Decizia nr. 334/2026 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 290/2023 a Curții de Apel Constanța

Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 18.01.2020, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română Constanța ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 2.452.042 RON reprezentând prejudiciul material și moral suferit de reclamant, urmare emiterii de către pârâtă a Deciziei nr. 1265/12.11.2015. 1.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 290 din 9 noiembrie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Navală Română și a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentate de: daune materiale în sumă de 591.473 RON cu titlu de salarii nete aferente perioadei 12.11.2015 - 30.06.2020 precum și daune morale în sumă de 500.000 RON pentru prejudiciul moral încercat în aceeași perioadă. Prin aceeași hotărâre a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON reprezentate de onorariu apărător ales. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva a sentinței civile nr. 290 din 9 noiembrie 2023 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantul A. și pârâta Autoritatea Navală Română. 1.3.1. Reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, iar pe fondul cauzei majorarea cuantumului atât al daunelor materiale, cât și al celor morale. În drept, recurentul-reclamant a invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 1.3.2. Pârâta Autoritatea Navală Română a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei a solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată. În drept, recurenta-pârâtă a invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A arătat recurenta că, urmare a casării dispuse prin Decizia nr. 1403/13.03.2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 06.06.2023 s-a înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal dosarul nr. x/2021 în vederea rejudecării cauzei în ceea ce privește cuantificarea prejudiciului material și moral solicitat aferent perioadei 12.11.2015 - 30.06.2020. Referitor la modalitatea de cuantificare, în ceea ce privește prejudiciul material pretins a fi reparat, apreciază că, fără nicio justificare obiectivă, instanța de fond și-a însușit în totalitate modul de cuantificare a prejudiciului invocat de reclamant, raportându-se la o sumă calculată de către un expert contabil la solicitarea părții, în afara cadrului procesual și care se regăsește într-un înscris întocmit pro causa. Deși a arătat instanței că există vădite discrepanțe între mențiunile Notei de lichidare referitoare la un salariu brut lunar de 12.600 RON și cele cuprinse în situația salariilor întocmită de expertul extrajudiciar ales de reclamant, care cuprinde sume mult mai mari, aceasta a concluzionat pe baza mențiunilor din cuprinsul expertizei extrajudiciare că reclamantul ar fi îndreptățit la un salariu în cuantum total de 591.473 RON. Având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 5115/2009 (dosar nr. x/2008) emise de I. C. civ..J., secția de contencios administrativ și fiscal, pot fi folosite într-un litigiu, ca mijloc de probă, și probe extrajudiciare dar, pentru respectarea principiului nemijlocirii (principiu fundamental al procesului civil), probele trebuie să aibă caracter judiciar. Mijloacele de probă extrajudiciare, ca o excepție de la principiul nemijlocirii probelor, se pot folosi numai în cazul în care nu pot fi administrate probe judiciare. Apreciază că instanța de fond, chiar dacă există un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, avea obligația de a pune în discuția părților efectuarea unui raport de expertiză în care să stabilească obiectivele care să ducă la dezlegarea pricinii. De asemenea, prin admiterea probei cu raportul de expertiză extrajudiciară consideră că instanța de fond a încălcat principiul imparțialității, raportul de expertiză extrajudiciară fiind întocmit de un expert ales de reclamant, plătit de reclamant, fiind în relații comerciale vădite, a încălcat principiul contradictorialității, instanța nepunând în discuția părților obiectivele expertizei, a încălcat dreptul la apărare al recurentei, Autoritatea Navală Română fiind privată de dreptul de a formula obiective și obiecțiuni la acest raport. Drept urmare, raportat la dispozițiile articolului 22 C. proc. civ., consideră că instanța de fond trebuia să dispună