2rac-115/24 — Încasarea datoriei

La 20 iulie 2021, SRL „Gonvaro-Con” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Preturii sectorului Buiucani, mun. Chișinău, cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată, solicitând încasarea sumei de 1 829 104 lei pentru lucrările executate în lunile iunie-august 2020.

Reclamanta a invocat că, în temeiul Dispoziției nr. 132-01 din 24 iunie 2020 cu privire la curățirea albiei râulețului Durlești, emisă de Pretura sectorului Buiucani, s-a dispus curățirea albiei râulețului Durlești pe lungimea de 400 metri, de la strada Codreanu până la sectorul de frontieră „Moldexpo”, în colaborare cu SRL „Gonvaro-Con”, potrivit devizului calculat de executantă. Potrivit devizelor locale întocmite de SRL „Gonvaro-Con”, valoarea lucrărilor de execuție a constituit 662 052 lei pentru lunile iunie-iulie 2020 și 1 167 700 lei pentru lunile iulie-august 2020. A susținut că aceste devize au fost acceptate de Pretura sectorului Buiucani, fiind semnate și ștampilate de pretorul Vadim Brînzaniuc.

Totodată, reclamanta a menționat că, potrivit procesului-verbal de recepție a lucrărilor executate în luna iunie-iulie 2020, Pretura sectorului Buiucani a recepționat lucrări în valoare de 662 052 lei, iar potrivit procesului-verbal de recepție a lucrărilor executate în lunile iulie-august 2020, a recepționat lucrări în valoare de 1 167 700 lei. A mai invocat că, la 4 februarie 2021, a transmis Preturii sectorului Buiucani facturile fiscale nr. ***** din 31 iulie 2020, în sumă de 662 052 lei, și nr. ***** din 30 noiembrie 2020, în sumă de 1 167 700 lei, precum și actul de verificare. Reclamanta a susținut că, în lipsa unui răspuns și în vederea soluționării amiabile a litigiului, a somat Pretura sectorului Buiucani, prin scrisoarea nr. 144 din 18 iunie 2021, să achite datoria în termen de 7 zile. Deși somația a fost recepționată la 25 iunie 2021, pârâta nu a executat plata, motiv pentru care a fost înaintată prezenta acțiune. De asemenea, reclamanta a precizat că, la situația din 5 iulie 2021, datoria totală a Preturii sectorului Buiucani față de SRL „Gonvaro-Con” constituia 1 829 104 lei. 1

Instanța de apel a reținut că între SRL „Gonvaro-Con” și Pretura sectorului Buiucani s-au născut raporturi obligaționale specifice unui raport de prestări servicii, întrucât lucrările de curățire a albiei râulețului Durlești au fost dispuse prin actul emis de Pretură, iar valoarea acestora a fost stabilită prin devizele acceptate și semnate de pretor. Instanța de apel a constatat că lucrările au fost executate și recepționate, fapt confirmat prin procesele-verbale de recepție și prin facturile fiscale emise, în timp ce Pretura sectorului Buiucani nu și-a executat obligația corelativă de plată.

Totodată, instanța de apel a apreciat ca neîntemeiată apărarea apelantei privind executarea lucrărilor cu titlu de sponsorizare, reținând că o atare susținere nu este confirmată prin probe pertinente și concludente și că nu a fost încheiat un contract de sponsorizare care să reflecte manifestarea de voință a prestatorului în acest sens. Mai mult, instanța de apel a menționat că potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 1420 din 31 octombrie 2002 cu privire la filantropie și sponsorizare, activitatea de sponsorizare se desfășoară de către persoane fizice și juridice benevol, la solicitare, și constă în acordarea de mijloace financiare sau de alte bunuri pentru susținerea unor acțiuni de interes public, iar conform art. 3 alin. (3) din Legea menționată, în cazul sponsorizării cu bunuri materiale, acestea vor fi evaluate în contractul de sponsorizare la valoarea lor reală din momentul transmiterii către beneficiar. Din aceste motive, instanța de apel a considerat ca fiind neîntemeiate argumentele apelantei expuse în acest sens, or, mențiunea manuscrisă (cu titlu de sponsorizare) a Pretorului sectorului Buiucani - Vadim 2 Brînzaniuc, pe devizul de calcul și procesul-verbal de recepție a lucrărilor de curățire a râulețului Durlești, pe lunile iulie-august 2020, în valoare de 1 167 700 lei, nu poate fi reținută drept condiție acceptată de către SRL „Gonvaro-Con” pentru serviciile prestate și respectiv exonerarea pârâtei/apelantă de la plata pentru serviciile de care a beneficiat, în condițiile în care, nici în prima instanță și nici în instanța de apel, nu au fost prezentate probe concludente și pertinente care să elucideze manifestarea de voință a prestatorului de servicii de a executa lucrările cu scop de sponsorizare, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 1420 din 31 octombrie 2002 cu privire la filantropie și sponsorizare.

