Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-356/24
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
1 aprilie 2026
Părțile
Lutic Radu vs Oleg Todorov
Pe scurt
Recurs vadit neintemeiat, conform art. 433 alin. 1 lit. f CPC, dezacordul recurentului cu decizia instantei de apel nu constituie temei de casare

2ra-356/24 — Încasarea prejudiciului material și moral

cu privire la inadmisibilitatea recursului în cauza civilă Radu Luțic împotriva lui Oleg Todorov (încasarea prejudiciului material și moral) împotriva deciziei din 22 noiembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău, Dosarul nr. 2ra-356/24 NR. PIGD 2-22011884-01-2ra-20032024 Recursul vădit neîntemeiat, conform art. 433 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, simplul dezacord al recurentului cu decizia instanței de apel nu constituie temei de casare. Judecătoria Chișinău, sediul Centru - jud. S. Cușnir Curtea de Apel Chișinău - jud. A. Panov, A. Braga, V. Mihaila 1 aprilie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul declarat de Radu Luțic, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Preşedinte, Ion Munteanu, Gheorghe Stratulat, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT

8. Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 10 iulie 2023, cererea de chemare în judecată depusă de Radu Luțic a fost admisă parțial. S-a dispus încasarea de la Oleg Todorov, în beneficiul lui Radu Luțic, a prejudiciului material în sumă de 13 600 lei, a prejudiciului moral în sumă de 5 000 lei, a taxei de stat în cuantum de 100 lei și a cheltuielilor de asistență juridică în sumă de 6 000 lei. În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

9. La 23 iulie 2023, Oleg Todorov, reprezentat de avocatul Tudor Leșanu, a depus apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 10 iulie 2023. Ulterior, la 30 octombrie 2023, apelantul a depus motivarea apelului, solicitând casarea integrală a hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă.

10. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2023 a fost admis apelul declarat de Oleg Todorov. A fost casată hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 10 iulie 2023 și a fost pronunțată o nouă hotărâre, prin care s-a admis parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Radu Luțic. S-a dispus încasarea de la Oleg Todorov, în beneficiul lui Radu Luțic, a sumei de 6 500 lei cu titlu de prejudiciu material pentru serviciile juridice suportate în examinarea contestației contravenționale și a sumei de 3 000 lei pentru serviciile juridice suportate în prezenta cauză, în total 9 500 lei. În rest, cererea privind încasarea prejudiciului moral a fost respinsă ca neîntemeiată.

15. La 20 martie 2024, Radu Luțic a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 noiembrie 2023, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii instanței de fond prin care acțiunea a fost admisă parțial. 3

17. Art. 431 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanţelor de apel ţine de competenţa Curţii Supreme de Justiţie. (2) Asupra admisibilităţii recursului decide un complet din 3 judecători”.

22. Sub aspectul termenului de declarare a recursului, Completul de judecată reține că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei în ședință publică la 22 noiembrie 2023, iar copia integrală a deciziei motivate a fost expediată participanților la proces la 5 februarie 2024 (f.d. 200). Prin urmare, recursul declarat de Radu Luțic la 20 martie 2024 se consideră depuse în termen (a se vedea pct. 18).

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.