Decizia nr. 5070/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 782/2024 a Curții de Apel Timișoara

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2024 la data de 31.07.2024, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări Caraș-Severin, a formulat contestație împotriva refuzului pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări Caraș-Severin nr. x din 13.07.2024 privind eliberarea avizelor de angajare solicitate de către societatea reclamantă pentru: B., cetățean al statului Bangladesh, respectiv C., cetățean al statului India, solicitând anularea actului emis de către pârât și obligarea pârâtului de a emite un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizelor de angajare pentru cetățenii străini, raportat la înscrisurile în probațiune depuse la dosarul cauzei de către reclamantă.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 782 din 4 noiembrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței cu numărul anterior indicat a declarat recurs reclamanta S S.C. A. S.R.L. solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar, în rejudecare, admiterea contestației, anularea actului de refuz al pârâtul-intimat și obligarea acestuia la emiterea unui nou act prin care să soluționeze favorabil, raportat la înscrisurile în probațiune depuse la dosarul cauzei cererea privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru cetățenii străini. În motivare, în esență, a susținut că este nelegal refuzul de emitere a unui aviz angajare pentru străini prin faptul recurenta nu desfasura efectiv activitate pe teritoriul Romaniei compatibila cu functia pentru care se solicita aviz de angajare, nefiind indeplinite conditiile prevazute la art. 4, alin. (2) lit. a) și lit. a) 1 din O.G. nr. 25/2014. A menționat că sunt total neîntemeiate motivele invocate în fundamentarea refuzului de emitere a avizului de angajare cu atat mai mult cu cat in multe situatii identice recurenta a obtinut de la aceeași formațiune teritoriala sau de la alte formațiuni teritoriale din tara ale instituției parate avize favorabile in urma aprobării dosarului administrativ. A susținut că paratul cu rea-vointa invoca tot felul de motive de refuz care nu au un corespondent in realitate, doar pentru a impiedica procesul de punere in legalitate al cetatenilor straini, iar aceasta rea-credinta se rasfrange in mod direct asupra strainului care nu are nici o vina pentru toata aceasta situatie creata de catre institutia parata. Cetatenii straini au parasit tarile de origine, au platit sume de bani foarte mari la nivelul de trai din tarile lor pentru a ajunge in Romania sa lucreze in mod legal iar in tara noastra le este restrictionat dreptul la munca pentru motive neîntemeiate tocmai de catre instituții care se presupune ca ar trebui sa le confere sprijin in procesul de integrare pe piața muncii din Romania. Strict legat de motivul de refuz ce face obiectul prezentului dosar a precizat că din conținutul certificatului constatator faptul ca reclamanta este autorizată de catre Registrul Comertului sa desfășoare activitati la terti conform declaratiei pe propria răspundere nr. 9500/07.02.2023. Pe baza unor contracte de prestari servicii recurenta prestează activitate cu angajatii proprii la tertii cu care incheie contracte de prestari servicii si pe care le-a depus in probatiune la dosarul instanței. Revenind la interpretarea dată de către Curtea de Apel, a arătat că din analiza gramaticală a art. 4 alin. (2) lit. a) - expresia "desfășoară" rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care persoana realizează în concret activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă, deci, realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate pentru care solicită avizele de angajare. Însă, la fel de adevărat este și faptul că dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 se referă la desfășurarea pe teritoriul României a activităților compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. Astfel, norma legală nu prevede sub nici o formă ca acele activități autorizate să se desfășoare la sediul declarat sau la un anumit punct de lucru al solicitantului, pentru a putea obține avizul de muncă, ci practic oriunde pe teritoriul României. Mai mult decât atât, în ceea ce privește condiția cerută de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, același act normativ prevede, expressis verbis, în termeni extrem de clari și neechivoci, prin art. 6 alin. (1), că dovada îndeplinirii condiției generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală a următoarelor documente: a) certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, în copie și în original; b) certificatul constatator din care să rezulte că în registrul comerțului sau, după caz, în Registrul asociațiilor și fundațiilor nu au fost înregistrate mențiuni privind deschiderea procedurii falimentului. Relevant sub acest aspect este textul art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, ce impune angajatorului solicitant următoarea condiție: "angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului." În