2ra-490/24 — Înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate

La 28 iunie 2021, Podlisnic Dorian a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei s. Răuțel privind înlăturarea obstacolelor în exercitarea dreptului de proprietate.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a menționat că, la 12 aprilie 2012 a devenit proprietarul terenului amplasat în XXXXX, XXXXX, cu suprafața de 0,0843 ha, numărul cadastral XXXXX, destinația pentru construcții.

Evidențiază că, pe terenul respectiv se află în mod ilegal tuburile de colectare a deșeurilor, care provin de la IET „Ghiocel”, instituție ce se află în vecinătate cu terenul reclamantului.

Precizează că, tuburile de colectare a apelor reziduale ocupă o suprafață considerabilă din terenul acestuia, motiv pentru care îi împiedică reclamantului să utilizeze în întregime proprietatea sa asupra terenului.

Susține că, prezența mirosului insuportabil, mai ales pe timp de vară și nerespectarea normelor sanitare privind întreținerea sistemului de canalizare, agravează și mai mult situația creată.

Invocă faptul că, s-a adresat de nenumărate ori primarului s. Răuțel, atât verbal, cât și în scris, pentru depășirea amiabilă a situației create, a sesizat Inspectoratul General de Poliție, Inspecția pentru Protecția Mediului, însă măsurile efective nu au fost întreprinse până la moment.

Notează că, existența tuburilor de colectare a deșeurilor, ce aparțin Primăriei s. Răuțel, împiedică reclamantul în mod neîntemeiat să posede și să facă uz de acest teren în întregime, pe cale de consecință fiind violat și dreptul de proprietate al acestuia.

Prin urmare, s-a solicitat obligarea Primăriei s. Răuțel de a elimina tuburile de colectare a deșeurilor de pe terenul cu numărul cadastral XXXXX și compensarea cheltuielilor de judecată. 1

Prin încheierea din 20 octombrie 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, s-a respins cererea privind ridicarea excepției de tardivitate, ca fiind neîntemeiată.

Prin hotărârea din 26 noiembrie 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, acțiunea s-a respins.

La 03 decembrie 2022, Podlisnic Dorian a depus cerere de apel (nemotivată) împotriva hotărârii din 26 noiembrie 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, iar la 24 martie 2022 a depus cerere de apel (motivată), prin care s-a solicitat casarea integrală a hotărârii din 26 noiembrie 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 05 octombrie 2023 a Curții de Apel Bălți, s-a respins apelul declarat de Podlisnic Dorian și s-a menținut hotărârea din 26 noiembrie 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Central.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit extrasului din Registrul bunurilor imobile din 21.06.2021, proprietarul bunului imobil cu numărul cadastral XXXXX, situat în XXXX, XXXXX este Podlisnic Dorian, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 6560 din 12.04.2012 și actului de constatare pe teren din 21.06.2012 (f. d. 5).

Instanța de apel a mai reținut faptul că, în cadrul examinării cauzei la instanța de fond, reprezentantul pârâtului a recunoscut că tuburile litigioase se află pe teritoriul ce aparține cu drept de proprietate reclamantului Podlisnic Dorian, care sunt funcționabile și în lipsa acestora activitatea IET „Ghiocel” ar fi imposibilă.

Instanța de apel a evidențiat că, acțiunea negatorie poate fi înaintată numai atunci când între proprietarul bunului și persoana terță nu există un raport obligațional. În cazul existenței unui asemenea raport obligațional, acțiunea negatorie nu va mai putea fi înaintată. Iar, pârâți sunt considerate persoanele care împiedică exercitarea folosirii și dispoziției bunurilor proprietarului. Pentru ca acțiunea negatorie să fie satisfăcută, este destul faptul săvârșirii acțiunilor ce împiedică exercitarea folosirii și dispoziției bunurilor și ca aceste acțiuni să fie ilegale, în caz contrar proprietarul nu este în drept să înainteze acțiunea negatorie. Or, acțiunea negatorie este o acțiune reală, prin care reclamantul îi solicită instanței de judecată să stabilească, prin hotărârea pe care o va pronunța, că pârâtul nu are nici un drept real (uzufruct, uz, abitație, servitute sau superficie) asupra bunului aflat în proprietatea sa, obligându-l astfel să înceteze exercitarea lui nelegitimă.

