Decizia nr. 2206/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 20/2024 a Curții de Apel Brașov

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 02.10.2023 pe rolul Curții de Apel Brașov - secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1370/2022, respectiv a art. 1 și art. 4 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin acest act, precum și a titlurilor anexelor nr. 1 și

De asemenea, reclamanții au cerut obligarea Guvernului României să adopte o nouă hotărâre de Guvern care să modifice corespunzător dispozițiile anulate, să completeze art. 4 din Norme cu un alineat referitor la valorificarea cererilor deja depuse, să stabilească un termen de 30 de zile pentru executarea hotărârii sub sancțiunile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 și să achite cheltuielile de judecată. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 20/2024 din 23 februarie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea reclamanților A., B., C., D. și E. la judecata petitelor A (doar pct. 2), B (integral), C (integral) și D (integral). A respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității petitului B al acțiunii, invocate de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare. Pe fond, a admis cererea de chemare în judecată și a anulat în parte Hotărârea Guvernului nr. 1370 din 9 noiembrie 2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010 - 2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, hotărâre publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, în sensul că: a înlăturat, din cuprinsul art. 1 din Normele metodologice aprobate prin această Hotărâre, sintagma "beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri"; a înlăturat, din titlurile Anexelor nr. 1 și 2 la Normele metodologice, sintagma "beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive". A respins cererea de intervenție accesorie, în interesul pârâtului, formulată de intervenientul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. A admis în parte cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată și, în consecință, obligă pe pârâtul Guvernul României și pe intervenientul accesoriu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata în solidar către reclamanți a sumei de 6387,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererile de recurs Împotriva sentinței civile nr. 20/2024 din 23 februarie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D. și E., pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Reclamanții A., B., C., D. și E. solicită casarea parțială a hotărârii exclusiv în ceea ce privește soluția referitoare la obligarea în solidar a pârâtului și a intervenientului accesoriu la plata sumei de 6.387,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. În consecință, aceștia cer rejudecarea cauzei în aceste limite și obligarea intimatelor la plata integrală a cheltuielilor de judecată în cuantum de 25.050 RON, menținându-se în rest soluția instanței de fond. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește primul motiv de recurs, recurenții susțin că instanța de fond a încălcat normele de procedură referitoare la principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., întrucât a fundamentat soluția privind admiterea parțială a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe dispozițiile art. 453 alin. (2) teza I C. proc. civ., fără a supune acest temei discuției părților. Se arată că reprezentantul reclamanților a fost prezent la termenul de judecată din 15.02.2024, unde a solicitat expres obligarea pârâtului și a intervenientului accesoriu la plata integrală a cheltuielilor de judecată și a depus înscrisurile justificative, astfel încât instanța avea obligația de a pune în discuție orice temei juridic pe care intenționa să își întemeieze soluția, conform art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ. Tot în cadrul acestui motiv, recurenții arată că instanța de fond a aplicat în mod eronat art. 453 alin. (2) teza I C. proc. civ., normă cu caracter excepțional, aplicabilă exclusiv în situația în care cererea de chemare în judecată este admisă numai în parte. În speță, instanța a admis în întregime cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată, ceea ce impunea aplicarea regulii generale prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia partea care pierde procesul este obligată la plata integrală a cheltuielilor de judecată. Prin urmare, soluția instanței de fond este afectată de aplicarea unui temei legal neincident. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, recurenții susțin că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material care reglementează răspunderea pentru cheltuielile de judecată, ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Aceștia arată că fundamentul obligării la plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală, dovedită prin pierderea procesului, astfel cum rezultă din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv din considerentele Deciziei nr. 59/2017 privind dezlegarea unor chestiuni de drept. Recurenții subliniază că exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată este posibilă doar în condițiile art. 454 C. proc. civ., respectiv în ipoteza recunoașterii pretențiilor până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, situație care nu se regăsește în prezenta cauză. În aceste condiții, soluția instanței de fond de a exonera parțial pârâtul și intervenientul accesoriu de la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, fiind contrară atât dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cât și fundamentului juridic al răspunderii pentru cheltuielile de judecată, astfel cum acesta este configurat în jurisprudența Înaltei Curți. În temeiul art. 497 alin. (1) raportat la art. 498 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurenții solicită admiterea recursului, casarea parțială a sentinței atacate în ceea ce privește soluția referitoare la cheltuielile de judecată și, în rejudecare, obligarea în solidar a pârâtului Guvernul României și a intervenientului accesoriu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata integrală a sumei de 25.050 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare. Totodată, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se solicită obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs. Pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 20 din 23 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - secția contencios administrativ și fiscal, considerând hotărârea nelegală și netemeinică. Instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a dispus anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 1370/2022, înlăturând sintagmele referitoare la "beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri" din art. 1 al Normelor metodologice și din titlurile anexelor nr. 1 și 2, obligând totodată Guvernul și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata sumei de 6.387,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. În recurs, Guvernul invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material. Se arată că Hotărârea Guvernului nr. 1370/2022 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituție, al art. 97 alin. (1) lit. b) și art. 99 din Codul silvic, precum și al art. 18 din Legea nr. 554/2004, având ca fundament decizia civilă nr. 3701/16.06.2021 și decizia civilă nr. 4596/23.09.2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care Guvernul a fost obligat să adopte norme metodologice pentru acordarea compensațiilor aferente perioadei 2010-2013, exclusiv în favoarea reclamanților din acele cauze, cărora li s-a recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive dreptul la despăgubiri. Recurentul subliniază că Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1370/2022 au fost elaborate pentru punerea în executare a acestor hotărâri judecătorești, nu pentru extinderea aplicării compensațiilor către alte categorii de proprietari. Instanțele care au pronunțat hotărârile definitive nu au cuantificat compensațiile, ceea ce a impus adoptarea normelor metodologice pentru stabilirea modalității de calcul. În acest context, Guvernul arată că instanța de fond a interpretat greșit rațiunea adoptării actului administrativ, considerând în mod eronat că acesta ar exclude hotărârile judecătorești definitive. Se mai arată că actul administrativ a fost adoptat cu respectarea procedurilor legale, inclusiv a Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, a Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 561/2009 și a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională. Proiectul a fost avizat de autoritățile competente, inclusiv de Ministerul Justiției, din perspectiva legalității. Guvernul subliniază că modificarea actului administrativ în sensul dispus de instanță ar afecta concepția generală a reglementării, contrar art. 61 din Legea nr. 24/2000, și ar transforma normele într-o schemă de ajutor de stat aplicabilă tuturor proprietarilor de păduri, deși nu există o aprobare a Comisiei Europene pentru o astfel de schemă aferentă perioadei 2010-2013, alta decât cea aferentă Deciziei CE nr. C(2012)5166 final, a cărei valabilitate a încetat. Guvernul susține că instanța de fond a depășit limitele competenței puterii judecătorești, substituindu-se Guvernului în aprecierea oportunității și legalității unei scheme de ajutor de stat, încălcând principiul separației puterilor în stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție și jurisprudența Înaltei Curți, inclusiv Decizia nr. 551/2013. Se arată că instanța a modificat în mod nelegal destinatarii actului administrativ, extinzând sfera beneficiarilor dincolo de cei stabiliți prin hotărâri judecătorești definitive, deși Guvernul nu poate acorda compensații pentru trecut în lipsa unei scheme aprobate de Comisia Europeană, întrucât ar încălca principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Guvernul susține că acestea pot fi acordate doar dacă sunt dovedite ca reale, necesare și rezonabile, potrivit art. 129 alin. (1) și art. 453 C. proc. civ., iar partea care le solicită trebuie să facă dovada efectuării lor. Se arată că obligarea Guvernului la plata cheltuielilor de judecată nu este justificată, întrucât nu se poate reține culpa procesuală, iar instanța nu a analizat în mod corespunzător condițiile legale privind acordarea acestora. În final, Guvernul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu încuviințarea probei cu înscrisuri. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de recurent-intervenient, a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 20 din 23.02.2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2023, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea cererii de intervenție accesorie și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca neîntemeiată. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 483-502 C. proc. civ., fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurentul arată, mai întâi, că este scutit de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât recursul este formulat de o instituție publică, iar obiectul cauzei privește venituri publice, astfel cum sunt definite de art. 30 alin. (2) din același act normativ. În ceea ce privește fondul cauzei, Ministerul susține că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material atunci când a respins cererea de intervenție accesorie și a admis acțiunea reclamanților, anulând în parte Hotărârea Guvernului nr. 1370/2022 și înlăturând sintagmele referitoare la "beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri" din art. 1 al Normelor metodologice și din titlurile anexelor nr. 1 și 2. Ministerul arată că H.G. nr. 1370/2022 a fost emisă în temeiul art. 97 și art. 99 din Codul silvic, la propunerea autorității publice centrale responsabile de silvicultură, și a avut ca scop exclusiv punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în dosarele nr. x/2017 și nr. y/2017, prin care Guvernul a fost obligat să adopte norme metodologice pentru acordarea compensațiilor aferente perioadei 2010-2013, în favoarea reclamanților din acele cauze. Recurentul subliniază că instanța de fond a interpretat eronat aceste hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerând în mod greșit că acestea ar impune adoptarea unor norme aplicabile tuturor proprietarilor de păduri afectați de restricții, deși obiectul acelor litigii a fost strict determinat de cererile reclamanților, iar hotărârile judecătorești nu au stabilit obligația Guvernului de a reglementa o schemă generală de compensare. În realitate, Guvernul a fost obligat să adopte norme metodologice pentru a permite Ministerului să calculeze și să plătească despăgubirile datorate exclusiv reclamanților care au obținut hotărâri judecătorești definitive, precum și altor eventuali proprietari aflați în aceeași situație procesuală, respectiv titulari ai unor hotărâri definitive similare. Recurentul arată că instanța de fond a modificat în mod nelegal destinatarii actului administrativ, extinzând sfera beneficiarilor către toți proprietarii de păduri care au suferit restricții în perioada 2010-2013, deși nu există o schemă de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană pentru acordarea unor astfel de compensații în afara cadrului stabilit prin Decizia CE nr. C(2012)5166 final, a cărei valabilitate a încetat la 30.06.2014. În lipsa unei decizii favorabile a Comisiei Europene și a unui act normativ adoptat în baza acesteia, Ministerul nu are temei legal sau bugetar pentru acordarea compensațiilor tuturor proprietarilor de păduri, astfel cum rezultă și din jurisprudența Înaltei Curți, inclusiv decizia civilă nr. 36/2015. Recurentul invocă, de asemenea, principiul neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 6 alin. (1) C. civ., arătând că adoptarea unor norme metodologice aplicabile retroactiv perioadei 2010-2013 ar încălca ordinea constituțională. Totodată, se arată că modificarea actului administrativ în sensul dispus de instanță afectează concepția generală și caracterul unitar al reglementării, contrar art. 61 din Legea nr. 24/2000, și depășește limitele competenței puterii judecătorești, încălcând principiul separației puterilor în stat. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Ministerul solicită diminuarea sumei acordate de instanța de fond, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., arătând că onorariul avocațial este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei, cu activitatea efectiv desfășurată de avocat și cu circumstanțele litigiului. Ministerul invocă și prevederile Codului deontologic al avocaților și ale Statutului profesiei de avocat, subliniind că onorariile trebuie să fie echitabile și justificate, iar în cauză nu se poate vorbi despre o complexitate sau noutate deosebită, având în vedere existența unor litigii similare în care aceiași avocați au reprezentat reclamanții. În final, Ministerul solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea cererii de intervenție accesorie și respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, cu încuviințarea probei cu înscrisuri și judecarea cauzei în lipsă.

Apărările formulate în cauză Prin notele scrise depuse la dosar, intimatele-reclamante solicită respingerea recursului Guvernului, arătând că instanța de fond a exercitat corect controlul de legalitate asupra H.G. nr. 1370/2022, care a fost emisă cu încălcarea obligației legale și jurisprudențiale de a adopta norme metodologice aplicabile tuturor proprietarilor de păduri afectați de restricții. Se susține că Guvernul a restrâns nelegal sfera beneficiarilor, golind de conținut dreptul la compensații, iar această conduită contravine Codului silvic, hotărârilor ICCJ și jurisprudenței CEDO privind protecția proprietății. În consecință, se solicită menținerea sentinței atacate.