considerentele sentinței pronunțate, instanța aplică o interpretare gramaticală a art. 4 alin. (2) lit. a) și reține că norma juridică se referă la ipoteza în care persoana juridică realizează în concret activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă, deci realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizare pentru care solicită avizele de angajare. Cu toate că, de plano, interpretarea enunțată de către instanța de fond nu prezintă neregularități, punerea în aplicare a acesteia și raționamentul dezvoltat ulterior de către instanță adaugă la lege și creează serioase ingerințe atât în drepturile recurentei cât și în cele ale cetățeanului străin. În concret, cu referire la condiția indicată mai sus, Curtea de Apel, în mod nejustificat, îi restrânge sfera de aplicare numai la acele ipoteze în care societății i s-ar permite prestarea activității la sediul propriu declarat. Cu toate că ordonanța de Guvern nu implementează o astfel de condiție suplimentară în sarcina angajatorului (anume de a presta exclusiv la punctul său de lucru principal), instanța de judecată, prin interpretarea sa, vine și împovărează sarcina cetățeanului străin și a angajatorului său, prin impunerea unor obligații adiționale, ce nu sunt consacrate din punct de vedere. Prin modul de redactare a refuzurilor instituția parata a încălcat dispozițiile art. 28 alin. (2) 2 din O.G. nr. 25/2014. De asemenea, hotararea primei instante este netemeinica întrucât aceasta nu a tinut cont de toate aspectele invocate de catre recurentă in sustinerea contestației, respectiv înscrisuri din care reiese faptul ca desfășura activitate, iar societatea nu este înființată in scopul de a facilita intrarea străinilor in tara. În concluzie, față de toate cele prezentate, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate, iar în rejudecare, admiterea acțiunii în contencios administrativ.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Serviciul pentru Imigrări Caraș - Severin a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În esență, a susținut că interpretarea art. 4 alin. (2) lit. a) și art. 4 alin. (2) lit. a) 1 din O.G. nr. 25/2014 propusă de recurentă este una eronată, întrucât, potrivit acestor prevederi legale, este necesar ca pentru obținerea unui aviz de angajare, societatea comercială solicitantă să facă dovada că desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului. A precizat că angajatorul a făcut o practică din depunerea cererilor de avize de angajare pentru străini aflați pe teritoriul României, care se aflau în ședere ilegală cu scopul de a-i pune în legalitate. Din verificările efectuate la sediul angajatorului precum și din analiza înscrisurilor depuse în probațiune, intimatul - pârât a stabilit că recurenta nu desfășoară nicio activitate pe teritoriul țării noastre, fiind conturată ipoteza potrivit căreia avizul de angajare s-a solicitat în scopul migrării ilegale. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de apărările formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit situației de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță, prin cererile depuse la data de 29 aprilie 2024 (conform documentelor eliberate de pârât) și înregistrate de pârât sub nr. x, respectiv nr. x, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat eliberarea avizului de angajare pentru cetățenii străini B. și C.. În soluționarea cererii, Biroul pentru Imigrări Caraș - Severin a emis actul nr. x/BICS/13.07.2024 prin care, raportat la prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor în România, aprobată prin Legea 14/2015, a procedat la neacordarea avizului de angajare, motivat în drept de neîndeplinirea condițiilor legale de la art. 4 alin. (2). lit. a) și art. 4 alin. (2) lit. a) 1 iar în fapt prin aceea că, în urma verificărilor, s-a constatat că reclamanta nu desfășura activități specifice funcției pentru care s-a solicitat aviz de angajare pentru cetățenii străini. Nemulțumită de răspunsul primit, reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ, în temeiul art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, solicitând anularea adresei de răspuns și obligarea pârâtului la emiterea avizului de angajare pentru cei doi cetățeni străini. Verificând legalitatea refuzului de eliberare a avizului de angajare, curtea de apel a reținut că refuzul pârâtului este întemeiat întrucât societatea reclamantă nu a dovedit că ar desfășura efectiv pe teritoriul României vreo activitate compatibilă cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. Recurenta-reclamantă a criticat această soluție din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale ce reglementează condițiile generale și speciale de eliberare a avizelor de angajare, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) și art. 4 alin. (2) lit. a) 1 din O.G. nr. 25/2014, întrucât cetățenii străini desfășoară activități lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate cu terți, pe care le depune în probațiune la dosarul cauzei. Dispozițiile relevante pe subiectul analizat sunt