2rac-220/23 — Încasarea sumelor pentru serviciilew prestate

La 15 noiembrie 2017, Primăria municipiului Comrat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Administraţiei raionului Comrat, solicitând încasarea datoriei pentru serviciile comunale, în mărime de 78 416,77 de lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că, arhiva de stat a raionului Comrat, aflată în gestiunea Administraţiei raionului Comrat, este amplasată la primul etaj şi în subsolul clădirii Primăriei.

Totodată, a menţionat că, în perioada 01 ianuarie 2010 -31 decembrie 2016, arhiva de stat raională s-a folosit corespunzător de serviciile de încălzire, alimentare cu apă şi energia electrică. La situaţia din 01 ianuarie 2017, datoria pentru serviciile prestate constituia suma de 78 416,77 de lei.

La 20 martie 2017 a expediat pârâtului o pretenţie, prin care a solicitat achitarea datoriei acumulate, care a rămăs fără răspuns şi executare.

Pârâtul nu şi-a onorat obligaţiile de achitare a serviciilor comunale în încăperile ocupate din clădirea administrativă a Primăriei, fiind încălcate prevederile art. 572 din Codul civil, fiindu-i cauzat un prejudiciu în mărime de 78 416,77 de lei.

Prin cererea datată cu 14 septembrie 2021, Primăria municipiului Comrat a majorat cuantumul pretenţiilor, solicitând încasarea datoriei pentru serviciile comunale în mărime de 137 539,99 de lei, acumulate la situaţia din 01 august 2018.

La 28 octombrie 2019, Administraţia raionului Comrat a depus cerere reconvenţională împotriva Primăriei municipiului Comrat cu privire la încasarea datoriei la serviciile comunale, în mărime de 53 347 de lei şi a cheltuielilor suportate în mărime de 55 265,1 lei.

În motivarea cererii reconvenţionale, reclamantul a invocat că, Administraţia raionului Comrat, ca şi Primăria municipiului Comrat, este o instituție bugetară, parte din sistemul organelor puterii locale a Găgăuziei şi sunt în corelaţie la deservirea obiectelor publice din municipiul Comrat. În perioada 01 aprilie 2007-01 martie 2013, Casa de cultură Comrat, care la acel moment se afla la balanţa administraţiei raionale, era deservită de ultima, inclusiv toate colectivele aflate în casa de cultură erau deservite de aceasta. Plățile pentru energia electrică consumată, apă, evacuarea gunoiului 1 şi deservirea clădirii, scenei şi tehnica colectivelor date aveau loc. În afară de colectivele aflate la balanţa administraţiei raionale, era deservit şi Teatrul municipal muzical-dramatic, care a fost format şi se afla la balanţa Primăriei municipiului Comrat.

La soluţionarea aspectului privind plata serviciilor prestate pentru arhiva raionului şi municipiului Comrat, amplasată în clădirea Primăriei, ultimei i s-a înaintat pretenţii în legătură cu Teatrul municipal muzical- dramatic, conform scrisorilor nr. 517 din 27 octombrie 2010, nr. 549 din 25 noiembrie 2010, nr. 125 din 15 martie 2011, nr. 468 din 18 octombrie 2011, împreună cu calculele. În adresarea nr. 125 din 15 martie 2011 privind achitarea datoriilor de către Primărie, s-a comunicat că nu se vor efectua decontări reciproce pentru arhivă, până Primăria municipiului Comrat nu va efectua plata pentru amplasarea şi întreţinerea teatrului, însă ultima nu a efectuat anumite acţiuni. Cu acordul verbal al conducerii administraţiei raionale şi Primăriei municipiului Comrat acoperirea datoriilor pentru serviciile comunale pentru arhivă şi Teatrul municipal muzical-dramatic au fost „îngheţate” şi fiecare parte achita serviciile prestate de sine stătător sau separat.

Ulterior transmiterii în luna martie anul 2013 a Casei de cultură în gestiunea Primăriei municipiului Comrat, nu s-a pus problema stingerii datoriei prin decontări reciproce pentru serviciile comunale pentru arhivă şi teatru, chiar şi luând în considerare că cheltuielile erau mult mai mari pentru întreţinerea teatrului.

În anul 2013, cu acordul tacit al Primăriei municipiului Comrat, s-au efectuat lucrări de reparaţie din contul administraţiei raionale în încăperile arhivei. Astfel de reparaţie s-a efectuat în anul 2017, în legătură cu ce a înaintat pretenție Primăriei municipiului Comrat în sumă de 55 265,10 lei, care a intrat în costul reparației capitale încăperilor Primăriei, unde se află arhiva de stat.

Reclamantul a precizat că, cheltuielile menţionate nu sunt altceva decât plata solidară pentru serviciile suportate de Primăria municipiului Comrat faţă de arhiva de stat, în care în mare parte se păstrează actele locuitorilor municipiul Comrat, dar nu celor din raionul Comrat, confirmat prin răspunsul şefului serviciului de arhivă nr.139 din 30 iulie 2019.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Vulcăneşti, s-a respins cererea reprezentantului Administraţiei raionului 2 Comrat, privind încetarea procesului în temeiul art. 265 lit.h) din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Vulcăneşti, s-a respins ca neîntemeiată cererea Administraţiei raionului Comrat, privind strămutarea cauzei la o altă instanţă de acelaşi grad pentru examinare, în temeiul art. 43 alin.(2) lit.b) din Codul de procedură civilă.

