- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 8 octombrie 2025
Decizia nr. 4395/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 685/2024 a Curții de Apel Timișoara
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 03.07.2024, sub nr. x/2024, reclamanta S.C.
A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General Pentru Imigrări - Direcția Migrație Biroul Pentru Imigrări Caraș-Severin, a formulat contestație împotriva refuzului paratei IGI Caraș-Severin nr. x din data de 25.03.2024, privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru B., cetățean a statului Nepal, și a permisului de ședere nr. x, valabil de la data de 10.01.2023 până la data de 09.01.2024, solicitând anularea actului emis de către pârâtă și obligarea acesteia de a emite un nou act privind soluționarea favorabila a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, raportat, la înscrisurile în probațiune depuse la dosarul cauzei.
2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 685 din 14 octombrie 2024, Curtea de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, ca neîntemeiată. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 685 din 14 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.
civ., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea contestației formulate împotriva refuzului Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul Caraș-Severin de a emite avizul de angajare pentru cetățeana nepaleză B.. În motivarea căii de atac, recurenta -reclamantă a susținut că instanța de fond a interpretat greșit normele de drept material privind condițiile de acordare a avizului, arătând că străina a intrat legal în România, a avut contracte de muncă succesive și un permis de ședere valabil până la 09.01.2024, iar depunerea cererii de aviz de către angajatorul anterior s-a făcut în termen, însă instituția pârâtă nu a soluționat cererea în timp util, ceea ce a condus la expirarea dreptului de ședere.
Recurenta-reclamantă a invocat și practica favorabilă în cauze similare, în care instanțele au anulat refuzuri ale IGI pentru nerespectarea principiului proporționalității. În final, societatea a cerut admiterea recursului și obligarea IGI la emiterea unui nou aviz de angajare. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin a depus întâmpinare prin care a solicitat constatarea nulității recursului formulat de S.C. A. S.R.L.. Intimatul a arătat că recursul nu cuprinde motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici dezvoltarea acestora, fiind depus doar un înscris intitulat "cerere de recurs", fără critici concrete la hotărârea atacată.
În aceste condiții, s-a susținut că recursul este lovit de nulitate pentru nemotivare, întrucât nu permite instanței de control judiciar să identifice vreo critică de nelegalitate, iar expunerea recurentei nu depășește nivelul unor afirmații generale, fără fundament juridic. Pe fond, intimatul a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar recurenta nu a indicat niciun argument care să răstoarne soluția Curții de Apel. În concluzie, s-a cerut constatarea nulității recursului și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc.
civ., în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare prin întâmpinare. În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, atât în situația în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate [ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat], dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 [ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului 489]. Motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc.
civ., iar obligația de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac, reglementată, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., ca o cale extraordinară de atac având scopul de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportat cu cele reținute, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă a precizat că își întemeiază recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.
civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a niciuneia dintre ipotezele avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de nelegalitate. Textul de lege menționat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Însă, după cum s-a expus la pct. I.3 al prezentei decizii, recurenta-reclamantă nu a combătut și nu și-a circumstanțiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport cu considerentele hotărârii recurate, ci s-a limitat la a-și exprima nemulțumirea față de soluția pronunțată și la a reitera situația de fapt referitoare la parcursul administrativ al cererii de aviz, fără a indica în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate. Or, recursul judecat de instanța supremă are, după cum deja s-a arătat mai sus, ca scop exclusiv verificarea legalității hotărârii atacate, iar nu a temeiniciei ei. Din acest motiv, recursul nu este devolutiv, cercetarea faptelor, administrarea și interpretarea probelor reprezentând prerogative acordate exclusiv instanțelor fondului.
În actuala reglementare a C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. O astfel de abordare nu satisface exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmând a constata nul recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite excepția nulității recursului. Constată nul recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 685 din 14 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 8 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.