Decizia nr. 5018/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 37/2025 a Curții de Apel Ploiești

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. sub nr. x/2025, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâților la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a combinației medicamentului DABRAFENIB (denumire comercială TANFILAR) și TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal; în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc.

civ. a solicitat ca executarea ordonanței să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. 1.2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 37 din 4 februarie 2025, Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepțiile invocate prin întâmpinare; - a admis cererea de ordonanță președințială și a obligat pârâții la asigurarea către reclamant, pe baza de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personala) a combinației de medicamente DABRAFENIB (denumire comerciala TANFILAR) și TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST) până la soluționare dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești. 1.3.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva acestei sentinței au declarat recurs pârâții Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 1.3.1. Recursul formulat de Guvernul României Recurentul-pârât Guvernul României a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei capacității juridice civile, și implicit a calității procesuale pasive, iar pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În opinia sa, eroarea instanței constă în aceea că a dispus în sarcina Guvernului României obligația de a asigura către reclamant medicamentul solicitat, desconsiderând lipsa capacității juridice civile a acestei autorități centrale a puterii executive într-o cauză cu obiect eminamente civil, chiar dacă acesta este soluționat în instanță de contencios, cum e cauza pendinte, și a constatat în mod nelegal calitatea procesuală pasivă a Guvernului României. A susținut că potrivit prevederilor constituționale și celor ale O.U.G.

nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere, ce apar în sfera relațiilor sociale reglementate de normele dreptului administrativ, ramură a dreptului public, iar nu raporturi juridice civile guvernate de norme și instituții ale dreptului privat.

Prin urmare, acest organ colegial, fără personalitate juridică, fără buget propriu și fără patrimoniu, al cărui rol este acela de administrator general al statului, care este alcătuit din Primul-Ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin legea organică, poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale, în acest caz fiind în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale și pe dispozițiile legii speciale de organizare și funcționare; acordând acestui organ al administrației de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit, legea îi acordă și capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât, dar numai atunci când instanțele judecătorești specializate exercită, în condițiile stabilite de Constituție și de Legea nr. 554/2004, controlul legalității actelor sale.

Totodată, a subliniat că Guvernul României are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Aceste organe de specialitate ale administrației publice centrale dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe în sensul celor solicitate în acțiune, potrivit dispozițiilor art. 4 din H.G. nr. 720/2008, a art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 și art. 2 din H.G. nr. 144/2010. 1.3.2. Recursul formulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea ordonanței președințiale ca neîntemeiată, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. A arătat că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică, dată cu aplicarea greșită a legii, întemeiată pe considerente de drept străine cauzei, instanța neținând cont de dispozițiile legale în materie și de starea de fapt reală, dovedită de către CNAS cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. În esență, a criticat soluția instanței cu privire la admiterea cererii de ordonanță președințială, arătând că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv condiția existenței unei aparențe de drept în favoarea intimatului-reclamant și neprejudecarea fondului cauzei.

Atâta timp cât instanța de judecată a dispus obligarea pârâților la asigurarea către reclamant a combinației de medicamente DABRAFENIB (denumire comercială TAFINLAR) și TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST), în mod provizoriu și pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), întrucât nu există temei legal pentru acordarea acestora pentru indicația terapeutică de care suferă acesta, a apreciat că s-a realizat în acest mod o încălcare flagrantă a prevederilor legale speciale în materia asigurărilor sociale de sănătate și totodată o situație de contradicție între obligația CNAS de a pune în executare această hotărâre judecătorească și lipsa prevederilor legale care să completeze cadrul legal impus de dispozitivul ordonanței președințiale.