Prin hotărârea din 06 septembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Vulcăneşti, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Primăria municipiului Comrat şi s-a încasat de la Administraţia raionului Comrat în beneficiul Primăriei municipiului Comrat datoria pentru serviciile comunale, în mărime de 137 539,99 de lei. S-a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională depusă de Administraţia raionului Comrat împotriva Primăriei municipiului Comrat cu privire la încasarea datoriei la serviciile comunale pentru Casa de Cultură a municipiului Comrat, în mărime de 53 347 de lei şi a cheltuielilor suportate pentru reparaţia efectuată în încăperile arhivei, în mărime de 55 265,10 lei.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că, instanţa de apel nu a stabilit şi nu a clarificat integral circumstanţele care sunt importante pentru soluţionarea cauzei, a aplicat legea care nu este aplicabilă şi nu a aplicat legea care urma a fi aplicată. La fel, a considerat că decizia a fost pronunţată cu încălcarea competenţei.

Totodată, a pretins încălcarea prevederilor legale referitor la termenul de prescripţie, termen încălcat de către intimat la depunerea cererii de majorare a cuantumului pretenţiilor din 14 septembrie 2021, înaintată după 3 expirarea termenului de trei ani, la care s-au anexat calculele pentru anul 2017 şi o parte din anul 2018, ce au stat la baza emiterii deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe.

Instanţa de apel nu a luat în considerare faptul că de la încheierea contractului de folosire gratuită nr. 4 din 01 august 2018, încheiat între Primăria mun. Comrat şi Administraţia raionului Comrat, în conformitate cu legislaţia în vigoare, din partea intimatului nu a fost prezentat niciun calcul şi nicio pretenţie cu privire la achitarea serviciilor comunale pentru arhivă, pentru anul 2017 şi o parte din anul 2018, chiar şi după depunerea cererii de chemare în judecată după expirarea a trei ani de la data apariției unui astfel de drept. În hotărâre eronat s-a indicat data de 14 martie 2021. Termenul omis pentru majorarea cuantumului pretenţiilor nu a fost restabilit de instanţă.

Intimatul din anul 2011 cunoştea despre dreptul încălcat, de nesemnare a contractelor de plată pentru achitarea serviciilor comunale pentru arhivă şi nu a întreprins anumite acţiuni pentru a soluţiona pretenţiile pe cale amiabilă până la 15 noiembrie 2017, circumstanţe ce nu au fost luate în considerare de către instanţa de judecată.

Recurentul a opinat că, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că efectuarea reparaţiei în încăperea arhivei este o măsură necesară pentru executarea cerinţelor Arhivei de Stat RM pentru păstrarea documentelor istorice şi cu acordul tacit al Primăriei municipiului Comrat şi acordul organelor superioare ale Comitetului Executiv al Găgăuziei şi Adunării Populare ale Găgăuziei. Lucrările de construcţie au fost efectuate pentru a aduce arhiva de stat în corespundere cu standardele de păstrare a documentelor de arhivă conform „Instrucţiunii privind condiţiile tehnice de păstrare a documentelor pe suport de hârtie al fondului arhivistic al Republicii Moldova”, aprobată prin ordinul Serviciului de Arhivă RM nr. 99 din 02 octombrie 2002, înregistrat la Ministerul Justiţiei la 06 decembrie 2002. Au fost anexate facturile fiscale, actul de executate a lucrărilor din 13 iulie 2017, amenajarea în birourile arhivei şi pozele lucrărilor efectuate. Instanţa de apel nu a luat în considerare că fondurile investite pentru reparaţie, în cazul întocmirii obligaţiilor contractuale în conformitate cu legislaţia în vigoare, puteau fi incluse în costul serviciilor prestate. Aceste aspecte în mod obligatoriu se reflectă la încheierea contractului, ca şi în cazul contractului de folosire cu titlu gratuit nr.4 din 01 august 2018.

De asemenea, a indicat că nu s-a apreciat faptul că finanțarea se efectuează din buget. Toate tranzacţiile financiare se efectuează conform bugetului aprobat pentru anul ulterior. Nu s-a ţinut cont de faptul că contractele prezentate instanţei nu corespund legislaţiei în vigoare ca formă şi conţinut, nu puteau fi executate de instituţia bugetară. Aceste contracte, în mare parte, semnate unilateral doar de către Primăria municipiului Comrat, nu sunt decât acte administrative, ce ar putea fi încheiate doar pentru 4 următorul an bugetar între două instituţii bugetare, a căror valabilitate s-a încheiat la sfârșitul fiecărui an bugetar, conform prevederilor art. 9 alin. (1), art. 10 din Legea nr.847/1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, în vigoare până la adoptarea Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014, pentru care puteau fi alocate administraţiei raionale fondurile (alocaţii) bugetare anuale. În acest sens, în repetate rânduri s-a atras atenţia instanţelor de judecată că la examinarea cererii de chemare în judecată iniţiale din 15 noiembrie 2017, a fost încălcată competenţa. În virtutea pct. 3 şi pct. 4 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 10 din 30 octombrie 2009 „Cu privire la practica aplicării de către instanţele de contencios administrativ a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ”, a menţionat că contractele sus specificate se referă la acte administrative şi pretenţiile asupra lor se soluţionează în conformitate cu Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, iar din 01 aprilie 2019, conform art. 258 Codul administrativ, de către instanţa de contencios administrativ a Judecătoriei Comrat şi nu în ordine generală.

