ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2800/2025

Ședința publică din data de 23 mai 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, solicitând emiterea unei ordonanțe președințiale prin care pârâții să fie obligați să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Regorafenib (denumire comercială Stivarga), până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1696 din 25 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiate, a respins excepțiile de inadmisibilitate a cererii, ca neîntemeiate, a admis cererea de ordonanță președințială și a obligat pârâții să asigure reclamantului medicamentul Regorafenibum (denumire comercială Stivarga), pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a litigiului.

Împotriva sentinței civile nr. 1696 din 25 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs recurenții - pârâți Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, iar recurentul-pârât Guvernul României a formulat recurs incident.

3.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă ANMDMR susține că instanța de fond a soluționat greșit excepția lipsei calității sale procesuale pasive, fără a ține cont de dispozițiile Legii nr. 134/2019, din care rezultă că între atribuțiile ANMDMR nu se regăsește cea de suportare a contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind doar CNAS. În contenciosul administrativ calitatea procesuală se raportează la capacitatea de drept administrativ a autorității chemate în judecată de a emite un act administrativ sau de a îndeplini o anumită operațiune administrativă, or, în speță, în raport de dispozițiile art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (5) pct. 6 din Legea nr. 134/2019, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008 art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și Ordinul comun al ministrului sănătății și președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021, decontarea medicamentelor se face de către CNAS, iar ANMDMR are obligații doar în ceea ce privește implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea în Listă sau extinderea indicațiilor terapuetice.

În concluzie, recurenta-pârâtă solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu are atribuții în gestionarea FNUASS, astfel că obligarea sa la asigurarea tratamentului către reclamantă excedează atribuțiilor ANMDM stabilite prin lege.

Prin criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta ANMDMR susține că în vederea includerii medicamentului în lista medicamentelor compensate, este necesară parcurgerea procedurii de evaluare reglementată de Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014. Procedura de evaluare a medicamentului pentru includerea în listă sau extinderea indicațiilor terapeutice se face la cererea deținătorului autorizației de punere pe piață, care trebuie să depună la ANMDM documentația de evaluare, iar această procedură este obligatorie.

Astfel, în urma solicitării depuse de către DAPP, a fost întocmit raportul de evaluare de către departamentul de specialitate din cadrul ANMDMR, în baza căreia a fost emisă decizia președintelui nr. 580/03.07.2023 prin care s-a decis adăugarea medicamentului Enhertu în Listă pentru indicația terapeutică cancer mamar cu her 2 scăzut.

De asemenea, mai învederează recurenta-pârâtă că, potrivit Directivei nr. 105/89 a Comunității Economice Europene privind transparența măsurilor care guvernează stabilirea prețurilor de uz uman si includerea lor în sfera de aplicare a sistemului național de asigurări de sănătate, statele membre ale UE păstrează competențe exclusive în reglementarea și organizarea sistemelor proprii de sănătate, iar potrivit prevederilor art. 6 din aceeași Directivă, un medicament este cuprins în sistemul național de asigurări de sănătate numai după ce autoritățile competente au decis să-l includă într-o listă certă a medicamentelor cuprinse în sistemul național de asigurări de sănătate. Invocă în sprijinul susținerilor sale și dispozițiile art. 168 alin. (7) din TFUE, art. 4 alin. (3) din Directiva 2001/83 și art. 1 din Regulamentul CE nr. 726/2004, solicitând a fi avute considerentele hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Uniunii Europene, pronunțate la data de 23.09.2020 în cauza T-549/19, prin care s-a statuat că nu se poate reține efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, invocat de reclamant, hotărârile judecătorești respective privind situația unor terțe persoane, care au formulat cereri sau apărări similare, iar nu situația reclamantului însuși.

În ceea privește motivul de recurs invocat de recurenta ANMDRM întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., aceasta a susținut că posibilitatea rambursării medicamentelor pentru alte indicații terapeutice decât cele aprobate de către autoritățile competente nu este posibilă în actualul cadru juridic.