Instanța de apel a mai constatat că argumentele invocate în apel nu relevă erori esențiale de fapt sau de drept ale primei instanțe, ci reiau susțineri deja examinate și corect apreciate de aceasta. În aceste condiții, a concluzionat că hotărârea primei instanțe este legală și întemeiată, motiv pentru care apelul a fost respins, cu menținerea hotărârii atacate.

Pretura sectorului Buiucani a susținut, în esență, că decizia Curții de Apel Chișinău este neîntemeiată, întrucât a menținut hotărârea primei instanțe cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procesual, precum și pe baza unei aprecieri vădit nerezonabile a probelor administrate în cauză.

Recurenta a invocat că instanța de apel a calificat greșit raporturile dintre părți ca fiind raporturi obligaționale specifice unui contract de prestări servicii, deși între Pretura sectorului Buiucani și SRL „Gonvaro-Con” nu a existat nici contract, nici alte angajamente de plată. Potrivit dispoziției emise la 24 iunie 2020, executarea lucrărilor revenea ÎMPSL Buiucani, care urma să colaboreze cu operatorii economici menționați, astfel încât Pretura nu a contractat direct cu intimata și nu și-a asumat direct obligația de plată. Totodată, recurenta a susținut că instanța de apel nu a ținut seama de regimul juridic special al achizițiilor publice. A menționat că, în lipsa unui contract de achiziții publice încheiat în formă legală, nu puteau lua naștere obligații patrimoniale în sarcina autorității publice, iar litigiul nu putea fi soluționat exclusiv prin aplicarea normelor generale din Codul civil. În acest context, a invocat prioritatea legii speciale în materia achizițiilor publice. Un alt argument al recursului a fost că documentele prezentate de SRL „Gonvaro- Con” nu puteau servi ca probe valabile ale existenței obligației de plată. Recurenta a susținut că aceste înscrisuri nu au fost întocmite și recepționate în cadrul 3 procedurii legale, nu au fost înregistrate în cadrul autorității publice, nu indică în mod clar data emiterii și ar fi fost semnate de persoane neîmputernicite, cu depășirea atribuțiilor de serviciu. A invocat, de asemenea, că lipsesc actele specifice executării legale a unor lucrări publice, inclusiv contractul, documentele de achiziție și procesul-verbal de recepție finală semnat de comisia competentă și de responsabilul tehnic atestat.

Recurenta a mai invocat că instanța de apel a apreciat eronat probele atunci când a reținut că lucrările au fost executate și recepționate, iar valoarea acestora a fost stabilită în mod valabil. Potrivit acesteia, valoarea lucrărilor ar fi fost stabilită unilateral de intimată, fără suport contractual și fără probe pertinente care să confirme întinderea și cuantumul prestației pretinse. De asemenea, recurenta a criticat faptul că instanța de apel a respins argumentul referitor la mențiunea „cu titlu de sponsorizare”, dar nu a tras aceeași concluzie și cu privire la inexistența unui contract de achiziții publice. A susținut că, dacă instanța a considerat relevantă lipsa unui contract de sponsorizare pentru a înlătura această apărare, în mod similar trebuia să rețină că lipsa contractului de achiziții publice exclude existența obligației de plată pretinse.

Subsidiar, Pretura sectorului Buiucani a invocat încălcarea normelor procesuale referitoare la administrarea și admisibilitatea probelor, susținând că instanțele au reținut și valorificat probe obținute sau întocmite cu încălcarea legii, cu ignorarea prevederilor referitoare la pertinența și admisibilitatea probelor.

