AVRUPA İNSAN HAKLARI MAHKEMESİ İKİNCİ BÖLÜM KABUL EDİLEBİLİRİK HAKKINDA HUKUMAR BIZVURU No. 40171/11 Acun PAPAKÇI / ulterior cu participarea Președintelui Egidijus Kūris, a judecătorilor Pauliine Koskelo, Gilberto Felici, și a directorului adjunct al Departamentului de Afaceri Juridice Hasan Bakırcı, și cu participarea Vicepreședintelui Comitetului European al Drepturilor Omului (İKİNCİ BÖLÜM KABUL EDİLEBİLİRİK HAKKINDA KARARAR) din 1 februarie 2022 în cadrul unei reuniuni a Comitetului European al Drepturilor Omului (İKİNCİ BÖLÜM Bölümü), a cărui instanță a decis că acuzația este deschisă și că a fost adoptată în 1977 de către un cetățean din Republica Turcia, iar în urma acesteia, a fost luată următoarele decizii: 1. În acest scop, după moartea lui B.D.nin, la 13 ianuarie 2007, TMSF a decis să renunțe la moștenirea de către B.D.nin, iar în scurt timp după moștenirea de către B.D.nin, a fost respinsă moștenirea de către TMSF.
La data de 24 mai 2010, Curtea de Apel din Istanbul a decis să anuleze moștenirea de către TMSF. La data de 9 mai 2010, Curtea de Apel din Istanbul a decis să anuleze moștenirea de către B.D.nin, iar în data de 11 mai 2010, Curtea de Apel din Istanbul a decis să anuleze moștenirea de către B.D.nin.
În cerere, inițial, decizia privind îndepărtarea unor clădiri existente a fost respinsă de către persoane fizice, dar după o ședință a guvernului, după o ședință a guvernului, decizia privind îndepărtarea acestora a fost utilizată ca o decizie (...) nu poate fi utilizată ca o decizie (...) în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în care nu există nicio acțiune în cazul în cazul în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în
cazul în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în cazul în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în care nu există o acțiune în care nu există.
În conformitate cu această dispoziție, se poate decide că o cerere a fost folosită în mod abuziv, în special pentru a se baza pe evenimente inventate ( printre multe alte decizii, de exemplu Akdıvar și alții împotriva Turciei, 16 septembrie 1996, §§ 53-54, Karar și Derlemesi Judges 1996 - IV, și Gogitidze și alții împotriva Gürcistan , nr.36862/05, § 76, 12 mai 2015).Informarea inexactă și, prin urmare, înșelătoare, în special dacă această informație este necesară pentru a se baza pe fapte inventate și motivul pentru care reclamantul nu a furnizat informații relevante către instanță, poate fi considerată abuz de drepturi individuale, de asemenea, în cazul în care este cazul (de exemplu, Karar Gross/sviçren [BİD], nr.678/10, nr.28/10, nr.676/10, nr.28/10, nr.28/10, nr.28/10, nr.28/10, nr.28/10, nr.28/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr.14/10, nr. Curtea amintește, ulterior, că art. 47 §7 din Regulamentul intern nu poate fi interpretat în sensul că implică obligația de a furniza reclamanților toate informațiile posibile cu privire la cererile lor.
Cu toate acestea, pentru a permite Curții să examineze cazul în mod complet, reclamanții au obligația de a furniza elemente esențiale care au în mod clar o importanță determinantă pentru Curte și care se află în posesia lor (Komatinović împotriva Sirbistanului (k.k.), nr. 75681/10, 29 ianuarie 2013, și hotărârea Safaryan, § 27). Curtea observă din nou că, în 2018, înainte de notificarea reclamantului către Guvern, Hotărârea Afacerilor Scris a solicitat reclamantului să-i informeze, de asemenea, despre evoluțiile privind măsurile în litigiu și a răspuns prin trimiterea unor documente care să permită să se considere fără îndoială că măsurile în cauză sunt încă în vigoare și nu a menționat niciodată existența unui proces de litigiu în fața instanțelor administrative ale interesului.20.Curtea ajunge la concluzia că aceste informații au o importanță clar determinantă pentru examinarea Curții de Apel.21.Nitekim bir bir bir solicită, de asemenea, ca reclamantul să-i informeze despre evoluțiile privind măsurile în litigiu și să trimită câteva documente care să permită să se considere fără îndoială că măsurile în cauză sunt încă în vigoare și nu face nicio referire la existența unui proces de litigiu în fața instanțelor administrative ale interesului.24.Curtea ajunge la concluzia că aceste informații au o importanță clar determinantă pentru examinarea instanței de apel.