3.2. Prin recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea ordonanței președințiale ca neîntemeiată.

S-a criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive raportat la atribuțiile recurentei astfel cum sunt acestea reglementate prin art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, precum și în raport cu cadrul normativ incident cauzei și în condițiile în care CNAS nu are nicio atribuție prevăzută în sarcina sa cu privire la extinderea indicațiilor terapeutice ale unui medicament existent în Lista de medicamente, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile Anexei 2, art. 2 și art. 3 din anexa 1 din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014.

Referitor la atribuțiile sale, recurenta-pârâtă a arătat că CNAS nu intră în raporturi juridice cu persoanele asigurate, furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor și că între reclamant și CNAS nu există raporturi juridice, astfel încât nu are competența și nici temeiul legal să poată proceda la decontarea contravalorii medicamentului solicitat; de asemenea, CNAS nu încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale acordate asiguraților.

Pe fondul cauzei, recurenta a criticat modalitatea de soluționare de către instanța de fond a cauzei, apreciind că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile neprejudecării fondului și aparenței în drept.

În ceea ce privește condiția neprejudecării fondului cauzei, a arătat că acțiunea de fond are ca obiect solicitarea reclamantului de obligare a autorităților pârâte la includerea indicației "tumoră malignă a rectului (adenocarcinom)" în protocolul de administrare și monitorizare a medicamentului Regorafenib (denumire comercială Stivarga) prevăzut de Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Or, în raport cu obiectul acțiunii de fond, a opinat că cererea reclamantului este inadmisibilă, întrucât aceasta reprezintă o prejudecare a fondului cauzei, întrucât această analiză și pronunțare a instanței asupra măsurii solicitate reprezintă o prejudecare a fondului cauzei și o soluționare de fapt a dosarului de fond.

Referitor la condiția aparenței dreptului, a apreciat că nici această condiție nu este îndeplinită, de vreme ce reclamantul nu a dovedit că are dreptul în temeiul legii la acordarea și decontarea de către sistemul public de asigurări de sănătate, în regim de compensare 100% a medicamentului solicitat.

A învederat că Directiva nr. 89/105/CEE a fost transpusă în dreptul intern, fiind adoptat cadrul legislativ care reglementează criteriile de evaluare a medicamentelor privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă; modelul de cerere și documentația ce trebuie depusă de către deținătorul de autorizație de punere pe piață în procesul de evaluare; procedurile de soluționare a cererilor deținătorilor de autorizație de punere pe piață referitoarea la includerea medicamentelor în Listă, iar dreptul la includerea medicamentelor în această Listă se face potrivit acestui cadru legislativ, care se impune instanței de judecată. Astfel, potrivit protocoalelor terapeutice prevăzute de Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare, medicamentul solicitat nu are prevăzută indicația terapeutică (afecțiunea) reclamantului.

În continuare, a mai arătat că legiuitorul a reglementat prin art. 241, 242 și 243 din Legea nr. 95/2006, precum și prin art. 3 din H.G. nr. 720/2008 și art. 3 din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014 faptul că asigurații din sistemul public de asigurări sociale beneficiază numai de medicamentele, pe bază de prescripție medicală, cuprinse în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008 ale căror indicații terapeutice menționate expres în protocoalele terapeutice prevăzute în Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021.

A considerat că în cauză nu poate fi acordat medicamentul solicitat, câtă vreme reclamantul nu a demonstrat că ar fi intervenit un exces de putere al CNAS cu privire la obiectul cauzei; ar fi intervenit un refuz nejustificat la CNAS cu privire la acordarea și compensarea în procent de 100% a medicamentului în litigiu; reclamantului i s-ar fi încălcat dreptul la asistență medicală, câtă vreme acesta a beneficiat de analize medicale, investigații și tratament în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, a arătat că prescripțiile medicale decontate de FNUASS se eliberează numai de către medicii care sunt în contract cu casa de asigurări de sănătate, conform legislației specifice care guvernează relația contractuală stabilită între casele de asigurări de sănătate și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, sens în care a opinat că numai medicamentele care figurează pe Lista de medicamente cu sau fără contribuție personală aprobată prin H.G. nr. 720/2008, ale căror indicații terapeutice sunt prevăzute de Protocoalele cuprinse în Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021 pot fi acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și decontate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, a mai arătat că sunt incidente dispozițiile art. 248 lit. f), i) și l) din Legea nr. 95/2006, care stabilesc expres serviciile care nu sunt decontate din fond și a căror contravaloare se suportă de asigurat, de unitățile care le solicită sau alte surse, după caz, respectiv unele medicamente, materiale sanitare și tipuri de transport, asistență medială la cerere și serviciile medicale solicitate de asigurat.

