- Dosarul nr.
- 2ra-601/25
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 aprilie 2026
- Părțile
- Savga Lilia vs SRL Grafitex-Cons
- Pe scurt
- Recurs inadmisibil în temeiul art. 433 alin. 1 lit. b din Codul de procedură civilă, ca fiind depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434 din acelasi Cod
2ra-601/25 — Rezolutiunea contractului si încasarea sumei
ÎNCHEIERE
privind inadmisibilitatea recursului în cauza civilă Șavga Lilia vs. SRL „Grafitex-Cons” cu privire la rezoluțiunea contractului și încasarea sumei, împotriva deciziei din 18 martie 2025 a Curții de Apel Nord, (Dosarul nr. 2ra-601/25 NR. PIGD 2-24055676-01-2ra-22092025) Recurs inadmisibil în temeiul art. 433 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, ca fiind depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434 din același Cod. Au examinat anterior cauza judecătorii: Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central, jud. S. Ghercavii Instanța de apel: Curtea de Apel Nord, jud. E. Grumeza, N. Costaș, I. Parii 29 aprilie 2026 Textul corespunde originalului Examinând, în lipsa părților, admisibilitatea recursului declarat de către Șavga Lilia, reprezentată de avocatul Godoroja Irina, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Președinte, Gheorghe Stratulat, Ion Munteanu, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 23 mai 2024, Șavga Lilia, reprezentată de avocatul Godoroja Irina a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Grafitex-Cons” cu privire la rezoluțiunea contractului și încasarea sumei.
Prin hotărârea din 09 octombrie 2024 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, s-a admis parțial acțiunea, s-a încasat de la SRL „Grafitex- Cons”, în beneficiul Liliei Șavga, suma achitată în avans de 900 (nouă sute) euro, conform cursului Băncii Națională a R. Moldova la data achitării, și suma de 16 187,92 (șaisprezece mii o sută optzeci și șapte, 92) lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În rest, pretențiile s-au respins.
La 10 octombrie 2024, SRL „Grafitex-Cons” a depus cerere de apel (nemotivată) împotriva hotărârii din 09 octombrie 2024 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, iar la 28 noiembrie 2024 a depus cerere de apel (motivată), prin care s-a solicitat casarea hotărârii din 09 octombrie 2024 a Judecătoriei Bălți, sediul Central și emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii și compensarea cheltuielilor de judecată.
Prin decizia din 18 martie 2025 a Curții de Apel Nord, s-a admis apelul declarat de avocatul Stela Gavajuc în interesele SRL „Grafitex-Cons” împotriva hotărârii Judecătoriei Bălți, sediul Central din 09 octombrie 2024, s-a casat integral hotărârea menționată și s-a emis o nouă hotărâre, potrivit căreia: s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de Șavga Lilia către SRL „Grafitex-Cons” privind rezoluțiunea contractului, încasarea sumei achitate în avans și compensarea cheltuielilor de judecată. S-a încasat de la Șavga Lilia, în beneficiul SRL „Grafitex-Cons”, cheltuielile de judecată în sumă de 6040 (șase mii patruzeci) lei.
La 20 august 2025, Șavga Lilia, reprezentată de avocatul Godoroja Irina, a depus în adresa Curții Supreme de Justiție cerere de recurs împotriva deciziei din 18 martie 2025 a Curții de Apel Nord, prin care s-a solicitat casarea deciziei din 18 martie 2025 a Curții de Apel Nord și menținerea hotărârii din 09 octombrie 2024 a Judecătoriei Bălți, sediul Central. 1
Totodată, a precizat că, decizia instanței de apel a fost recepționată la 14 iulie 2025.
În drept, s-au invocat prevederile art. 445 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă.
Pe parcurs, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului copia recursului declarat de Șavga Lilia, fiindu-i explicat dreptul de a depune referință la recursul declarat.