La 10 noiembrie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului copia recursului declarat, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire şi avizul de recepţie, anexate la materialele dosarului (Vol.III, f.d.51-52).

La 08 decembrie 2023, prin intermediul poştei (Vol.III, f.d.55), Primăria municipiului Comrat a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând declararea recursului inadmisibil.

Art. 431 din Codul de procedură civilă: „(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanţelor de apel ţine de competenţa Curţii Supreme de Justiţie. (2) Asupra admisibilităţii recursului decide un complet din 3 judecători. 5 (3) Recursul considerat admisibil se examinează într-un complet din 3, 5 sau 9 judecători ai Curţii Supreme de Justiţie. (4) Judecătorii care au examinat admisibilitatea recursului pot participa şi la examinarea recursului în cauză.”

Art. 434 din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „(3) Dacă este considerat admisibil, completul examinează recursul în fond.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 01 septembrie 2023): „(1) Părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. (4) Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a cauzei sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu.”

Art. 442 din Codul de procedură civilă: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art.432. Instanţa invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre. (3) Instanţa de recurs este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor esenţiale invocate în recurs.”

Art. 445 din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept: c) să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită cauza spre rejudecare în instanţa de apel o singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.”

Art. 267 din Codul civil, în redacția până la 01 martie 2019: „(1) Termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani.”

Art. 271 din Codul civil, în redacția până la 01 martie 2019: „Acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă pînă la încheierea dezbaterilor în fond. În apel sau în recurs, prescripţia poate fi opusă de îndreptăţit numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului.” 6

Art. 272 din Codul civil, în redacția până la 01 martie 2019: „(1) Termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului. (2) Dacă legea prevede altfel, prescripţia începe să curgă de la data cînd obligaţia devine exigibilă, iar în cazul obligaţiei de a nu face, de la data încălcării acesteia. În cazul în care dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o condiţie suspensivă, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului ori a realizării condiţiei. (3) În raporturile juridice în care nu este stipulat termenul executării obligaţiei sau în care executarea poate fi cerută oricînd, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data cînd debitorul trebuie să execute obligaţia. (9) Cînd este vorba de prestaţii succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data ultimei prestaţii neexecutate.”

Art. 572 din Codul civil, în redacția până la 01 martie 2019: „(1) Temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii. (2) Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit.”

Art. 575 din Codul civil, în redacția până la 01 martie 2019: „(1) În cazul în care termenul de executare a obligaţiei nu este determinat şi nici nu rezultă din natura acesteia, creditorul are dreptul de a pretinde oricînd executarea ei, iar debitorul este îndreptăţit să o execute oricînd. Dacă datoria de a executa imediat nu rezultă din lege, contract sau din natura obligaţiei, debitorul trebuie să execute obligaţia în termen de 7 zile din momentul cererii creditorului. (2) Dacă termenul de executare a obligaţiei este determinat, se consideră că creditorul nu poate cere executarea înainte de termen. Debitorul însă poate executa obligaţia înainte de termen dacă creditorul nu are nici un motiv temeinic pentru a refuza executarea. În cazul în care respinge executarea anticipată, creditorul este obligat să-l informeze imediat în acest sens pe debitor şi să ia toate măsurile necesare pentru a evita prejudicierea lui.”

Prin prisma art. 444 din Codul de procedură civilă examinarea cauzei civile în ordine de recurs s-a realizat în lipsa participanţilor la proces, întrucât Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie a considerat inoportună invitarea acestora, din motiv că argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite verificarea legalității hotărârilor atacate, fiind depusă și referință de către partea oponentă (Vol.III, f.d.53). 7

Verificând legalitatea actelor de dispoziție contestate, prin prisma argumentelor invocate şi a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și procedural aplicabile la soluționarea litigiului dedus judecății, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție considerând recursul admisibil, urmează a-l admite și a casa integral decizia instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată, din motivele ce succed.

Instanța de recurs reiterează că prin cererea de chemare în judecată depusă la 15 noiembrie 2017, Primăria municipiului Comrat a solicitat încasarea de la Administraţia raionului Comrat a datoriei pentru serviciile comunale în mărime de 78 416,77 de lei, la situația din 01 ianuarie 2017, pentru perioada 01 ianuarie 2010-31 decembrie 2016 (Vol.I, f.d.1). Prin cererea datată cu 14 septembrie 2021, Primăria municipiului Comrat a concretizat pretențiile, majorând cuantumul acestora și a solicitat încasarea datoriei pentru serviciile comunale în mărime de 137 539,99 de lei, acumulate la situaţia din 01 august 2018, pentru perioada 01 ianuarie 2017- 01 august 2018 (Vol.I, f.d.224).