În aceste condiții, a apreciat că în speță nu este îndeplinită condiția aparenței de drept favorabile reclamantului spre a beneficia provizoriu de compensarea medicamentului în litigiu.

Totodată, recurenta a mai arătat că prin O.G. nr. 37/2022 a fost completat art. 241 din Legea nr. 95/2006 cu două alineate, statuând în mod expres la alin. (1

1

) că din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se suportă contravaloarea medicamentelor numai pentru indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului, pentru care acestea, în urma evaluării efectuate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, au fost cuprinse în Lista medicamentelor compensate.

Prin Nota de fundamentare a O.G. nr. 37/2022 se precizează că necesitatea completării Legii nr. 95/2006 se datorează faptului că în lipsa unor prevederi la nivel de lege, care să reglementeze în mod expres situația medicamentelor prescrise de medici pentru indicații terapeutice neautorizate și neprevăzute în rezumatul caracteristicilor produsului, în sensul obligării Guvernului României, Ministerului Sănătății, CNAS și ANMDMR, la asigurarea către pacienți a medicamentelor în regim de compensare 100% fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, însă numai până la soluționarea litigiului ce formează obiectul dosarului de fond aflat pe rolul instanței judecătorești.

3.3. Prevalându-se de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința admiterea excepțiilor invocate în fond, iar în subsidiar respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 și art. 2 din Legea farmaciei nr. 266/2008.

În opinia sa, obiectul cererii de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ care poate viza doar un act administrativ sau nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri cu acest obiect ori refuzul de efectuare a unei operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Astfel, în situația acțiunii în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorității publice chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operațiune administrativă. Ca atare, obiectul cererii de față excedează obiectului acțiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate consta într-un act administrativ sau în faptul nesoluționării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Pe calea contenciosului administrativ se poate solicita autorității pârâte să îndeplinească un anumit act administrativ din sfera sa de competență, iar nu să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat. Este adevărat că art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 prevede dreptul asiguraților de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuție personală, însă acest drept nu este unul absolut, fiind condiționat de existența unei prescripții medicale pentru medicamentul necesar, iar contravaloarea acestora se suportă numai pentru indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că sentința instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 32 lit. b) C. proc. civ., raportat la art. 16 alin. (1

1

) din Legea nr. 95/2016, introdus prin O.G. nr. 37/2022.

Precizează că instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți, reținând că fiecare dintre pârâți au calitate procesuală întrucât sunt implicați în procesul de elaborare a listei cu medicamentele de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Susține pârâtul că, potrivit legislației în vigoare, Ministerul Sănătății nu are atribuții nici în gestionarea FNUASS, din care se suportă costul tratamentelor, această atribuție revenind C.N.A.S., și nici în acordarea către pacienți a medicamentelor în regim de compensare 100%. Ministerul Sănătății nu poate să efectueze plăți din bugetul propriu decât pentru medicamentele prevăzute limitativ de lege. Medicamentul solicitat de reclamant prin acțiune nu este inclus în niciuna dintre categoriile prevăzute de art. 16 alin. (1

1

) din Legea nr. 95/2016, astfel că suportarea contravalorii lui s-ar realiza cu încălcarea Legii nr. 500/2002.

Faptul că motivarea instanței de fond se raportează la procedura prevăzută de art. 242 din Legea nr. 95/2006 fără a avea în vedere și modificările aduse de O.G. nr. 37/2022 prin art. 16 și art. 243, prin introducerea art. 243 indice 1 și art. 243 indice 2 demonstrează, în opinia recurentului-pârât, o gravă încălcarea a art. 32 lit. b) din C. proc. civ. care obliga instanța de judecată să aibă în vedere la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului toate dispozițiile legale invocate în susținerea acesteia și incidente în materie.

Recurentul-pârât a considerat că obligația privind includerea în listă este în sarcina A.N.M.D.M.R., iar nu a Ministerului Sănătății, care nu are nicio atribuție legală în acest sens.