Instanța de apel a menționat că, în temeiul normei legale enunțate, în cazul în care proprietarul bunului nu este deposedat de acest bun, dar 2 terța persoană îl împiedică, prin acțiunile sale ilicite, să-și exercite folosința și dispoziția asupra bunului, el poate intenta o acțiune negatorie, cerând încetarea încălcării.

Colegiul civil al Curții de Apel Bălți a concluzionat că, în speța dată astfel de circumstanțe enunțate în favoarea admiterii acțiunii negatorii nu au fost constatate, or reieșind din prevederile normei legale menționate, viciile pretinse și indicate în cererea de chemare în judecată a reclamantului Podlisnic Dorian nu sânt aplicabile în relațiile cu Primăria s. Răuțel.

La 12 aprilie 2024, Podlisnic Dorian a depus în adresa Curții Supreme de Justiție cerere de recurs împotriva deciziei din 05 octombrie 2023 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a solicitat casarea deciziei din 05 octombrie 2023 a Curții de Apel Bălți și hotărârii din 26 noiembrie 2021 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, cu emiterea unei hotărâri noi de admitere integrală a acțiunii.

În motivarea recursului au fost reiterate circumstanțe de fapt și de drept invocate anterior la examinarea cauzei în prima instanță și instanța de apel.

Suplimentar s-a menționat că, concluziile instanțelor de judecată sunt contradictorii și se întemeiază pe aplicarea eronată a legii, fiind invocată în acest sens cauza nr. 2ra-1812/07 din 19 decembrie 2007.

În drept, s-au invocat prevederile art. 585 din Codul civil, art. 46 și 127 din Constituție, art. 429-437 din Codul de procedură civilă.

Pe parcurs, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatului copia recursului, fiindu-i explicat dreptul de a depune referință la recursul declarat.

Însă, până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, intimatul nu a făcut uz de dreptul său procedural de a depune referința.

Art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Participanții la proces sînt obligați să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de 3 aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.”

Art. 434 alin.(1) – (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.”

Art. 433 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat.”

Art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că, prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) au fost operate modificări în Codul de procedură civilă, care au intrat în vigoare la 01 septembrie 2023.

Astfel, procedura admisibilității recursului va consta în verificarea existenței unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului.

Completul de judecată notează că, în temeiul art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432 din același Cod.

Potrivit art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă dacă este vădit neîntemeiată. 4

Această normă oferă Curții o prerogativă de filtrare a recursurilor care nu conțin o motivare suficientă în drept, nefiind apte să declanșeze un control de legalitate în sensul art. 432 din Codul de procedură civilă.

Într-o apreciere particulară a motivelor de recurs, Completul constată că acestea nu întrunesc exigențele unei motivări conforme cu cerințele legale, întrucât exprimă în esență dezacordul recurentului cu soluția instanței de apel, fără a invoca sau demonstra încălcări veritabile ale normelor de drept material sau procesual.

Invocând în cerere de recurs o decizie a instanței supreme din 19 decembrie 2007, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, aceasta nu poate fi reținută prin prisma temeiurilor de recurs prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a), b) Cod de procedură civilă. Or, recurentul nu a demonstrat că aceasta este relevantă și aplicabilă cauzei, motiv pentru care nu poate constitui un temei de recurs valabil.

Mai mult decât atât, recurentul nu identifică o problematică de drept asupra căreia Curtea Supremă de Justiție ar fi chemată să-și revizuiască ori să-și unifice practica. Criticile se axează pe particularități factuale ale speței și nu descriu interpretări divergente ale normelor de drept, în cazurile similare.

În ceea ce privește critica referitoare la o pretinsă apreciere arbitrară a probelor, art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, instanța constată că probatoriul a fost analizat de instanța de apel în mod complet și motivat. Simpla reiterare sau reformulare a propriei versiuni asupra faptelor nu echivalează cu o apreciere vădit nerezonabilă a probelor.

În speță, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că, recursul formulat de către Podlisnic Dorian conține obiecții de fapt și de drept, care deja au fost supuse controlului de temeinicie și legalitate de către instanța de apel, care a dat acestora o apreciere corespunzătoare.

La caz nu se identifică nici o eroare manifestă sau arbitrară în examinarea probelor, iar recurentul nu demonstrează caracterul determinant al presupusei erori asupra soluției adoptate.

Așadar, recursul nu tinde să declanșeze un control de legalitate veritabil, ci exprimă o nemulțumire subiectivă față de soluția instanței ierarhic inferioare, camuflând obiecțiile de fond, în argumente formale de procedură.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f), art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, 5