Însă, până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, intimatul nu a făcut uz de dreptul său procedural de a depune referința.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
10. Art. 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de curțile de apel în calitatea lor de instanțe de apel, cît și hotărîrile pronunțate de curțile de apel.”
Art. 433 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434.”
Art. 434 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”
Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”
Art. 75 alin. (4) din Codul de procedură civilă: „(4) Actele procedurale efectuate de reprezentant în limitele împuternicirilor sale sînt obligatorii pentru persoana reprezentată în măsura în care ele ar fi fost efectuate de ea însăși. Culpa reprezentantului este echivalentă culpei părții.”
Art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară.” 2
Art. 105 alin. (5) din Codul de procedură civilă: „(5) Citația sau înștiințarea adresată persoanei fizice se înmînează personal contra semnătură pe cotor. Citația sau înștiințarea adresată unei organizații se înmînează persoanei cu funcție de răspundere respective contra semnătură pe cotor sau, în cazul absenței acesteia, se înmînează în același mod unui alt angajat, considerîndu- se recepționată de organizație. Dacă părțile și alți participanți la proces sînt reprezentați de avocați, citațiile și înștiințările se expediază la sediul avocaților, recepționarea înlăturînd orice viciu de citare a participanților. Citațiile și înștiințările expediate reprezentanților la adresa electronică înregistrată în Programul integrat de gestionare a dosarelor se consideră recepționate de către părți și alți participanți la proces.”
Art. 107 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(2) Partea este obligată să informeze instanţa, nu mai tîrziu de 3 zile pînă la data şedinţei de judecată, despre angajarea unui avocat, schimbarea sau renunţarea la serviciile avocatului, prezentînd instanţei datele de contact ale noului avocat, inclusiv adresa electronică a acestuia.”
Art. 110 din Codul de procedură civilă: „Termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”
Art. 111 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură civilă: „(1) Actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească. (2) Termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în decursul întregii perioade. (3) Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.”
Art. 113 din Codul de procedură civilă: „Dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
21. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reiterează că, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului este de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale, care este termen de decădere și nu poate fi restabilit. 3
Din actele dosarului rezultă că, la 18 martie 2025, Curtea de Apel Nord a pronunțat o decizie, prin care s-a admis apelul declarat de avocatul Stela Gavajuc în interesele SRL „Grafitex-Cons” împotriva hotărârii Judecătoriei Bălți, sediul Central din 09 octombrie 2024, s-a casat integral hotărârea menționată și s-a emis o nouă hotărâre, potrivit căreia: s-a respins acțiunea.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că, în fața primei instanțe drepturile și interesele recurentei Șavga Lilia au fost reprezentate și apărate de către avocatul Godoroja Irina, în baza contractului de asistență juridică nr. 36 din 09 iunie 2023 și a împuternicirilor eliberate sub formă de mandat avocațial seria și numărul MA 1899057 din 06 septembrie 2023 (vol. I, f. d. 2).
Completul de judecată notează că, nici Șavga Lilia și nici avocatul Godoroja Irina, nu au informat instanțele de judecată despre angajarea unui alt avocat, schimbarea sau renunțarea la serviciile avocatului, în ordinea stabilită de art. 107 alin. (2) din Codul de procedură civilă.
Respectiv, atât dispozitivul hotărârii instanței de fond, hotărârea integrală, cât și corespondența instanței de apel, i-au fost expediate prin intermediul poștei electronice avocatului Godoroja Irina, care acționează în interesele Liliei Șavga (f. d. 70, 80, 82, 83, 96, 103).
Subsecvent, la 16 iunie 2025, ora 11:04, decizia integrală a Curții de Apel Nord (din 18 martie 2025), a fost expediată prin intermediul poștei electronice avocatului Godoroja Irina, care acționează în interesele Liliei Șavga, la aceeași adresă de e-mail (f. d. 112).
Respectiv, prin prisma art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, pentru Șavga Lilia începutul curgerii termenului de declarare a recursului a început a curge din ziua imediat următoare comunicării deciziei motivate a Curții de Apel Nord, adică din 17 iunie 2025, iar termenul limită fiind 18 august 2025 (zi de luni).