S-a mai susținut că sentința recurată a fost pronunțată și cu încălcarea prevederilor art. 1443 din C. civ., în ceea ce privește stabilirea răspunderii civile solidare în sarcina pârâților, având în vedere că instanța de fond a dispus obligarea tuturor pârâților să asigure reclamantului combinația de medicamente solicitate, reținând existența unei solidarități pasive între pârâți, deși aceștia au atribuții și obligații diferite în procedura de includere a medicamentului în Listă și în procedura de decontare a medicamentelor introduse în Listă.

Totodată, a invocat și încălcarea prevederilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora CNAS asigură finanțarea programelor naționale de sănătate curative, nu Ministerul Sănătății din bugetul căruia se decontează strict și limitativ medicamentele prevăzute la art. 16 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 95/2006.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și H.G. nr. 144/2010, Ministerul Sănătății nu are atribuții privind acordarea către pacienți a unor medicamente în regim de compensare 100%. Asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente elaborată de Ministerul Sănătății și CNAS și aprobată prin hotărâre a Guvernului și numai pentru acele medicamente care au indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului, condiții neîndeplinite la acest moment în cauză.

Cu privire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susținut, referitor la condițiile de admisibilitate și aparența de drept, prevăzute de art. 997 C. proc. civ., că instanța nu a analizat excepția inadmisibilității din perspectiva inexistenței unei solidarități între pârâți. De asemenea, în mod greșit a reținut prima instanță că sunt îndeplinite în cauză toate condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială prevăzute de textul legal indicat.

În primul rând, a solicitat a se observa că reclamantul nu a cerut instanței, în condițiile art. 997 C. proc. civ., să exercite la nivel de aparență și de urgență, un control de legalitate cu privire la refuzul pârâților de a include în Lista medicamentelor compensate integral, medicamentul în discuție, solicitarea părții reclamante reprezentând o prejudecare a fondului și o soluționare a dosarului de fond, în condițiile în care asigurarea medicamentului nu se poate face decât prin decontarea contravalorii acestuia, iar decontarea medicamentelor nu se poate realiza pentru boli ce nu se regăsesc în indicațiile terapeutice ale medicamentului și pentru care acesta nu a fost autorizat a fi pus pe piață, astfel cum rezultă din prevederile art. 16

1

, art. 242 alin. (1

1

) și (2) din Legea nr. 95/2006.

Contrar celor reținute de către instanță, a susținut că procedura includerii unui medicament în Listă nu reprezintă un demers de natură de a leza dreptul la sănătate al reclamantului, ci tocmai de a-l proteja, demersul fiind instituit de către legiuitor tocmai pentru protejarea vieții pacienților prin obligativitate efectuării unor studii clinice care să confirme eficiența medicamentului, în condiții cât mai sigure, pentru o anumită indicație terapeutică.

Medicamentele care se regăsesc în listă, dar nu au protocol sau indicație terapeutică pentru afecțiunea pacientului sau grupa de vârstă, se pot prescrie în afara indicațiilor, respectiv off-label, numai pe riscul și pe răspunderea medicului prescriptor și a pacientului, iar acest fapt nu poate conduce la obligarea sa la asigurarea medicamentelor aflate în această situație. Mai mult, prescrierea unui medicament de către un medic nu garantează eficiența acestuia.

Recurentul-pârât a invocat prevederile art. 4 din OMS/CNAS nr. 564/499/2021, arătând că un medic aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate nu are posibilitatea legală de a prescrie un medicament off-label, iar un medic care nu se află în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate, chiar dacă poate prescrie un medicament off-label, acesta nu se poate deconta de către casa de asigurări de sănătate, conform art. 53 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Totodată, a învederat că trimiterea la procedura includerii medicamentului în Lista celor care se decontează, în condițiile în care obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantului de a i se deconta medicamentul Regorafenib (denumire comercială Stivarga), reprezintă o eroare de interpretare a cadrului legislativ în vigoare la acest moment, aplicabil cauzei.

A mai precizat că pentru indicația terapeutică din speță, deținătorul autorizației de punere pe piață a depus solicitare în vederea evaluării medicamentului cu DCI Regorafenib (Stivarga) și a fost emisă Decizia ANMDMR nr. 816/20.09.2023 de includere condiționată în Listă, iar accesul pacienților la aceste medicamente ce au decizie de includere condiționată în Listă este posibil numai prin intermediul contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat și numai după ce acestea vor fi încheiate între deținătorii autorizațiilor de punere pe piață și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și/sau Ministerul Sănătății.

