Aviz nr. 1 din 15.03.2022

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituțională pe 11 noiembrie 2021 de către 56 de deputați din Parlamentul Republicii Moldova [Ion Babici, Gheorghe Ichim, Igor Grosu, Olesea Stamate, Alexandr Trubca, Mariana Cușnir, Vasile Grădinaru, Ana Oglinda, Veronica Roșca, Marcela Adam, Sergiu Lazarencu, Dorian Istratii, Vitalie Jacot, Dan Perciun, Doina Gherman, Evghenia Cojocari, Vasile Șoimaru, Gheorghe Agheorghiesei, Andrian Cheptonar, Ion Șpac, Victor Spînu, Liliana Grosu, Iurie Păsat, Oleg Canațui, Oazu Nantoi, Artur Mija, Marian Radu, Dumitru Alaiba, Larisa Novac, Maria Pancu, Artemie Cătănoi, Valentina Manic, Victoria Cazacu, Marina Morozova, Ersilia Qatrawi, Adrian Belîi, Efimia Bandalac, Maria Gonța, Mihail Popșoi, Adrian Băluțel, Igor Chiriac, Virgiliu Pâslariuc, Iulia Dascălu, Ina Coșeru, Marcela Nistor, Boris Marcoci, Ana Calinici, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Boris Popa, Galina Sajin, Eugeniu Sinchevici, Vitali Gavrouc, Petru Frunze, Vladimir Bolea, Dorel Iurcu, Larisa Voloh], în baza prevederilor articolelor 135 alin. (1) lit. c) și 141 alin. (1) lit. b) din Constituție, prin care se solicită avizarea proiectului de lege pentru modificarea articolului 46 alin. (3) din Constituția Republicii Moldova.

Proiectul de lege pentru modificarea articolului 46 din Constituție este prezentat în următoarea redactare: „ Articolul I . – La articolul 46 alineatul (3) din Constituția Republicii Moldova (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 78, articolul 140) cu modificările ulterioare, propoziția a doua se completează în final cu textul „ , cu excepția averii persoanelor care exercită funcții publice”. Articolul II . – Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.”

La pronunțarea dispozitivului Avizului au fost prezenți reprezentantul autorilor sesizării, dna Veronica Roșca, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, și reprezentantul Parlamentului, dl Valeriu Kuciuk.

Curtea reține că proiectul de lege constituțională prezentat pentru avizare propune completarea articolului 46 alin. (3) din Constituție, astfel încât teza a doua să aibă următorul conținut: „Caracterul licit al dobândirii se prezumă, cu excepția averii persoanelor care exercită funcții publice”. Curtea observă că inițiativa legislativă ar urmări o diferențiere a persoanelor care exercită funcții publice de celelalte persoane, din perspectiva prezumției caracterului licit al dobândirii bunurilor lor. Astfel, în eventualitatea unor proceduri judiciare de confiscare a averii nejustificate inițiate în privința persoanelor care exercită funcții publice, sarcina probei se va repartiza între părțile implicate, potrivit unui standard mai redus decât cel pe care îl presupune Constituția în prezent.

Autorii sesizării menționează că prezumția caracterului licit al dobândirii averii, stabilită de articolul 46 alin. (3) din Constituție, este interpretată într-un sens care împiedică lupta împotriva corupției și eludează mecanismul de confiscare a averii nejustificate. Cu privire la persoanele care nu exercită funcții publice, autorii sesizării consideră că este necesară menținerea prezumției caracterului licit al dobândirii bunurilor pentru a evita eventualele persecuții din partea autorităților de investigație sau plasarea proprietarilor într-o situație de insecuritate juridică. În cazul persoanelor care exercită funcții publice, autorii sesizării menționează că prezumția caracterului licit al dobândirii bunurilor trebuie restrânsă, dat fiind faptul că aceștia activează într-un domeniu specific în care trebuie să dea dovadă de responsabilitate și integritate.

Autorii sesizării notează că instituția confiscării averii nejustificate a funcționarilor publici poate fi considerată o problemă, având în vedere interpretarea articolului 46 alin. (3) din Constituție dată de Curtea Constituțională prin Hotărârile nr. 21 din 20 octombrie 2011 și nr. 6 din 16 aprilie 2015.