Un alt motiv de recurs a vizat neatragerea în proces a Primăriei mun. Chișinău, pe care recurenta a indicat-o drept ordonator principal de buget și persoană ale cărei drepturi și obligații ar fi fost afectate prin soluția pronunțată. A susținut că prima instanță trebuia să stabilească din oficiu cercul complet al participanților la proces și să implice această autoritate în judecată, iar instanța de apel trebuia să constate acest neajuns. În opinia recurentei, soluționarea cauzei fără participarea unei persoane ale cărei drepturi sunt afectate constituie temei de casare cu trimiterea cauzei la rejudecare.

În partea privind admisibilitatea recursului, recurenta a menționat că decizia instanței de apel nu i-a fost comunicată, susținând că a luat cunoștință despre existența acesteia abia la 30 mai 2024, odată cu primirea cererii privind executarea titlului executoriu. Pentru acest motiv, a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, invocând omisiunea termenului din cauze independente de voința sa.

Articolul 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.”

Articolul 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. (2) Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Articolul 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa, după ce judecă recursul, este în drept: c) să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită cauza spre rejudecare în instanţa de apel o singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.”

Articolul 373 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă. (2) În limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea cauzei, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.”

Articolul 130 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege”.

Articolul 240 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) La deliberarea hotărîrii, instanţa judecătorească apreciază probele, determină circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea cauzelor, care au fost sau nu stabilite, caracterul raportului juridic dintre părţi, legea aplicabilă soluţionării cauzei şi admisibilitatea acţiunii.”

Articolul 1 din Legea nr. 131 din 3 iulie 2015 privind achiziţiile publice (în redacția în vigoare la momentul raporturilor juridice dintre părți): „Contract de achiziţii publice – contract cu titlu oneros, încheiat în scris între unul sau mai mulţi operatori economici şi una sau mai multe autorităţi contractante, care are ca obiect achiziția de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii.”

Articolul 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 131/2015 (în redacția în vigoare la momentul raporturilor juridice dintre părți): 5 (1) Prezenta lege se aplică contractelor de achiziţii publice, cu excepţia celor specificate la art. 5, a căror valoare estimată, fără taxa pe valoarea adăugată, este egală cu sau mai mare decît următoarele praguri pentru contractele de achiziţii publice de lucrări – 250000 de lei.”

Articolul 7 din Legea nr. 131/2015 (în redacția în vigoare la momentul raporturilor juridice dintre părți): „Reglementarea relaţiilor privind achiziţiile publice se efectuează în baza următoarelor principii: a) utilizarea eficientă a banilor publici şi minimizarea riscurilor autorităţilor contractante; b) transparenţa achiziţiilor publice; c) asigurarea concurenţei şi combaterea practicilor anticoncurențiale în domeniul achiziţiilor publice; d) protecţia mediului şi promovarea unei dezvoltări durabile prin intermediul achiziţiilor publice; e) menţinerea ordinii publice, bunelor moravuri şi siguranţei publice, ocrotirea sănătăţii, protejarea vieţii oamenilor, florei şi faunei; f) liberalizarea şi extinderea comerţului internaţional; g) libera circulaţie a mărfurilor, libertatea de stabilire şi de prestare a serviciilor; h) tratament egal, imparţialitate, nediscriminare în privinţa tuturor ofertanţilor şi operatorilor economici; i) proporţionalitate; j) recunoaştere reciprocă; k) asumarea răspunderii în cadrul procedurilor de achiziţie publică.”

Articolul 74 alin. (1), (4) și (8) din Legea nr. 131/2015 (în redacția în vigoare la momentul raporturilor juridice dintre părți): „(1) Contractul de achiziţii publice se încheie conform procedurilor de achiziţie publică prevăzute de prezenta lege, pentru întreaga sumă atribuită unei achiziţii pe an, în temeiul planului de achiziţie și în limita alocațiilor aprobate. (4) Se interzice, la momentul încheierii contractului de achiziţii publice, modificarea unor elemente ale ofertei cîştigătoare, impunerea de noi cerinţe ofertantului cîştigător sau implicarea oricărui alt ofertant decît cel care a prezentat oferta cea mai avantajoasă. (8) Contractul de achiziții publice/acordul-cadru pentru care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local se înregistrează obligatoriu la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor și intră în vigoare la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară prevăzută de acesta după înregistrare la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor.

