Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
31 octombrie 2025

Decizia nr. 5069/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 781/2024 a Curții de Apel Timișoara

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Respinge excepția de nulitate, invocată prin întâmpinare. Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 781 din 4 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 31 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.