Astfel, potrivit autorilor sesizării, pentru a face mai eficient mecanismul de confiscare a averii nejustificate, este necesar ca sarcina probei să fie repartizată între autoritățile de investigație și persoana care exercită o funcție publică a cărei avere este cercetată. Autorii sesizării notează că din momentul în care autoritățile de investigație prezintă probe care arată un dezechilibru dintre mărimea veniturilor și valoarea bunurilor dobândite din care rezultă existența unei averi nejustificate, persoana supusă controlului va trebui să demonstreze caracterul licit al dobândirii averii respective. În cazul în care persoana supusă controlului nu poate demonstra legalitatea dobândirii averii, autoritățile judiciare vor putea dispune confiscarea ei. Autorii sesizării menționează că un astfel de mecanism va fi reglementat prin legi speciale.

Autorii sesizării notează că repartizarea sarcinii probei în cazul confiscării produselor prezumate ale infracțiunilor este permisă de o serie de acorduri internaționale la care Republica Moldova este parte, inclusiv de Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope [articolul 5 paragraful 7], de Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate [articolul 12 paragraful 7], de Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției [articolul 31 paragraful 8], de Convenția Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii și finanțarea terorismului [articolul 3 paragraful 4] etc. Autorii sesizării consideră că astfel ar fi posibilă aplicarea unui alt standard de probă atunci când se pune la îndoială caracterul licit al dobândirii de bunuri în privința persoanelor care exercită funcții publice. B) Cu privire la respectarea procedurii de inițiere a revizuirii Constituției

Curtea reține că, potrivit articolului 135 alin. (1) lit. c) din Constituție, ea este competentă să se pronunțe cu privire la inițiativele de revizuire a Constituției. Prin urmare, soluționarea acestei sesizări ține de competența sa ratione materiae .

De asemenea, conform articolului 141 alin. (1) din Constituție, revizuirea Constituției poate fi inițiată: a) de un număr de cel puțin 200 000 de cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot […]; b) de un număr de cel puțin o treime de deputați în Parlament sau c) de Guvern.

În această cauză, propunerea legislativă de revizuire a Constituției a fost semnată și înaintată spre avizare Curții Constituționale de 56 de deputați, care reprezintă mai mult de o treime din numărul deputaților în Parlament. Condiția prevăzută la articolul 141 alin. (1) lit. b) din Constituție este îndeplinită.

Cu privire la limitele revizuirii Constituției, Curtea a observat că articolele 63 alin. (3) și 142 din Constituție stabilesc condiții temporale și materiale de revizuire a Constituției. C) Cu privire la respectarea condițiilor temporale ale revizuirii Constituției (constituționalitatea extrinsecă)

Condițiile temporale presupun imposibilitatea revizuirii Constituției în perioada prelungirii mandatului Parlamentului, până la întrunirea legală a noii componențe [articolul 63 alin. (3) din Constituție], pe durata stării de urgență, de asediu și de război [articolul 142 alin. (3) din Constituție].

Având în vedere că la momentul pronunțării prezentului Aviz în Republica Moldova acționează starea de urgență instituită prin Hotărârea Parlamentului nr. 41 din 24 februarie 2022, Curtea precizează că textul „Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de urgență, de asediu și de război” din articolul 142 alin. (3) coroborată cu dispozițiile articolului 72 alin. (2) și articolul 143 din Constituție trebuie interpretat în sensul în care Legea constituțională de revizuire a Constituției nu poate fi adoptată de Parlament în perioada stării de urgență de asediu și de război.

Curtea reține că revizuirea Constituției inițiată de deputați, la această etapă, nu cade sub incidența vreunei interdicții temporale prevăzute de Constituție. Prin urmare, condițiile prevăzute de articolele 63 alin. (3) și 142 alin. (3) din Constituție sunt îndeplinite. D) Cu privire la respectarea condițiilor materiale ale revizuirii Constituției (constituționalitatea intrinsecă)

Condițiile materiale impun că dispozițiile privind caracterul suveran, independent și unitar al statului, precum și cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorității cetățenilor înscriși în listele electorale [articolul 142 alineatul (1) din Constituție]. De asemenea, este interzisă revizuirea care are ca rezultat suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora [articolul 142 alineatul (2) din Constituție].