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererilor de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate în cele trei recursuri, precum și a apărărilor intimate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că niciunul dintre recursuri nu poate fi primit. Ca urmare a renunțării parțiale de către reclamanți la judecata unor petite din acțiunea sa, instanța de fond a rămas învestită cu cererea acestora de anulare parțială a Hotărârii Guvernului nr. 1370/2022, în sensul: - anulării parțiale a articolului 1 din Normele metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010-2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1370/2022, în sensul de a se înlătura sintagma: "beneficiarii cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri"; - anulării parțiale a titlului din Anexa nr. 1 la Normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma: "beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive"; - anulării parțiale a titlului din Anexa nr. 2 la Normele metodologice, în sensul de a se înlătura sintagma "beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive". Prin sentința recurată, Curtea de Apel a a anulat în parte Hotărârea Guvernului nr. 1370 din 9 noiembrie 2022 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a contravalorii compensațiilor cuvenite în perioada 2010 - 2013 pentru masa lemnoasă nerecoltată din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, aferente acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000, pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive, hotărâre publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 1087 din 10 noiembrie 2022, în sensul că: a înlăturat, din cuprinsul art. 1 din Normele metodologice aprobate prin această Hotărâre, sintagma "beneficiarilor cărora le-a fost stabilit prin hotărâri judecătorești definitive dreptul de a beneficia de despăgubiri"; a înlăturat, din titlurile Anexelor nr. 1 și 2 la Normele metodologice, sintagma "beneficiarii cărora le-a fost stabilit acest drept prin hotărâri judecătorești definitive". A respins cererea de intervenție accesorie, în interesul pârâtului, formulată de intervenientul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. A admis în parte cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată și, în consecință, obligă pe pârâtul Guvernul României și pe intervenientul accesoriu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata în solidar către reclamanți a sumei de 6387,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. În ceea ce privește recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, instanța de control judiciar constată că susținerile acestora, potrivit cărora instanța de fond ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești și ar fi interferat în sfera prerogativelor executive, sunt nefondate. Instanța de fond nu a exercitat un control de oportunitate asupra actului administrativ, ci un control de legalitate, în limitele art. 126 alin. (6) din Constituție și ale Legii nr. 554/2004. Analiza legalității H.G. nr. 1370/2022 a fost realizată prin raportare la dispozițiile Codului silvic, la legislația europeană aplicabilă și la hotărârile judecătorești definitive care impuneau Guvernului obligația de a adopta norme metodologice cu caracter general, aplicabile tuturor proprietarilor de păduri afectați de restricțiile de recoltare. Instanța de fond nu a creat norme noi și nu a substituit Guvernului prerogativele sale normative, ci a constatat că actul administrativ a fost adoptat cu exces de putere, prin restrângerea nelegală a sferei beneficiarilor la persoanele care dețin hotărâri judecătorești definitive, deși obligația stabilită prin hotărârile Înaltei Curți viza adoptarea unui act normativ cu aplicabilitate generală. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea principiului separației puterilor în stat, iar motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. este nefondat. Referitor la critica referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat corect atât dispozițiile Codului silvic, cât și hotărârile judecătorești definitive care au impus Guvernului obligația de a adopta normele metodologice. Din conținutul Deciziei nr. 3701/2021 și al Deciziei nr. 4596/2020 rezultă că obligația Guvernului viza adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ, destinat tuturor proprietarilor de păduri supuși restricțiilor de recoltare, iar nu doar persoanelor care dețin hotărâri judecătorești definitive. Prin limitarea sferei beneficiarilor, Guvernul a deturnat scopul obligației stabilite prin hotărârile judecătorești, încălcând atât dispozițiile legale incidente, cât și principiul securității juridice. Instanța de fond a reținut în mod corect că această restrângere nejustificată constituie exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. În consecință, nici motivul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit. În ceea ce privește recursul reclamantelor Composesorate, prin care se critică soluția instanței de fond asupra cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile formulate nu este întemeiată. Susținerea potrivit căreia instanța ar fi încălcat principiul contradictorialității este nefondată, întrucât soluția asupra cheltuielilor de judecată a fost pronunțată în limitele investirii și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, fără a introduce elemente noi care să impună dezbatere suplimentară. De asemenea, critica privind aplicarea greșită a art. 453 C. proc. civ. nu poate fi primită. Instanța de fond a analizat necesitatea și proporționalitatea cheltuielilor solicitate, a avut în vedere conduita procesuală a părților și a acordat cheltuieli de judecată în cuantumul justificat de circumstanțele cauzei. Aprecierea întinderii cheltuielilor de judecată reprezintă o prerogativă a instanței de fond, iar potrivit Deciziei ÎCCJ nr. 3/2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, proporționalitatea onorariului avocațial nu poate fi cenzurată în recurs. În aceste condiții, niciunul dintre motivele de casare invocate de recurente nu poate fi primit. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința atacată a fost pronunțată cu respectarea legii, iar criticile formulate în cele trei recursuri sunt nefondate, motiv pentru care, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.