efectuarea unei expertize care să cuantifice veniturile salariale ale reclamantului în perioada 12.11.2015 - 30.06.2020. Prejudiciul reprezintă nu numai condiția răspunderii, dar și măsura ei, în sensul că autorul răspunde numai în limita prejudiciului cauzat. Data la care s-a radiat mențiunea din fișa matricola nu a influențat sub nicio formă si nu a constituit un obstacol în orice demers de angajare al reclamantului, deoarece actul în baza căruia un pilot își exercită atribuțiunilor corespunzătoare acestei funcții îl constituie brevetul de pilot și nu foaia matricolă. Foaia matricolă cuprinde mențiuni referitoare la activitatea profesională a pilotului (promovări, suspendări, etc.) și nu poate constitui motiv de reangajare a unui pilot. Efectuarea mențiunii suspendării în foaia matricolă a fost consecința firească a aplicării unei sancțiuni principale care a atras această sancțiune complementară, aplicată în baza unor prevederi legale. Consideră că, în mod greșit, în momentul cuantificării prejudiciului material, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că reclamantul nu a demonstrat, la modul concret, nici o situație în care a dorit să acceadă la un post de pilot maritim, i s-a cerut foaia matricolă și a fost refuzat pe motiv că în foaia matricolă era menționată perioada de suspendare a brevetului de 6 luni (respectiv, 12.11.2015 - 12.05.2016), ca urmare a deciziei de suspendare nr. 1265/12.11.2015. În perioada suspendării reclamantul a dorit și a solicitat să-și înceteze contractul individual de muncă cu acel angajator. Totodată, după încetarea suspendării brevetului acesta figura pe lista angajaților unui agent economic care avea ca obiect de activitate chiar activitate de pilotaj în portul Constanța, respectiv angajatorul B. S.R.L.. Prin urmare, în speță nu se mai poate susține că reclamantul ar fi putut beneficia de sumele pretinse prin raportare la salariul încasat de la fostul său angajator C. S.A. în condițiile în care la data de 16.05.2016, contractul său de muncă cu acest angajator a încetat în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. b) Codul muncii, prin Decizia nr. 171/16.05.2016 - acordul părților. Legalitatea acestei decizii de încetare a CIM nu a fost contestată de către reclamant, deși ar fi avut această posibilitate în condițiile în care ar fi reprezentat o măsură abuzivă din partea angajatorului, preferând să renunțe la locul de muncă, pentru ca ulterior să pretindă instituției dezdăunarea pentru veniturile pe care le-ar fi obținut cu titlul de salariu. În acest context, apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii că nota de lichidare emisă de fostul angajator C. S.A. reprezintă reperul obiectiv în ceea ce privește calculul prejudiciului material reprezentat de lipsa salariilor la care reclamantul ar fi fost îndreptățit în perioada 12.11.2015 - 30.06.2020. Chiar și în situația în care instanța de recurs a stabilit că în speță sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale delictuale a autorității, apreciază că aceasta nu poate fi obligată să suporte acoperirea prejudiciului (demonstrat efectiv de către reclamant) decât în limitele efectelor produse de mențiunea din foaia matricolă a reclamantului cu privire la suspendarea brevetului pentru o perioadă de 6 luni și nicidecum a celor care constituie o consecință directă a propriei atitudini culpabile a reclamantului. În susținere învederează instanței faptul că nu există la dosarul cauzei niciun înscris emis de vreun angajator din care să reiasă faptul că s-a refuzat angajarea reclamantului ca urmare a Deciziei de suspendare nr. 1265/12.11.2015 emisă de ANR și nici nu există nici măcar o cerere de angajare emisă de reclamant întrucât în această perioadă reclamantul a fost angajat. Învederează instanței adresa nr. x/11.03.2024 emisă de D., adresă din cuprinsul căreia reiese că reclamantul A., în perioada 06.06.2016 - 05.06.2017 a prestat servicii de pregătire profesională (Contract de prestări servicii nr. x/06.06.2016), obținând astfel un venit brut total de 40.128 RON. Astfel, susținerile reclamantului în sensul că decizia de suspendare a ANR l-a împiedicat să muncească sunt false. Reclamantul a prestat servicii de pregătire profesională la o instituție abilitată ce se ocupă cu școlarizarea și perfecționarea personalului portuar și maritim (din cadrul căruia face parte și