemare în judecată, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind rămasă fără obiect, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă sau ca fiind formulată, în privința capătului unu de cerere, de o persoană fără calitate procesuală activă, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Subliniind existenta unei strânse legături între argumentele evocate, recurentul a învederat că incidența art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. este analizată prin paragrafe unitare. În continuare, recurentul a arătat că, din considerentele hotărârii judecătorești nu rezultă că apărările formulate de Ministerul Finanțelor au fost analizate de instanța de fond și a susținut teza nesocotirii, de către prima instanță, a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, subliniind că, din analiza cererii de chemare în judecată, ar rezulta că reclamanta s-a considerat prejudiciată ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 130/2021, fiind, astfel, în opinia recurentului, evident că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă este o acțiune în despăgubiri, fiind circumscrisă dispozițiilor sus indicatului text normativ.

Or, în contextul în care acțiunea a fost soluționată fără participarea în litigiu a Guvernului României, recurentul - pârât a apreciat, pe de o parte, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, că, în cauză, se impunea participarea Guvernului României, iar, pe de altă parte, că instanța avea obligația de a aplica dispozițiile art. 9 alin. (4) din același act normativ, în sensul că nu mai era necesară sesizarea Curții Constituționale, câtă vreme anterior sesizării instanței de către reclamantă, Curtea Constituțională decisese că aceleași dispoziții din cuprinsul O.U.G. nr. 4/2023 cu privire la care a fost sesizată prin sentința recurată sunt neconstituționale (sens în care recurentul a făcut trimitere la Decizia nr. 650/2022 a Curții Constituționale).

Printr-un alt set de argumente, ce au vizat soluția dată de instanța de fond excepției rămânerii fără obiect a acțiunii, recurentul a arătat, pe de o parte că instanța de fond s-a pronunțat exclusiv cu privire la excepția rămânerii fără obiect invocată de pârâta B. S.A., iar nu și asupra celei invocate de recurent, iar, pe de altă parte, că, în mod contrar celor reținute de instanța de fond, excepția invocată nu a vizat lipsa de obiect a acțiunii, ci rămânerea fără obiect a acțiunii. Totodată, recurentul a subliniat că, independent de data pronunțării sentinței, la data redactării sale soluția pronunțată nu mai avea fundament, având în vedere faptul că, exact la art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 4/2023, se prevede că "Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate." În aceste condiții, chiar și în situația în care s-ar admite că, la momentul la care a fost pronunțată hotărârea, instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale pe care le-a reținut în considerente, recurentul consideră că trebuie avut în vedere faptul că începând cu data de 01.03.2024 (adică în faza de redactare a hotărârii), cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, ca urmare a faptului că pretențiile reclamantei au fost satisfăcute ca efect al dispozițiilor O.U.G.

nr. 4/2023. În legătură cu excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțator, recurentul - pârât a arătat că, nesocotind apărările sale, instanța de fond s-ar fi substituit reclamantei, combătând motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, deși în cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a justificat, în niciun fel, formularea acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor. În egală măsură, în opinia recurentului, trebuie avut în vedere că, nesocotind dispozițiile O.U.G. nr. 4/2023 (care prevăd care sunt actorii implicați în mecanismul de restituire a sumelor reținute - Ministerul Finanțelor neregăsindu-se printre aceștia), instanța de fond, în mod implicit, ar fi abrogat acest act normativ, creând norme juridice paralele acestuia prin transformarea în legiuitor, fiind încălcat, astfel, principiul constituțional al separației puterilor în stat.

Totodată, recurentul a apreciat că referirile instanței de fond la dispozițiile Legii nr. 500/2022 ar avea caracter contradictoriu și superficial, câtă vreme, pe de o parte, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că nu ne aflăm în prezența unui raport administrativ de natură legală, astfel încât, în cauză, nu ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 500/2002, iar, pe de altă parte, instanța de fond a făcut referire la deschiderea de credite bugetare, la proiectele bugetelor și la planificarea bugetară (prevăzute în cuprinsul Legii nr. 500/2002), care, subliniază recurentul, nu se pot realiza decât în cadrul unui raport administrativ.