Instanța de fond care a pronunțat sentința recurată nu a înțeles mecanismul care stă la baza decontării medicamentelor din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și anume faptul că în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, medicamentele pot fi prescrise doar pentru anumite indicații terapeutice, potrivit Ordinului MS/CNAS nr. 564/499/2021 cu modificările și completările ulterioare. Astfel, legislația în materia asigurărilor sociale de sănătate, care se aplică cu prioritate și este de strictă interpretare și care reprezintă temeiul de drept al dezlegării pricinii deduse judecății, impune obligativitatea decontării de către casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate numai a acelor medicamente care au fost incluse în Lista denumirilor comune internaționale (DCI), aprobate prin hotărâre de guvern, respectiv H.G.

nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare. Or, în cauza de față, reclamantul solicită asigurarea unei combinații de medicamente: neincluse în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, pentru indicația terapeutică "cancer bronho-pulmonar altul decât cu celule mici in stadiu avansat, cu mutație braf v600"; care nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază acordat asiguraților în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate; care nu are elaborat un protocol de prescriere și administrare de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, protocol care să fi fost prevăzut în Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare; care nu poate fi decontată niciunui asigurat, pentru indicația terapeutică mai sus menționată.

De asemenea, nu poate fi acceptată solicitarea reclamantului de obligare a CNAS la asigurarea în mod provizoriu a medicamentului în litigiu, ca și măsură premergătoare operațiunii de decontare, întrucât analiza necesară în vederea soluționării cauzei presupune un probatoriu complex care nu se poate administra decât în cadrul acțiunii de fond. Or, din acest punct de vedere, cererea reclamantului este inadmisibilă, întrucât această cenzură/analiză a instanței reprezintă de fapt o prejudecare a fondului, întrucât, măsura solicitată a se lua presupune practic o soluționare a fondului pricinii. 1.3.3. Recursul formulat de Ministerul Sănătății Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc.

civ. În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În esență, a arătat că în situația acțiunii în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public a autorității chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operațiune administrativă.

În opinia sa, obiectul cererii de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate consta, într-un act administrativ sau în faptul nesoluționării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și în refuzul justificat de soluționare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorității pârâte să îndeplinească un anumit act/operațiune administrativă din sfera sa de competența, iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

Este adevărat că art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, prevede dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuție personală, însă acest drept nu este absolut, fiind condiționat de existența unei prescripții medicale pentru medicamentul necesar, iar contravaloarea acestora se suportă numai pentru indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 32, lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 16, alin. (1) din Legea nr. 95/2016 privind reforma în domeniul sănătății, introdus prin Ordonanța nr. 37/2022.

În esență, a criticat soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a sa, arătând că Ministerul Sănătății nu are atribuții în procesul de recunoaștere a respectivelor medicamente sau cel privind elaborarea Listei de medicamente compensate, iar obligația privind includerea în Listă este în sarcina Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România. În mod total eronat a reținut instanța de fond că fiecare dintre pârâte are calitate procesuală pasivă, fiind implicate în procesul de elaborare a listei cu medicamentele de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în condițiile în care obiectul prezentei cauze nu este solicitarea de recunoaștere a medicamentelor și de includere în Listă, ci de asigurare, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a acestora.

A susținut că instanța a respins în mod greșit excepția inadmisibilității din perspectiva inexistenței unei solidarități între pârâții din prezenta cauză, încălcând astfel prevederile art. 1443 C. civ.. În acest sens, pârâții din prezenta cauză au atribuții și obligații diferite în procedura de includere a medicamentului în Listă și în procedura de decontare a medicamentelor introduse în Listă, astfel că aceștia nu pot fi obligați în solidar, ci doar la prestații diferite, motiv pentru care se impune admiterea excepției astfel invocate. A mai arătat că instanța a pronunțat hotărârea și cu încălcarea prevederilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006 câtă vreme CNAS asigură finanțarea programelor naționale de sănătate curative, nu Ministerul Sănătății din bugetul căruia se decontează strict și limitativ medicamentele prevăzute la art. 16 alin. (1) 1 din Legea nr. 95/2006.

În continuare, a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și a făcut referire la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ. A arătat că deși în analiza existenței/inexistenței aparenței de drept în favoarea reclamantului, instanța a reținut corect lipsa cadrului legislativ pentru solicitarea reclamantului, în mod total nejustificat a admis cererea motivând soluția prin raportare la aspecte străine de obiectul cauzei, respectiv prin raportare la procedura includerii combinației de medicamente în Lista celor care se decontează. Or, constatarea expresă a inexistenței dreptului reclamantului de a beneficia de decontarea medicamentului solicitat ar fi impus, ca o consecință directă, constatarea neîndeplinirii condiției aparenței dreptului reclamantului și respingerea cererii, nu motiv de admitere a acesteia.