În continuare, a susținut că Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDMR, după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor și, în cazul medicamentelor pentru care s-a emis decizia de includere condiționată în Listă, după încheierea unui contract de tip cost-volum cu deținătorii autorizațiilor de punere pe piață.

Recurentul-pârât a opinat că, deși instanța de fond nu a ținut cont de faptul că soluționarea prezentei cauze prin raportare la procedura de includere în Listă a medicamentului Regorafenib (denumire comercială Stivarga), depășește limitele învestirii instanței și că afecțiunea de care suferă reclamantul nu se regăsește în Protocolul terapeutic corespunzător administrării și monitorizării tratamentului cu DCI-ul menționat, aceasta a reținut că în favoarea reclamantului există aparența dreptului și a admis cererea aplicând cauzei o ipoteză străină de natura acesteia, respectiv atribuțiile pârâților în procesul de introducere/extindere a listei, aspect străin de obiectul cauzei care vizează asigurarea, în regim de compensare 100%, a medicamentului, demers cu privire la care reclamantul nu are dreptul.

Astfel, a arătat că instanța trebuia să verifice cu prioritate dacă medicamentele sunt în Lista de decontare și dacă au protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Față de dispozițiile art. 243

1

și art. 243

2

din Legea nr. 95/2006, citate în cererea de recurs, recurentul-pârât a solicitat să se constate că, la nivel de aparență, reclamantul nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului, deoarece nu figurează, la data solicitării, potrivit H.G. nr. 720/2008, pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate de care poate beneficia acesta în calitate de asigurat.

În ceea ce privește jurisprudența CEDO invocată, a apreciat recurentul-pârât că instanța de fond a reținut relevanța acesteia prin prisma aprecierilor cu caracter general făcute de Curtea de la Strasbourg în interpretarea Convenției, situația de fapt fiind însă diferită de cea care face obiectul prezentei cauze, făcându-se referire la "erori de judecată ale personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății", ipoteze străine de natura juridică a prezentei cauze astfel că respectiva hotărâre CEDO nu reprezintă un precedent aplicabil mutatis mutandis în cauză, prin prisma art. 20 din Constituția României.

3.4 Prin recursul incident întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Guvernul României a solicitat admiterea recursului, în sensul admiterii excepției invocate și al respingerii acțiunii față de acesta.

A considerat recurentul că, în mod eronat, instanța a admis acțiunea și a obligat autoritatea guvernamentală la asigurarea către reclamant a medicamentului solicitat în regim de compensare 100 %, câtă vreme, în speță, nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, întrucât nu este vorba de adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, neavând atribuții și competențe în sensul solicitat de reclamantă.

A precizat că Guvernul României are statutul unui organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort și că aceste organe de specialitate ale administrației publice centrale dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe în sensul celor solicitate în acțiune. În acest sens a indicat prevederile art. 4 din H.G. nr. 720/2008, art. 2 din H.G. nr. 144/2010, art. 1 din H.G. nr. 561/2009, precum și art. 219 alin. (7), art. 220 alin. (3) și (4), art. 280 lit. i) din Legea nr. 95/2006.

Guvernul României a formulat întâmpinare și recurs incident.

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23.05.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

6.1 Analizând în prealabil recursul incident formulat de Guvernul României Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 491 din C. proc. civ. "(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile. (2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător."

Din prevederile art. 472 din C. proc. civ. rezultă că recursul incident este o manifestare de voință care aparține în exclusivitate acelei părți din proces care a dobândit deja calitate de intimat, această calitate putând aparține tuturor celor care au fost părți în primă instanță și împotriva cărora s-a exercitat recursul principal.

Recursul incident se formulează în cadrul procesului în care se judecă recursul făcut de partea potrivnică, pentru că interesul de a declara calea de atac se naște doar în această situație, aceea a atacării hotărârii.