În continuare, recurentul a învederat că, deși instanța de fond a reținut că deschiderea de credite bugetare este stabilită prin parcurgerea unei proceduri administrative, iar în cazul de față nu ne aflăm în prezența unui raport administrativ de natură legală (adică, cel prevăzut de Legea nr. 500/2002), după ce presupune că Ministerul Finanțelor ar putea avea calitate procesuală pasivă, îl obligă să finanțeze suma de bani pe care entitatea privată B. S.A. trebuie să o achite reclamantei.

Față de acestea, recurentul a considerat că, în raport de pretențiile formulate de reclamantă prin acțiune, chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor este nejustificată, având în vedere că reclamanta nu a avut și nu are raporturi juridice încheiate cu Ministerul Finanțelor, pentru a se putea efectua o raportare la drepturi și obligații izvorâte din acestea sau din alte raporturi obligaționale, astfel încât, în optica recurentului, în cauză nu s-ar realiza identitatea impusă de legea procesuală civilă între partea care poate fi obligată în raportul litigios și cea care deține calitatea de pârât.

În acest sens, recurentul a punctat că Ministerul Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, iar, potrivit principiilor stabilite prin actul normativ menționat anterior, solicitarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale se efectuează de către ordonatorul principal de credite. Legea nr. 500/2002 definește, în acest sens, prin art. 20, categoriile de ordonatori de credite, reglementând totodată, prin articolul 21, rolul acestora. Ministerul Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat, în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anul respectiv și, în principal, ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern.

Aprobarea bugetului de stat se face de către Parlamentul României, fiind așadar un atribut exclusiv al legiuitorului. Procedura bugetară este următoarea: ordonatorii principali de credite își elaborează propriile bugete, în concordanță cu legea bugetului pe anul respectiv și cu Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ulterior acestea sunt transmise Ministerului Finanțelor în vederea centralizării și a constituirii bugetului general consolidat.

Recurentul a arătat că, în procesele în materia contenciosului administrativ, chiar dispozițiile legii aplicabile fixează cadrul procesual, în sensul că litigiul se poartă între persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ al unei autorități publice sau datorită refuzului nejustificat de a i se răspunde, și autoritatea publică în cauză, eventual împreună cu beneficiarul actului administrativ, iar, raportat la obiectul acțiunii de față, nu Ministerul Finanțelor ar putea avea calitatea de entitate care să îi fi produs reclamantei vreo vătămare într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, câtă vreme, raporturile juridice nu s-au creat între reclamantă și Ministerul Finanțelor, conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

De asemenea, Ministerul Finanțelor nu a emis niciun act a cărui anulare să se solicite în prezenta cauză. Pe de altă parte, recurentul a apreciat că, în raport de art. 20, art. 21 alin. (1) și art. 48 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 500/2002, ar trebui reținut că, atât din definiția dată de lege deschiderii de credite bugetare - aprobare comunicată ordonatorului principal de credite de către Ministerul Finanțelor prin trezoreria statului, în limita căreia se pot efectua repartizări de credite bugetare și plăți, cât și din raționamentul expus anterior, rezultă că raportul juridic de drept public se formează între Ministerul Finanțelor, pe de o parte, și ordonatorul principal de credite.

Pentru aceste motive, reclamanta nu se poate adresa direct Ministerului Finanțelor nici pe cale administrativă și nici nu poate solicita obligarea acestuia pe cale judecătorească, la "asigurarea sumelor de bani"/alocarea de fonduri/deschiderea de credite bugetare, această prerogativă fiind stabilită prin lege în sarcina exclusivă a ordonatorilor principali de credite. În acest sens, recurentul a evocat dezlegările date prin Decizia nr. 10 din 19.09.2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Printr-un alt set de argumente, recurentul - pârât a arătat că, față de cele reținute de instanța de fond în motivarea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, recurentul înțelege să invoce lipsa calității procesuale active a reclamantei față de cererea de obligare a Ministerului Finanțelor la alocarea fondurilor necesare/finanțarea plății sumelor solicitate, considerând că trebuie să se facă distincție între două categorii de raporturi juridice, născute între două categorii de persoane/instituții și care au neîndoielnic naturi juridice diferite. Astfel, trebuie delimitat pe de o parte, între raporturile juridice existente între reclamanta persoană fizică și persoana juridică de drept privat B. S.A., și, pe de altă parte, între raporturile juridice dintre un ordonator principal de credite și Ministerul Finanțelor, raporturi juridice de drept public, guvernate de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

