Decizie nr. 88 din 24.07.2018

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a cuvântului „apărătorul" din articolul 212 alin. (2) din Codul de procedură penală, ridicată de către dna avocat Tatiana Iovu în dosarul nr. 10-204/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională pe 10 iulie 2018 de către dl judecător Andrei Niculcea de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.

Pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, se află în examinare plângerea depusă în baza articolului 313 din Codul de procedură penală pe 10 aprilie 2018 de către dna avocat Tatiana Iovu împotriva actelor ilegale ale procurorului și procurorului ierarhic superior.

În cadrul ședinței de judecată din 7 mai 2018, dna avocat Tatiana Iovu, care reprezintă interesele dlui Dorin Chirtoacă, a ridicat excepția de neconstituționalitate a cuvântului „apărătorul" din articolul 212 alin. (2) din Codul de procedură penală.

Prin încheierea din aceeași dată, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

În Franța, avocatul are obligația de a nu încălca secretul profesional. El trebuie să respecte secretul urmăririi penale și să se abțină să-i comunice vreunei persoane, cu excepția clientului său pentru nevoile apărării, informațiile extrase din dosar sau să publice documente, fragmente sau scrisori referitoare la procesul penal (articolul 11 din Codul de procedură penală). De asemenea, în cadrul urmăririi penale, părților sau avocaților acestora le pot fi divulgate numai copii ale rapoartelor experților în scopuri de apărare. Avocatul trebuie să informeze în prealabil judecătorul de instrucție despre documentele sau faptele din cadrul urmăririi penale pe care dorește să le comunice clientului, iar judecătorul de instrucție dispune de cinci zile lucrătoare de la primirea cererii pentru a permite sau interzice comunicarea către părți a tuturor sau a unei părți a copiilor solicitate sau a reproducerilor acestora printr-o decizie motivată (articolul 114 din Codul de procedură penală).

În Norvegia, potrivit secțiunii 186 și 186a din Codul de procedură penală, deși apărătorul bănuitului poate lua cunoștință de toate probele dosarului, acesta este chemat să semneze o declarație de confidențialitate prin care se obligă să nu-și informeze clientul său despre conținutul anumitor probe. În acest caz, avocatul poate contesta în fața judecătorului decizia procurorului privind limitarea accesului la probe al clientului său. De asemenea, avocatul poate refuza să ia cunoștință de probele la care clientul său nu are acces.

În Spania, potrivit articolului 466 din Codul penal, este pedepsită obstrucționarea justiției și lipsa de loialitate profesională a avocaților. Astfel, avocatul sau reprezentantul legal care divulgă acțiunile procedurale declarate secrete de către autoritatea judiciară este pedepsit cu o amendă și cu o interdicție de ocupare a unei funcții publice, de practicare a unei profesii sau a unei meserii (activități) de la 1 la 4 ani.

În România, articolul 94 alin. (1)-(4) din Codul de procedură penală îi permite avocatului accesul la dosar în faza de urmărire penală, cu anumite restricții ce țin de buna-desfășurare a procesului penal. Potrivit articolului 94 alin. (5) din acest act normativ, în cursul urmăririi penale avocatul are obligația de a păstra confidențialitatea sau secretul datelor și al actelor de care a luat cunoștință cu ocazia consultării dosarului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține că includerea apărătorului în rândul persoanelor cărora organul de urmărire penală le interzice divulgarea informațiilor privind urmărirea penală, din rațiuni de confidențialitate a urmăririi penale, în baza articolului 212 alin. (2) din Codul de procedură penală, încalcă dreptul la apărare prevăzut de articolul 26 din Constituție.

În aceste condiții, avocatul ar fi lipsit de posibilitatea de a realiza o apărare efectivă a clientului său.

De asemenea, autoarea excepției de neconstituționalitate consideră că textul de lege criticat nu este suficient de clar și de previzibil, pentru că apărătorul nu își poate da seama de întinderea obligației sale în privința nedivulgării materialelor de urmărire penală. Textul legal criticat ar încălca prevederile constituționale referitoare la drepturile și libertățile omului,

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către dna avocat Tatiana Iovu, în dosarul nr. 10-204/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Sesizarea este formulată de către un subiect abilitat cu acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie cuvântul „apărătorul" din articolul 212 alin. (2) din Codul de procedură penală, care stabilește că în scopul păstrării confidențialității, persoana care efectuează urmărirea penală previne martorii, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente sau reprezentanții lor, apărătorul, expertul, specialistul, interpretul, traducătorul și alte persoane care asistă la efectuarea acțiunilor de urmărire penală despre faptul că nu au voie să divulge informația privind urmărirea penală. Aceste persoane dau o declarație în scris potrivit căreia au fost prevenite despre răspunderea pe care o vor purta conform articolul 315 din Codul penal.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că pentru a aprecia dacă textul legal contestat încalcă dreptul la apărare, trebuie analizat dacă procedura în ansamblul ei prezintă garanțiile echității.

Dreptul la apărare presupune posibilitatea fiecărui om de a reacționa independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor și libertăților sale.

