ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4966/2024

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 06.06.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța: - să constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal și aplicarea cotei de contribuție la sistemul de sănătate de în cazul pensiilor ce depășesc suma lunară de 4000 RON.

- să oblige pârâtul Guvernul României la asigurarea de fonduri pentru restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de C.A.S., începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. - să oblige pârâții la restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de C.A.S.S. începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 . Reclamantul a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G.

nr. 130/2021, în raport cu dispozițiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 și art. 56 din Constituția României, cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind respinsă ca inadmisibilă în ședința publică din data de 13.09.2023. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 353 din 13 septembrie 2023 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, a obligat pârâții la plata accesoriilor pentru debitul principal reținut prin O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională, luând, totodată, act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

3. Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței au declarat recurs recurenții-pârâți Guvernul României și Casa Sectoriala de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, ambii criticând-o pentru nelegalitate. 3.1. Recurentul-pârât Guvernul României a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate, în sensul respingerii, în principal ca inadmisibil și în subsidiar ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea sa la plata către reclamant a accesoriilor pentru debitul principal reținut prin O.U.G. nr. 130/2021. În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, făcând abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie.

Procedând astfel, instanța nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantului drepturile de pensie și nici că dreptului reclamantului la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele. Astfel, în măsura în care s-a stabilit că reclamantul trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale. Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât a susținut că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție.

Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm. din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

A mai arătat recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G.

nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente. S-a apreciat că odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor deciziei CCR nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant. Prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competența caselor de pensii teritoriale și sectoriale de a restitui sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri.

Menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație. Întrucât solicitarea reclamantului vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, întrucât în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente. 3.2. Recurenta-pârâtă Casa Sectoriala de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc.

civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de fond a soluționat în mod nelegal cererea de chemare în judecată în sensul admiterii acesteia, soluția fiind rezultatul unor erori de raționament juridic și de aplicare a legii la situația dedusă judecății, precum și de analiză a situației solicitantului de pensie, erori vădite care conduc la restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate cu încălcarea dispozițiilor O.U.G nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate în favoarea reclamantului.

Faptul că instanța judecătorească a creat un raport obligațional identic, cu cel reglementat de O.U.G. nr. 4/2023, reprezintă o depășire a atribuțiilor judecătorești, în condițiile în care trebuia să se constate că un astfel de raport există deja și să se soluționeze cauza în consecință, respectiv prin lipsa de interes. Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind astfel incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere efectele juridice ex nunc ale Deciziei nr. 650 din 15 decembrie 2022 detaliate în întâmpinarea formulată și depusă la instanța de fond, raportat la incidența art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Recurenta-pârâtă a apreciat că este lipsită de interes solicitarea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea diferențelor de contribuție de asigurări de sănătate, întrucât nu există un interes în obținerea de către reclamant a unei hotărâri judecătorești de obligare a casei de pensii la restituirea sumelor menționate, în raport de prevederile O.U.G nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, Casa de Pensii sectorială a M.A.I. a reținut contribuția de asigurări sociale de sănătate la sursă și ulterior a virat sumele în cauză la bugetul de stat gestionat de Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F., destinația finală a acestora fiind Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

Astfel, recurenta se află în imposibilitatea de a restitui aceste sume și solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și respingerea acțiunii față de aceasta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a învederat că dreptul la pensie militară de stat al reclamantului a fost deschis după data de 15.09.2017, iar pensia acestuia a fost stabilită și indexată potrivit art. 60 din Legea nr. 223/2015, modificat de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017. În cazul acestuia, nu produce efecte Decizia CCR nr. 650/2022, deoarece cuantumul net al pensiei este rezultat în urma plafonării la media salariilor nete, conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, iar nu ca urmare a calculării CASS și a impozitului din pensia militară brută.

Începând cu data de 01.01.2022, pensia militară de stat s-a calculat prin aplicarea cotei de 10% aferent CASS la cuantumul brut ce a depășit pragul de 4000 de RON și cota de 10% aferentă impozitului pe venit la cuantumul brut ce depășește pragul de 2000 de RON, limită stabilită după scăderea din pensia brută a sumei corespunzătoare CASS, rezultând pensia netă. Pensia rezultată s-a comparat cu media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul a pensiei, iar întrucât media soldelor era mai mică decât pensia netă, în plată a rămas media în cauză. În acest context, reclamantul beneficiază de un cuantum bănesc al dreptului de pensie rezultat din aplicarea art. 60 din Legea nr. 223/2015, respectiv plafonarea prevăzută de art. VII pct. 3 din O.U.G.