Articolul 76 alin. (1) și (3) din Legea nr. 131/2015 (în redacția în vigoare la momentul raporturilor juridice dintre părți): „(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul să divizeze achiziţia prin încheierea de contracte de achiziții publice separate în scopul aplicării unei alte proceduri de achiziţie publică decît procedura care ar fi fost utilizată în conformitate cu prezenta lege în cazul în care achiziţia nu ar fi fost divizată. Excepţie constituie achiziţia de bunuri şi servicii sezoniere, care impune încheierea unor contracte separate pe diferite perioade de timp. Pentru achiziţiile de bunuri, lucrări şi servicii a căror perioadă de realizare este mai mare de un an, contractul poate fi încheiat pentru întreaga achiziţie, însă realizarea lui urmează a fi asigurată în limitele alocaţiilor anuale prevăzute în aceste scopuri şi precizate anual în contract. (3) Se interzice cesiunea de creanţă (datorie), precum şi modificarea oricărui element al contractului de achiziții publice încheiat sau introducerea unor elemente noi dacă asemenea acţiuni sînt de natură să schimbe condiţiile ofertei care au constituit temei pentru selectarea acesteia şi să majoreze valoarea ei, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezentul articol. 6

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că simpla anexare la dosar a scrisorii de expediere nu constituie, prin ea însăși, o dovadă suficientă a comunicării corespunzătoare și efective a unui act de procedură, în lipsa unor probe confirmative ale recepționării (decizia nr. 2ra-1763/23, § 48-50).

Relevante sunt și împrejurările cauzei, din care rezultă că până la emiterea deciziei motivate, comunicarea dintre instanța de apel și Pretura sectorului Buiucani s-a realizat constant prin intermediul poștei electronice (f.d. 91–93, 95– 96, 101, 106–107). Cu toate acestea, decizia integrală nu a fost transmisă prin același mijloc de comunicare utilizat anterior în mod constant în raporturile procesuale dintre instanță și parte, ci a fost expediată la adresa poștală, fără ca dosarul să conțină dovada recepționării. Mai mult, din scrisoarea de expediere nu rezultă că hotărârea ar fi fost transmisă și la adresa electronică a recurentei. Această schimbare a modalității de comunicare, neînsoțită de probe care să confirme primirea efectivă a actului, exclude posibilitatea de a prezuma în mod valabil că partea a luat cunoștință de conținutul deciziei motivate.

În asemenea circumstanțe, simpla existență în dosar a unei mențiuni privind expedierea deciziei motivate nu este suficientă pentru a demonstra comunicarea legală și efectivă a acesteia. Or, termenul de declarare a recursului nu poate începe să curgă de la o dată prezumată ori nedovedită, ci numai de la data la care comunicarea hotărârii este stabilită prin probe certe. Prin urmare, în absența dovezii comunicării legale și efective a deciziei integrale a Curții de Apel Chișinău, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că recursul declarat la 24 iunie 2024 de către Pretura sectorului Buiucani urmează a fi considerat depus în termenul prevăzut de art. 434 din Codul de procedură civilă. A. Principii generale.

În jurisprudența sa, Curtea Supremă de Justiție a tranșat că unul din principalele sarcini ale instanței judecătorești investită cu judecarea unei cauzei este precizarea legii care urmează a fi aplicată şi determinarea raporturilor juridice dintre părţi (decizia nr. 2rac-269/22, §54-55). 7

Sarcina determinării raportului juridic dintre părți, care aparține instanței de judecată, nu poate fi îndeplinită formal. Aceasta necesită inclusiv o calificare concretă a raportului juridic dintre părți, determinarea limitelor drepturilor și obligațiilor lor în raport cu elementele aflate în litigiu (decizia nr. 2rac-125/24, §51).

Primul pas obligatoriu este determinarea existenței sau inexistenței circumstanțelor faptice care confirmă ori infirmă raportul juridic material litigios. Nu este suficientă o simplă examinare formală a înscrisului ori a elementelor sale externe, analiza fiind necesar a se extinde asupra comportamentului părților în contextul executării contractului și asupra tuturor probelor administrate (decizia nr. 2ra-278/24, §68).