categoria piloților maritimi/portuari - funcție deținută de reclamant). De asemenea și susținerea că imaginea lui a fost afectată prin emiterea deciziei de suspendare emisă de ANR este și acestea falsă. O instituție de prestigiu cum este D., la 7 luni de la emiterea deciziei de suspendare emisă de ANR, a perfectat un contract cu reclamantul având ca obiect servicii de pregătire profesională în domeniul maritim/portuar. Acest aspect arată că reclamantul nu a avut imaginea știrbită în urma deciziei de suspendare, bucurându-se în continuarea de respectul personalului portuar și maritim precum si a instituțiilor/agenților economici din același domeniu. Astfel a fost pus în poziția de a se ocupa de școlarizarea și perfecționarea personalului mai sus indicat. În acest sens, declarațiile martorilor sunt în contradicție cu situația factuală, inducând în eroare instanța prin precizările lor. Drept urmare, cererea reclamantului de acordare a daunelor materiale nu poate fi primită. Așa-zisa pagubă materială ce ar fi fost suferită de reclamant în prezenta speță, nu este demonstrată concret și obiectiv. Instanța de fond nu are căderea de a aprecia (în absența unor elemente concrete și relevante ce trebuiau a-i fi prezentate, nu doar prin susțineri ci și prin dovezi administrate înaintea sa) asupra cuantumului daunelor materiale. În ceea ce privește cuantificarea prejudiciului moral, în mod eronat, instanța de fond a apreciat că în speță ar fi relevante dispozițiile art. 1391 alin. (1) C. civ. privind repararea prejudiciului nepatrimonial în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății. Anularea deciziei de suspendare brevetului pe o perioadă de 6 luni ca măsură complementară a intervenit în urma anulării procesului-verbal de contravenție nr. x/06.11.2015, instanța constatând netemeinicia acestuia rezultată dintr-o greșită apreciere a situației de fapt, așadar nu a fost vorba despre o acțiune care nu s-a încadrat în limitele legii. Prin prisma principiului ce se degajă din jurisprudența C.E.D.O. în materia daunelor morale, al statuării în echitate asupra eventualelor despăgubiri acordate, în raport cu circumstanțele cauzei, în speță nu au fost produse dovezi care să probeze faptul că reclamantul ar fi suferit o vătămare a sănătății ca urmare a emiterii actului administrativ ulterior anulat pe cale judiciară. Apreciază că în mod greșit instanța de fond a concluzionat, pe baza dovezilor medicale depuse de reclamant și susținerile vădit părtinitoare ale martorilor audiați de instanță dar propuși de reclamant, că în urma emiterii actului administrativ reclamantul a suferit consecințe negative pe plan psihic și afectarea sănătății care l-ar îndreptăți la acordarea unor daune morale în cuantum de 500.000 RON. În susținerea daunelor morale instanța de fond s-a raportat în mod subiectiv la presupuse afecțiuni medicale invocate de martori care "au determinat frământări existențiale și emoționale în persoana reclamantului". Mai mult, aceste afecțiuni medicale nu sunt susținute de niciun document medical. Parte din afecțiunile invocate de reclamant (afecțiunile biliare) și reținute de instanța de fond în susținerea daunelor morale, sunt atestate de documente medicale la peste 2 (doi) ani de la data emiterii deciziei de suspendare (decizia de suspendare emisă în nov. 2015, iar documentele medicale sunt emise în decembrie 2017). În acest sens, rezultă fără tăgadă că aceste afecțiuni medicale nu au nicio legătură de cauzalitate cu decizia emisă de ANR. Nu există niciun document medical care să ateste legătura de cauzalitate dintre afecțiunile medicale constatate și emiterea deciziei de către ANR ori producerea vreunei stări anxioase reclamantului ca urmare a emiterii deciziei de către ANR. Consideră că pentru acordarea unor eventuale daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității (nedovedită în acest caz), ci trebuie dovedite și daunele morale suferite. Astfel, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta autorității (inexistentă în speța de față). În măsura în care presupusele daune morale ar exista, pentru a-și păstra caracterul de satisfacție echitabilă ele ar putea fi acordate numai într-un cuantum care să nu constituie un mijloc imoral de îmbogățire, să nu devină un folos material injust. În aceste circumstanțe, suma de 500.000 RON acordată de instanța de fond cu titlul de