Aici urmează a fi remarcat că inițial Primăria municipiului Comrat a prezentat contractul nr. 4 din 01 ianuarie 2007 de locațiune a încăperii și acordarea serviciilor comunale și anexa la acesta, precum și contractul nr. 9 din 01 ianuarie 2013 privind recuperarea costului serviciilor comunale și a plății pentru locațiunea încăperilor, cu anexa acestuia, prin care Primăria a dat în locațiune Administraţiei raionului Comrat a suprafeței de 124 mp în clădirea amplasată pe str. Tretiakova, nr.36, ce aparține reclamantului pentru amplasarea arhivei (Vol.I, f.d.10-13). Contractul nr. 4 a fost încheiat la 01 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2007, iar contractul nr. 9-la 01 ianuarie 2013 până la 31 decembrie 2013 (Vol.I, f.d.10, 12). Calculul pentru un an pentru serviciile comunale în temeiul contractului nr.4 constituia 6 732, 73 de lei (încălzire-4 887,04 lei, iluminare-505,63 de lei, apa și canalizarea - 930,86 de lei, evacuarea deșeurilor-409,20 de lei) și urma a fi efectuată trimestrial până la data de zece a lunii următoare (Vol.I, f.d.10). Calculul pentru un an pentru serviciile comunale în baza contractului nr.9 constituia 9 863,22 de lei (energia termică-2 884,73 lei, energia electrică-2 641,76 de lei, apa și canalizarea -1 063,13 lei, evacuarea deșeurilor -3 273,60 de lei) și locatorul prezintă factura trimestrial, iar locatarul urma să o achite până la data de 10 a lunii următoare (pct.3.2 din contract, Vol.I, f.d.12).

Prin pretenția nr. 02/1-30-422 din 20 martie 2017, Primăria municipiului Comrat a informat Administraţiei raionului Comrat despre datoria acumulată în baza contractelor pentru perioada 01 ianuarie 2010-31 decembrie 2016, care la 01 ianuarie 2017 constituia suma de 78 416, 77 de lei, solicitând achitarea acesteia în termen de 15 zile de la recepționare (Vol.I, f.d.2). 8

Ulterior, drept urmare a concretizării pretențiilor, prin majorarea cuantumului acestora, prin cererea datată cu 14 septembrie 2021, Primăria municipiului Comrat a solicitat încasarea de la Administraţia raionului Comrat a datoriei pentru serviciile comunale în mărime de 137 539,99 de lei, acumulate la situaţia din 01 august 2018, pentru perioada 01 ianuarie 2017- 01 august 2018 (Vol.I, f.d.224).

Prin cererea reconvenţională formulată la 28 octombrie 2019 de către Administrația raionului Comrat, s-a solicitat de la Primăria municipiului Comrat datoria pentru serviciile comunale în mărime de 53 347 de lei și cheltuielile pentru reparație în mărime de 55 265, 10 lei (Vol.I, f.d.150-151).

Prima instanță judecând cauza în fond, prin hotărârea din 06 septembrie 2022, a admis cererea de chemare în judecată depusă de Primăria municipiului Comrat şi a încasat de la Administraţia raionului Comrat în beneficiul Primăriei municipiului Comrat datoria pentru serviciile comunale, în mărime de 137 539,99 de lei. A respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională depusă de Administraţia raionului Comrat împotriva Primăriei municipiului Comrat cu privire la încasarea datoriei la serviciile comunale pentru Casa de Cultură a municipiului Comrat, în mărime de 53 347 de lei şi a cheltuielilor suportate pentru reparaţia efectuată în încăperile arhivei, în mărime de 55 265,10 lei (Vol.II, f.d.118, 128-141).

Judecând cauza în ordine de apel, prin decizia din 14 martie 2023, Curtea de Apel Comrat a respins cererea de apel depusă de Administraţia raionului Comrat şi a menţinut hotărârea din 06 septembrie 2022 a Judecătoriei Comrat, sediul Vulcăneşti, fără modificări (Vol.II, f.d.236-251).

Din criticile aduse actelor judecătorești contestate rezultă că recurentul și-a exprimat dezacordul cu acestea, reiterând că acțiunea Primăriei municipiului Comrat este depusă cu omiterea termenului de prescripție, precum și pretențiile de majorare a cuantumului pretențiilor, iar instanța de apel a ignorat acest aspect sau cel puțin nu a supus verificării argumentul dat, lăsându-l fără răspuns.

Instanța de recurs reiterează că recurentul/pârât a invocat în prima instanță la 17 aprilie 2018, în virtutea art. 267 din Codul civil, în redacția în vigoare până la 01 martie 2019, prin referința depusă, omiterea termenului general de prescripție a acțiunii formulate la 15 noiembrie 2017 de Primăria municipiului Comrat. Or, conform acțiunii inițiale, la baza pretențiilor se afla contractul nr. 4 din 01 ianuarie 2007 de locațiune a încăperii și acordarea serviciilor comunale și contractul nr. 9 din 01 ianuarie 2013 privind restituirea costului serviciilor comunale și a plății pentru locațiunea încăperilor, cu anexele acestora, semnate de ambele părți. Iar în temeiul acestor contracte, plata urma a fi efectuată trimestrial până la data de zece a lunii următoare.

