Decizie nr. 165 din 13.11.2025

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a pct. 38 din Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 557 din 18 iunie 2018, ridicată de dl avocat Dumitru Barbăscumpă, în interesele dlui Valeriu Pleșca, parte în dosarul nr. 5r-2087/2024, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecător Lilia Lupașcu, de la Judecătoria Chișinău, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

La 10 mai 2024, dl Valeriu Pleșca a fost sancționat contravențional pentru staționarea în locuri interzise, pe baza articolului 240 alin. (1) din Codul contravențional. Totodată, agentul constatator a dispus ridicarea și aducerea vehiculului la parcarea specială.

La 13 iunie 2024[1], dl Valeriu Pleșca a contestat procesele-verbale și decizia de sancționare.

La 20 ianuarie 2025, în cadrul ședinței de judecată, dl avocat Dumitru Barbăscumpă a ridicat, în interesele dlui Valeriu Pleșca, excepția de neconstituționalitate a pct. 38 din Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 557 din 18 iunie 2018.

Printr-o încheiere din 24 ianuarie 2025, Judecătoria Chișinău a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Regulamentului privind modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 557 din 18 iunie 2018, sunt următoarele:

În situația în care a fost întocmit procesul-verbal de ridicare a mijlocului de transport și a fost începută procedura de ridicare, iar în acest moment proprietarul, posesorul sau reprezentantul lor se prezintă la mijlocul de transport ridicat, mijlocul de transport poate fi restituit doar după achitarea pentru serviciile realizate în procesul de ridicare, după caz, transportare a mijlocului de transport (cu excepția cazurilor stipulate la pct. 7 și 8);

Autorul sesizării susține că în cazul ridicării mijlocului de transport, dispuse în legătură cu comiterea unei contravenții, prevederea contestată îl obligă pe proprietarul sau pe posesorul acestuia, inclusiv în cazul în care este prezent în momentul ridicării acestuia, să achite serviciile realizate în procesul de ridicare pentru a-i fi restituit. Totuși, în opinia autorului, această obligație nu urmărește scopul bunei desfășurări a procesului contravențional, ci doar îl favorizează pe agentul economic care prestează serviciul de ridicare a mijlocului de transport.

Autorul susține că ridicarea mijlocului de transport reprezintă o măsură procesuală de constrângere, care trebuie dispusă doar în situațiile prevăzute de articolul 439 alin. (1) din Codul contravențional. În opinia autorului, trebuie distinsă situația când proprietarul sau posesorul mijlocului de transport nu poate fi găsit de situația în care această persoană este prezentă la locul faptei. Așadar, atunci când proprietarul sau posesorul mijlocului de transport este prezent la locul faptei, acesta poate să reamplaseze mijlocul de transport din locul în care este interzisă parcarea. Prin urmare, în acest caz, nerestituirea mijlocului de transport devine o măsură arbitrară.

De asemenea, autorul menționează că prevederea contestată este neclară și aplicarea sa în practică poate genera abuzuri.

În fine, autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederea contestată este contrară articolelor 20, 46, 53 și 54 din Constituție și articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană.

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității hotărârilor Guvernului, în prezenta cauză a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 557 din 18 iunie 2018, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul sesizării îl constituie pct. 38 din Regulamentul privind modul de ridicare, transportare, depozitare și restituire a mijloacelor de transport în cadrul procesului contravențional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 557 din 18 iunie 2018. Curtea constată că prevederea contestată nu a făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză contravențională care examinează, inclusiv, contestația împotriva procesului-verbal de ridicare și aducere a vehiculului la parcarea specială. Așadar, Curtea admite că instanța de judecată ar putea avea în vedere prevederea criticată la soluționarea cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

În sesizare, autorul excepției afirmă că prevederile contestate sunt contrare articolelor 20 (

Curtea menționează că articolul 54 din Constituție nu are o aplicabilitate independentă. Pentru a putea fi invocat, trebuie să existe o ingerință într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr. 159 din 12 decembrie 2024, § 21).

În capătul său de cerere referitor la articolele 20 și 53 din Constituție, autorul formulează o critică generală, care susține lipsa unor drepturi și garanții esențiale. Această critică nu explică pretinsa neconformitate a prevederii contestate cu articolele 20 și 53 din Constituție și, astfel, nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate (a se vedea DCC nr. 194 din 21 decembrie 2023, § 19).

Referitor la incidența articolului 46 din Constituție, Curtea observă că autorul critică necesitatea de a achita serviciile de ridicare a mijlocului de transport pentru a putea pretinde restituirea acestuia, atunci când proprietarul sau posesorul este prezent la locul faptei.

Curtea reiterează că, potrivit prevederilor constituționale și celor ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului, dreptul de proprietate nu este unul absolut, iar legislatorul poate stabili reguli cu privire la folosința bunurilor, cu condiția ca acestea să corespundă unui interes public și să fie proporționale cu scopul urmărit.