În acest sens, recurentul a susținut că între reclamanta persoană fizică și Ministerul Finanțelor nu au existat și nu există niciun fel de raporturi juridice, și, implicit niciun fel de drepturi și obligații reciproce, iar, din modul de redactare a acțiunii, nu ar rezulta că reclamanta ar fi introdus acțiunea în numele și pe seama vreunui ordonator principal de credite, în baza unui mandat special acordat în acest sens. În această situație, în opinia recurentului, capătul de cerere formulat de către reclamanta persoană fizică, prin care aceasta a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor la "finanțarea sumei de bani", trebuie respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, întrucât aceasta nu are calitatea de ordonator principal de credite.

4. Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea depusă în recurs, intimata-pârâtă B. a unui Fond de Pensii Privat S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând că, ulterior pronunțării sentinței civile nr. 721/20.04.2023, ca urmare a emiterii Ordonanței de Urgență nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, în luna ianuarie 2024, CNPP a virat către B. reținut pentru reclamanta A., astfel că, în data de 26 ianuarie 2024, B. a virat către reclamanta A. suma de 14.986 RON, reprezentând CASS-ul reținut, diminuat cu impozitul pe venit.

În raport de aceste aspecte, intimata - pârâtă a apreciat că singura obligație de finanțare ce ar incumba Ministerului Finanțelor, respectiv de intermediere a plații de către B., ar fi cea referitoare la actualizarea cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare a sumei reținute cu titlu de CASS, începând de la data reținerii nelegale (16 noiembrie 2022) și până la data plații efective (care a avut loc în data de 26 ianuarie 2024). Intimata - pârâtă a arătat că, în situația în care instanța a considerat că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură repararea integrală a prejudiciului, întrucât nu menționează și obligația restituirii sumelor actualizate cu indicele de inflație și nici obligația de plată a dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor reținute, aceste sume trebuie suportate tot de Guvernul României, în calitate de emitent al actului declarat neconstituțional, B. îndeplinindu-și, conform O.U.G.

nr. 4/2023, obligația de a intermedia restituirea CASS-ului, odată ce sumele au fost primite de la CNAS, astfel că obligarea B. la plata de penalități sau actualizarea cu indicele de inflației nu are temei legal, neexistând nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul cauzat de declararea neconstituțională a O.U.G. nr. 130/2021 și acțiunile B.. În ceea ce privește jurisprudența invocată de recurentul - pârât Ministerul Finanțelor, intimata - pârâtă a învederat că aceasta a fost pronunțată în cauze care nu au ca obiect situații similare, ci vizează drepturi salariale neacordate. 4.2. Legal citată, intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare în combaterea aspectelor evocate de recurentul - pârât Ministerul Finanțelor prin calea de atac formulată.

II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, normele legale incidente și apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente: 1. Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că, prin sentință recurată, instanța de fond a soluționat atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea incidentală de sesizare a Curții Constituționale, pe care instanța a admis-o, dispunând sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 11-14, 16-20 și art. XXV din O.U.G.

nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Înalta Curte reține că, după cum s-a arătat și în jurisprudența Curții Constituționale (a se vedea Decizia nr. 714/2017, Decizia nr. 546/2020, Decizia nr. 723/2021, Decizia nr. 718/2024) dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională (a se vedea Decizia nr. 714/2017 și Decizia nr. 546/2020). Astfel, instanța de judecată în fața căreia este invocată excepția de neconstituționalitate realizează un control al condițiilor de admisibilitate a excepției fără a o putea respinge pe motive ce țin de netemeinicia acesteia.

Prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 reglementează calea de atac a recursului doar împotriva încheierii de respingere a excepției ca inadmisibilă, interpretarea per a contrario a acestor prevederi legale generând concluzia că o soluție de admitere a cererii de sesizare a Curții Constituționale nu poate face obiectul controlului de legalitate prin intermediul unei căi de atac exercitate în fața instanțelor de judecată. În raport de aceste aspecte, verificările pe care Înalta Curte le poate realiza în prezenta cauză vor fi limitate exclusiv la controlul de legalitate al soluției date de prima instanță cererii de chemare în judecată, motiv pentru care dispoziții sentinței recurate referitoare la soluția ce vizează cererea incidentală de sesizare a Curții Constituționale vor fi menținute.

2. În continuare, examinând criticile subsumate de recurentul - pârât cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., prin care recurentul a afirmat că, în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțator, instanța de fond ar fi abrogat implicit dispozițiile O.U.G. nr. 4/2023 referitoare la actorii implicați în mecanismul de restituire a sumelor reținute și ar fi creat, în opinia recurentului, norme juridice paralele, cu încălcarea principiul constituțional al separației puterilor în stat, Înalta Curte le găsește nefondate. Instanța de control judiciar observă că, din perspectiva motivului de casare indicat în precedent, se poate cere și, respectiv, se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Prin sintagma "depășirea puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de lege, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească. Prin urmare, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Instanța săvârșește un exces de putere atunci când, spre exemplu, îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunță pe cale de dispoziții generale.

În speță, în construcția raționamentului propus de judecătorul fondului, instanța a realizat o verificare a modului de aplicare a diferitelor acte normative în raport de situația de fapt incidentă cauzei, procedând la o interpretare și aplicare a acestor norme. Or, un atare demers reprezintă atributul autorității judecătorești, conform art. 126 din Constituție, astfel încât prima instanță nu a săvârșit un act care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat. Identificarea caracterului corect sau incorect al unor atare interpretări și aplicări ale legilor arătate de recurent intră în zona de reglementare a altor cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc.

civ., însă nu se poate reține că, prin exercitarea prerogativei stabilite prin textul constituțional arătat supra, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.. Pe cale de consecință, nu poate fi reținută incidența acestui motiv de casare. 3. Pe de altă parte, Înalta Curte găsește incident, în cauză, motivul de casare de ordine publică reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat din oficiu, din perspectiva încălcării regulilor de procedură reglementate de art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (3) și (6) din C. proc. civ., coroborate cu art. 78 alin. (2) din același cod, precum și cu art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, în contextul unei eronate identificări a obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată, cu consecințe și în planul cadrului procesual subiectiv.

Din cuprinsul normativ al art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. rezultă că elementele de referință în raport de care se apreciază respectarea sau nerespectarea, de către instanță, a acestor prevederi sunt obiectul cauzei și limitele învestirii.

Din examinarea cererii de chemare în judecată din cauza pendinte, Înalta Curte reține că reclamanta a devenit participantă la Fondul de Pensii Administrat Privat NN, prin semnarea actului individual de aderare nr. x, în contul de pensie administrată privat pe care l-a deschis în baza sus indicatului act s-au acumulat 6073.919353 unități de fond (conform informării de la dosarului instanței de fond), iar la data de 16.11.2022 a fost efectuată, de către B. a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., plata unică a activul net acumulat în contul de pensie privată Pilonul II, reținându-se procentul de 10% reprezentând contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS), aplicat asupra valorii care depășește limita de 4.000 RON, potrivit prevederilor art. 153 alin. (1) litera f2) și art. 155 alin. (1) litera a1) din Codul fiscal, așa cum au fost introduse de pct. 11 și 13 al art. XXIV din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 130/2021.

În debutul cererii de chemare în judecată intimata - reclamantă a arătat că a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor de a finanța suma de bani reținută nelegal din pensia privată PILONUL II cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate (CASS), actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, începând de la data reținerii nelegale (16 noiembrie 2022) și până la data plătii efective, precum și obligarea pârâtei B. a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., de a plăti suma de bani reținută nelegal din pensie cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate (CASS), actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare, în sensul indicat în precedent.