De altfel, în rezultatul modificărilor operate la Codul de procedură civilă, și anume prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte 9 legislative nr. 17 din 05 aprilie 2018, în vigoare 01 iunie 2018, a fost introdus art.1861 –„Excepția de tardivitate”. Norma enunțată stipulează că: „(1) Cererile depuse în instanţa de judecată peste termenul de prescripţie extinctivă, a căror tardivitate a fost invocată în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare de partea în proces, persoana în a cărei favoare a curs prescripţia, de creditorul persoanei sau de către oricare altă persoană care are interes legitim, se examinează în fond doar după examinarea de către instanţa de judecată a excepţiei de tardivitate. Dacă reclamantul a solicitat repunerea în termenul de prescripţie sau solicită repunerea odată cu ridicarea excepţiei, instanţa de judecată examinează excepţia de tardivitate concomitent cu cererea de repunere în termen. (2) Excepţia de tardivitate şi, după caz, repunerea în termen se soluţionează în şedinţă de judecată, convocată în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare. Lipsa participanţilor citaţi legal nu împiedică examinarea cererilor. (3) Dacă nu se dispune repunerea în termen şi/sau se admite excepţia de tardivitate, instanţa de judecată respinge acţiunea ca fiind tardivă printr-o încheiere motivată care poate fi atacată cu recurs. (4) Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii adoptate conform alin.(3), este în drept: a) să respingă recursul şi să menţină încheierea; b) să admită recursul şi să caseze integral încheierea, restituind cauza spre rejudecare. (5) Dacă se dispune repunerea în termen şi/sau excepţia de tardivitate se respinge, instanţa de judecată emite o încheiere motivată care poate fi atacată odată cu fondul şi continuă examinarea cauzei.”

În temeiul normei procedurale enunțate, Administraţia raionului Comrat a formulat o cerere la 06 august 2020, în cadrul ședinței de judecată, prin care a ridicat excepția de tardivitate, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată din 15 noiembrie 2017, din motiv că a fost depusă peste termenul de prescripție (Vol.I, f.d.173-177). Însă prin încheierea din 01 decembrie 2020 a Judecătoriei Comrat, sediul Vulcănești, a fost respinsă cererea ca fiind neîntemeiată, motivat prin faptul că cererea de chemare în judecată a fost depusă la 15 noiembrie 2017, iar modificările operate în Codul de procedură civilă prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 17 din 05 aprilie 2018 cu art. 1861, au intrat în vigoare în momentul publicării în Monitorul Oficial (Vol.I, f.d.199-202).

La acest capitol, instanța de recurs apreciază ca fiind relevant argumentul recurentului precum că Primăria a omis termenul general de prescripție în interiorul căruia urma să-și apere dreptul încălcat, în special că acest aspect a fost invocat inițial în referința depusă la 17 aprilie 2018, circumstanță detaliată supra, însă instanțele ierarhic inferioare nu s-au expus asupra acestui argument.

Instanțele de judecată aveau obligația de a examina argumentul pârâtului/recurent privind omiterea termenului de prescripţie, în condițiile în care acesta a fost invocat în referința depusă inițial. Deși prin încheierea enunțată supra a fost respinsă cererea privind ridicarea excepției de 10 tardivitate, pe motivul indicat supra, însă nici prin hotărârea pronunțată, prima instanța nu s-a expus asupra argumentului invocat de pârât în referința depusă la 17 aprilie 2018 referitor la omiterea termenului de prescripție, deși acesta era unul decisiv pentru rezultatul procesului. Iar instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, prin decizia emisă, la fel, nu a analizat argumentul dat.

De altfel, în conformitate cu art. 359 alin. (1) din Codul de procedură civilă, încheierile emise în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel decît o dată cu hotărîrea, cu excepţia încheierilor care pot fi atacate cu recurs, separat de hotărîre, în cazurile specificate la art.423. Iar alineatul doi al aceluiași articol prevede că apelul declarat împotriva hotărîrii se consideră declarat şi împotriva încheierilor date în cauza respectivă, chiar dacă au fost emise după pronunţarea hotărîrii şi dacă atacarea încheierii nu se menţionează în cererea de apel.

Circumstanțele conturate supra denotă că argumentul pârâtului/ recurent privind omiterea termenului de prescripție invocat inițial în referința depusă la 17 aprilie 2018 a rămas fără o apreciere din partea instanțelor de judecată, deși acesta este unul decisiv soluționării corecte a litigiului. Or, până la 01 iunie 2018 era imperativ necesar pentru verificarea respectării termenului de prescripție, invocarea expresă, indiferent la ce etapă procesuală, în prima instanță, în apel sau recurs, drept de care s-a folosit pârâtul la 17 aprilie 2018, încadrându-se în condițiile legale în vigoare la momentul respectiv. A sancționa partea cu neexaminarea unei cereri prin care se invocă omiterea termenului de prescripție, doar pentru că ulterior legiuitorul a intervenit cu modificări procedurale, constituie o eroare de drept cauzată de încălcarea principiului aplicării legii în timp.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că termenul de prescripție începe să curgă din data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau trebuia să cunoască despre nașterea dreptului la acțiune.

