ÎCCJ, Secția penală, decizia din 08.10.2025 — Prin sentința penală nr. 150/5.03.2025, Judecătoria Aiud, a hotărât următoarele: I. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat inculpatul A., la…

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulate de enții inculpați A. și B., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 150/5.03.2025, Judecătoria Aiud, a hotărât următoarele: I. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea, alăturat, în baza art. 67 alin. (1) C. pen., a pedepsei complementare a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1)lit.

a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, precum și a pedepsei accesorii a interzicerii acelorași drepturi, prevăzută de art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa principală durata reținerii și a arestării preventive din data de 31.07.2024 la zi. În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat prin încheierea penală nr. 46/2024 din data de 01.08.2024, pronunțată de Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aiud, în dosarul nr. x/2024. II. În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc.

pen., a condamnată inculpata B., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea, alăturat, în baza art. 67 alin. (1) C. pen., a pedeapsei complementare a interzicerii următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, precum și a pedepsei accesorii a interzicerii acelorași drepturi, prevăzută de art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa principală durata reținerii și a arestării preventive din data de 31.07.2024 la zi. În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpată prin încheierea penală nr. 46/2024 din data de 01.08.2024, pronunțată de Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Aiud, în dosarul nr. x/2024. În temeiul art. 404 alin. (4) raportat la art. 162 alin. (5) C. proc.

pen., a dispus restituirea către inculpații A. și B., la data rămânerii definitive a hotărârii, a următoarelor bunuri: un telefon marca x, model x, cu carcasă de culoare roz, seria x și IMEI x; un telefon marca x, model x cu butoane, de culoare neagră, care conține 2 cartele SIM, cu seria x x si IMEI x; un telefon marca x, model x, carcasă de duloare neagră, cu seria x si IMEI x; un card de memorie marca x, model x, cu capacitate de stocare 32GB, având seria x ; trusa de culoare neagră ce conține chei, butuci și lamele de 0,05 mm, 2 șurubelnițe, un obiect tip pensetă, două chei, precum și obiectele de îmbrăcăminte ridicate de la inculpați cu ocazia efectuării percheziției domiciliare din data de 31.07.2024.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) raportat la art. 397 alin. (2) coroborat cu art. 249 alin. (1) și (5) C. proc. pen., a menținut măsura asiguratorie instituită prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud din data de 01.08.2024, constând în sechestrul penal asupra sumei de 2.300 RON ridicată de la inculpata B., în vederea garantării reparării pagubelor materiale produse prin infracțiune, precum și a executării cheltuielilor judiciare. În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349, art. 1357 alin. (1) și art. 1381 alin. (1) C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de persoanele vătămate C. și D. și a obligat inculpații, în solidar, la plata către acestea a sumei de 16.000 RON cu titlu de daune materiale.

Prin decizia penală nr. 512 din 01 iulie 2025, Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 150/05.03.2025 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosarul penal nr. x/2024 În art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa principală aplicată fiecărui inculpat, respectiv de 5 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. și de 5 ani închisoare aplicată inculpatei B., durata măsurilor preventive la care au fost supuși în prezenta cauză, respectiv: durata reținerii și a arestării preventive începând cu data 31.07.2024 la zi-01.07.2025.

Împotriva deciziei penale nr. 512 din 01 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală au declarat recurs în casație inculpații A. și B.. Inculpații A. și B. au înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. În susținerea cererii de recurs în casație, au invocat prejudicul nu a fost dovedit și lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată. Inculpații au susținut că există un dubiu în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii, iar antecedentele penale sunt condamnări care nu atrag starea de recidivă, condamnări pentru care și-au ispășit pedepsele. Inculpata B. a invocat existența unei situații medicale precare, precum și faptul că are doi copii minori în întreținere ce se află în grija bunicii materne.

În ceea ce privește incidența cazului de casare invocat, inculpații au invocat că elementul material al infracțiunii de furt pentru care s-a dispus condamnarea nu este dovedit, iar prejudiciu material a fost reținut pe baza declarației persoanelor vătămate, declarații ce nu se coroborează cu nicio altă probă. Au considerat că nu există niciun mijloc de probă care să confirme existența efectivă a sumei de bani în locul de la care s-a afirmat că a fost sustrasă. De asemenea, au considerat că acțiunea de luare a bunului din posesia persoanei vătămate nu este îndeplinită deoarece niciuna dintre probe nu-i plasează pe inculpați în apartamentul persoanelor vătămate, sens în care s-a făcut referire la probele care în aprecierea inculpaților susțin acest aspect.

În raport de probele indicate în apărare, inculpații au apreciat că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracțiunii întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, și anume acela al laturii obiective, respectiv elementul material al infracțiunii, luarea bunului. De asemenea, s-a mai invocat faptul că instanța de fond și de apel nu au analizat complet condiția apartenenței bunului, respectiv existența unui drept de posesie/detenție al persoanei vătămate, ceea ce duce la lipsa elementului material al laturii obiective. S-a mai susținut faptul că nu a fost dovedită vinovătia în forma intentiei directe sau indirecte, dat fiind că nu există nico legătură între inculpați și prejudiciu, apreciindu-se că în acest mod fapta nu este prevăzută de legea penală în forma reținută de instantă.

Totodată, a fost criticată mențiunea instanțelor de fond cu privire la refuzul inculpaților de a colabora cu organele de urmărire penală apreciindu-se că acestea echivalează cu o sancționare indirectă a dreptului la tăcere. Deopotrivă, s-a mai criticat mențiunea instanței de apel cu privire la anturajul inculpaților și existența unui alt dosar penal aflat în curs de soluționare apreciindu-se că reținerea acestor aspecte în motivare încalcă dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție, dar și dispozițiile privind legalitatea și pertinența probelor. În egală măsură, a fost criticată modalitatea de soluționare a laturii civile apreciindu-se că nu există probe directe privind existența sumei pretins sustrase.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 434 din C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. Nu pot fi atacate cu recurs în casație: a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire; b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă; c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor; d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării; Art. 435. Termenul de declarare a recursului în casație.

- Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel. Art. 437. Motivarea recursului în casație. - (1) Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului sau, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte; b) indicarea hotărârii care se atacă; c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora; d) semnătura persoanei care exercită recursul în casație și/sau semnătura avocatului.

(2) La cerere se anexează toate înscrisurile invocate în motivarea acesteia. Art. 438. Cazurile în care se poate face recurs în casație. - (1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; 2. - 6 abrogate; 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal; 9. - 10 abrogate; 11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; 12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; 13. - 14 abrogate.

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. (3) În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat. Potrivit art. 440 din C. proc. pen., instanța dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen. care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casație, termenul de declarare, părțile ce pot formula calea de atac, motivarea recursului în casație, precum și cazurile în care se poate formula; iar potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc.

pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), art. 437 și 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. Din examinarea cererii de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A. și B. e constată că aceasta este inadmisibilă. În cadrul procesual al recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt, analizată de instanțele de fond și apel sau chiar chestiuni de drept, dar ce nu se circumscriu cazurilor expres reglementate, sunt considerate intrate în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii.

Recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt intrate în autoritatea de lucru judecat, nici reevaluarea materialului probator pentru modificarea bazei factuale ori a caracterizării în drept. În privința evaluărilor în drept ce pot fi devoluate și acestea sunt limitate, prin voința legiuitorului, la ipotezele (cazurile) enumerate. Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limitele expres și limitativ prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Evoluția reglementării în sensul restrângerii devoluțiunii admisibile și analiza jurisprudenței aferente, demonstrează că interpretarea extensivă a cazurilor constituie o adăugare nepermisă sau o ignorare a voinței legiuitorului și aduce în sfera cenzurii instanței elemente extrinseci, generând caracterul de soluție nelegală deciziei pronunțate în recursul în casație. Astfel cum s-a expus anterior, în acest cadru procesual instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar orice chestiune de fapt sau chiar de drept, ce nu se circumscrie cazurilor expres reglementate este considerată intrată în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestite cu judecarea recursului în casație.

Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpații A. și B. în susținerea cererii de recurs în casație se circumscriu formal cazului de casare invocat. Prin intermediul căii extraordinare de atac inculpații contestă starea de fapt și aptitudinea probelor de a susține soluția de condamnare și solicită, în realitate, o reapreciere a materialului probator, cu consecința înlăturării răspunderii penale, aspect ce excedează evaluării instanței de recurs în procedura pendinte.

Împrejurările învederate de recurenți, respectiv suficiența probelor sub aspectul dovedirii elementelor laturii penale și civile, relevanța circumstanțelor personale, inclusiv a antecedentelor penale ori a altor chestiuni de fapt, excedează examenului ce poate fi efectuat de instanța învestită cu judecarea recursului în casație, Înalta Curte limitându-se a constata că faptele, în modalitatea în care au fost reținute de către instanța de apel, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de furt calificat. Totodată, instanța de recurs amintește că procesul de individualizare este atributul exclusiv al instanțelor de fond și apel, singurele în măsură să stabilească o pedeapsă în limitele prevăzute de lege în funcție de criteriile menționate în art. 74 din C. pen., instanța de recurs în casație fiind limitată exclusiv la verificarea legalității deciziei recurate.

Astfel verificarea criteriilor de individualizare reprezintă un aspect ce incumbă instanțelor de fond nu poate face obiectul evaluării în calea de atac a recursului în casație. Deopotrivă, Înalta Curte apreciază că, în realitate, inculpații critică forța probantă a mijloacelor de probă care au condus la soluția de condamnarii apreciind că probele administrate în cursul procesului penal nu dovedesc sustragerea sumei de bani, aspect ce ar conduce la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de furt calificat. Astfel cum s-a arătat anterior, evaluarea probatoriului și aprecierea forței sale probante excedează limitelor de analiză specifice căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Totodată, critica subsumată laturii subiective a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea nu poate fi verificată pe calea recursului în casație. În conceptul de "faptă prevăzută de legea penală" nu este inclusă și condiția privitoare la forma de vinovăție, legiuitorul însuși raportându-se distinct la cele două cerințe. Astfel, în art. 15 alin. (1) din C. pen., sunt enumerate distinct trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție (infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o). De asemenea, dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc.

pen. prevăd două teze distincte, fapta nu este prevăzută de legea penală și fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, cazul de casare analizat preluând expressis verbis doar prima teză. Ca atare, din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care este atrasă o altă formă de răspundere (administrativă, disciplinară, civilă) și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii (cu excepția laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a din C. proc. pen.).

De altfel, această interpretare a fost asumată la nivelul secției penale a instanței supreme, prin minuta ședinței judecătorilor secției din data de 24 mai 2023, stabilindu-se, în unanimitate, în sensul inadmisibilității verificării condițiilor referitoare la latura subiectivă a infracțiunii în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, se reține că, în esență, inculpații critică acea concluzie a existența prejudiciului ca urmare a lipsei probelor care să susțină identificarea sumei de bani sustrase. Existența prejudiciului sau întinderea sa reprezintă un aspect dedus din evaluarea probațiunii, aspect ce nu poate fi decelat de instanța de recurs în prezentul demers judiciar.

Față de aceste aspecte, se constată că motivele invocate nu se circumscriu în mod real cazului de casare invocat, drept pentru care instanța urmează ca, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 512 din data de 01 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 512 din data de 01 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - secția penală. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 octombrie 2025.