Prin urmare, Curtea a concluzionat că, prin faptul că reclamantul nu a informat în mod conștient Curtea că măsurile au fost ridicate și a încercat să convingă că aceste măsuri sunt încă în vigoare, Curtea a încercat să inducă în eroare în mod evident Curtea cu privire la o chestiune care a fost în temeiul cererii sale și să împiedice în mod intenționat Curtea să aibă cunoștințe complete despre circumstanțele cauzei (de exemplu, Șevcenco și Timoșin/Republica Moldovei (nr. 35215/06 și 43414/08, 21 aprilie 2020 și altele). 25.
Bașvuru No. 40171/11 Acun PAPAKÇI / Türkiye Bașkan Egidijus Kūris, Hâkimler Pauliine Koskelo, Gilberto Felici, ve Bölüm Yazı İșleri Müdür Yardımcısı Hasan Bakırcı’nın katılımıyla 1 Șubat 2022 tarihinde Komite halinde toplanan Avrupa İnsan Hakları Mahkemesi (İkinci Bölüm), Türkiye Cumhuriyeti aleyhine açılan davanın temelinde bulunan ve 1977 doğumlu bir Türk vatandașı olan, İstanbul’da ikâmet eden ve ayrıca İstanbul Barosuna bağlı Avukat E. Kösedağı tarafından temsil edilen Acun Papakçı’nın (“ bașvuran ”) 14 Mart 2011 tarihinde, İnsan Hakları ve Temel Özgürlüklerin Korunmasına İlișkin Sözleșme’nin (“ Sözleșme ”) 34. maddesi uyarınca yapmıș olduğu 40171/11 No.lu bașvuruyu, bașvurunun Avrupa İnsan Hakları Mahkemesi nezdinde Türkiye temsilcisi olan, Türkiye Cumhuriyeti Adalet Bakanlığı İnsan Hakları Dairesi Bașkanı Hacı Ali Açıkgül tarafından temsil edilen Türk Hükümetinin (“ Hükümet ”) bilgisine sunulması kararını ve tarafların görüșlerini dikkate alarak, kapalı oturumda gerçekleștirilen müzakerelerin ardından așağıdaki kararı vermiștir:
1. Dava, bașvuranın tașınmazlarına ilișkin uygulanan ihtiyati tedbirlerle ve bu tedbirlerin gecikmeli olarak kaldırıldığı iddiasıyla ilgilidir.
2.Bașvuranın annesi B.D., bankacılık kurulușu olan İmar Bankasının eski bir yöneticisidir. Bu bankanın birkaç milyar zarara uğraması nedeniyle, bankanın lisansı geri alınmıș ve bankanın denetimi, Türk finans sisteminin istikrarını sağlamak için Tasarruf Mevduatı Sigorta Fonuna (“ TMSF ”) devredilmiștir.
3.TMSF, sorumluların tespit edilmesi ve yasaya aykırı olarak zimmete geçirilmiș olduğu kanısına varılan fonların bir kısmının geri alınması için birçok adli dava açmıștır.
4.TMSF, özellikle B.D. hakkında cebri icra prosedürü bașlatmıștır. Bu kapsamda, B.D.’nin annesinin hayatını kaybetmesinin ardından, 13 Ocak 2007 tarihinde, tapu siciline, B.D.’nin miras olarak alabileceği tașınmazlara tedbir konulduğuna dair bir șerh konulmuștur.
5.Aynı zamanda, B.D. hakkında açılan sorumluluk davası kapsamında, İstanbul Ticaret Mahkemesi, ilgiliye geri dönebilecek olan miras tașınmazlar hakkında ihtiyati tedbirin tesciline karar vermiștir.
6.Bu süre zarfında, B.D., mirası reddetmeye karar vermiștir. Bu reddetmenin bir sonucu olarak bașvuran, anneannesinin mirasçılarından biri olmuș ve müteveffanın veraset ilamının düzenlendiği belgede bu șekilde kaydedilmiștir. 7. İzmir Sulh Hukuk Mahkemesi, 24 Mayıs 2010 tarihinde, terekenin tasfiyesine karar vermiștir. Bu kapsamda, mirasçıların her birine bir pay verilmiș ve son payın satılarak elde edilen gelirin mirasçılar arasında paylaștırılmasına karar verilmiștir.
8.Tedbirin varlığından kısa bir süre önce haberdar olan bașvuran, 5 Ekim 2010 tarihinde, annesinin mirastan vazgeçtiğini belirterek, TMSF’den söz konusu șerhin kaldırılmasını talep etmiștir.
9.TMSF, 12 Mayıs 2011 tarihinde, bu talebi kabul etmiștir.
10.Asliye Hukuk Mahkemesi, 6 Temmuz 2011 tarihinde, ihtiyati tedbirin kaldırılmasına karar vermiștir.