Astfel, deși hotărârea instanței de fond îi era total nefavorabilă, Guvernul României nu a formulat un recurs principal în termenul legal. Prin recursul incident pârâtul aduce critici sentinței fondului care ar fi putut face obiectul unui recurs principal, însă pe care pârâtul nu l-a formulat în termenul legal, eludând astfel dispoziții exprese ale C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte respinge recursul incident ca inadmisibil, această sancțiune impunându-se în ipoteza exercitării unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de lege.

6.2. Sentința primei instanțe a fost criticată de pârâții Ministerul Sănătății și ANMDMR din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., incident atunci când, prin hotărârea dată, instanța încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității

Subsumat acestui motiv de casare recurenții-pârâți au invocat faptul că instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, au calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În speță, însă, ceea ce se critică este soluția dată de către instanța de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și ANMDMR și nu încălcarea unor norme de procedură referitoare la această excepție.

Or, așa cum au fost dezvoltate de către recurent susținerile din cererea de recurs, se observă că acestea nu reprezintă critici ce pot fi subsumate cazului de casare invocat, nefiind indicate, în concret, regulile de procedură pretins încălcate de prima instanță. În schimb, aceste susțineri pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză, urmând a fi analizate din această perspectivă.

6.3. Sentința a mai fost criticată de pârâtul Ministerul Sănătății și din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acesta a susținut că dispoziția instanței de a obliga toți pârâții să asigure reclamantului medicamentul solicitat contravine propriei motivări a soluției de respingere a excepției inadmisibilității, iar, pe de altă parte, a susținut că instanța de fond a reținut că în favoarea reclamantului există aparența dreptului și a admis cererea reținând o cauză străină de natura acesteia.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Din analiza sentinței recurate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate în textul de lege de mai sus, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Prin urmare, verificând sentința atacată, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind identificată niciuna dintre ipotezele avute în vedere de către legiuitor la edictarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cauză nu se relevă existența unor argumente contradictorii cu privire la dispoziția instanței de a obliga toți pârâții să asigure reclamantului medicamentul solicitat, instanța arătând argumentele pentru care a apreciat în acest mod, ce transpar atât din motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, cât și din motivarea dispoziției de obligare în solidar a acestora la asigurarea medicamentului solicitat.

În ceea ce privește critica conform căreia instanța de fond a reținut o ipoteză străină de natura cauzei, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este fondată, câtă vreme instanța de fond a arătat considerentele pentru care a apreciat că în cauză este îndeplinită condiția aparenței dreptului în favoarea reclamantului.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că un asemenea argument nu poate fi reținut, de vreme ce pentru a putea fi incident acest motiv de nelegalitate în varianta motivelor străine de natura cauzei, este necesar ca toate considerentele hotărârii recurate să fie străine de natura cauzei, ipoteză care în speță nu se verifică.

De altfel, reiese că partea subsumează acestui motiv susțineri referitoare la o pretinsă încălcare a textelor de lege incidente prin raportare la considerentele reținute în susținerea soluțiilor pronunțate, deci, în esență, o greșită interpretare sau aplicare a normelor legale aplicabile speței deduse judecății, respectiv criticarea raționamentului instanței ce a stat la baza soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive și a celei de admitere a cererii de ordonanță președințială, în contextul normativ și factual evidențiate.

Or, acestea nu reprezintă veritabile critici subsumate cazului de casare indicat, ci se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiași articol 488 C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente, urmând a fi analizate din această perspectivă, împreună cu celelalte recursuri ce conțin critici similare sub acest aspect.

6.4. Analizând sentința recurată și din perspectiva la motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, că susținerile recurenților-pârâți sunt nefondate.

Textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. Or, față de esența acestui caz de casare, Înalta Curte constată că în cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, sub aspectul lipsei calității procesuale pasive au formulat susțineri similare toți recurenții-pârâți, la fel și în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale au formulat susțineri similare recurenții-pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății și ANMDMR, criticând modalitatea în care instanța a interpretat și a aplicat cadrul normativ incident, prin raportare la situația de fapt existentă.

Înalta Curte nu poate primi însă alegațiile recurenților, deoarece reflectă o greșită interpretare a cadrului normativ, astfel cum a fost reliefat în cererile de recurs formulate.