La nivel de aparenență, reclamantul nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului, deoarece acesta nu figurează la data solicitării, potrivit H.G. nr. 720/2008, pe lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate de care poate beneficia reclamantul în calitate de asigurat. Totodată, a mai precizat că procedura includerii unui medicament în Listă nu reprezintă un demers de natură de a leza dreptul la sănătate al reclamantului, ci tocmai de a-1 proteja, demersul fiind instituit de către legiuitor tocmai pentru protejarea vieții pacienților prin obligativitatea efectuării unor studii clinice care să confirme eficiența medicamentului.

în condiții cât mai sigure, pentru o anumită indicație terapeutică. Astfel, Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDMR după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au formulat solicitări în acest sens. 1.4. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. În cuprinsul notelor scrise a făcut referire la Raportul de evaluare emis de ANMDMR la data de 19.02.2024, prin care s-a concluzionat că medicamentele solicitate întrunesc punctajul de includere condiționată în Lista.

II. Soluția instanței de recurs 2.1. Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția tardivității recursului formulat de Guvernul României, invocată din oficiu, Înalta Curte reține că este întemeiată pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 1000 alin. (1) și (4) din C. proc. civ.: "(1) Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor. (4) În toate cazurile în care competența de primă instanță aparține curții de apel, calea de atac este recursul, dispozițiile alin. (1) - (3) aplicându-se în mod corespunzător." Modalitatea de calcul a termenelor este reglementată de art. 181 din C. proc.

civ., care prevede la alin. (1) pct. 2: "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează." Analizând actele dosarului, în ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Guvernul României, se constată că sentința atacată a fost pronunțată la data de 4 februarie 2025, iar recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 februarie 2025, astfel cum reiese din mențiunea atestată de ștampila instanței, aplicată la dosarului de recurs.

În ședința publică din 19 iunie 2025, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității recursului formulat de pârâtul Guvernul României și a amânat cauza pentru a da posibilitatea părților să depună un punct de vedere cu privire la excepția invocată. Recurentul-pârât Guvernul Românei nu a contestat sau justificat declararea tardivă a căii de atac, nedepunând niciun punct de vedere cu privire la excepția invocată. În aceste condiții, pentru calcularea termenului de declarare a căii de atac, Înalta Curte se va raporta la data înregistrării cererii de recurs la instanță, respectiv 17 februarie 2025, astfel cum s-a reținut anterior. În raport cu data pronunțării sentinței atacate (04.02.2025), fără a intra în calcul ziua de la care a început să curgă termenul (04.02.2025) și nici ziua când acesta s-a împlinit (09.02.2025), astfel cum prevăd expres dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., ultima zi pentru declararea căii de atac a recursului ar fi fost 10.02.2025. Prin urmare, se constată că recursul formulat de pârâtul Guvernul României la data de 17 februarie 2025 a fost declarat cu nerespectarea termenului de 5 zile de la pronunțarea hotărârii atacate, prevăzut de art. 1000 alin. (1) din C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte va admite excepția tardivității, invocată din oficiu, și va respinge recursul ca tardiv formulat. 2.3. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține că motivele de recurs invocate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ. de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății, nu privesc acest motiv de casare, se referă la modalitatea greșită de soluționare a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și la inadmisibilitatea cererii de ordonanță președințială, astfel că vor fi analizate în raport de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Sănătății a invocat neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 997 C. proc.

civ., susțineri care se subsumează tot cazului de casare prevăzut de pct. 8) al aceluiași articol, urmând a fi analizat din această perspectivă. O primă critică de nelegalitate formulată de recurentul Ministerul Sănătății vizează soluția instanței de fond prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât. Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a criticat soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat, în cauza de față, de obligarea pârâților să îi asigure reclamantului, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a combinației de medicamente DABRAFENIB (denumire comercială TANFILAR) și TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal.