În jurisprudența sa, Curtea a reținut că analiza constituționalității intrinseci (analiza respectării condițiilor materiale) impune o verificare a modificărilor propuse prin raportare la dispozițiile articolului 142 alineatele (1) și (2) din Constituție, pentru a stabili dacă obiectul revizuirii îl constituie caracterul suveran, independent și unitar al statului, cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, precum și dacă modificările propuse nu au ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora (a se vedea ACC nr. 2 din 3 decembrie 2020, § 23; ACC nr. 2 din 26 octombrie 2021, § 15).

Curtea constată că inițiativa de revizuire a Constituției în discuție respectă articolul 142 alin. (1) din Constituție, deoarece nu afectează caracterul suveran, independent și unitar al statului Republica Moldova, stabilit de articolul 1 alin. (1) din Constituție, nici statutul de neutralitate permanentă prevăzut de articolul 11 din Constituție.

Având în vedere jurisprudența sa relevantă în vigoare la data formulării acestei sesizări (HCC nr. 21 din 20 octombrie 2011, § 35, și HCC nr. 6 din 16 aprilie 2015, § 50), Curtea observă că proiectul supus avizării ar face incidente dreptul de proprietate privată (articolul 46 din Constituție) și principiul prezumției nevinovăției (articolul 21 din Constituție).

În continuare, Curtea va examina dacă proiectul de modificare a Constituției are ca efect suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de articolele 21 și 46 din Constituție.

Curtea notează că, în prezent, articolul 46 alin. (3) din Constituție prevede că „[a]verea dobândită licit nu poate fi confiscată”, iar „[c]aracterul licit al dobândirii se prezumă”. Curtea reține că legislatorul a instituit o prezumție a caracterului licit al dobândirii bunurilor.

Bazându-se pe Hotărârile Curții Constituționale nr. 21 din 20 octombrie 2011 și nr. 6 din 16 aprilie 2015, autorii sesizării susțin că varianta actuală a articolului 46 alin. (3) din Constituție împiedică reglementarea unui mecanism eficient de luptă împotriva corupției și de confiscare a averilor nejustificate dobândite de persoanele care exercită funcții publice.

În Hotărârea nr. 21 din 20 octombrie 2011, Curtea a interpretat articolul 46 alin. (3) din Constituție. Autorul sesizării afirma că prezumția caracterului licit al dobândirii averii nu este absolută și ar permite repartizarea sarcinii probei între autorități și funcționarul public a cărui avere este cercetată. Cu privire la aceste aspecte, Curtea a reținut că în cazul în care este pus în discuție caracterul ilicit al dobândirii averii de către funcționarii publici, sarcina probei le revine exclusiv autorităților. Curtea a notat că răsturnarea sarcinii probei în cazul funcționarilor publici și al altor persoane salarizate de la bugetul de stat ar contraveni principiului prezumției nevinovăției, garantat de articolul 21 din Constituție, deoarece confiscarea averii funcționarilor și a altor persoane salarizate din bugetul de stat ar putea avea loc în absența unei hotărâri judecătorești definitive prin care să se stabilească vinovăția penală sau contravențională. Curtea a notat că, potrivit principiilor dreptului procesual penal, nimeni nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Sarcina probei îi revine acuzării, iar dubiile se interpretează în favoarea acuzatului ( in dubio pro reo ). În cazul răsturnării sarcinii probei la confiscarea averii, funcționarul public sau altă persoană salarizată de la bugetul de stat trebuie să-și dovedească nevinovăția. Curtea a menționat că legislatorul poate institui pentru infracțiunile săvârșite de funcționarii publici sau de alte persoane salarizate de la bugetul de stat pedepse mai grave decât pentru persoanele private care le-ar săvârși, în apărarea interesului general, însă răsturnarea sarcinii probei în privința acestora ar presupune o discriminare în raport cu persoanele care realizează și gestionează activități private. Securitatea juridică a dreptului de proprietate în privința bunurilor care formează averea unei persoane este indisolubil legată de prezumția dobândirii licite a averii. În absența unei asemenea prezumții, deținătorul unui bun ar fi supus unei insecurități continue, pentru că ori de câte ori s-ar invoca dobândirea ilicită a unui bun, sarcina probei nu i-ar reveni celui care face afirmația, ci deținătorului bunului. Din acest motiv, înlăturarea prezumției are semnificația suprimării dreptului la proprietate. Curtea a reținut că Constituția utilizează indicativul „se prezumă”, fără a prevedea excepții sau, cel puțin, posibilitatea legiuitorului de a reglementa asemenea situații prin prevederi speciale, inclusiv de exceptare. În fine, Curtea a notat că inversarea sarcinii probei în cazul cercetării averii dobândite de funcționarii publici contravine Constituției (a se vedea, inter alia , §§ 24, 29, 35, 36 și 64 din Hotărârea citată valabile până la 10 martie 2022).