Instanța de recurs precizează că în contractele enunțate supra era stipulat expres că plata serviciilor comunale urma a fi efectuată trimestrial până la data de zece a lunii următoare. În calculele anexate la acestea, sumele au fost repartizate trimestrial. Astfel, conform contractului nr. 4 din 01 ianuarie 2007 amintit supra, termenul acestuia fiind până la 31 decembrie 2007, ultima plată trimestrială urma a fi efectuată până la 10 ianuarie 2008. Respectiv, având în vedere existența unui termen limită convenit pentru efectuarea plăților conform contractului enunțat, dreptul reclamantului de a pretinde încasarea sumei datorate urma a fi realizat în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune. Dreptul la acţiune se naşte la data când persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului. Începutul curgerii termenului se calculează din următoarea zi. La caz, acțiunea a fost înaintată la 15 noiembrie 2017. 11

Aceeași situație se identifică și în cazul contractului nr. 9 din 01 ianuarie 2013 privind restituirea costului serviciilor comunale și a plății pentru locațiunea încăperilor. Respectiv, ultima plată trimestrială urma a fi efectuată până la 10 ianuarie 2014.

În ceea ce vizează contractul nr. 17 din 01 ianuarie 2015 privind recuperarea costurilor serviciilor comunale și plata pentru arendă, instanța de recurs notează că acestea sunt semnate doar de o parte, și anume Primăria municipiului Comrat, or, lipsește semnătura reprezentantului Administrației raionului Comrat (Vol.I, f.d. 47). De altfel, calculele anuale prezentate ca anexe la contracte, precum și facturile fiscale, la fel, sunt semnate doar de reclamant (Vol.I, f.d.48-62).

De altfel, nu poate fi ignorat nici faptul că inițial pretențiile formulate de Primăria municipiului Comrat la 15 noiembrie 2017 au vizat perioada 01 ianuarie 2010-31 decembrie 2016, la situația din 01 ianuarie 2017, iar în cererea concretizată datată cu 14 septembrie 2021, datoria includea perioada la situația din 01 august 2018, pentru 01 ianuarie 2017-01 august 2018.

Chiar și în condițiile unei prelungiri tacite a raporturilor contractuale în sensul art. 904 din Codul civil, reținute de instanțele ierarhic inferioare, nu este exclusă respectarea termenului la înaintarea acțiunii în instanța de judecată.

Deși omiterea termenului de prescripție a fost invocată de Administraţia raionului Comrat chiar în referința depusă inițial la cererea de chemare în judecată, în condițiile în vigoare la acea dată, prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestui aspect, iar instanța de apel nu a supus aprecierii argumentul apelantului/pârât privind omiterea de către Primăria municipiului Comrat a termenului general de prescripție la depunerea acțiunii. Instanța de apel s-a limitat a constata că reclamantul nu a omis termenul la depunerea cererii de majorare a cuantumului pretențiilor din 14 septembrie 2021 cu privire la încasarea datoriei pentru perioada 01 ianuarie 2017-30 august 2018, însă instanța de apel a eludat faptul că pârâtul a invocat omiterea termenului de prescripție încă la 17 aprilie 2018 în referință formulată la acțiunea inițială, până la depunerea cererii de majorare a cuantumului pretențiilor din 14 septembrie 2021, fără să țină cont că datoria a fost solicitată pentru o perioadă începând cu anul 2010.

De altfel, depunerea cererii de concretizare în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, în contextul în care sunt majorate pretențiile formulate în acțiunea iniţială, obliga instanța de judecată de a verifica respectarea termenului la înaintarea acțiunii inițiale, reieșind din faptul că reclamantul nu a renunțat la pretențiile inițiale, însă doar le-a extins.

Mai mult, însăși instanța de apel a stabilit că în perioada 2007-2018 pârâtul nu a achitat Primăriei pentru serviciile comunale de care a beneficiat arhiva de stat. 12

Realizarea dreptului de acțiune în termen este o condiție obligatorie, necesară a fi respectată sau, după caz, justificată omiterea acesteia, care precedă examinarea fondului pretențiilor din perspectiva temeiniciei/ netemeiniciei acestora. Însă pentru a stabili dacă pretențiile erau sau nu prescrise, instanța de judecată urma să cerceteze probele din dosar, întrucât determinarea caracterului prescris implica o examinare detaliată a probatoriului și, după caz, a eventualelor plăți efectuate, posibilele întreruperi ale termenului de prescripție, precum și a altor acte juridice relevante. Prin urmare, era necesară o verificare substanțială, obiectivă și multiaspectuală.

În altă ordine de idei, în virtutea art. 277 alin. (1) din Codul civil, în redacția până la 01 martie 2019, cursul prescripţiei extinctive se întrerupe: a) în cazul intentării unei acţiuni în modul stabilit; b) în cazul în care debitorul săvîrşeşte acţiuni din care rezultă că recunoaşte datoria.

Întreruperea termenului de prescripție extinctivă reprezintă o modificare a cursului prescripției, care constă în înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze întreruptive și începerea unei alte prescripții extinctive.

La caz, instanța de recurs notează că, deși instanțele ierarhic inferioare menționează că pârâtul ar recunoaște datoria, însă nu evidențiază acțiunile acestuia ce denotă această recunoaștere, care ar duce la întreruperea termenului prescripției extinctive în sensul legii și dacă există în speță o întrerupere care ar determina încasarea sumei solicitate cu titlu de datorie pentru serviciile-comunale conform pretențiilor pentru toată perioada. Or, instanța de apel a stabilit că în perioada 2007-2018 pârâtul nu a achitat Primăriei pentru serviciile comunale de care a beneficiat arhiva de stat. Reiterând reglementarea legală conform căreia termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani, era de obligația instanțelor ierarhic inferioare de a verifica aspectul respectării termenului de prescripție de către reclamant la înaintarea acțiunii, în special că pârâtul a invocat prescripția acțiunii în general și nu doar a cererii de majorare a cuantumului pretențiilor.

