PAPAKÇı împotriva Turciei

AVRUPA İNSAN HAKLARI MAHKEMESİ İKİNCİ BÖLÜM KABUL EDİLEBİLİRİK HAKKINDA HUKUMAR BIZVURU No. 40171/11 Acun PAPAKÇI / ulterior cu participarea Președintelui Egidijus Kūris, a judecătorilor Pauliine Koskelo, Gilberto Felici, și a directorului adjunct al Departamentului de Afaceri Juridice Hasan Bakırcı, și cu participarea Vicepreședintelui Comitetului European al Drepturilor Omului (İKİNCİ BÖLÜM KABUL EDİLEBİLİRİK HAKKINDA KARARAR) din 1 februarie 2022 în cadrul unei reuniuni a Comitetului European al Drepturilor Omului (İKİNCİ BÖLÜM Bölümü), a cărui instanță a decis că acuzația este deschisă și că a fost adoptată în 1977 de către un cetățean din Republica Turcia, iar în urma acesteia, a fost luată următoarele decizii: 1. În acest scop, după moartea lui B.D.nin, la 13 ianuarie 2007, TMSF a decis să renunțe la moștenirea de către B.D.nin, iar în scurt timp după moștenirea de către B.D.nin, a fost respinsă moștenirea de către TMSF.

La data de 24 mai 2010, Curtea de Apel din Istanbul a decis să anuleze moștenirea de către TMSF. La data de 9 mai 2010, Curtea de Apel din Istanbul a decis să anuleze moștenirea de către B.D.nin, iar în data de 11 mai 2010, Curtea de Apel din Istanbul a decis să anuleze moștenirea de către B.D.nin.

În cerere, inițial, decizia privind îndepărtarea unor clădiri existente a fost respinsă de către persoane fizice, dar după o ședință a guvernului, după o ședință a guvernului, decizia privind îndepărtarea acestora a fost utilizată ca o decizie (...) nu poate fi utilizată ca o decizie (...) în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în cazul în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în

cazul în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în care nu există.

În conformitate cu această dispoziție, se poate decide că o cerere a fost folosită în mod abuziv, în special pentru a se baza pe evenimente inventate ( printre multe alte decizii, de exemplu Akdıvar și alții împotriva Turciei, 16 septembrie 1996, §§ 53-54, Karar și Derlemesi Judges 1996 - IV, și Gogitidze și alții împotriva Gürcistan , nr.36862/05, § 76, 12 mai 2015).Informarea inexactă și, prin urmare, înșelătoare, în special dacă această informație este necesară pentru a se baza pe fapte inventate și motivul pentru care reclamantul nu a furnizat informații relevante către instanță, poate fi considerată abuz de drepturi individuale, de asemenea, în cazul în care este cazul (de exemplu, Karar Gross/sviçren [BİD], nr.678/10, nr.28/10, nr.676/10, nr.28/10, nr.28/10, nr.28/10, nr.28/10, nr.28/10, nr.28/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr. Curtea amintește, ulterior, că art. 47 §7 din Regulamentul intern nu poate fi interpretat în sensul că implică obligația de a furniza reclamanților toate informațiile posibile cu privire la cererile lor.

Cu toate acestea, pentru a permite Curții să examineze cazul în mod complet, reclamanții au obligația de a furniza elemente esențiale care au în mod clar o importanță determinantă pentru Curte și care se află în posesia lor (Komatinović împotriva Sirbistanului (k.k.), nr. 75681/10, 29 ianuarie 2013, și hotărârea Safaryan, § 27). Curtea observă din nou că, în 2018, înainte de notificarea reclamantului către Guvern, Hotărârea Afacerilor Scris a solicitat reclamantului să-i informeze, de asemenea, despre evoluțiile privind măsurile în litigiu și a răspuns prin trimiterea unor documente care să permită să se considere fără îndoială că măsurile în cauză sunt încă în vigoare și nu a menționat niciodată existența unui proces de litigiu în fața instanțelor administrative ale interesului.20.Curtea ajunge la concluzia că aceste informații au o importanță clar determinantă pentru examinarea Curții de Apel.21.Nitekim bir bir bir solicită, de asemenea, ca reclamantul să-i informeze despre evoluțiile privind măsurile în litigiu și să trimită câteva documente care să permită să se considere fără îndoială că măsurile în cauză sunt încă în vigoare și nu face nicio referire la existența unui proces de litigiu în fața instanțelor administrative ale interesului.24.Curtea ajunge la concluzia că aceste informații au o importanță clar determinantă pentru examinarea instanței de apel.