Având în vedere problema ridicată de autorul sesizării referitoare la încălcarea dreptului de proprietate asupra folosinței unui vehicul, Curtea reține că statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicție cu interesele societății (articolul 127 alin. (2) din Constituție), precum și că dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor care, potrivit legii, revin proprietarului (articolul 46 alin. (5) din Constituție). În baza acestor dispoziții, dar și a competenței acordate de articolul 72 alin. (3) lit. i) din Constituție, legislatorul a reglementat modul de exercitare a dreptului de proprietate asupra vehiculelor și a pus în sarcina proprietarilor, după caz a posesorilor, anumite obligații (a se vedea articolele 31

Pornind de la cerințele autorului sesizării, Curtea notează că ridicarea și aducerea vehiculului la parcare reprezintă o măsură de constrângere reglementată de articolul 439 din Codul contravențional, care constă în evacuarea (strămutarea) forțată a mijlocului de transport de la locul inițial cu ajutorul mijloacelor speciale și depozitarea acestuia la parcarea specială sau pe teritoriul subdiviziunii specializate ori teritoriale a Poliției. Potrivit redactării în vigoare la data ridicării și aducerii vehiculului autorului sesizării la parcarea specială, această măsură putea fi aplicată de agentul constatator dacă: a) staționarea vehiculului poate genera un pericol iminent pentru interesul public; b) vehiculul a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare; c) era necesară identificarea proprietarului (posesorului) vehiculului utilizat sau destinat pentru săvârșirea contravenției; d) vehiculul a fost condus de o persoană care nu are dreptul de a conduce vehiculul introdus în țară în baza Legii nr. 248 din 29 iulie 2022 (a se vedea articolul 439 alin. (2) din Codul contravențional în redactarea anterioară adoptării Legii nr. 250 din 10 iulie 2025, în vigoare din 18 octombrie 2025). Totodată, vehiculul parcat îi este restituit proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor legal imediat după înlăturarea motivelor pentru aducerea la parcare, iar cheltuielile de aducere și de staționare a vehiculului la parcare sunt suportate de contravenient (a se vedea articolul 439 alin. (5) din Codul contravențional în redactarea anterioară adoptării Legii nr. 250 din 10 iulie 2025, în vigoare din 18 octombrie 2025). Totuși, conducătorul, proprietarul sau posesorul vehiculului nu suportă cheltuielile indicate la articolul 439 alin. (5) din Codul contravențional dacă lipsesc elementele constitutive ale contravenției. În acest caz cheltuielile sunt suportate de stat (a se vedea articolul 439 alin. (8) din Cod).

Astfel, Curtea notează că ridicarea și aducerea vehiculului la parcare reprezintă consecința comiterii unor contravenții și urmărește realizarea unor scopuri concrete, cum ar fi siguranța traficului rutier, siguranța publică, investigarea unor fapte ilicite. Vehiculul îi poate fi restituit proprietarului sau posesorului imediat ce motivele care au condus la aducerea la parcare sunt înlăturate.

Totodată, având în vedere particularitățile procedurii, legislatorul a prevăzut că modul de ridicare, transportare, depozitare și eliberare a vehiculelor se stabilește de către Guvern (a se vedea articolul 439 alin. (9) din Codul contravențional în redactarea anterioară adoptării Legii nr. 250 din 10 iulie 2025, în vigoare din 18 octombrie 2025).

Pentru a asigura respectarea prevederii legale menționate

Având în vedere eventualele situații care pot apărea în procesul de ridicare, pct. 38 din Regulament stabilește că, în situația în care a fost întocmit procesul-verbal de ridicare a mijlocului de transport și a fost începută procedura de ridicare, iar în acest moment proprietarul, posesorul sau reprezentantul lor se prezintă la mijlocul de transport ridicat, mijlocul de transport poate fi restituit doar după achitarea pentru serviciile realizate în procesul de ridicare, după caz, transportare a mijlocului de transport (cu excepția cazurilor stipulate la pct. 7 și 8 din Regulament). Astfel, prevederea în discuție îi oferă proprietarului sau posesorului mijlocului de transport posibilitatea să-i fie restituit mijlocul de transport, după caz, fără a aștepta finalizarea procedurii de ridicare și transportare. Totuși, acestuia îi revine obligația să-i achite agentului economic costurile pentru serviciile efectiv prestate. Prin urmare, prevederea contestată stabilește o soluție de echilibru între necesitatea achitării cheltuielilor pentru serviciile de ridicare, transportare și depozitare a mijlocului de transport și drepturile proprietarului sau posesorului mijlocului de transport.

Curtea are în vedere că reglementările referitoare la ridicarea forțată, transportarea și depozitarea vehiculelor în locuri speciale au fost elaborate în scopul de a asigura respectarea ordinii publice, a securității circulației rutiere și, implicit, înlăturarea efectelor acestor încălcări. Prin urmare, Curtea nu poate reține afirmația autorului sesizării potrivit căreia norma contestată ar restrânge în mod nepermis exercițiul dreptului de proprietate garantat de articolele 46 și 127 din Constituție.

Așadar, pe baza celor menționate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.