Chiar în situația în care recurentul/pârât și-a exprimat dezacordul cu modalitatea efectuării calcului serviciilor comunale de către reclamant, în sensul reținut de instanțele ierarhic inferioare, însă această circumstanță nicidecum nu exclude faptul verificării aspectului respectării termenului general de prescripție la înaintarea acțiunii de încasare a pretinsei datorii, în special că pârâtul l-a invocat, iar instanța nu a răspuns acestui argument. Instanța de apel judecând cauza în ordine de apel s-a limitat a menține soluția primei instanțe, însă argumentul omiterii termenului de prescripție invocat de pârât, a rămas fără răspuns, deși era decisiv pentru soluționarea corectă și obiectivă a litigiului. 13

Instanțele ierarhic inferioare au ignorat faptul că cererea privind ridicarea excepției de tardivitate formulată în rezultatul noilor prevederi legale nu era decât o invocare repetată a aspectului omiterii termenului de prescripție, care a fost inițial conturat în referința depusă la 17 aprilie 2018 la cererea de chemare în judecată din 15 noiembrie 2017, în condițiile prevederilor legale în vigoare la acea dată.

Instanța de recurs relevă că repunerea în termenul de prescripție extinctivă este beneficiul acordat de lege titularului dreptului la acțiune care, din motive temeinice, nu a putut formula acțiunea în justiție în interiorul termenului de prescripție, astfel că instanța de judecată este îndreptățită să soluționeze în fond cererea de chemare în judecată, deși a fost introdusă după expirarea termenului de prescripție. Instituția prescripției extinctive are ca finalitate asigurarea stabilității și securității raporturilor juridice, protejând debitorul împotriva valorificării tardive a unor pretenții care, prin trecerea timpului, devin dificil de verificat sub aspect probator și imprevizibile sub aspect juridic. Acceptarea ideii că dreptul la acțiune s-ar naște exclusiv la momentul punerii în întârziere, după o perioadă de mai mulți ani de la nașterea raportului obligațional, ar lipsi de efect util instituția prescripției și ar crea o stare de incertitudine perpetuă în raporturile civile. Instituția prescripției extinctive urmărește înlăturarea riscului valorificării tardive a unor pretenții față de care creditorul nu a manifestat interes și diligență.

Deși conform acțiunii inițiale reclamantul a pretins acumularea de către pârât a datoriei pentru perioada 01 ianuarie 2010-31 decembrie 2016, depunerea cererii de chemare în judecată s-a realizat doar la 15 noiembrie 2017. La fel, a indicat că la 20 martie 2017 a solicitat pârâtului prin pretenția expediată achitarea datoriei acumulate. Reclamantul nici nu a făcut referire la eventualele acțiuni întreprinse în vederea recuperării datoriei acumulate de pârât. Conform calculului anexat la acțiunea inițială, s-au efectuat plăți doar la 28 aprilie 2010 și la 17 septembrie 2010 (Vol.I, f.d.4).

Drept urmare, instanța de apel efectuând controlul judiciar al hotărârii primei instanțe, avea obligația de analiza aplicabilitatea speței termenului de prescripție sau, după caz, a verifica circumstanța ce exclude aplicabilitatea acestuia și împrejurările ce o justifică, ceea ce, la caz, nu s-a efectuat.

De asemenea, instanța de recurs consideră necesar a accentua că CtEDO în jurisprudența sa în repetate rânduri a accentuat că respectarea termenului de prescripție este una dintre chestiunile esențiale care trebuie examinate de către instanțele naționale, care, de regulă, are un impact decisiv la soluționarea cauzei.

În cauza Caraman vs Republica Moldova, cererea nr. 49937/08, hotărârea din 16 februarie 2021, §§ 23-25, Curtea a reamintit că Articolul 6 § 1 din Convenție implică, din partea „instanței”, obligația de a examina în mod eficient motivele, argumentele și probele invocate de către părți (a se vedea, printre multe altele, Perez v. Franța [MC], nr. 47287/99, § 80, CEDO 14 2004-I, și Loupas v. Grecia, nr. 21268/16, § 37, 20 iunie 2019). De asemenea, ea reamintește jurisprudența sa constantă, potrivit căreia acest Articol obligă instanțele să își motiveze deciziile sale. Întinderea obligației de motivare poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei cauze. Fără a necesita un răspuns detaliat la fiecare argument invocat de către un reclamant, această obligație presupune, totuși, că o parte la procedura judiciară poate aștepta un răspuns specific și explicit la acele argumente care sunt decisive pentru rezultatul procedurii în cauză (a se vedea, printre multe altele, Paixão Moreira Sá Fernandes v. Portugalia, nr. 78108/14, § 71, 25 februarie 2020 și cauzele citate în aceasta). Curtea observă de la început că, având în vedere circumstanțele cauzei, respectarea termenului de prescripție era una dintre chestiunile esențiale care trebuiau examinate de către instanțele naționale și că acest aspect avea un impact decisiv la soluționarea cauzei (a se compara cu Ruiz Torija v. Spania, 9 decembrie 1994, § 30, Seria A nr. 303-A). În cazul în care instanțele ar fi constatat că acest argument era întemeiat, ele ar fi trebuit să respingă acțiunea Primăriei Chișinău împotriva reclamanților. În acest sens, ea reamintește că respectarea criteriilor de admisibilitate pentru introducerea unei acțiuni este un aspect important al dreptului la un proces echitabil (Dacia S.R.L. v. Moldova, nr. 3052/04, § 75, 18 martie 2008, și Nichifor v. Republica Moldova, nr. 52205/10, § 28, 20 septembrie 2016). Prin urmare, Curtea consideră că argumentul reclamanților privind tardivitatea acțiunii necesita un răspuns specific și explicit. Cu toate acestea, instanțele naționale au omis să facă acest lucru, fiind imposibil de determinat dacă ele pur și simplu au neglijat acest argument sau dacă au intenționat să-l respingă și, în această ultimă ipoteză, care erau motivele în acest sens (a se compara cu Ruiz Torija, pre-citată, § 30, Lebedinschi v. Republica Moldova, nr. 41971/11, § 35, 16 iunie 2015, Nichifor v. Republica Moldova, nr. 52205/10, § 30, 20 septembrie 2016, și Covalenco v. Republica Moldova, nr. 72164/14, § 26, 16 iunie 2020).