nr. 59/2017 și nu beneficiază de o pensie netă rezultată în urma reținerii CASS, cu alte cuvinte din drepturile de pensie netă a acestora nu s-a reținut CASS. Recurenta-pârâtă a mai susținut că, potrivit art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 4/2023, prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele reținute din veniturile din pensii cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, nu se restituie persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost stabilite și indexate potrivit prevederilor art. 60 din Legea nr. 223/2015, respectiv cărora li se aplică prevederile O.U.G. nr. 59/2017, iar în urma reținerii acestor sume, nu le-au fost diminuate cuantumurile nete ale pensiei aflate în plată în anul 2022. De asemenea, recurenta a solicitat a se constata și faptul că la data de publicării în Monitorul Oficial a O.U.G.

nr. 4/2023, cererea reclamantului a rămas fără obiect și, implicit, fără interes. Referitor la celelalte capete ale cererii formulate de reclamant, s-a arătat că acestea sunt accesorii, astfel că devine aplicabil principiul de drept exprimat prin adagiul latin "accesorium sequitur principale", regula de drept conform căreia soluționare capetelor de cerere accesorii urmărește soluționarea capetelor de cerere principale. Totodată, în ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la actualizarea sumelor supuse restituirii cu rata inflației și la plata dobânzii legale, contrar celor reținute de instanța de fond, a solicitat să se rețină faptul că această cerere nu a fost fundamentată în drept.

Normele declarate ca neconstituționale s-au bucurat, anterior pronunțării deciziei Curții, de o prezumție de constituționalitate, neputând fi reținut, de aceea, caracterul ilicit al conduitei pârâtei, care a reținut sumele reprezentând cote de contribuție CASS din pensia reclamantului în baza unor dispoziții legale ce se bucurau de prezumția de constituționalitate, astfel că și sub acest aspect acțiunea se dovedește că este nefondată și trebuia să fie respinsă. Astfel, în cauză, executarea creanței solicitată de reclamant a fost eșalonată prin act normativ, astfel încât nu se poate reține culpa pârâtei în neexecutarea obligației, aceasta respectând actul normativ declarat ulterior neconstituțional, precum și O.U.G.

nr. 4/2023. Deși a fost legal citat, intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a invocat vătămarea drepturilor și interesele sale legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G nr. 130/2021, anume modificarea Codul fiscal, respectiv prin aplicarea cotei de contribuție la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depășesc suma lunară de 4000 RON și a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G.

nr. 13/2011, precum și obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie cu titlu de CASS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011. Acțiunea a fost formulată în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamantul invocând și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G nr. 130/2021, în raport cu dispozițiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 și art. 56 din Constituția României.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a 1 ) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157 3 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 3 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G.

nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv. Fiind învestită cu recursurile declarate de recurenții-pârâți împotriva soluției primei instanțe de admitere în parte a cererii reclamantului, Înalta Curte reține că argumentele recurentului-pârât Guvernul României, circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., vizează: - greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, respectiv incidența în cauză a dispozițiilor speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale; - lipsa capacității juridice civile; - lipsa calității sale procesuale pasive, - rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes. Recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, subsumat aceluiași motiv de casare, a formulat critici de nelegalitate vizând lipsa calității sale procesuale pasive, lipsa de obiect/lipsa de interes a acțiunii, precum și argumente referitoare la fondul cererii deduse judecății. Aceeași recurentă-pârâtă a invocat și prevederile pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc.

civ., însă argumentele expuse nu se circumscriu pretinsei depășiri a atribuțiilor puterii judecătorești, ci în realitate vizează omisiunea valorificării de către prima instanță a dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2023, din perspectiva unei lipse de interes, critici care se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va analiza global recursurile declarate de cei doi recurenți-pârâți, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., punctând elementele de diferențiere dintre cele două cereri. Astfel, în ordinea de prioritate a efectelor pe care le produc criticile, Înalta Curte consideră necesar a analiza cu prioritate susținerile Guvernului României referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului. Astfel, în raport de obiectul cauzei, acțiunea fiind îndreptată împotriva unei ordonanțe a Guvernului și de temeiul de drept al cererii, reprezentat de dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că îi revine instanței de contencios administrativ competența de a soluționa prezenta cauză, această soluție fiind consacrată în mod expres și de dispozițiile art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul-pârât Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă. Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituțională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

Prin urmare și criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate. În privința criticilor de nelegalitate referitoare la lipsa calității procesuale pasive a fiecărui pârât, din perspectiva calității de subiect debitor al raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte reține, pe de-o parte, că pârâtul Guvernul României este emitentul al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituțional, care a produs reclamantului o vătămare a drepturilor și intereselor sale legitime și pe de altă parte, că pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne este instituția care a reținut la sursă contribuțiile de asigurări sociale de sănătate din pensia reclamantului și ulterior a virat aceste sume la bugetul de stat gestionat de Ministerul Finanțelor, iar potrivit art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G.

nr. 4/2023 are obligația recalculării venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea. După cum s-a arătat anterior, prezentul litigiu se întemeiază pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", care potrivit alin. (5) oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ ce "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională.

Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul. Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat care, prin aplicarea unei ordonanțe/ordonanțe de urgență a Guvernului declarată neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă.

În recurs, pârâtul Guvernul României a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și asupra accesoriilor. Contrar acestei opinii, faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională.

Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ. Nici împrejurarea că prin O.U.G.

nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atâta timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională. Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, ulterior adoptării O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație.

Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei în urma inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantului de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantului, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții. În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, criticile din recurs ale Guvernului României fiind nefondate.

Din aceste considerente, decurge și concluzia lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, autoritate care nu are calitatea de emitent al ordonanței de urgență declarată neconstituțională, astfel că acesteia nu îi revine obligația reparării prejudiciilor pretinse de reclamant. Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod greșit că se impune obligarea casei de pensii la plata unei despăgubiri constând în contravaloarea actualizării cu indicele de inflație a sumelor reținute de la reclamant cu titlu de CASS în baza O.U.G. nr. 130/2021 și dobânda legală penalizatoare, în condițiile în care aceasta, prin reținerile efectuate din pensia intimatului-reclamant, a procedat doar la aplicarea O.U.G.

nr. 130/2021, act emis de către Guvernul României. În ceea ce privește criticile recurentului-pârât Guvernul României potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai subzistă interesul intimatului-reclamant de a acționa, Înalta Curte constată că și acestea sunt nefondate, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, actul normativ neavând în vedere asigurarea unei reparații integrale a prejudiciului, reprezentat nu numai de pierderea efectivă (damnum emergens), ci și de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), constând în dobânda legală, la care se adaugă actualizarea cu rata inflanției, pentru conservarea valorii reale a obligațiilor bănești.

În concret, prin ordonanța menționată, nu s-a dispus repararea integrală a prejudiciului suportat de intimatul-reclamant prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute în perioada 01.01.2022-27.12.2022, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului. Astfel, prejudiciul cauzat reclamantului-intimat prin O.U.G.

nr. 130/2021, constând în lipsirea sa de folosința sumelor de bani ce i-au fost reținute din pensie și care îi vor fi restituite eșalonat, dă dreptul la reparație, potrivit art. 1381 C. civ., iar reparația trebuie să fie integrală, conform art. 1385 C. civ., așadar să cuprindă nu doar pierderea efectiv suferită, reprezentată în speță de chiar sumele reținute în mod necuvenit, dar și beneficiul nerealizat, cuantificat, în cazul obligațiilor bănești, la nivelul dobânzii legale, potrivit art. 1381 alin. (3) raportat la art. 1535 C. civ. Drept urmare, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reține că, în speță, sunt întrunite condițiile angajării răspunderii administrative patrimoniale a Guvernului, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1349 C. civ., respectiv: fapta ilicită a Guvernului constă în emiterea O.U.G.

nr. 130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, conform celor constatate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 650/2022; prejudiciul material constă în lipsirea intimatului-reclamant de folosința sumelor ce i-au fost reținute în baza O.U.G. nr. 130/2021, care îi vor fi restituite conform O.U.G. nr. 4/2023, însă doar în cuantum nominal, fără dobânda legală aferentă; legătura de cauzalitate este evidentă, reținerile fiind realizate în mod direct în baza O.U.G. nr. 130/2021; vinovăția este prezumată pe baza calității Guvernului de emitent al actului neconstituțional. Astfel, pierderea efectiv suferită, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului cauzat reclamantului, este remediată prin actualizarea cu rata inflației a sumelor ce urmează a-i fi restituite conform art. 1 din O.U.G.

nr. 4/2023, iar beneficiul de care este lipsit, al doilea element constitutiv al prejudiciului, este remediat prin acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform art. 3 alin. (2) și alin. (3) și art. 6 din O.G. nr. 13/2011, posibilitatea cumulării acestor două remedii fiind stabilită prin decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Pe cale de consecință, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la legalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal, atât din perspectiva pretinsei lipsei de interes/obiect a acțiunii, cât și a argumentelor pe fondul acestei pretenții. În concluzie, pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat. Totodată, constatând că recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne nu justifică participarea în proces pentru niciunul dintre petitele acțiunii reclamantului, Înalta Curte reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât va admite recursul declarat de această recurentă-pârâtă, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Față de soluția dispusă, Înalta Curte nu va mai analiza restul criticilor din recurs formulate de această recurentă-pârâtă pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 353 din data de 13 septembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Sectoriala de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne împotriva aceleiași sentințe. Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare: Respinge cererea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 31 octombrie 2024.