11.Bașvuran tarafından tașınmazlarıyla ilgili uygulanan tedbirler nedeniyle tazminat almak amacıyla açılan tam yargı davası, hizmet kusurunun ileri sürülemeyeceği gerekçesiyle, 28 Temmuz 2011 tarihinde reddedilmiștir.
12.Danıștay, 24 Aralık 2018 tarihinde temyiz bașvurusunu reddetmiș ve ardından, 15 Mayıs 2019 tarihli kararla, karar düzeltme talebini de reddetmiștir.
13.Bașvuran, Sözleșme’ye Ek 1 No.lu Protokol’ün 1. maddesi anlamında mülkiyet hakkına dayanarak, bu tașınmazlarla ilgili tedbirlerden șikâyet etmektedir. Bașvuran, bașlangıçta, yetkili makamlar tarafından söz konusu tedbirlerin kaldırılmasına karar verilmesinin reddedilmesinden șikayetçi olmuș ancak Hükümetin görüșlerinin sunulmasının ardından buna gecikmeli olarak karar verilmesinden șikâyet etmiștir.
14. İlke olarak, Sözleșme tarafından düzenlenen bașvuru hakkının amacına açıkça aykırı olan veya Mahkeme’nin iyi ișlemesini ya da Mahkeme önündeki yargılamanın iyi bir șekilde yürütülmesini engelleyen, bir bașvuranın her türlü davranıșı, Sözleșme’nin 35. maddesinin 3. fıkrasının (a) bendi anlamında kötüye kullanma olarak nitelendirilebilmektedir ( S.A.S./Fransa [BD], no. 43835/11, § 66, AİHM 2014 (özetler), ve Bivolaru/Romanya , no. 28796/04, § 82, 28 Șubat 2017). Bu hükmün mevcut davaya ilișkin kısımları așağıdaki gibidir: “ 3. Mahkeme, 34. madde uyarınca sunulan bireysel bașvuruların așağıda sayılı hallerde kabul edilemez olduğuna karar verir: a) Bașvurunun (...) kötüye kullanılması niteliğinde olması; (...)”
15.Bu hüküm uyarınca, bir bașvurunun özellikle bilerek uydurma olaylara dayandırılması halinde kötüye kullanıldığına karar verilebilmektedir (diğer birçok karar arasında bk. Akdıvar ve diğerleri/Türkiye , 16 Eylül 1996, §§ 53 ‑ 54, Karar ve Hükümlerin Derlemesi 1996 ‑ IV, ve Gogitidze ve diğerleri/Gürcistan , no. 36862/05, § 76, 12 Mayıs 2015). Eksik ve dolayısıyla yanıltıcı bir bilgi, özellikle bu bilginin davanın özüyle ilgili olması ve bașvuranın hangi nedenle ilgili bilgileri sunmadığına dair yeterli bir açıklamada bulunmaması,, bireysel bașvuru hakkının kötüye kullanılması olarak değerlendirilebilmektedir (örnek olarak bk. Gross/İsviçre [BD], no. 67810/10, § 28, AİHM 2014 ve burada ileri sürülen davalar ve Vilches Coronado ve diğerleri/İspanya , no. 55517/14, § 26, 13 Mart 2018). Strazburg’ta görülen yargılama sırasında yeni ve önemli gelișmelerin meydana gelmesi ve bașvuranın Mahkeme İç Tüzüğü’nün 47. maddesinin 7. fıkrası uyarınca kendisine getirilen açık yükümlülüğe rağmen, Mahkemenin dava hakkında tam bilgi sahibi olarak karar vermesini engelleyerek, bu bilgiyi Mahkemeye açıklamaması halinde, aynı durum geçerli olmaktadır (yukarıda anılan Gross kararı). Bununla birlikte, bu türden durumlarda bile, ilgilinin Mahkeme’yi yanıltma niyetinin yine yeterli bir kesinlikle tespit edilmesi gerekmektedir (yukarıda anılan Bivolaru kararı, Safaryan/Ermenistan (k.k.), no. 16346/10, § 24, 14 Ocak 2020, ve Gevorgyan ve diğerleri/Ermenistan (k.k.), no. 66535/10, § 33, 14 Ocak 2020).
16.Mahkeme, İç Tüzüğü’nün 47. maddesinin 7. fıkrasının, bașvuranlara bașvurularına ilișkin olarak muhtemel bütün bilgileri sunma yükümlülüğü getirdiği șeklinde yorumlanamayacağını hatırlatmaktadır. Bașvuranlar, bununla birlikte, Mahkeme’ye tam bilgi sahibi olarak davayı inceleme imkânı vermek amacıyla, Mahkeme için açıkça belirleyici bir önem tașıyan ve ellerinde bulunan temel unsurları sunma yükümlülüğüne sahiptirler ( Komatinović/Sırbistan (k.k.), no. 75681/10, 29 Ocak 2013, ve yukarıda anılan Safaryan kararı, § 27).
