Decizia nr. 5598/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017 (cauză venită spre rejudecare) reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. IPURL, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, următoarele: Anularea Deciziei de Impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/25 martie 2016. a Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecției fiscale nr. x-110/18 aprilie 2016, acte administrativ-fiscale emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, precum și a Raportului dc Inspecție fiscala nr. x încheiat la data de 25 martie 2016 de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova; Anularea Deciziei nr. 2120 din 03.11.2016 privind soluționarea contestației formulate de S.C.

A. S.R.L., emisa de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești - Serviciul de Soluționare a Contestațiilor; Exonerarea reclamantei de plata sumelor reținute prin actele administrativ-fiscale arătate mai sus; Obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces. Judecata cauzei a fost suspendată în perioada 20.10.2017 - 20.01.2021, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 48 din 9 martie 2022, Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești; A anulat în parte Decizia nr. 2120/03.11.2016 privind soluționarea contestației; A anulat în parte Decizia de impunere nr. x din 25.03.2016, înlăturând obligația fiscală reprezentată de impozit pe profit în cuantum de 511.438 RON și menținând în parte obligația fiscală de plată, reprezentând TVA, în cuantum de 476.501 RON.

A anulat Decizia nr. F/PH 110/18.04.2016. Împotriva sentinței civile nr. 48 din 9 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 4616 din 18 octombrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017 Admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței civile nr. 48 din 9 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Al doilea ciclu procesual Prin sentința nr. 449 din 22 octombrie 2024 Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L., cu sediul în municipiul Ploiești, județul Prahova, prin lichidator judiciar B. IPURL, cu sediul în municipiul Ploiești, județul Prahova, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, cu sediul în municipiul Ploiești, județul Prahova, A anulat, în parte, Decizia nr. 2120/3.11.2016 privind soluționarea contestației.

A anulat, în parte, Decizia de impunere nr. x/25.03.2016 în sensul că înlătură obligația fiscală, reprezentând impozit pe profit in cuantum de 511438 și menține, în parte, obligația fiscală reprezentând TVA, în cuantum de 476.501 RON. A anulat Decizia nr. F-PH 110/18.04.2016. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței 449 din 22 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă susține că în mare parte considerentele hotărârii sunt reluări ale concluziilor expertului contabil, concluzii asupra cărora au fost formulate obiecțiuni la care expertul nu a răspuns. Soluția de admitere a acțiunii pentru suma de 511.438 RON, reprezentând impozit pe profit, este motivată prin repetarea concluziilor din cuprinsul expertizei tehnice contabile, nefiind prezentată opinia proprie a instanței, al cărei unic argument este acela că pârâta nu a făcut dovada suspendării inspecției fiscale pentru efectuarea unui control încrucișat la partenerii reclamantei.

Or, dovada folosirii bunurilor și serviciilor în scopul realizării de venituri revine reclamantei, iar elementele analizate în cadrul cercetării penale sub suspiciunea de evaziune fiscală au fost confirmate de unul dintre administratorii societății, care a recunoscut fapta constând în neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor obținute din comercializarea produselor piscicole, precum și înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale. În acest sens a fost încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, admis de Tribunalul Prahova - secția penală în dosarul nr. x/2020, prin sentința penală definitivă nr. 197/29.07.2020. Prin urmare, consideră recurenta-pârâtă că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., raportat la art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 alin. (1) din Convenția EDO. Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod recurenta-pârâtă invocă greșita aplicare a art. 127 alin. (1) lit. a), art. 6 alin. (1) și art. 72 Codul de procedură fiscală, în ceea ce privește argumentul instanței referitor la necesitatea efectuării unui control încrucișat. Suspiciunea de evaziune fiscală a fost confirmată prin declarațiile unuia dintre administratorii societății, dată în dosarul penal finalizat cu admiterea acordului de vinovăție, iar aspectele ce reies din dosarul penal au fost aduse la cunoștința expertului judiciar. Susține că inspecția fiscală s-a desfășurat în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (2) și (3) din Codul de procedură fiscală, iar societatea nu a mai făcut obiectul unei verificări fiscale, Procesul-verbal de control inopinat nr. x/12.02.2016 nefiind act administrativ fiscal.

Deși inspecția fiscală a fost declanșată ca urmare a intrării societății în procedura falimentului, în mod greșit a reținut expertul că nu i s-a pus contribuabilului la dispoziție un proiect de RIF, aspect ce excede competențelor sale, iar documentele prezentate au fost studiate de expert cu superficialitate. Referitor la tranzacțiile intracomunitare, afirmă recurenta-pârâtă că societatea nu deținea și alte documente justificative, precum CMR-uri care să ateste proveniența intracomunitară a bunurilor, iar livrările nu au fost confirmate de transportatori sau de beneficiari. Nu este suficientă înregistrarea în evidență și declararea operațiunilor economice pe bază de facturi, trebuind dovedită proveniența bunurilor din factură.

În speță, însuși administratorul societății a recunoscut că a achiziționat pește, în repetate rânduri, fără documente de proveniență și fără documente sanitar veterinare. Referitor la tranzacțiile efectuate pe teritoriul național, recurenta-pârâtă învederează că, în unele cazuri, societatea a înregistrat în contabilitate facturi emise de contribuabili inactivi, evidențiind astfel cheltuieli deductibile și TVA cu încălcarea art. 11 alin. (7) din Codul fiscal. Or, societățile comerciale au obligația verificării Registrului contribuabililor inactivi, publicat pe site-ul ANAF. Referitor la argumentul expertului contabil, reținut de instanța de fond, în sensul că acestuia nu i-au fost prezentate documentele ce au stat la baza constatărilor înscrise în actul de control contestat, arată recurenta-pârâtă că aceste documente se aflau la dosarul instanței, iar expertul avea obligația de a le studia la sediul instanței.