Având în vedere similitudinea criticilor esențiale formulate de pârâți sub cele două aspecte menționate, se va proceda la o analiză grupată a recursurilor acestora, sistematizată în raport de problema de drept invocată, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6.1. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod legal că, în procedura de introducere pe Listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătății și CNAS, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora Lista, respectiv Guvernul României, care se pronunțată asupra aprobării acesteia prin hotărâre, conform art. 242 din Legea nr. 95/2006.

Susținerile recurentului-pârât Guvernul României cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive sunt nefondate, în condițiile în care chiar acesta subliniază că este un organ colegial care are în structura sa ca autoritate de specialitate/de resort Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar potrivit art. 241 din Legea nr. 95/2006, toate aceste autorități publice sunt implicate în procesul decizional privitor la medicamentele incluse pe lista de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală.

Este adevărat că potrivit H.G. nr. 561/2009 autoritățile de specialitate sunt cele care inițiază proiectele de acte normative, potrivit domeniului lor de activitate, dar acestea pot suferi modificări în urma dezbaterilor din ședința Guvernului, forma finală a acestora fiind adoptată/aprobată deci de Guvernul României, care de altfel, așa cum se prevede și la art. 102 alin. (1) din Constituția României este cel care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice.

Cu privire la recurentul-pârât Ministerul Sănătății, instanța de control judiciar constată că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză în raport de prevederile Legii nr. 95/2006 și de atribuțiile ce îi revin în procedura de includere a unor medicamente în lista medicamentelor compensate.

Susținerile recurentului-pârât cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile, pe de o parte, pe împrejurarea că gestionarea FNUASS revine în competență recurentei-pârâte CNAS, iar, pe de altă parte, pe faptul că acordarea efectivă a medicamentației revine în sarcina unităților sanitare prin care se derulează programele naționale de sănătate, astfel că ministerul nu poate îndeplini o obligație ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR și se aprobă prin hotărârea Guvernului, iar art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor argumente, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea Ministerului Sănătății stabilesc atribuții principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale.

Totodată, prevederile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 95/2006 dispus că "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz".

Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamantul solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului REGORAFENIB (denumire comercială STIVARGA), nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății, referitoare la atribuția gestionării FNUASS, nu au relevanță în stabilirea calității sale procesuale, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează medicamentul necesar afecțiunii de care suferă reclamantul, ci în calitate de organ central responsabil cu organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.

Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Casa Națională de Asigurări de Sănătate este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire pretenția reclamantului de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

În esență, prezentul litigiu vizează regimul de decontare a serviciilor medicale din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reclamantul solicitând decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului cu medicamentul Regorafenib (denumire comercială Stivarga) pentru indicația terapeutică terapeutică "tumoră malignă de rect inferior". Or, aspectele invocate de către pârâtă, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament pentru o altă afecțiune decât cea pentru care a fost autorizat și inclus în listă vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS.

Totodată, dispozițiile art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 stabilesc că "Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului", iar prevederile art. 280 din Legea nr. 95/2006, la alin. (1) lit. i), stabilesc că "(1) Atribuțiile CNAS sunt următoarele: i) participă anual la elaborarea listei de medicamente eliberate cu sau fără contribuție personală, pe baza prescripțiilor medicale, pentru persoanele asigurate". Așadar, pe lângă gestionarea bugetului FNUASS, pârâta CNAS are și atribuții comune cu cele ale Ministerului Sănătății în privința elaborării listei cuprinzând medicamentele decontate din acest buget, un alt aspect de natură să confirme calitatea sa procesuală pasivă în prezenta cauză.

Înalta Curte mai reține că, deși este reală susținerea în sensul că obiectul ordonanței președințiale nu îl reprezintă obligarea pârâților la includerea în lisa de decontare a medicamentului Regorafenib (denumire comercială Stivarga), ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamant pentru indicația terapeutică "umoră malignă de rect inferior".

Prin urmare, cum toți pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de includere pe lista de decontare a medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii, criticile de nelegalitate expuse în cadrul recursurilor fiind nefondate.