Generalizând cele conturate anterior, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că examinarea cauzei în instanţa de apel s-a realizat pripit şi evaziv, fiind neelucidate circumstanţele determinante soluţionării corecte şi obiective a litigiului, ceea ce impune casarea integrală a deciziei instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanţa de apel, în alt complet de judecată.

Instanţa are obligaţia de a soluţiona litigiul conform regulilor de drept aplicabile şi prin toate mijloacele legale să prevină orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În cadrul determinării corecte a specificului obiectului acțiunii civile și al temeiului acesteia, instanța de judecată are obligația nu doar de a identifica natura raportului juridic dedus judecății, ci și de a verifica incidența termenului de prescripție extinctivă aplicabil pretențiilor formulate. Verificarea respectării 15 termenului de prescripție constituie o etapă esențială a examinării în fond a acțiunii, întrucât dreptul material la acțiune, adică posibilitatea creditorului de a obține protecția judiciară a dreptului său, nu poate fi exercitat valabil dacă termenul legal a fost depășit.

Prin urmare, în exercitarea rolului său activ, instanța de judecată este chemată să examineze dacă acțiunea a fost introdusă în termenul legal. Această verificare este indispensabilă pentru asigurarea echilibrului dintre principiul stabilității raporturilor juridice și dreptul la un proces echitabil, întrucât admiterea unei acțiuni prescrise, în condițiile în care debitorul a ridicat problema tardivității, ar conduce la încălcarea securității juridice și la perpetuarea incertitudinii în raporturile de drept civil.

Subsecvent, la rejudecarea cauzei civile, adoptarea soluţiei la caz urmează a fi precedată de momentele conturate supra, ignorate anterior, verificând dacă a fost respectat termenul de prescripţie la înaintarea acțiunii inițiale, concretizată ulterior sau, după caz, justificată omiterea acestuia. La fel, se impune o identificare a eventualelor întreruperi de termen, dacă acestea s-au produs, ca ulterior, în dependență de constatările acesteia, să se pronunțe asupra temeiniciei/ netemeiniciei pretențiilor. Iar motivarea să fie efectuată atât prin prisma poziţiei ambelor părți în raport cu probele prezentate şi normele de drept pertinente litigiului, rezultând din prevederile art. 130 din Codul de procedură civilă, ca, în consecinţă, soluţia adoptată să fie certă şi coerentă şi să răspundă standardelor unui proces echitabil garantat de art. 6 § 1 CEDO.

Coroborând circumstanțele ce preced, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie admite recursul declarat şi casează integral decizia instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanţa de apel, în alt complet de judecată.

Totodată, prin Legea pentru modificarea unor acte normative (revizuirea hărţii judiciare) nr. 135 din 13 iunie 2024 (în vigoare 27 decembrie 2024), au fost operate modificări la Legea privind organizarea judecătorească nr. 514 din 06 iulie 1995 și la Legea cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești nr.76 din 21 aprilie 2016. Iar conform art. III alin. (2) din Legea nr. 135/2024, la data intrării în vigoare a prezentei legi: 3) Curtea de Apel Comrat fuzionează cu Curtea de Apel Cahul, formând Curtea de Apel Sud. Iar conform Anexei nr. 3 la Legea nr. 514/1995, Curtea de Apel Sud este constituită din sediul central Cahul şi sediul secundar Comrat.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 442, art.444, art. 445 alin.(1) lit. c) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Admite recursul declarat de Administraţia raionului Comrat. 16 Casează integral decizia din 14 martie 2023 a Curții de Apel Comrat, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Primăria municipiului Comrat împotriva Administraţiei raionului Comrat cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile prestate şi cererea reconvenţională înaintată de Administraţia raionului Comrat împotriva Primăriei municipiului Comrat cu privire la încasarea datoriei la serviciile comunale şi a cheltuielilor suportate pentru reparaţia efectuată în încăperile arhivei, și trimite cauza spre rejudecare în Curtea de Apel Sud, sediul secundar Comrat, în alt complet de judecată. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 17