daune morale și cuantificarea prejudiciului moral "prin recunoașterea unui cuantum apropiat de cel al venitului brut lunar recunoscut drept prejudiciu material" este lipsită de un fundament obiectiv. Este de notorietate faptul că nici în cauzele penale, în care inculpații au fost privați de libertate perioade mai lungi de timp și a fost dispusă soluția clasării nu au fost acordate daune morale într-un cuantum atât de mare. De asemenea, nici în spețele cu victime din accidentele rutiere (soldate cu infirmități permanente sau deces) nu s-a acordat daune morale într-un cuantum așa de mare. Aceasta pentru motivul ca indemnizația destinată reparării pagubei morale trebuie să fie justă, echitabilă și nu exagerată. Jurisprudența CEDO e constantă sub aspectul daunelor morale, statuând în echitate și în raport de circumstanțele fiecărei cauze adoptă o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate (cauza Konalos, cauza Canoviei, cauza Dekany împotriva României). Așadar, apreciază ca fiind exagerat cuantumul despăgubirilor morale acordate de instanța de fond, deoarece în cazul în care sunt dovedite trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna ce se solicită a fi reparată. Urmează totodată a se avea în vedere că, nu în puține cazuri, și instanțele judecătorești naționale au stabilit că anularea actului atacat reprezintă o reparație suficientă și au respins cererile privind acordarea unor daune morale. Pe cale de consecință, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a considerat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului și casarea în tot a hotărârii recurate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin Decizia nr. 495 din 4 februarie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021 s-au admis recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta Autoritatea Navală Română împotriva sentinței civile nr. 290 din 9 noiembrie 2023 a Curții de Apel Constanța - secția de contencios administrativ și fiscal. S-a casat în parte sentința recurată și s-a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul material suferit de reclamant. A fost menținută în rest hotărârea recurată.

Contestația în anulare și decizia pronunțată 5.1. Împotriva deciziei nr. 495 din 4 februarie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021 contestatoarea Autoritatea Navală Română a formulat contestație în anulare în temeiul art. 503 alin. (2) C. proc. civ., care este incident atunci când instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent. S-a arătat că prin recursul promovat de recurenta-pârâtă Autoritatea Navală Română s-a precizat în mod expres că s-a criticat modalitatea de cuantificare a prejudiciului, atât în ceea ce privește daunele materiale acordate intimatului-reclamant A., în cuantum de 591,473 RON, cu titlul de salarii nete aferente perioadei 12.11.2015-30.06.2020, cât și cu privire la daunele morale în cuantum de 500.000 RON, acordate pentru prejudiciul moral încercat în aceeași perioadă. S-a apreciat că examinarea motivului de recurs invocat în termenul legal, presupunea primirea unui răspuns la criticile de nelegalitate invocate în ceea ce privește modalitatea de cuantificare a întregului prejudiciului, nu doar a celui acordat cu titlul de daune materiale, ci și a celui aferent daunelor de ordin nepatrimonial (daune morale). 5.2. Prin decizia nr. 5247 din data de 5 noiembrie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2025 s-a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea Autoritatea Navală Română. S-a anulat în parte decizia nr. 495 din 4 februarie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021 în privința omisiunii instanței a se pronunța asupra motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește daunele morale. S-a acordat termen pentru judecarea recursului asupra acestui motiv de casare la data de 21 ianuarie 2026.

Apărările intimatului - reclamant Prin notele de ședință depuse la data de 22 ianuarie 2026 intimatul - reclamant a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Autoritatea Navală Română cu privire la motivele ce privesc cuantificarea daunelor morale. S-a arătat că în rejudecare, Curtea de Apel Constanța a acordat în mod corect daunele morale apreciind asupra suferințelor îndurate, dovedite cu înscrisuri, începând cu pierderea nelegală a locului de muncă la o vârstă înaintată.

