2rac-92/25 — Încasarea datoriei

La 3 noiembrie 2022, CA „Asterra Grup” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Catalina Trading” SRL, prin care a solicitat încasarea sumei de 18 288,41 lei, reprezentând restanță din obligațiile contractuale de asigurare, a dobânzii în sumă totală de 1 685,75 lei, a sumei de 3 450 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică și a sumei de 599,22 lei cu titlu de taxă de stat.

Reclamanta a invocat că, la 28 iulie 2022 și 8 august 2022, între părți au fost încheiate contractul de asigurare facultativă CASCO nr. ***** și contractul de asigurare obligatorie RCAI nr. *****, pentru care prima totală de asigurare constituia 18 288,63 lei. Potrivit contractelor, suma de 15 530,49 lei urma să fie achitată la 28 iulie 2022, iar suma de 2 758,14 lei la 8 august 2022. A indicat că pârâta a recepționat factura fiscală seria nr. *****, însă, potrivit actului de verificare din 13 octombrie 2022, nu a achitat integral primele de asigurare.

Curtea de Apel a menționat că, instanța de fond corect a considerat necesar de a admite pretenția reclamantului cu privire la încasarea de la SC „Catalina Trading” SRL în beneficiul CA „Asterra Grup” a primelor de asigurare în baza contractelor de asigurare facultativă a autovehiculelor, echipamentului suplimentar, conducătorului auto, pasagerilor de accidente (Casco) seria nr. ***** din 28.07.2022 și contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule (asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă) seria nr. RCAI nr. ***** din 08.08.2024. Or, din materialele cauzei s-a constat cu certitudine încheierea contractelor de asigurare între intimat/reclamant şi apelant/pîrît şi perioada de asigurare a expirat integral fapt care în temeiul art. 1848 alin.(1) cod civil obligă pîrîtul la achitarea integrală a primei de asigurare.

Ținând cont de fatul că, pârâtul SC „Catalina Trading” SRL nu a rambursat în termenul stabilit datoria conform contractelor de asigurare nr. ***** din 28.07.2022 și nr. RCAI nr. ***** din 08.08.2024, instanța de apel a reținut că, instanța de fond întemeiat a concluzionat de a încasa de la SC „Catalina Trading” SRL în beneficiul CA „Asterra Grup” a sumei de 1 439,23 lei, cu titlu de penalitate, conform calcului dobânzii de întârziere prezentat de către CA ”Asterra Grup”.

În esență, prin motivarea recursului, cu reiterarea argumentelor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și în apel, recurentul invocă faptul că instanța de fond și instanța de apel nu au dat în niciun fel apreciere circumstanțelor de fapt, în special obiecțiilor serioase formulate în referință, din care se poate desprinde caracterul neîntemeiat al pretențiilor reclamantului. În drept, a făcut trimitere la prevederile art. 432 alin. (1) lit. a) și e) din Codul de procedură civilă. 2

Articolul 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Articolul 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Articolul 433 alin. (1), lit. f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Articolul 440 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a)-f) şi alin. (2) din Codul de procedură civilă. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

În speță, avocatul Victor Furnică, în interesele SC „Catalina Trading” SRL, a depus o cerere de recurs cu conținut asemănător cu referința la cererea de chemare în judecată (f.d. 28-29) și cu cererea de apel (f.d. 70-73). Argumentelor invocate de către recurent li s-a dat un răspuns detaliat și clar în actele judecătorești contestate.

Instanța de recurs observă că temeiurile de apel (art. 386–388 din Codul de procedură civilă) și temeiurile de recurs (art. 432 din Codul de procedură civilă) sunt diferite, ceea ce presupune, în mod firesc, un conținut distinct al cererilor. Reluarea automată a cererii de apel în recurs denotă lipsa unor elemente noi și înseamnă anticiparea unor critici față de o decizie ce nu fusese încă pronunțată.

O astfel de conduită procesuală, materializată prin reiterări formale ale poziției procesuale exprimate anterior, fără o critică reală și punctuală a raționamentului deciziei instanței de apel, conduce la concluzia că recurentul nu a oferit Curții Supreme de Justiție argumente corespunzătoare pentru analiza legalității deciziei instanței de apel. Aceeași interpretare a fost consacrată și în jurisprudența recentă a Curții Supreme de Justiție (a se vedea încheierea nr. 2ra- 183/25 din 6 august 2025, nr. 2ra-357/24 din 22 octombrie 2025).