cele cuprinse la art. 4 alin. (2) lit. a), art. 7 alin. (1) și (2) și art. 8 din O.G. nr. 25/2014, aprobată prin Legea nr. 14/2016, aplicabilă la data depunerii cererii în cauză. Art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 prevede că "(2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară efectiv pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului". Art. 7 alin. (1) din aceeași ordonanță prevede că "Avizul de angajare pentru lucrători permanenți se eliberează angajatorului în vederea încadrării în muncă a unui străin cu contract individual de muncă cu normă întreagă pe durată nedeterminată sau determinată. Contractul individual de muncă pe perioadă determinată se prelungește în condițiile prevăzute de Codul muncii, fără obținerea unui nou aviz de angajare, în situația în care se mențin condițiile de angajare pe locul de muncă respectiv." iar alin. (2) Condițiile speciale pentru eliberarea avizului de angajare pentru lucrători permanenți sunt următoarele:(...)d) angajatorul desfășoară efectiv activitate în domeniul de activitate pentru care solicită avizul de angajare de minimum 1 an." Totodată, art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 prevede: "(1) Dovada îndeplinirii condiției speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente: a) organigrama angajatorului cu precizarea funcțiilor ocupate și vacante; b) adeverința cu privire la forța de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant, eliberată cu cel mult 60 de zile anterior depunerii cererii pentru avizul de angajare de agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are sediul social sau profesional angajatorul; c) dovada publicării prin mijloace de informare în masă din România a unui anunț pentru ocuparea locului de muncă vacant; d) copia procesului-verbal întocmit de angajator din care să rezulte efectuarea selecției realizată pentru ocuparea locului de muncă vacant, ca urmare a publicării anunțului prevăzut la lit. c), precum și faptul că străinul pe care angajatorul intenționează să îl încadreze pe locul de muncă vacant îndeplinește condițiile de pregătire profesională și experiență în activitate prevăzute de legislația în vigoare pentru ocuparea acelui loc de muncă.". (2) Dovada îndeplinirii condiției speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. b) se face prin prezentarea de către angajator a copiei ofertei ferme de angajare. (3) Dovada îndeplinirii condiției speciale prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. c) se face prin prezentarea de către angajator a următoarelor documente: a) curriculum vitae al străinului; b) documentul de autorizare prevăzut de lege, atunci când este cazul; c) cazierul judiciar al străinului sau alt document cu aceeași valoare juridică, eliberat de autoritățile din țara de origine ori reședință, tradus și legalizat în condițiile legii." Deopotrivă, art. 28 din O.G. nr. 25/2014 prevede că:"(1)Cererea pentru eliberarea avizului de angajare/detașare se depune de către angajator/beneficiarul prestării de servicii la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări în a cărei rază de competență își are sediul angajatorul/beneficiarul prestării de servicii. Documentația necesară obținerii avizului de angajare/detașare poate fi depusă de orice persoană care are calitatea de reprezentant al angajatorului/beneficiarului prestării de servicii, în condițiile legii.; Cererea se soluționează în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia.(2) În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condițiilor de obținere a avizului de angajare/detașare, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluționare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile. Cererea de eliberare a avizului de angajare formulată de angajatorul unui posesor de Carte albastră a Uniunii Europene obținută într-un alt stat membru se soluționează în termen de 15 zile de la data primirii.; (3) Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță, precum și epuizarea contingentului anual pe tipuri de lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă constituie motive de refuz de eliberare a avizului de angajare/detașare.; (4) Refuzul eliberării avizului de angajare/detașare se comunică în scris angajatorului/beneficiarului prestării de servicii împreună cu motivele care au stat la baza acestei decizii, de către Inspectoratul General pentru Imigrări, prin formațiunile sale teritoriale." Din interpretarea gramaticală, sistematică și teleologică a prevederilor legale mai sus citate, Înalta Curte reține că textul de la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 trebuie interpretat în sensul că legiuitorul a avut în vedere desfășurarea de către angajator, în concret, direct și nemijlocit, a activității compatibile pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate, pentru care se solicită avizele de angajare. Încheierea unui contract de muncă temporară, în vederea desfășurării efective a muncii la altă persoană (utilizator), nu se încadrează în cerințele legii, ci depășește scopul acesteia. Înalta Curte