Prin urmare, Curtea a concluzionat că, prin faptul că reclamantul nu a informat în mod conștient Curtea că măsurile au fost ridicate și a încercat să convingă că aceste măsuri sunt încă în vigoare, Curtea a încercat să inducă în eroare în mod evident Curtea cu privire la o chestiune care a fost în temeiul cererii sale și să împiedice în mod intenționat Curtea să aibă cunoștințe complete despre circumstanțele cauzei (de exemplu, Șevcenco și Timoșin/Republica Moldovei (nr. 35215/06 și 43414/08, 21 aprilie 2020 și altele). 25.

AVRUPA İNSAN HAKLARI MAHKEMESİ

İKİNCİ BÖLÜM

KABUL EDİLEBİLİRLİK HAKKINDA KARAR

Bașvuru No. 40171/11 Acun PAPAKÇI / Türkiye Bașkan Egidijus Kūris, Hâkimler Pauliine Koskelo, Gilberto Felici, ve Bölüm Yazı İșleri Müdür Yardımcısı Hasan Bakırcı’nın katılımıyla 1 Șubat 2022 tarihinde Komite halinde toplanan Avrupa İnsan Hakları Mahkemesi (İkinci Bölüm), Türkiye Cumhuriyeti aleyhine açılan davanın temelinde bulunan ve 1977 doğumlu bir Türk vatandașı olan, İstanbul’da ikâmet eden ve ayrıca İstanbul Barosuna bağlı Avukat E. Kösedağı tarafından temsil edilen Acun Papakçı’nın (“ bașvuran ”) 14 Mart 2011 tarihinde, İnsan Hakları ve Temel Özgürlüklerin Korunmasına İlișkin Sözleșme’nin (“ Sözleșme ”) 34. maddesi uyarınca yapmıș olduğu 40171/11 No.lu bașvuruyu, bașvurunun Avrupa İnsan Hakları Mahkemesi nezdinde Türkiye temsilcisi olan, Türkiye Cumhuriyeti Adalet Bakanlığı İnsan Hakları Dairesi Bașkanı Hacı Ali Açıkgül tarafından temsil edilen Türk Hükümetinin (“ Hükümet ”) bilgisine sunulması kararını ve tarafların görüșlerini dikkate alarak, kapalı oturumda gerçekleștirilen müzakerelerin ardından așağıdaki kararı vermiștir:

DAVANIN KONUSU

1. Dava, bașvuranın tașınmazlarına ilișkin uygulanan ihtiyati tedbirlerle ve bu tedbirlerin gecikmeli olarak kaldırıldığı iddiasıyla ilgilidir.

MAHKEMENİN DEĞERLENDİRMESİ

14. İlke olarak, Sözleșme tarafından düzenlenen bașvuru hakkının amacına açıkça aykırı olan veya Mahkeme’nin iyi ișlemesini ya da Mahkeme önündeki yargılamanın iyi bir șekilde yürütülmesini engelleyen, bir bașvuranın her türlü davranıșı, Sözleșme’nin 35. maddesinin 3. fıkrasının (a) bendi anlamında kötüye kullanma olarak nitelendirilebilmektedir ( S.A.S./Fransa [BD], no. 43835/11, § 66, AİHM 2014 (özetler), ve Bivolaru/Romanya , no. 28796/04, § 82, 28 Șubat 2017). Bu hükmün mevcut davaya ilișkin kısımları așağıdaki gibidir: “ 3. Mahkeme, 34. madde uyarınca sunulan bireysel bașvuruların așağıda sayılı hallerde kabul edilemez olduğuna karar verir: a) Bașvurunun (...) kötüye kullanılması niteliğinde olması; (...)”