În speță, recurentul a făcut trimitere la prevederile art. 432 alin. (1) lit. a) și e) din Codul de procedură civilă, invocând faptul că instanța de fond și instanța de apel nu au dat în niciun fel apreciere circumstanțelor de fapt, în special obiecțiilor serioase formulate în referință.

Articolul 442 din Codul de procedură civilă prevede că instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii atacate doar în limitele invocate în recurs. Această prevedere nu permite instanței de recurs să admită recursul din alte considerente 4 decât cele invocate în recurs. De asemenea, ea nu permite instanței de recurs să verifice oportunitatea unei soluții judecătorești date de instanța de fond sau apel atât timp cât aceasta este legală.

Pentru a admite un recurs în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, recurentul urmează să probeze că decizia instanței de apel este „arbitrară”, sau se „bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor”. Nu este suficient ca aprecierea să fie nerezonabilă. Ea trebuie să fie „vădit nerezonabilă”, adică să fie evidentă pentru un profesionist și să nu poată fi explicată rațional. Este posibil ca o hotărâre judecătorească să fie în același timp „arbitrară” și „bazată pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor”. Totuși, fiecare din cele două sintagme urmează a fi examinate separat. Suntem în prezența unei hotărâri judecătorești arbitrare sau vădit nerezonabile atunci când instanța a comis o eroare de drept sau de fapt pe care nicio instanță rezonabilă nu ar comite vreodată, inclusiv când hotărârea judecătorească nu are nicio bază legală și nu stabilește nici o legătură între faptele litigiului, legea aplicabilă și rezultatul procedurii. Totodată, nu este suficient ca aprecierea să fie nerezonabilă. Ea trebuie să fie „vădit nerezonabilă”, adică să fie evidentă pentru un profesionist și să nu poată fi explicată rațional. De asemenea, această eroare trebuie să fie determinantă pentru soluția din hotărârea contestată. Îi revine recurentului obligația să convingă instanța de recurs că aceste elemente sunt întrunite.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor şi concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Or, potrivit art. 442 alin. (2) Cod de procedură civilă, instanța de recurs este ținută de modul în care au fost apreciate probele de instanțele inferioare, cu excepția situației în care se invocă temeinic art. 432 alin. (1) lit. e) – hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

Instanța de recurs aderă la concluzia instanței de apel prin care au fost respinse susținerile apelantului potrivit cărora contractul CASCO și-ar fi încetat efectele între părți la data de 29 iulie 2022, iar, ca urmare a neachitării primei de asigurare, părțile nu ar mai avea reciproc drepturi și obligații. O atare interpretare nu poate fi primită, deoarece neexecutarea obligației de plată a primei de asigurare în interiorul perioadei de valabilitate a contractului nu are ca efect stingerea de drept a obligației însăși prin simpla ajungere la termen a raportului contractual. Obligația de achitare a primei s-a născut în temeiul contractului valabil încheiat și pentru perioada în care asigurătorul și-a asumat riscul asigurat, iar faptul că această 5 obligație nu a fost executată la scadență nu înseamnă că debitorul este liberat de executarea ei după expirarea duratei contractului.

Expirarea termenului pentru care contractul a fost încheiat marchează încetarea producerii efectelor sale pentru viitor, însă nu înlătură obligațiile deja născute și rămase neexecutate pe durata existenței raportului juridic. Prin urmare, prima de asigurare aferentă perioadei contractuale rămâne datorată, iar creditorul obligației este în drept să solicite executarea acesteia și ulterior expirării contractului.

Instanțele inferioare au analizat în mod detaliat și exhaustiv toate argumentele de fapt și de drept invocate de părți, iar criticile formulate în recurs nu sunt de natură să răstoarne constatările instanței de apel, acestea limitându-se, în esență, la exprimarea unui simplu dezacord față de aprecierea probelor și soluțiile pronunțate în cauză, fără a evidenția veritabile motive de nelegalitate.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În concluzie, Curtea Supremă de Justiție consideră că recursul declarat de avocatul Victor Furnică, în interesele SC „Catalina Trading” SRL este vădit neîntemeiat, prin urmare inadmisibil, din motiv că repetă conținutul cererii de apel, fără a aduce critici substanțiale deciziei instanței de apel.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de avocatul Victor Furnică, în interesele SC „Catalina Trading” SRL. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 6