notează și că, prin condițiile inserate la art. 4 alin. (2) lit. a) 1 din O.G. nr. 25/2014, legiuitorul a adus o precizare și mai mare scopului și limitelor actului normativ indicat, stipulând că avizul de angajare nu poate fi eliberat angajatorului a cărui activitate nu a fost înființată sau se derulează în scopul principal de a facilita intrarea străinilor pe teritoriul României. Din probele administrate în cauză, rezultă că recurenta-reclamantă a depus în probațiune extras din contractul individual de muncă a încheiat între B. și S.C. D. S.R.L., respectiv extras din contractul individual de muncă încheiat între C. și S.C. E. S.R.L., înscrisuri din care rezultă că cetățenii străini pentru care reclamanta solicită avizul de angajare au contracte de muncă încheiate cu terțe societăți, respectiv în fapt angajații străini vor lucra la aceste societăți, cu alt obiect de activitate decât cel indicat de reclamantă(activitate de curierat), operațiuni de săpător manual, cele două societăți amintite având ca obiect de activitate amenajări, întreținere spații verzi, conform informațiilor existente în spațiul public. Nici în calea de atac a recursului recurenta - reclamantă nu a susținut o altă situație de fapt și nu a depus dovezi conform cărora are în derulare contracte de prestări servicii corespunzătoare codului COR 962101 (curier), pentru care s-a solicitat avizul de angajare. Din această perspectivă, se constată nerelevantă apărarea potrivit căreia autoritatea pârâtă avea obligația de a face dovada comunicării cererii de suplimentare a informațiilor, cât timp recurenta - reclamantă în procedura cercetării judecătorești nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014. De asemenea, refuzul eliberării avizului de angajare pentru cei doi cetățeni străini a mai fost motivat de autoritatea pârâtă prin faptul că, în speță nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 25/2014, respectiv, "d)angajatorul desfășoară efectiv activitate în domeniul de activitate pentru care solicită avizul de angajare de minimum 1 an", chestiune pe care reclamanta, prin întreg probatoriu de la dosar, nu a reușit să o combată, din toate înscrisurile depuse în probațiune rezultând că cei doi cetățeni străini erau angajați de firme terțe care aveau un obiect de activitate diferit de cel al reclamantei(activități de curierat). Totodată, nici apărarea recurentei-reclamante potrivit căreia ar îndeplini toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014 întrucât cetățenii străini desfășoară activități lucrative în baza unor contracte de prestări servicii încheiate între ea, în calitate de prestator, și alte societăți comerciale, în calitate de beneficiari, în cuprinsul cărora se prevede faptul că angajații sc. A. S.R.L. își vor desfășura activitatea la aceste societăți beneficiare, nu este întemeiată, câtă vreme dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfășura să se identifice cu una dintre activitățile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, precum și suplimentar ca angajatorul să desfășoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiția nu se verifică în ipoteza în care titularul cererii de avizare desfășoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acestea se află în raporturi contractuale. Așadar, chiar dacă recurenta-reclamantă a arătat că este constituită ca agent de muncă temporară, iar angajații săi sunt trimiși la alte societăți și desfășoară activitate autorizată la terți, fapt care reiese din certificatul constatator anexat cererii sale, condiția lipsă pentru a i se acorda avizul de la instituția pârâtă vizează faptul că societatea recurentă nu desfășoară efectiv activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinilor. În consecință, prin raportare la textele de lege aplicabile în cauza dedusă judecății, în mod corect a reținut instanța de fond că angajatorul care solicită emiterea avizului de angajare trebuie să desfășoare în mod efectiv, direct și nemijlocit, activitatea cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, încheierea unui contract de muncă temporară, în vederea desfășurării efective a muncii la altă persoană (utilizator), neîncadrându-se în cerințele legii. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține și că indicarea de către recurenta-reclamantă a unor decizii de speță, apreciate a fi pronunțate în cauze similare, nu poate conduce spre o altă soluție, câtă vreme, în dreptul național român, hotărârile judecătorești sunt pronunțate de instanțele învestite cu respectivele litigii în raport de datele particulare ale fiecărei cauze în parte, astfel că instanța învestită cu prezenta cauză nu poate analiza/evalua elementele avute în vedere cu ocazia pronunțării asupra acelor cauze. Invocarea unei soluții date într-o altă speță nu poate influența soluția dată în cauza pendinte decât în măsura în care ar fi incidentă autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430 și urm. C. proc. civ., situație neregăsită în cazul de față. În concluzie, se constată că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.