În Hotărârea nr. 6 din 16 aprilie 2015, Curtea a fost sesizată să verifice constituționalitatea infracțiunii de îmbogățire ilicită. Autorul sesizării considera că prevederea penală în discuție contravenea prezumției nevinovăției, deoarece persoanele investigate pentru comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită trebuiau să demonstreze caracterul licit al averii dobândite. Cu privire la acest aspect, Curtea a notat că infracțiunea de îmbogățire ilicită nu contravine prezumției nevinovăției, având în vedere că dispozițiile contestate stabileau obligația autorităților de investigație de a demonstra caracterul ilicit al averii (a se vedea § 108 din Hotărârea citată).

La 10 martie 2022, Curtea a pronunțat Hotărârea nr. 7 privind revizuirea Hotărârii Curții Constituționale nr. 21 din 20 octombrie 2011 privind interpretarea articolului 46 alin. (3) din Constituție și a Hotărârii Curții Constituționale nr. 6 din 16 aprilie 2015 privind controlul constituționalității unor prevederi din Codul penal și din Codul de procedură penală.

În Hotărârea sa din 10 martie 2022, Curtea a reținut la § 38, în special cu referire la Hotărârea sa nr. 21 din 20 octombrie 2011, următoarele: - premisa confiscării care poate avea loc doar în cadrul unui proces penal și premisa că măsura confiscării este reglementată constituțional doar în cazul săvârșirii unor infracțiuni sau contravenții nu se sprijină pe textul articolului 46 alin. (3) din Constituție și sunt infirmate de reglementările internaționale relevante și de exemplele oferite în hotărârea Gogitidze și alții v. Georgia din 12 mai 2015 a Curții Europene; - premisa existenței unui singur standard de probă în cazul procedurilor în care funcționarilor publici li se impută dobândirea ilicită a averii nu decurge din textul articolului 46 alin. (3) din Constituție și este infirmată de considerentul Curții Europene din § 107 al hotărârii Gogitidze , care menționează, cu titlu de exemple, probarea „dincolo de orice dubiu rezonabil” și probarea potrivit balanței probabilităților, aplicabile în procedurile penale sau în procedurile civile; - premisa „legăturii indisolubile” dintre prezumția caracterului licit al proprietății și prezumția nevinovăției nu-și are fundamentul în textul articolului 46 alin. (3) din Constituție și contravine considerentului exprimat de Curtea Europeană în § 126 al hotărârii Gogitidze .