Prin urmare, instanța de judecată și de apel trebuie să determine raportul material-litigios dintre părţi întru constatarea corectă a specificului obiectului acțiunii civile şi temeiului acesteia. Subsecvent identificării raporturilor dintre părți, instanța de judecată urmează să stabilească obiectul probațiunii pe pricina dedusă judecății, circumstanță care presupune în sine conturarea faptelor juridice prin care se justifică pretențiile şi obiecțiile părţilor şi fără de care este imposibilă soluționarea justă a litigiului (decizia nr. 2ra-422/24, §29).

La fel, Curtea Supremă de Justiție (decizia nr. 2rac-32/23, §48, decizia nr. 2ra-489/23, §51, decizia nr. 2ra-188/25, §48) a subliniat că lacunele în probatoriu nu pot fi înlocuite cu presupuneri referitoare la conținutul și întinderea drepturilor și obligațiilor într-un raport juridic. Astfel, hotărârea judecătorească nu poate fi întemeiată pe simple presupuneri ci doar pe probe. B. Aplicarea principiilor în prezenta cauză.

Raportând principiile expuse supra în cauza concretă dedusă judecății, verificând argumentele invocate în recurs, prin prisma materialelor din dosar, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție a ajuns la concluzia că recursul declarat de Pretura sectorului Buiucani urmează a fi admis și casată decizia din 1 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Chișinău, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Centru, reieșind din următoarele considerente.

Completul reține că problema decisivă a prezentei cauze nu rezidă, la această etapă, în stabilirea definitivă a existenței sau inexistenței datoriei pretinse de intimata SRL „Gonvaro-Con”, ci în verificarea dacă instanța de apel a examinat în mod real și complet criticile formulate împotriva hotărârii primei instanțe și dacă a determinat corect raportul juridic litigios și legea aplicabilă.

Așa cum a fost menționat mai sus, una dintre obligațiile fundamentale ale instanței de judecată este de a determina cu exactitate natura raportului juridic dintre părți și normele care guvernează acel raport. Această operațiune nu poate fi realizată formal, prin simpla preluare a calificării propuse de una dintre părți sau 8 prin subsumarea automată a raportului dedus judecății unor norme generale, fără examinarea cadrului juridic special incident.

Exigența este cu atât mai accentuată în cauzele în care una dintre părți este o autoritate publică și se pretinde existența unei obligații patrimoniale izvorâte din executarea unor lucrări sau servicii în interes public. Într-o asemenea materie, instanța nu poate omite analiza dacă raportul invocat de reclamant se înscrie sau nu în domeniul achizițiilor publice și care sunt consecințele juridice ale acestei încadrări.

Potrivit Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 20 ianuarie 2015, §41 importanţa principiului legalității presupune ca legea să fie respectată, această exigență există nu doar pentru indivizi, dar în egală măsură şi pentru autoritățile publice şi private, în măsura în care legalitatea vizează actele agenților publici, exigența este ca aceştia să acţioneze în limitele atribuţiilor care le-au fost conferite de lege, motiv din care, instanţa de judecată nu constituie o excepție de la regulă.

În speță, pretenția formulată de SRL „Gonvaro-Con” vizează încasarea sumei de 1 829 104 lei pentru lucrări de curățire a albiei râulețului Durlești, executate, potrivit susținerilor sale, în beneficiul Preturii sectorului Buiucani. În susținerea pretenției sale, a prezentat dispoziția nr. 132-01 din 24 iunie 2020 cu privire la curățirea albiei râulețului Durlești, emisă de Pretura sectorului Buiucani (f.d. 9), devizele locale întocmite de SRL „Gonvaro-Con” (f.d. 11-12), procesele- verbale de recepție a lucrărilor executate în luna iunie-iulie 2020 și iulie-august 2020, (f.d. 13-16), două facturi fiscale și actul de verificare semnate unipersonal (f.d. 17-19).

Valoarea pretinsă depășește în mod vădit pragul legal prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 131/2015 pentru contractele de achiziţii publice de lucrări.

