Decizia nr. 4674/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 94/2025 a Curții de Apel Ploiești

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2025, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat obligarea pârâților la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Regorafenib (denumire comercială Stivarga), până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, aflat pe rolul aceleiași instanțe.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 94 din 25 martie 2025, Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepțiile invocate de Guvernul României și Ministerul Sănătății, - a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate; - a obligat pârâții să asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul Regorafenib (denumire comercială Stivarga), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești.

3. Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 94 din 25 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare, admiterea excepției lipsei capacității juridice și, implicit, a calității procesuale pasive a Guvernului României, iar pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată. 3.2. Pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 94 din 25 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc.

civ., solicitând casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare admiterea excepțiilor invocate în fond și respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată. 3.3. Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs împotriva aceleiași sentințe, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată. 4. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. nu a formulat întâmpinare față de recursurile declarate de pârâți. II. Soluția instanței de recurs II.1. Analizând cu prioritate termenul de declarare a recursului declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1000 alin. (1) C. proc.

civ.: Dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, iar potrivit alin. (4) al aceluiași text normativ: În toate cazurile în care competența de primă instanță aparține curții de apel, calea de atac este recursul, dispozițiile alin. (1) - (3) aplicându-se în mod corespunzător. De asemenea, în raport de rangul instanței ce a pronunțat hotărârea atacată (curte de apel) și de incidența, în cauză, a alin. (4) al art. 1000 sus citat, relevante sunt și prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., ce dispun astfel: Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), precum și prevederile art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., conform cărora: Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută. În speță, sentința civilă nr. 94 din data de 25 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția de contencios administrativ și fiscal, împotriva căreia se îndreaptă cererea de recurs, a fost pronunțată la data de 25 martie 2025. Termenul de 5 zile, prevăzut de art. 1000 alin. (1) din C. proc. civ., înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 31 martie 2025, potrivit dispozițiilor art. 181 coroborate cu art. 184 din C. proc. civ. Cererea de recurs a fost, însă, depusă de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate la data de 1 aprilie 2025, prin fax, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarului instanței de recurs.

În această împrejurare, Înalta Curte, având în vedere data înregistrării cererii de recurs, constată că aceasta a fost depusă în afara termenului de 5 zile prevăzut de lege, întrucât, prin raportare la data pronunțării sentinței recurate, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac era 31 martie 2025. Fiind reglementat de norme de ordine publică, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează, astfel că actul de procedură întocmit cu nerespectarea acestui termen este lovit de nulitate, sancțiunea nulității putând fi invocată de către oricare dintre părți sau de către instanță, din oficiu.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este tardiv formulat. II.2. Analizând, cu prioritate, în condițiile prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., excepția rămânerii fără interes a recursurilor declarate de Guvernul României și Ministerul Sănătățiiîn cauză, invocate din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere de ordonanță președințială vizând obligarea pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Regorafenib (denumire comercială Stivarga), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2025 Ulterior soluționării excepțiilor procesuale invocate în cauză, prima instanță a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă în contradictoriu cu autoritățile chemate în judecată, obligând aceste pârâte să-i asigure reclamantei medicamentul Regorafenib (denumire comercială Stivarga), astfel cum s-a solicitat prin acțiune.

Conform prevederilor art. 997 din C. proc. civ. "(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.". Având în vedere obiectul concret al pretențiilor ce au fost deduse judecății pe calea cererii de ordonanță președințială, procedură ce prezintă un caracter sumar, cu efecte limitate în timp până la soluționarea pe fond a acțiunii, la stabilirea interesului procesual în susținerea recursului vor fi avute în vedere soluția pronunțată de prima instanță și eventuale modificări survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate.

Înalta Curte observă că, ulterior pronunțării soluției de admitere a cererii de ordonanță președințială de către instanța de fond și învestirii instanței de recurs în calea de atac, la data de 9 aprilie 2025 a intervenit decesul intimatei-reclamante A., înregistrat cu actul de deces nr. 1131/2025, astfel cum rezultă din informațiile înscrise în baza de date DEPABD . Dat fiind că obligarea pârâților de a-i asigura reclamantei medicamentul Regorafenib (denumire comercială Stivarga), pe baza de prescripție medicală în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) s-a făcut prin raportare la afecțiunea de care aceasta suferea și pentru tratarea căreia i s-a recomandat administrarea respectivului medicament, Înalta Curte constată că dreptul pretins de reclamantă este un drept intuitu personae, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea acesteia.

În ceea ce privește subzistența interesului în susținerea recursurilor deduse judecății, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi inițiat și menținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta impunându-se a fi determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Se impune a se reține sub acest aspect și art. 29 din C. proc. civ., potrivit căruia acțiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecția judiciară a drepturilor și intereselor civile legal ocrotite. Întrucât prin interes se înțelege folosul practic imediat urmărit de cel care a formulat calea de atac, este necesar ca acesta să fie născut și actual, în sensul că partea s-ar expune unui prejudiciu dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, condiție ce trebuie îndeplinită atât la promovarea căii de atac, cât și pe parcursul soluționării acesteia.

Or, astfel cum s-a arătat anterior, în condițiile în care obligația de asigurare, în regim de compensare 100%, a medicamentului Regorafenib (denumire comercială Stivarga), stabilită de prima instanță, a avut caracter executoriu, vizând strict persoana reclamantei, o eventuală soluționare favorabilă a demersului părților recurente ar fi lipsită de eficacitate juridică, obligația reținută în sarcina acestora stingându-se odată cu decesul intimatei-reclamante. În consecință, cum interesul de a acționa al pârâților nu mai subzistă, nemaifiind actual conform art. 33 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din același Cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din cererile de recurs.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din același act normativ, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca tartiv formulat și va repinge ca rămase fără interes recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României și Ministerul Sănătății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite excepția tardivității recursului declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 94 din data de 25 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Respinge ca rămase fără interes recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României și Ministerul Sănătății împotriva aceleiași sentințe. Definitivă. Pronunțată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.