În orice procedură penală pot interveni interese ca securitatea națională sau necesitatea de a proteja participanții la proces, interese care trebuie cântărite în raport cu drepturile celui acuzat. În unele cazuri, poate fi necesar să se asigure confidențialitatea anumitor probe, astfel încât să se păstreze drepturile fundamentale ale altei persoane sau să se protejeze un interes public important. Acest gen de măsuri permit limitarea dreptului la apărare. Totuși, obstacolele create apărării prin limitarea unor drepturi trebuie compensate cu garanții procesuale, inclusiv în cadrul procesului ulterior în fața instanței de judecată. Prin urmare, Curtea va examina dacă garanțiile procesuale asigurate de Codul de procedură penală compensează în mod suficient existența acestei ingerințe în dreptul la apărare.

Curtea observă că limitarea dreptului la apărare în cadrul urmăririi penale este supus unui dublu control: unul prevăzut de articolul 298 din Codul de procedură penală [plângerea împotriva acțiunilor, inacțiunilor și actelor organului de urmărire penală adresată procurorului care conduce urmărirea penală] și altul în baza articolului 313 din același act normativ [plângerea împotriva acțiunilor și actelor ilegale ale organului de urmărire penală înaintată judecătorului de instrucție].

Curtea menționează că, în conformitate cu articolul 313 alin (2) din Codul de procedură penală, apărătorul poate contesta în fața judecătorului de instrucție acțiunile care afectează drepturile și libertățile constituționale ale persoanei. Sub acest aspect, ordonanța procurorului prin care avocatul este obligat să păstreze confidențialitatea urmăririi penale

Curtea Europeană a reținut cu mai multe ocazii în jurisprudența sa că dreptul la apărare poate fi limitat atunci când este necesar să se asigure atât buna-administrare a justiției, cât și respectarea prezumției nevinovăției acuzatului (

În cazurile în care se impune limitarea accesului unui acuzat sau al avocatului său la dosar în cursul urmăririi penale, probele acuzării trebuie să fie puse la dispoziția acuzatului înainte de procesul judiciar, iar învinuitul trebuie să aibă posibilitatea de a-și exprima observațiile prin intermediul avocatului (

Astfel, Curtea constată că la încheierea urmăririi penale, după ce au luat cunoștință de materialele urmăririi penale, atât învinuitul, cât și apărătorul au posibilitatea de a formula cereri noi în legătură cu urmărirea penală [art. 293 alin. (6) din Codul de procedură penală], iar termenul studierii materialelor urmăririi penale nu poate fi limitat, ca regulă generală, cu excepția cazurilor în care persoana care ia cunoștință de materiale face abuz de situația sa [art. 293 alin. (4) din Codul de procedură penală].

Cu privire la susținerile potrivit cărora interdicția impusă apărătorului în baza articolului 212 alin. (2) din Codul de procedură penală încălcă dreptul și obligația avocatului de a-i comunica clientului său informații din dosarul de urmărire penală, Curtea menționează că interdicția în discuție nu se referă la relația avocat-client, ci la relația avocat-terți. Acest fapt rezultă din alineatul (1) al articolului menționat care prevede că „materialele urmăririi penale nu pot fi date publicității". Prin urmare, declarația în scris a avocatului că a fost prevenit despre răspunderea penală în cazul divulgării informațiilor din materialele urmăririi penale reprezintă un mijloc al statului de a se asigura că materialele urmăririi penale nu vor fi date publicității fără autorizația persoanei care efectuează urmărirea penală. Așadar, prin interdicția în discuție avocatul se angajează să nu divulge terților informațiile din materialele urmăririi penale, păstrându-se astfel posibilitatea comunicării acestor informații către client.

Prin urmare, Curtea nu poate reține pretenția autoarei potrivit căreia dispozițiile legale contestate aduc atingere prevederilor articolului 26 din Constituție.

Cu privire la pretinsa lipsă de claritate și previzibilitate a textului legal contestat, Curtea menționează că criteriile de stabilire a confidențialității informației din cadrul urmăririi penale, precum și condițiile în care se impune interdicția de a divulga materialele urmăririi penale sunt apreciate prin prisma alin. (1) al articolului 212 din Codul de procedură penală. Din această perspectivă, Curtea observă că articolul 212 prevede expres subiecții față de care este aplicată norma, obligațiile acestora și consecințele nerespectării normei. În același timp, Curtea observă că întinderea obligației referitoare la nedivulgarea materialelor urmăririi penale se referă la respectarea prezumției de nevinovăție, a intereselor altor persoane și ale desfășurării urmăririi penale. Responsabilitatea poate surveni doar în cazul când au fost cauzate daune morale sau materiale martorului, părții vătămate și reprezentanților acestora sau când este prejudiciată urmărirea penală. Prin urmare Curtea nu identifică vreun motiv pentru a considera că prevederile alineatului (2) din articolul 212 din Codul de procedură penală nu sunt suficient de clare și de previzibile pentru destinatarii normei juridice, astfel încât aceștia să-și planifice conduita, atunci când se impune respectarea confidențialității urmăririi penale.

În concluzie, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este nefondată.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.