În acest context, argumentul recurentei potrivit căruia raportul litigios nu putea fi examinat exclusiv prin prisma normelor generale din Codul civil, fără analiza normelor speciale în materia achizițiilor publice, reprezenta argumentul central al apelului și, ulterior, al recursului. Acesta nu avea un caracter secundar sau auxiliar, ci viza tocmai temeiul juridic al obligației de plată imputate unei autorități publice.

Pretura sectorului Buiucani a susținut pe parcursul procesului, că între ea și SRL „Gonvaro-Con” nu a existat contract de prestări servicii, contract de achiziții publice sau alt angajament direct de plată, iar dispoziția din 24 iunie 2020 stabilea că executarea lucrărilor revenea ÎMPSL Buiucani, în colaborare cu operatorii economici menționați, nu că Pretura ar fi contractat direct acele lucrări în afara cadrului legal specific.

Prin urmare, instanța de apel era obligată să verifice, în limitele art. 373 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, cel puțin următoarele chestiuni esențiale: 9 dacă raportul litigios intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 131/2015; dacă exista ori nu un contract de achiziții publice sau un alt temei de asumare a obligației de plată; care era rolul concret al ÎMPSL Buiucani în executarea lucrărilor; dacă pretorul putea, în limitele competențelor sale, să genereze o obligație patrimonială directă în sarcina Preturii; și dacă înscrisurile prezentate de reclamantă demonstrează un raport obligațional și nemijlocit întinderea datoriei.

Reieșind din analiza deciziei Curții de apel din 1 noiembrie 2023 rezultă că instanța de apel nu a răspuns acestor critici esențiale. Curtea de Apel a reținut că lucrările au fost dispuse prin dispoziția Preturii, că devizele și procesele-verbale poartă semnătura pretorului și că lucrările au fost executate și recepționate, după care a concluzionat că între părți s-au născut raporturi obligaționale specifice unui raport de prestări servicii.

O asemenea concluzie este însă insuficient motivată în raport cu argumentele formulate de apelantă. Instanța de apel nu a explicat de ce, în pofida valorii lucrărilor și a naturii publice a beneficiarului pretins, nu era necesară examinarea cadrului normativ special prevăzut de Legea nr. 131/2015. De asemenea, nu a arătat în baza cărui temei juridic a considerat că o obligație patrimonială a unei autorități contractante poate fi dedusă exclusiv din devize, procese-verbale și facturi, în absența constatării unui contract încheiat în forma și procedura prevăzute de legea specială sau a stabilirii unui alt izvor juridic distinct, clar și valid.

În mod particular, instanța de apel a omis să dea un răspuns clar argumentului apelantei întemeiat pe definiția legală a contractului de achiziții publice și pe cerințele de formă și procedură stabilite de art. 1, art. 13-15 și art. 74 din Legea nr. 131/2015. Dacă, în raport cu aceste norme, obligațiile patrimoniale ale unei autorități contractante se nasc, de regulă, în cadrul procedurilor de achiziție și prin contracte cu titlu oneros încheiate în scris, instanța de apel trebuia să arate de ce, în speță, pretenția reclamantei poate fi admisă independent de verificarea respectării sau nerespectării acestui cadru.

Mai mult, instanța de apel nu a analizat afirmația recurentei potrivit căreia dispoziția emisă de Pretură nu avea valoarea juridică a unui contract și nici nu stabilea, prin ea însăși, existența unui raport obligațional direct de plată între Pretură și SRL „Gonvaro-Con”, ci doar punea în sarcina ÎMPSL Buiucani executarea lucrărilor în colaborare cu subiecții nominalizați. Or, simpla indicare într-o dispoziție administrativă a unei colaborări cu un agent economic nu permite, să se conchidă automat asupra nașterii unui raport obligațional civil direct cu autoritatea publică, în lipsa verificării temeiului juridic concret al obligației de plată și a competenței persoanelor care au semnat înscrisurile invocate de reclamantă. 10

În aceeași logică, instanța de apel nu a examinat în mod real critica privind competența persoanelor care au semnat devizele și procesele-verbale. Recurenta a susținut expres că actele invocate de intimată ar fi fost semnate de persoane neîmputernicite ori cu depășirea atribuțiilor de serviciu. O atare critică nu putea fi neglijată, mai ales într-un litigiu în care existența însăși a obligației de plată este dedusă din acele înscrisuri.