Soluția instanței de recurs. Prealabil examinării criticilor de nelegalitate formulate împotriva sentinței nr. 290 din 9 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, Înalta Curte constată că învestirea sa în prezenta etapă procesuală este circumscrisă limitelor rezultate din admiterea contestației în anulare. În consecință, rejudecarea recursului se realizează exclusiv cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă Autoritatea Navală Română, și numai în ceea ce privește soluția referitoare la daunele morale. Astfel, prin decizia nr. 5247 din data de 5 noiembrie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2025, în urma admiterii contestației în anulare formulate împotriva deciziei nr. 495 din 4 februarie 2025 pronunțate de aceeași instanță, în dosarul nr. x/2021, s-a anulat în parte decizia, numai în ceea ce privește omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de contestatoarea Autoritatea Navală Română, în ceea ce privește daunele morale. În raport de cadrul procesual astfel prefigurat, se impune a se aminti că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs, decizie care se bucură de autoritate de lucru judecat în condițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., s-a admis atât recursul reclamantului, cât și recursul pârâtei și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului, urmând ca la rejudecare instanța să aibă în vedere la stabilirea cuantumului prejudiciului material, toate componentele sale, așa cum s-a fost solicitat prin cererea de chemare în judecată și să administreze probele considerate necesare în vederea susținerii soluției se urmează a fi pronunțată. S-a reținut cu privire la recursul formulat de recurenta - pârâtă, că instanța de fond nu a respectat limitele trasate prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, respectiv, "la cuantificarea prejudiciului, instanța de rejudecare va avea în vedere criteriile legale și jurisprudențiale de stabilire a daunelor materiale sau morale ce pot fi acordate, urmând a justifica, conform criteriilor menționate, soluția ce va fi dată în cauză, nefiind ținută de modul de cuantificare a prejudiciului invocat de reclamant" și nu a intrat în judecata fondului prin aceea că nu a administrat nemijlocit nicio probă. Fiind învestită cu soluționarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenta - pârâtă Autoritatea Navală Română, exclusiv asupra criticilor ce vizează cuantumul daunelor morale acordare prin sentința recurată, Înalta Curte constată că pretențiile ce au ca obiect acordarea de daune materiale și daune morale, atunci când izvorăsc din aceeași faptă ilicită, au un fundament juridic comun, subsumându-se aceleiași cauze generatoare de răspundere civilă. Din perspectiva condițiilor angajării răspunderii civile, existenței faptei ilicite, producerii prejudiciului, legăturii de cauzalitate și vinovăției, analiza este unitară, întrucât aceste elemente sunt comune, indiferent de natura componentelor prejudiciului, patrimonială sau nepatrimonială. În acest context, Înalta Curte constată că prejudiciul generat de aceeași faptă ilicită este unul juridic unic, chiar dacă se manifestă sub forma unei atingeri aduse patrimoniului și, concomitent, sub forma unei atingeri aduse valorilor nepatrimoniale ale persoanei. Or, principiul reparării integrale a prejudiciului impune ca instanța să realizeze o evaluare globală a consecințelor faptei ilicite, pentru a determina întinderea integrală a obligației de despăgubire. Fragmentarea analizei în proceduri distincte ar presupune reluarea examinării acelorași elemente constitutive ale răspunderii civile și ar crea riscul unor dezlegări contradictorii cu privire la existența faptei ilicite, a vinovăției sau a legăturii de cauzalitate, afectând securitatea raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat. De aceea, atunci când pretențiile privind daunele materiale și morale sunt întemeiate pe același fapt generator, ele se află într-o legătură obiectivă și juridică strânsă, care justifică analizarea lor în același cadru procesual, în limitele învestirii instanței, pentru a asigura coerența și caracterul complet al reparației, chiar dacă evaluarea lor presupune criterii diferite. În aceste condiții, prejudiciul generat de aceeași faptă ilicită trebuie privit în mod unitar, ca expresie a principiului reparării integrale. Disjungerea analizei celor două componente ale prejudiciului ar presupune reluarea examinării acelorași împrejurări de fapt și de drept și ar genera riscul unor soluții care nu se pot armoniza în ceea ce privește însăși existența răspunderii civile. Din această perspectivă, soluția care se impune în soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă Autoritatea Navală Română este casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, argumentele cuprinse în decizia de casare cu privire la necercetarea fondului, rămânând valabile și în ceea ce privește stabilirea întinderii prejudiciului moral, în condițiile în care aceasta presupune analiza acelorași elemente ale răspunderii civile.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, în temeiul art. 498 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta - pârâtă Autoritatea Navală Română, va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond și în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu privire la daunele morale. Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere la stabilirea cuantumului prejudiciului moral, toate apărările formulate și va administra probele considerate necesare în vederea susținerii soluției se urmează a fi pronunțată.