De asemenea, Curtea a observat că în cele două hotărâri posibilitatea confiscării a fost făcută dependentă de existența unei cauze penale sau contravenționale (a se vedea HCC nr. 21 din 20 octombrie 2011, § 32, și HCC nr. 6 din 16 aprilie 2015, § 65). Însă în hotărârea Gogitidze și alții v. Georgia , 12 mai 2015, § 105, Curtea Europeană a reținut că există standarde juridice europene și chiar universale comune care încurajează confiscarea bunurilor legate de infracțiuni grave, cum ar fi corupția, spălarea de bani, infracțiunile legate de droguri ș.a., fără o condamnare penală prealabilă. Mai mult, sarcina probării originii licite a bunurilor despre care se presupune că au fost dobândite în mod ilicit poate fi transferată în mod legitim asupra pârâților în cadrul unor proceduri non-penale de confiscare, inclusiv în cadrul unor proceduri civile in rem . Măsura confiscării poate fi aplicată nu doar în cazul produselor directe ale unei infracțiuni, ci și în cazul bunurilor, inclusiv al oricărui venit sau al altor beneficii indirecte, obținute prin convertirea ori transformarea produselor directe ale infracțiunii sau prin amestecul acestora cu alte bunuri, eventual legale. Măsura confiscării nu poate fi aplicată doar în cazul persoanelor bănuite direct de comiterea infracțiunilor, ci și în cazul terților care au dobândit un drept de proprietate fără buna-credință cerută, prin disimularea rolului lor ilicit la acumularea averii în cauză (a se vedea HCC nr. 7 din 10 martie 2022, § 34).

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a considerat că măsurile de confiscare sunt proporționale și în lipsa unei condamnări care să stabilească vinovăția persoanelor învinuite. De asemenea, Curtea Europeană a considerat că este legitim pentru autoritățile naționale relevante să emită ordine de confiscare pe baza unei preponderențe a probelor care să sugereze că veniturile legale ale pârâților nu puteau fi suficiente pentru ca aceștia să dobândească bunurile în cauză. Într-adevăr, atunci când ordinul de confiscare este o consecință a unor proceduri civile in rem legate de produsele infracțiunilor derivate din infracțiuni grave, Curtea nu a pretins probarea „dincolo de orice dubiu rezonabil” a originii ilicite a bunurilor în cadrul unor astfel de proceduri. În schimb, s-a considerat că standardul balanței probabilităților ori o probabilitate înaltă a originii ilicite, combinată cu incapacitatea proprietarului de a proba contrariul, era suficientă în sensul testului proporționalității impus de articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană. În plus, autorităților naționale li s-a acordat o marjă de manevră conform Convenției pentru a aplica măsurile de confiscare nu doar în cazul persoanelor învinuite direct de comiterea unor infracțiuni, ci și în cazul membrilor de familie și al altor rude/persoane apropiate despre care se presupunea că dețineau ori administrau bunurile dobândite ilicit în numele persoanelor bănuite de infracțiuni sau care nu au dat dovadă de buna-credință necesară (a se vedea Raimondo v. Italia , 22 februarie 1994, § 30; Arcuri și alții v. Italia (dec.), 5 iulie 2001; Morabito și alții v. Italia (dec.), 7 iunie 2005; Butler v. Regatul Unit (dec.), 27 iunie 2002; Webb v. Regatul Unit (dec.), 10 februarie 2004; Saccoccia v. Austria , 18 decembrie 2008; și Gogitidze și alții v. Georgia , § 107).

De asemenea, Curtea Europeană a subliniat că articolul 6 § 2 din Convenție, care garantează principiul prezumției nevinovăției, nu este aplicabil în cazul confiscării bunurilor dispuse în contextul unei proceduri civile in rem , care nu implică stabilirea unei acuzații penale și care nu are un caracter punitiv, ci unul preventiv și/sau compensatoriu (a se vedea Gogitidze și alții v. Georgia , § 126).

Prin urmare, Curtea subliniază că instituția confiscării poate opera în mod separat de o cauză penală sau contravențională, e.g. în contextul unor proceduri civile in rem . În cadrul unor proceduri civile, standardul probei este mai redus decât standardul probării „dincolo de orice dubiu rezonabil”, care operează în procesele penale. Standardul balanței probabilităților, care operează în procesul civil, presupune ca instanțele să constate că un fapt este stabilit dacă sunt convinse că probabilitatea că acesta a avut loc este mai mare decât probabilitatea că faptul nu a avut loc.

De altfel, în opinia Comisiei de la Veneția, sistemele de confiscare civilă sunt concepute pentru a se asigura faptul că sumele aferente veniturilor penale sunt dovedite pe baza standardului balanței probabilităților, nu pe baza standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă. Unele state instituie, de asemenea, prezumții care pot fi răsturnate în cadrul procedurilor de confiscare civilă. Ideea care stă la baza unei prezumții care poate fi răsturnată este că pentru o persoană este mai ușor decât pentru autorități să stabilească că proprietatea sa a fost dobândită în mod legal (a se vedea Opinia interimară privind proiectul de Lege privind confiscarea în favoarea statului a bunurilor dobândite ilegal din Bulgaria, adoptat la cea de-a 82-a sesiune plenară (Veneția, 12-13 martie 2010), CDL-AD(2010)010, § 67).