Raportat la petitul acțiunii, instanța de fond, în mod legal a statuat că toți pârâții, inclusiv Ministerul Sănătății, au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât au atribuții în ceea ce privește procedura de includere a unor medicamente pe Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, potrivit H.G. nr. 720/2008, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 242, art. 243 din Legea nr. 95/2006, art. 4 alin. (1) pct. 16 din H.G.

nr. 144/2010. Concret, competența este partajată între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, pe baza avizului Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre, dar numai pe baza demersului inițiat de Ministerul Sănătății. Nu în ultimul rând, pe baza listei aprobate, revine structurilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiind cea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate. În consecință, susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății privind lipsa calității procesuale pasive a sa în prezenta cauză, nu pot fi primite.

Cât privește soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte reține că recurentul-pârât Ministerul Sănătății a criticat raționamentul instanței susținând că pârâții nu pot fi obligați în solidar, ci doar la prestații diferite întrucât au atribuții și obligații diferite în procedura de includere a medicamentelor în listă și în procedura de decontare a medicamentelor introduse în listă. Contrar susținerilor recurentului-pârât Ministerul Sănătății, Înalta Curte reține că intimatul-reclamant nu solicită obligarea pârâților în solidar la îndeplinirea obligației solicitate, ci fiecare este chemat în raport de atribuțiile care îi revin potrivit legii, astfel cum a fost prezentat anterior, Ministerul Sănătății stând în judecată în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.

Referitor la cealaltă perspectivă de inadmisibilitate analizată de instanța de fond, respectiv faptul că ordonanța președințială este inadmisibilă de plano în materia contenciosului administrativ, întrucât art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu dă posibilitatea suspendării efectelor unui refuz pretins nejustificat de soluționare a unei cereri, așa cum este cazul în speța de față, Înalta Curte reține că procedura ordonanței președințiale este aplicabilă în sfera litigiilor de contencios administrativ prin raportare la prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc.

civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte." Or, în speță, nu s-a solicitat suspendarea executării vreunui act administrativ în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci dispunerea unor măsuri vremelnice în sarcina părților intimate, până la dezlegarea fondului cauzei care formează obiectul dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru toate aceste considerente, instanța de control judiciar reține că excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă în mod corect de judecătorul fondului.

Celelalte critici din recursurile promovate pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când instanța a aplicat sau interpretat greșit normele de drept material, în concret recurenții-pârâți referindu-se la condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială stabilite de art. 997 și următoarele C. proc. civ., precum și la prevederile H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, Ordinul nr. 1301/2008 și Legea nr. 95/2006.

În esență, recurenții-pârâți au susținut că nu este îndeplinită condiția existenței unei aparențe a dreptului pretins vătămat în favoarea intimatului-reclamant, cum eronat a reținut prima instanță, acesta neavând dreptul de a beneficia de compensare în proporție de 100% pentru achiziționarea combinației de medicamente DABRAFENIB (denumire comercială TANFILAR) și TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST), pentru indicația tratamentul pacienților adulți cu cancer bronho-pulmonar altul decât cu celule mici în stadiu avansat, cu mutație V600, conform art. 231 și art. 232 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de asigurat, întrucât medicamentele nu figurează la data solicitării, cu această indicația terapeutică potrivit Hotărârii Guvernului nr. 720/2008, pe Lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate-gratuite.

Potrivit art. 997 C. proc. civ.: "(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt". Din aceste dispoziții rezultă următoarele condiții ce trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială: aparența de drept în favoarea reclamantului, urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului. Spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea de către intimatul-reclamant a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea intimatului-reclamant dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

Verificând condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, Înalta Curte apreciază că acestea sunt întrunite în cauză, existând o aparență de drept în favoarea intimatului-reclamant pentru asigurarea tratamentului compensat cu medicamentele solicitate.