17.Bazı bilgilerin bașvuran tarafından bildirilmemesi nedeniyle, yukarıda belirtilen hususlardan, öncelikle bu bilgilerin davanın özüyle ilgili olup olmadığını araștırma ve șayet bilgiler davanın özüyle ilgiliyse, bașvuranın kendi davranıșına ilișkin olarak yeterli bir açıklama sunup sunmadığını tespit etme görevinin Mahkeme’ye ait olduğu, aksi takdirde, Mahkeme’nin bașvuranın niyetinin kendisini yanıltmak olduğu sonucuna varabileceği anlașılmaktadır.
18.Birinci hususla ilgili olarak, Mahkeme, ulusal düzeyde meydana gelen yeni gelișmelerden haberdar olmaksızın, Hükümete bașvuruyu bildirdiğini kaydetmektedir. Yalnızca Hükümetin görüșlerinden hareketle, Mahkeme, bașvuranın șikâyetçi olduğu tedbirlerin kaldırıldığını, tazminat almak için adli bir davanın açıldığını ve idare mahkemelerinin esas hakkında temyiz bașvurusunu inceleyerek, ardından bunu reddettiklerini öğrenmiștir.
19.Mahkeme, 2018 yılında, bașvurunun Hükümete bildirilmesinden önce, Yazı İșleri Müdürlüğünün, bașvurandan, ihtilaf konusu tedbirlere ilișkin gelișmeleri kendisine bildirmesini talep ettiğini ve ilgilinin söz konusu tedbirlerin halen geçerli olduğunu șüphesiz olarak düșündürecek bazı belgeler göndererek cevap verdiğini ve ilgilinin idare mahkemeleri önünde derdest olan bir yargılamanın varlığından hiçbir zaman bahsetmediğini gözlemlemektedir.
20.Mahkeme, bu bilgilerin yine de bașvurunun incelenmesi için açıkça belirleyici bir önem tașıdığı kanısına varmaktadır.
21.Nitekim bir bașvuranın tașınmazlara ilișkin ihtiyati tedbirin süresinin, tedbirin Sözleșme ile orantılılığını ve dolayısıyla Sözleșme’ye uygunluğunu değerlendirmesini sağlayan temel unsurlardan birini olușturmaktadır (diğer birçok karar arasında bk. JGK Statyba Ltd ve Guselnikovas/Litvanya , no. 3330/12, § 143, 5 Kasım 2013, Karahasanoğlu/Türkiye , no. 21392/08 ve diğer 2 bașvuru, § 151, 16 Mart 2021).
22.Ayrıca, tedbirlerin kaldırılması, idare mahkemelerinin esas hakkında tazminat talebini incelemeleri, ancak Anayasa Mahkemesine görünüșe göre bașvurulmaması hususu, öte yandan, iç hukuk yollarının tüketilmesi kuralına saygı gösterilmesine ilișkin bir sorunu ortaya çıkarmaktadır.
23.Mahkeme, incelemesinin ikinci noktasına ilișkin olarak (bașvuranın davranıșının nedenleri), ilgilinin herhangi bir açıklama sunmayı uygun görmediğini gözlemlemektedir.
24.Dolayısıyla Mahkeme, bașvuranın, tedbirlerin kaldırıldığına dair Mahkeme’yi bilinçli olarak bilgilendirmeyerek ve bu tedbirlerin halen geçerli olduğunu düșündürmeye çalıșarak, bașvurusunun esasına ilișkin bir konu hakkında Mahkeme’yi açıkça yanıltmak ve Mahkeme’nin davanın koșulları hakkında tam bilgi sahibi olmasını kasıtlı olarak engellemek istediğinin yeterince tespit edildiği kanaatine varmaktadır (bk. Șevcenco ve Timoșin/Moldova Cumhuriyeti (k.k.) no. 35215/06 ve 43414/08, 21 Nisan 2020 ve burada yapılan atıflar).
25.Bu davranıș, Sözleșme’nin 35. maddesinin 3. fıkrasının (a) bendi anlamında bireysel bașvuru hakkının kötüye kullanılması olarak değerlendirilmektedir.
26.Sonuç olarak, bașvurunun kabul edilemez olduğu belirtilmelidir. Bu gerekçelerle, Mahkeme, oy birliğiyle, Bașvurunun kabul edilemez olduğuna karar vermiștir. İșbu karar, Fransızca dilinde tanzim edilmiș olup, 3 Mart 2022 tarihinde yazılı olarak bildirilmiștir. Hasan Bakırcı Egidijus Kūris Yazı İșleri Müdür Yardımcısı Bașkan