Nu este suficient ca instanța să constate existența materială a unor înscrisuri. În conformitate cu art. 121, art. 122, art. 130 și art. 240 din Codul de procedură civilă, ea trebuia să verifice pertinența și forța lor probantă, inclusiv sub aspectul conformității lor cu regimul juridic aplicabil.

Astfel, decizia instanței de apel nu răspunde argumentului principal al apelantei privind aplicabilitatea cadrului normativ special al achizițiilor publice și nici nu explică dacă raportul dedus judecății a fost sau nu unul supus acestui regim. În lipsa unei asemenea analize, concluzia despre existența unor raporturi obligaționale specifice unui contract de prestări servicii nu poate fi stabilită.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat că, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (Boldea împotriva României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997, paragraful 60).

În prezenta cauză, lipsa unui răspuns real și explicit al instanței de apel la argumentul central referitor la natura raportului juridic și la incidența Legii nr. 131/2015 afectează însăși legalitatea controlului judiciar exercitat în apel. Curtea de Apel nu putea să confirme soluția primei instanțe fără să stabilească, mai întâi, legea aplicabilă raportului litigios și temeiul juridic al obligației pretinse.

Această omisiune nu poate fi suplinită în recurs. Curtea Supremă de Justiție nu poate proceda, pentru prima dată în faza recursului, la determinarea integrală a raportului juridic, la analiza nemijlocită și multiaspectuală a tuturor înscrisurilor relevante, la clarificarea rolului ÎMPSL Buiucani, a competenței semnatarilor și a efectelor juridice ale normelor speciale în materia achizițiilor publice, întrucât o asemenea intervenție ar depăși limitele controlului de legalitate și ar echivala cu substituirea instanței de apel în propria sa funcție.

Completul reține că interpretarea legii realizată de instanța de apel contravine jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție cu privire la necesitatea stabilirii clare a izvorului obligației pretinse și a forței probante a înscrisurilor invocate, întrunind astfel temeiul de recurs prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă. Astfel, în decizia CSJ nr. 2rac-55/23, Curtea a statuat că, în raporturile dintre o autoritate publică și o entitate juridică, în lipsa unor înscrisuri care să demonstreze acordul părților privind executarea anumitor 11 lucrări suplimentare, deși a existat un contract, borderourile măsurărilor de control și devizele locale nu sunt suficiente, prin ele însele, pentru a stabili existența unor obligații reciproce între părți.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel va verifica în mod efectiv și distinct argumentele apelantei privind: existența sau inexistența unui raport obligațional direct între Pretura sectorului Buiucani și SRL „Gonvaro-Con”; valoarea juridică a dispoziției din 24 iunie 2020 și al ÎMPSL Buiucani; incidența dispozițiilor Legii nr. 131/2015; competența persoanelor care au semnat înscrisurile invocate; aptitudinea acestor înscrisuri de a angaja patrimonial autoritatea publică.

Astfel, în acest caz, Curtea Supremă de Justiție nu poate purcede la corectarea omisiunilor instanței de apel, din motiv că ar putea fi impusă să înlocuiască circumstanțele de drept și de fapt indicate anterior în decizia contestată, cu cele proprii, ceea ce ar reprezenta o substituire în analiza multiaspectuală a cauzei și ar fi pusă în situația să examineze cauza ca și cum aceasta nu ar fi fost examinată în prima instanță și în apel (a se vedea decizia nr. 2ra-727/24, §51-55).

Având în vedere că argumentele deciziei Curții de Apel Chișinău din 1 noiembrie 2023 au fost desființate, devine necesar ca Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție să dispună casarea deciziei instanței de apel și să trimită cauza la rejudecare la Curtea de Apel Centru în alt complet de judecată.

Ținând cont de cele expuse şi în temeiul art. 431 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului, art. 442, art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Admite recursul declarat de Pretura sectorului Buiucani. Casează decizia din 1 noiembrie 2023 a Curții de Apel Chișinău în cauza civilă, SRL „Gonvaro-Con” împotriva Preturii sectorului Buiucani privind încasarea datoriei și transmite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Centru, în alt complet de judecată. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 12