6.2. În ceea ce privește soluția dată de prima instanță excepției inadmisibilității, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, Înalta Curte constată că, în recurs, pârâtul nu a invocat critici apte să conducă la reformarea sentinței sub acest aspect, nefiind decelată o încălcare a dispozițiilor art. 1443 C. civ.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a soluționat greșit excepția inadmisibilității acțiunii, din perspectiva obligării tuturor pârâților, în solidar, la asigurarea tratamentului cu medicamentul în litigiu, astfel cum a fost solicitat de reclamant. Înalta Curte reține că, în fond, prima instanță a respins această excepție, apreciind că argumentele expuse nu sunt de natură a conduce la inadmisibilitatea unei acțiuni, ci pot avea relevanță doar cu privire la calitatea procesuală pasivă.

Înalta Curte constată că este corect considerentul primei instanțe, potrivit căruia argumentele recurentului-pârât nu se referă la un aspect de inadmisibilitate a acțiunii. Pentru a constata existența acestui fine de neprimire, este necesar a se invoca și demonstra lipsa uneia dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile; or, chestiunea vizând calitatea de subiect pasiv obligat în cadrul raportului dedus judecății, inclusiv din perspectiva existenței sau nu a unei răspunderi solidare cu ceilalți pârâți, reprezintă o problemă ce ține de calitatea procesuală și, în cele din urmă, de fondul cauzei, iar nu de admisibilitatea cererii.

În consecință, instanța de control judiciar va respinge, ca nefondată, critica recurentului-pârât Ministerul Sănătății, referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii.

6.3. Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din recursurile supuse analizei, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, H.G. nr. 750/2008, OMS nr. 861/2014 și Legii nr. 95/2006.

În esență, pârâții au criticat sentința recurată, susținând că nu sunt îndeplinite unele dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparența în drept și neprejudicierea fondului.

Înalta Curte are în vedere faptul că, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.

Sub aspectul aparenței dreptului, ținând cont de circumstanțele concrete ale cazului, mai exact gravitatea bolii (intimatul-reclamant a fost diagnosticat cu tumoră malignă a rectului inferior adenocarcinom NOS), pentru a cărei tratare medicul oncolog a considerat oportună administrarea medicamentului Regorafenib (denumire comercială Stivarga), Înalta Curte reține că, în esență, dreptul invocat de reclamant îl constituie dreptul la viață, drept care nu se poate realiza și conserva în concret decât prin urmarea tratamentului prescris și la care organismul reclamantului răspunde.

În analiza aparenței în drept în cauză, trebuie avut în vedere și faptul că, urmarea a parcurgerii etapelor procesului de evaluare, Agenția Națională a Medicamentului a emis Decizia nr. 816/20.09.2023 de includere condiționată a medicamentului Regorafenib (Stivarga) pentru indicația "Stivarga este indicat ca monoterapie pentru tratamentul pacienților adulți cu: - neplasm colorectal (CCR - cancer colorectal) metastazat, cărora li s-a administrat anterior tratamentele disponibile sau care nu sunt consideranți candidați pentru tratamente disponibile. Acestea includ chimioterapia pe bază de fluoropirimidină, un tratament antiVEGF (Vascular Endothelial Growth Factor) și un tratament anti-EGFR (Epidermal Growth Factor Receptor)", în propunerea de Listă cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

De asemenea, raportul de evaluare întocmit de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a fost favorabil includerii condiționate a medicamentului solicitat în Lista medicamentelor compensate.

Este adevărat că, subsecvent emiterii deciziei de includere condiționată în lista de medicamente compensate "se pot negocia și încheia contracte cost-volum/cost-volum-rezultat", însă inclusiv această procedură presupune curgerea unei perioade luni și nedeterminate de timp, care, în cazul intimatului-reclamant poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acestuia.

Astfel, aspectele relevate mai sus constituie elemente apte să susțină condiția aparenței dreptului în favoarea intimatului-reclamant, contrar celor susținute de către recurenții-pârâți.

Înscrisurile de la dosar conțin indicii în sensul că solicitarea intimatului-reclamant de urmare a indicației terapeutice ar fi întemeiată (sau în orice caz, există argumente aparent pertinente în favoarea ei), întrucât acest tratament i-a fost prescris după ce s-a constatat caracterul grav și agresiv al bolii și absența regresiei sub alte terapii, tratamentul cu medicamentul solicitat în prezenta cauză fiind prescris de medicul curant.

Aceste aspecte vin să contureze aparența de drept la care se refer