În conformitate cu dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 861/2014, etapele procesului de evaluare de către ANMDMR a tehnologiilor medicale în vederea luării deciziei și propunerii Ministerului Sănătății de includere a unui medicament în Lista de medicamente compensate sunt următoarele: - solicitantul, care este deținătorul autorizației de punere pe piață, depune la autoritatea compententă o cerere însoțită de documentația completă în susținerea cererii; - medicamentul intră în procedura de evaluare, urmând ca decizia să fie comunicată solicitantului în termen de 90 de zile calendaristice de la data primirii documentației complete în susținerea cererii; - ANMDMR publică pe site-ul propriu toate solicitările depuse, rapoartele tehnice și rapoartele finale de evaluare, la termenele prevăzute de Ordinul MS nr. 861/2014; - ANMDMR comunică solicitantului decizia emisă conform criteriilor și metodologiei prevăzute de Ordinul MS nr. 861/2014; - deciziile emise în urma procedurii de evaluare a DCI-urilor noi pot fi: de includere necondiționată, neincludere, excludere, includere condiționată, adăugare sau mutare în Lista de medicamente compensate.

Ulterior, decizia de a introduce un medicament în Lista de medicamente compensate/gratuite sau în programele naționale de sănătate este sub jurisdicția Ministerului Sănătății, care prin Comisiile de specialitate pentru fiecare patologie, împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și în funcție de fondurile disponibile pentru rambursare, poate introduce un medicament în Lista medicamentelor compensate-gratuite.

În analiza aparenței de drept în prezenta cauză, Înalta Curte reține că la momentul introducerii cererii de ordonanță președințială pe rolul Curții de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, cele două medicamente DABRAFENIB (denumire comercială TANFILAR) și TRAMETINIB (denumire comercială MEKINIST), pentru indicația solicitată de intimatul-reclamant și inclusă în rezumatul caracteristicilor produsului - tratamentul pacienților adulți cu cancer bronho-pulmonar altul decât cu celule mici în stadiu avansat, cu mutație V600, se aflau în procedura de evaluare. Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a publicat pe site-ul propriu.

Raportul de evaluare finalizat la data de 19 februarie 2024 prin care a concluzionat că medicamentele cu DCI DABRAFENIBUM, DC Tafinlar 50 mg capsule; DC Tafinlar 75 mg capsule și respectiv, DCI TRAMETINIBUM, DC Mekinist 0,5 mg comprimate filmate; DC Mekinist 2 mg comprimate filmate, pentru indicațiile: "Dabrafenib în asociere cu trametinib este indicat în tratamentul pacienților adulți cu cancer bronho-pulmonar altul decât cel cu celule mici în stadiu avansat, cu mutație BRAF V600" și "Trametinib în asociere cu dabrafenib este indicat în tratamentul pacienților adulți cu cancer bronho-pulmonar altul decât cel cu celule mici în stadiu avansat, cu mutație BRAF V600", întrunesc punctajul de includere condiționată în Lista care cuprinde denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, SUBLISTA C, SECȚIUNEA C2, DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc, P3: Programul național de oncologie.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că argumentele reținute de prima instanță, cu privire la existența aparenței de drept în favoarea reclamantului, sunt confirmate de Raportul de evaluare a tehnologiilor medicale din cadrul ANMDMR publicat pe site-ul acestei autorități publice, astfel cum a fost arătat anterior. Celelalte aspecte învederate de recurenții-pârâți privesc acțiunea de fond, neputând fi analizate în cadrul ordonanței președințiale, ce permite doar cercetarea aparenței de drept, iar nu analizarea fondului raportului juridic litigios.

Recurenții-pârâți au mai arătat că nu ar fi îndeplinită cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, însă susținerile se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantei, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să permită asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate și în cadrul criticii privind neîndeplinirea condiției referitoare la aparența dreptului și au fost analizate de instanța de control judiciar în paragrafele anterioare. Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursurile pârâților Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate și, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., le va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 37 din 4 februarie 2025 a Curții de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de sentinței civile nr. 37 din 4 februarie 2025 a Curții de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Definitivă. Pronunțată astăzi, 30 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.