Însă, în pofida acestui fapt, Șavga Lilia, reprezentată de avocatul Godoroja Irina, a depus cererea de recurs abia la 20 august 2025. Întrucât acest termen are natura unui termen imperativ și peremptoriu, nerespectarea sa atrage sancțiunea inadmisibilității recursului.
Completul de judecată subliniază că, termenele procedurale asigură un cadru optim pentru desfășurarea actului de justiție, având rolul de a ordona acțiunile procedurale și de a consolida securitatea raporturilor juridice. Drepturile procesuale ale unei persoane pot fi exercitate doar în limitele stabilite de legiuitor, cu respectarea cerințelor legale, inclusiv a termenelor prevăzute. După expirarea acestor termene, titularul dreptului nu mai poate valorifica respectivul drept în fața instanței. 4
Totodată, instanța de recurs constată că, Curtea de Apel Nord și-a îndeplinit obligația procesuală pozitivă privind comunicarea actului judecătoresc, utilizând mijloace de transmitere adecvate și conforme exigențelor procedurale, asigurând astfel notificarea deciziei integrale din 18 martie 2025.
În consecință, prin depunerea cererii de recurs la 20 august 2025, recurentul a omis termenul legal de exercitare a căii de atac, deși avea obligația procesuală de a manifesta diligența necesară și de a exercita un rol activ în cadrul prezentului litigiu.
Totodată, deși Șavga Lilia a recepționat personal decizia integrală a instanței de apel la 14 iulie 2025, fiind în continuare reprezentată de avocatul Godoroja Irina, aceștia au avut la dispoziție un termen suficient și rezonabil pentru a face cunoștință cu actele dosarului și a depune cererea de recurs în termen.
Completul de judecată subliniază că, unul dintre principiile fundamentale ale procesului este buna-credință a participanților. Buna credință implică obligația părților de a respecta termenele prevăzute de lege. Termenul de recurs stabilit la art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă este considerat un termen imperativ, absolut și peremptoriu, ceea ce înseamnă că nerespectarea acestuia duce la pierderea dreptului părții de a mai exercita această cale de atac.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, participanții la un proces trebuie să joace un rol activ, urmărind cu diligență derularea procedurii și exercitându-și drepturile procedurale cu bună credință. Totodată, imperioase speței sunt și constatările Curții de la Strasbourg, potrivit cărora reglementarea referitoare la formalitățile și termenele ce trebuie respectate pentru exercitarea unei căi de atac urmărește să asigure o bună administrare a justiției și, în particular, să respecte principiul securității raporturilor juridice și că cei interesați trebuie să aibă posibilitatea de a se aștepta ca aceste reguli să fie aplicate. Aceste termene urmăresc mai multe scopuri importante, și anume, să garanteze securitatea juridică, fixând un termen pentru acțiuni, să pună pe eventualii pârâți la adăpost de plângeri introduse foarte târziu, care ar fi, probabil, mai dificil de combătut, și să împiedice nedreptățile ce s-ar putea produce dacă tribunalele ar fi chemate să se pronunțe în legătură cu evenimente consumate cu mult timp în urmă.
Nerespectarea termenului de recurs este, așadar, rezultatul exclusiv al conduitei procesuale pasive a recurentului, care avea obligația legală de a acționa prompt și cu responsabilitate. Admiterea unui recurs declarat tardiv ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice și ar submina încrederea în actul de justiție. 5
Față de cele expuse și constatând că recursul formulat a fost depus cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Completul de judecată va declara inadmisibil recursul depus de către Strateliuc Cristina, reprezentată de avocatul Melnic Oxana.
Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. b), art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI
Declară inadmisibil recursul depus de către Șavga Lilia, reprezentată de avocatul Godoroja Irina împotriva deciziei din 18 martie 2025 a Curții de Apel Nord. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Gheorghe Stratulat Ion Munteanu 6