Cu toate acestea, argumentele expuse de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată indică faptul că, în realitate, aceasta a solicitat acordarea de despăgubiri (constând în restituirea sumelor reținute potrivit O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, actualizate cu indicele de inflație și în dobânda legală penalizatoare pentru perioada arătată în acțiune), susținând existența unei vătămări cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor acestui act normativ. Pe cale de consecință, cererea cu care reclamanta a învestit instanța de judecată se încadrează în tipul special de acțiune judiciară în contencios administrativ reglementat de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

În acest context, în aplicarea prevederilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de pretențiile reclamantei constând în despăgubiri atât sub forma sumelor reținute din pensia privată PILONUL II cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate (CASS), cât și sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație, pentru prejudiciul cauzat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 130/2021, temeiul acestora fiind art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă acest text normativ nu este indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Or, din analiza sentinței recurate, astfel cum a fost lămurită prin încheierea de ședință din Cameră de Consiliu din 6 decembrie 2024, Înalta Curte observă că prima instanță a soluționat cauza fără a observa aceste repere ce conturează obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, încălcând, astfel, prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. În continuare, Înalta Curte observă că, eronata identificare a obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată a generat consecințe și în planul modului de aplicare, în cauză, a normelor de procedură incidente în stabilirea cadrului procesual subiectiv, raportat la autoritatea publică emitentă a ordonanței de urgență apreciate a fi vătămătoare, care este Guvernul României.

În urma analizării cadrului procesual pasiv stabilit în fața instanței de fond, Înalta Curte observă că litigiul pendinte nu s-a desfășurat în contradictoriu și cu emitentul ordonanței de urgență considerate de reclamantă ca fiind sursa vătămării pretinse, or raportul juridic dedus judecății în litigiul pendinte nu poate fi soluționat fără participarea autorității care a emis o atare ordonanță. Aprecierea instanței asupra cadrului procesual pasiv necesar și obligatoriu în raportul juridic dedus judecății se circumscrie dreptului și, în același timp, obligației ce revine acesteia de a verifica, din oficiu, în tot cursul judecății, legalitatea cadrului procesual fixat de reclamantă sub aspect subiectiv, verificare care, raportându-se strict la acest cadru, nu aduce atingere principiului disponibilității.

În contextul în care chestiunea stabilirii cadrului procesual pasiv reprezintă un aspect ce ține de verificarea condițiilor de exercitare a acțiunii civile, în raport de obiectul cauzei pendinte se impunea o clarificare a acestuia, instanța de recurs aflându-se, în condițiile date, în imposibilitate de a se pronunța asupra incidenței celorlalte motive de casare reglementate de art. 488 alin. (1) evocate de recurent, orice posibilitate de fracționare, din această perspectivă, a soluționării criticilor aduse de recurent fiind exclusă. În concluzie, instanța de control judiciar consideră că, atâta vreme cât aspectul cadrului procesual pasiv nu a fost pus în discuția părților, conform prevederilor art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 și a celor ale art. 78 alin. (2) din C. proc.

civ., continuarea și finalizarea etapei procesuale a fondului a fost realizată în mod nelegal de prima instanță, cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Pentru toate aceste considerente, având în vedere obiectul și cauza cererii de chemare în judecată indicate în precedent, precum și faptul că, potrivit art. 494, coroborat cu art. 478 din C. proc. civ., în recurs nu poate fi schimbat cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, în temeiul prevederilor art. 497 și art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, reținând incident cazul de casare de ordine publică reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată primei instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să clarifice cadrul procesual pasiv impus de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. și ulterior, în măsura în care nu devin incidente prevederile ultimei teze a acestor texte normative, să analizeze acțiunea reclamantei, valorificând toate apărările și susținerile părților, inclusiv cele expuse în cadrul motivelor de recurs, precum și toate înscrisurile depuse la dosar, în vederea asigurării accesului părților la dublul grad de jurisdicție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor împotriva sentinței nr. 721 din 28 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre o nouă judecată primei instanțe. Menține dispoziții sentinței recurate în privința soluției de sesizare a Curții Constituționale a României. Definitivă. Pronunțată astăzi, 17 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.