Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
24 martie 2026

Decizia nr. 493/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 2707/2025 a Judecătoriei Iași

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași - secția Civilă, la 9 februarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. - Sucursala Otopeni și B., a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 1.358,61 euro (echivalentul în RON la data plății), reprezentând compensație pentru anularea zborului pe ruta București - Dubai din 1 noiembrie 2023, a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004. Prin sentința civilă nr. 2707/2025 din 24 februarie 2025, Judecătoria Iași - secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a evocat hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 9 iulie 2009 pronunțată în cauza C-204/08 (Peter Rehder împotriva C.), reținând că Regulamentul (CE) nr. 261/2004 instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau sosire a avionului, astfel că, raportat la dispozițiile art. 1081 alin. (1) pct. 4 și ale art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța competentă teritorial se determină în funcție de locul de plecare situat în localitatea Otopeni.

2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea - secția Civilă, instanță care, prin sentința civilă nr. 1649 din 5 februarie 2026, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, a constatat ivit conflictul de negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. În considerentele acestei sentințe, s-a reținut că instanța de trimitere a fost sesizată cu soluționarea unei pricini referitoare la bunuri, acțiunea având ca obiect valorificarea unui drept de creanță care izvorăște dintr-un contract de transport, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 1028 alin. (1) și ale art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., norme care instituie o competență teritorială de ordine privată, și în absența invocării excepției necompetenței prin întâmpinare, Judecătoria Iași nu era îndreptățită să o ridice din oficiu, operând prorogarea de competență ca efect al alegerii reclamantei. 3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 25 februarie 2026. Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași - secția Civilă, pentru următoarele considerente: Obiectul litigiului vizează cererea de valoare redusă formulată de reclamanta persoană fizică împotriva pârâtelor B. - Sucursala Otopeni și B., societăți străine având naționalitatea unui stat membru al Uniunii Europene și un sediu secundar în România, localitatea Otopeni, județul Ilfov, iar pe rolul Judecătoriei Iași s-a înregistrat cererea prin care se solicită obligarea acestora la plata sumei reprezentând dreptul la compensație pentru anularea zborului x din 1 noiembrie 2023 conform art. 7 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004.

Prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 9 iulie 2009, pronunțată în cauza C-204/08, s-a reținut că art. 5 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, convenite în contractul de transport, este competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și pe un contract de transport aerian de persoane efectuat dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, operator de transport efectiv.

Textul din regulamentul european care se referă la sintagmele "instanța locului de plecare sau a locului de sosire a avionului" are ca obiectiv stabilirea instanței cărui stat membru al uniunii este competentă să soluționeze un litigiu cu element de extraneitate. Odată stabilit statul a cărui instanță este competentă a soluționa cererea, determinarea competenței materiale și teritoriale a instanței din statul respectiv se realizează potrivit regulilor de procedură ale acelui stat. Potrivit art. 1028 C. proc. civ., instanța competentă să judece o cerere de valoare redusă este judecătoria, iar competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun. Regula generală în materia competenței teritoriale, conform art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., este în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. În cauză, pretenția reclamantei privește activitatea unei persoane juridice cu sediul într-un alt stat al Uniunii Europene desfășurată printr-o sucursală situată în România, în orașul Otopeni, județul Ilfov, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Buftea, criteriu în funcție de care ar fi putut fi aplicabile prevederile art. 109 C. proc.

civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta". Pe de altă parte, întrucât cererea derivă dintr-un contract de transport este atrasă incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 din același cod, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire.

Totodată, sunt incidente și dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât acțiunea are ca obiect repararea pagubei produse unui consumator, astfel încât este competentă instanța domiciliului consumatorului. În aceste condiții, conform art. 116 C. proc. civ., reclamanta, al cărei domiciliu este situat în municipiul Iași, avea posibilitatea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, sens în care a sesizat Judecătoria Iași, instanță care, consecutiv exercitării dreptului de opțiune, a devenit competentă să soluționeze cererea, fără ca manifestarea de voință a reclamantei să poată fi cenzurată. Astfel, având în vedere că pârâtele nu au depus formularul de răspuns sau orice alt mijloc adecvat, conform art. 1.030 alin. (4) C. proc.

civ., prin care să invoce necompetența de ordine privată în condițiile art. 130 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată că Judecătoria Iași a fost sesizată în mod legal și nu era îndreptățită să invoce din oficiu excepția de necompetență de ordine privată, devenind competentă a soluționa pricina. În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași - secția Civilă.

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași - secția Civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2026.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.