Decizie nr. 149 din 26.12.2019

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a textelor „precum și a persoanelor ale căror drepturi și libertăți pot fi afectate prin admiterea plângerii" și „și persoanele ale căror drepturi și libertăți pot fi afectate prin admiterea plângerii" din articolul 313 alin. (4) din Codul de procedură penală, ridicată de dna Tamara Botnari, în dosarul nr. 10-28/12018, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de către dl judecător Igor Negreanu de la Judecătoria Orhei, sediul Rezina, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Dna Tamara Botnari a depus o plângere la Procuratura raionului Rezina, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a unor persoane în baza articolelor 310 [

Printr-o ordonanță din 24 august 2018, un procuror din cadrul Procuraturii raionului Rezina a refuzat începerea urmăririi penale.

Această ordonanță a fost menținută de către procurorul ierarhic superior.

Dna Tamara Botnari a contestat aceste acte în fața judecătorului de instrucție. În acest sens, judecătorul de instrucție a trimis citație petiționarei, procurorului, precum și persoanelor ale căror drepturi și libertăți a considerat că ar putea fi afectate prin admiterea plângerii.

Pe 31 iulie 2019, în cadrul ședinței de judecată, dna Tamara Botnari a ridicat excepția de neconstituționalitate a textelor „precum și a persoanelor ale căror drepturi și libertăți pot fi afectate prin admiterea plângerii" și „și persoanele ale căror drepturi și libertăți pot fi afectate prin admiterea plângerii" din articolul 313 alin. (4) al Codului de procedură penală.

Printr-o încheiere din aceeași dată, Judecătoria Orhei, sediul Rezina, a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea la Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că judecătorul de instrucție ar trebui să examineze plângerea împotriva acțiunilor și actelor organului de urmărire penală fără să citeze și să audieze persoanele ale căror drepturi și libertăți ar putea fi afectate prin admiterea plângerii. În caz contrar, se încalcă principiul confidențialității urmăririi penale și drepturile persoanei care a depus plângerea în discuție.

De asemenea, autoarea excepției de neconstituționalitate consideră că prevederile contestate sunt imprevizibile, pentru că subiecții nu pot cunoaște întinderea obligației pe care o au în privința nedivulgării materialelor de urmărire penală.

În opinia sa, dispozițiile criticate ar încălca prevederile constituționale referitoare la drepturile și libertățile omului,

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte la proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textele „precum și a persoanelor ale căror drepturi și libertăți pot fi afectate prin admiterea plângerii" și „și persoanele ale căror drepturi și libertăți pot fi afectate prin admiterea plângerii" din articolul 313 alin. (4) din Codul de procedură penală. Acest articol reglementează condițiile și procedura examinării plângerii împotriva acțiunilor și actelor organului de urmărire penală și ale organului care exercită activitate specială de investigații.

Cu titlu preliminar, Curtea constată că anterior i s-a solicitat să verifice constituționalitatea articolului 313 alin. (4) din Codul de procedură penală din perspectiva neconformității acestuia cu standardul echității procesului de judecată, garantat de articolul 20 din Constituție (a se vedea sesizarea

În Decizia nr. 103 din 6 septembrie 2018, Curtea a reținut că sesizarea era nefondată și a declarat-o inadmisibilă. În acest sens, Curtea a notat că teza I a articolului 313 alin. (4) din Cod prevede că plângerea împotriva acțiunilor și actelor organului de urmărire penală și ale organului care exercită activitate specială de investigații se examinează de către judecătorul de instrucție în termen de 10 zile, cu participarea procurorului și cu citarea persoanei care a depus plângerea, precum și a persoanelor ale căror drepturi și libertăți pot fi afectate prin admiterea plângerii. La examinarea plângerii în procedura prevăzută de articolul 313 din Cod,

Astfel, rezultă că în ipoteza în care judecătorul ar examina o plângere împotriva acțiunilor și actelor organului de urmărire penală fără se citeze și să audieze persoanele ale căror drepturi și libertăți ar putea fi afectate prin admiterea plângerii, așa cum urmărește autoarea excepției de neconstituționalitate, se poate pune problema respectării dreptului la un proces echitabil din punctul de vedere al acestor persoane.

Curtea relevă că

Prin urmare, textele contestate reprezintă o garanție pentru asigurarea standardului echității procesului de judecată, în special, pentru realizarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Cu privire la pretinsa încălcare a principiului confidențialității urmăririi penale, precum și pretinsa lipsă de previzibilitate a obligației de a nu divulga materialele de urmărire penală, Curtea reamintește că ea a analizat aceste aspecte anterior și a pronunțat Decizia nr. 88 din 24 iulie 2018. De altfel, autoarea prezentei sesizări a preluat aceste critici din excepția de neconstituționalitate care a stat la baza deciziei menționate mai sus (a se vedea

-13 și DCC nr. 88 din 24 iulie 2018, § 14).

Curtea menționează că criteriile de stabilire a confidențialității informației din cadrul urmăririi penale, precum și condițiile în care se impune interdicția de a divulga materialele urmăririi penale sunt apreciate prin prisma articolului 212 din Codul de procedură penală. Din această perspectivă, Curtea observă că articolul 212 prevede expres

Astfel, potrivit articolului 212 alin. (2) din Codul de procedură penală, persoana care efectuează urmărirea penală previne martorii, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă sau reprezentanții lor, apărătorul, expertul, specialistul, interpretul, traducătorul și alte persoane care asistă la efectuarea acțiunilor de urmărire penală despre faptul că nu au voie să divulge informația privind urmărirea penală. Aceste persoane vor da o declarație în scris că au fost prevenite despre răspunderea pe care o vor purta conform articolului 315 din Codul penal.

Așadar, subiecții cărora li se aplică norma sunt obligați, prin efectul legii, să nu comunice terțelor persoane informația privind urmărirea penală. Întinderea obligației referitoare la nedivulgarea materialelor urmăririi penale se referă la respectarea prezumției de nevinovăție, a intereselor altor persoane și ale desfășurării urmăririi penale. Responsabilitatea poate surveni doar în cazul când au fost provocate daune morale sau materiale martorului, părții vătămate și reprezentanților acestora sau atunci când este prejudiciată urmărirea penală (a se vedea DCC nr. 88 din 24 iulie 2018, § 27 și § 29).

În concluzie, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.