Totodată, apreciază a fi eronată constatarea expertului în sensul că, prin sentința penală, nu s-a reținut existența unui prejudiciu. De asemenea, recurenta-pârâtă reiterează apărările formulate în fața instanței de fond în cuprinsul întâmpinării și cele formulate în cererea de recurs din primul ciclu procesual, solicitând a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei, consecutiv admiterii recursului. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. IPURL și intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești nu au depus întâmpinări față de recursul declarat în cauză. II.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru următoarele considerente: Referitor la critica pronunțării unei hotărâri nemotivate, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României. Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

prevede că: "(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților." Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ. Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., și anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii." Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului: "30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59]. 34. Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)." Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010: "30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior,

pct. 28-30)." În strânsă legătură cu obligația de motivare a hotărârii, Înalta Curte reține și obligația judecătorului de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. Verificând sentința atacată prin prisma considerentelor teoretice de mai sus, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a efectuat o cercetare a litigiului, ci a reținut: ,,...

În cadrul procesului penal, finalizat prin sentința penală nr. 197/29 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr. x/2020, nu a fost soluționată latura civilă a cauzei, însă au fost administrate probe în vederea verificării prejudiciului pentru stabilirea laturii materiale a infracțiunii de evaziune fiscală; în cuprinsul considerentelor cestei hotărâri (fără o analiză amănunțită), este indicată ca valoare a prejudiciului suma de 148 972 RON - 89 383 RON TVA, și 59 589 RON impozit pe profit.". Mai reține instanța de fond că "În primul ciclu procesual, expertul contabil a întocmit expertiza fără a avea la dispozițiile toate probele administrate de către organul de cercetare penală, ci doar concluziile acestei cercetări concretizate în cuprinsul actului de constatare mai sus indicat, concluzii care au fost preluate și de către organele fiscale.

(...) Se remarcă o preluare mot a mot a exprimării organelor de cercetare penală, care în cadrul cercetării penale administrat probe pentru constatarea situației de fapt, fără aș propune o lămurire finală a situației de fapt, și o calificare în drept, din punct de vedere fiscal, a celor identificate. Similar, prin raportul de inspecție fiscală au fost preluate constatările organelor de cercetare penală conform cărora au fost identificate venituri apreciate ca eventual realizate, dar care nu au fost înregistrate în contabilitate de către societatea verificată, având sursă însemnări din cuprinsul unor caiete considerate ca părând să fie evidența reală a operațiunilor, respectiv relația cu S.C.

C. S.R.L., S.C. Roy and D., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I., etc (...) Organele fiscale, s-au limitat la probele administrate în cursul cercetării penale, și nu s-au solicitat informații de la presupușii parteneri comerciali ai societății verificate, nu s-au efectuat controale la a acestor societăți.". Or, în speță, autoritatea pârâtă a relevat atât în primul, cât și în al doilea ciclu procesual, necesitatea raportării raționamentul juridic prin valorificarea dezlegărilor din dosarul penal nr. x/2020 finalizat prin sentința penală nr. 197/29 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Prahova privind suspiciunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și a mențiunilor din Acordul de recunoaștere a vinovăției admis de Tribunalul Prahova - secția Penală în dosarul antemenționat.

Așadar, sunt întemeiate criticile privind necercetarea dosarului penal sub aspectul faptelor care au fost constatate și de către organele fiscale și analizarea acestora în raport de experțiza întocmită în cauză. Chiar dacă instanța de fond a apreciat a fi corecte concluziile raportului de expertiză, acestea nu pot înlocui analiza de legalitate efectuată de instanța de judecată în raport de toate probele administrate în cauză și de apărările părților. Cum în sentință nu se regăsește niciun argument dedus din actele și lucrările dosarului, în afara redării concluziilor expertizei, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o analiză superficială și formală a cauzei, nefiind îndeplinită exigența analizării efective a pretențiilor deduse judecății.

Or, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor și motivelor expuse de părți, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil. Constatând că acest prim motiv de casare este fondat, iar admiterea acestuia conduce la casarea hotărârii cu consecința trimiterii cauzei la prima instanță, se apreciază că nu este necesară verificarea celorlalte motive de casare - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prima instanță urmând să cerceteze toate motivele de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată, dar și apărările recurentei pârâte, reiterate în recurs.

Concluzionând, toate aspectele reținute mai sus corespund unei nemotivări a hotărârii și necercetării fondului litigiului, motiv pentru care sunt incidente în cauză prevederile art. 498 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmând să admită recursul declarat de pârâtă și să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, potrivit considerentelor prezentei decizii.

În fond după casare, instanța de trimitere urmează să examineze susținerile, apărările și argumentele formulate de părți, coroborându-le cu probele administrate, inclusiv sentința penală nr. 197/29 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Prahova pronunțată în dosarul penal nr. x/2020 privind suspiciunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și Acordul de recunoaștere a vinovăției admis de Tribunalul Prahova - secția Penală în același dosar, astfel încât să stabilească dacă reclamanta a nesocotit sau nu regimul juridic fiscal prin neplata obligațiilor fiscale stabilite în sarcina societății. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova împotriva sentinței nr. 449 din 22 octombrie 2024 a Curții de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.