Prin urmare, având în vedere considerentele Hotărârii Curții Constituționale nr. 7 din 10 martie 2022 și jurisprudența relevantă a Curții Europene referitoare la dreptul de proprietate, în conformitate cu care trebuie interpretată Constituția Republicii Moldova, Curtea observă că textul actual al articolului 46 alin. (3) din Constituție nu stabilește niciun impediment pentru realizarea obiectivului urmărit de autorii proiectului de lege constituțională.

Curtea observă că, deși autorii proiectului de modificare a Constituției urmăresc ca noile dispoziții să faciliteze repartizarea sarcinii probei, în contextul unor cauze privind confiscarea averii nejustificate, între autoritățile statului și persoanele despre a căror avere se susține că are un caracter ilicit (p. 5 din Nota informativă la proiect), textul propus pentru modificarea Constituției elimină orice posibilitate de repartizare a probei în cazul persoanelor care exercită funcții publice.

Formularea „cu excepția averii persoanelor care exercită funcții publice” induce ideea caracterului ilicit al averii acestor persoane, care se prezumă. Această formulare contravine condiției impuse, în prezent, de articolul 46 alin. (3) din Constituție, potrivit căreia cel care face o afirmație ( i.e. autoritățile statului) trebuie să o dovedească (cu un standard de probare mai ridicat sau mai redus). Formularea în discuție elimină necesitatea vreunui standard de probă din cele pe care le admite, în prezent, articolul 46 alin. (3) din Constituție, indiferent dacă se desfășoară proceduri penale sau proceduri non-penale. În contextul unor eventuale litigii privind confiscarea averii unei persoane care exercită funcții publice, formularea propusă va permite ca autoritățile publice să facă doar afirmații, fără să le dovedească, și va plasa persoanele care exercită funcții publice într-un dezechilibru față de autoritățile statale. Astfel, ea constituie o suprimare a dreptului de proprietate.

Curtea reiterează că textul actual al articolului 46 alin. (3) din Constituție nu reprezintă un impediment pentru aplicarea unor standarde de probă diferite, în funcție de tipul procedurilor (penale sau non-penale), pentru implementarea obiectivului urmărit de autorii proiectului de modificare a Constituției.

Ca în orice altă politică publică esențială pentru societate, sunt necesare mecanisme juridice clare, bună-credință și o înaltă pregătire profesională a agenților publici, pentru evitarea oricărui arbitrariu.

Având în vedere cele menționate, Curtea conchide că proiectul de revizuire a Constituției propus de autorii sesizării nu corespunde cerințelor stabilite la articolul 142 alin. (2) din Constituție, pentru că are ca rezultat suprimarea unei garanții a dreptului de proprietate al persoanelor care exercită funcții publice. Acest proiect nu poate fi avizat pozitiv. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) lit. c), 140 alin. (2), 141 alin. (2) și 142 din Constituție, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 6, 61, 63 lit. a) și 68 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională pronunță următorul AVIZ: 1. Inițiativa de revizuire a Constituției Republicii Moldova, inițiată de 56 de deputați în Parlament, este prezentată de subiectul autorizat și, în acest sens, este conformă cu prevederile articolului 141 alin. (1) lit. b) din Constituție. 2. Inițiativa de revizuire a Constituției Republicii Moldova corespunde limitelor temporale de revizuire stabilite de articolele 63 alin. (3) și 142 alin. (3) din Constituție. 3. Inițiativa de revizuire a Constituției Republicii Moldova nu corespunde limitelor materiale de revizuire stabilite de articolul 142 alin. (2) din Constituție și nu poate fi înaintat Parlamentului spre examinare. 4. Prezentul Aviz este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte Domnica MANOLE Chișinău, 15 martie 2022 ACC nr. 1 Dosarul nr. 249c/2021