Decizie nr. 127 din 28.11.2019

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a textelor

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost depusă la Curtea Constituțională pe 3 septembrie 2019 de dl judecător Radu Grecu de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) și g) din Constituție.

Pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, se află cauza contravențională privind sancționarea dnei Liliana Ciobanu pentru comiterea contravenției prevăzute de articolul 243 din Codul contravențional [

Pe 2 iulie 2019, în cadrul ședinței de judecată, dna Liliana Ciobanu a ridicat excepția de neconstituționalitate a alineatelor (1) și (2) din articolul 243 din Codul contravențional.

Printr-o încheiere din aceeași dată, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și a trimis sesizarea către Curtea Constituțională, în vederea soluționării acesteia.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului contravențional, adoptat prin Legea nr. 218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

În argumentarea excepției de neconstituționalitate, autoarea invocă faptul că textele de lege criticate, în cazul aplicării sancțiunii, instituie un tratament discriminatoriu între persoana care a fost implicată în accident rutier și a părăsit loculul comiterii acestuia, cauzând victimei vătămări corporale neînsemnate sau vătămări corporale ușoare, potrivit articolului 243 alin. (1) și (2) din Codul contravențional, și persoana care a fost implicată în accident rutier și a părăsit locul accidentului, provocând victimei o vătămare medie a integrității corporale. Astfel, autoarea excepției sugerează că legislatorul a admis o omisiune legislativă sub forma nesancționării în Codul penal sau în Codul contravențional a părăsirii locului accidentului rutier care a cauzat o vătămare medie a integrității corporale sau sănătății victimei.

Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că sancțiunea contravențională pentru părăsirea locului accidentului rutier care a cauzat vătămări corporale ușoare victimei ar fi mai aspră față de pedeapsa penală pentru aceeași faptă, dar care a cauzat victimei o vătămare medie a integrității corporale.

De asemenea, autoarea consideră că prin aplicarea sancțiunii sub forma privării de dreptul de a conduce mijloacele de transport, prevăzută de articolul 243 din Codul contravențional, se instituie un tratament diferențiat între persoanele sancționate potrivit articolului menționat și persoanele care au comis infracțiunea prevăzută de articolul 266 din Codul penal (părăsirea locului accidentului rutier), care nu conține sancțiunea privării de dreptul de a conduce mijlocul de transport.

În opinia sa, prevederile contestate contravin prevederilor constituționale cuprinse la articolele 16, 25, 27, 28, 46 și 54.

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a Codului contravențional, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către dna Liliana Ciobanu, parte în dosarul nr. 4-1194/18, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie textele „sau cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 6 luni la 1 an" din alin. (1) și „sau cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 1 la 2 ani" din alineatul (2) ale articolului 243 din Codul contravențional.

Curtea observă că, deși autoarea excepției de neconstituționalitate a pretins că prevederile contestate ar încălca articolele 16, 25, 27, 28, 46 și 54 din Constituție, în esență, aceasta își exprimă dezacordul cu opțiunea legislatorului de a stabili sancțiunea privării de dreptul de a conduce mijloace de transport doar pentru persoana care a fost implicată în accidentul rutier și a părăsit locul accidentului, care a cauzat vătămări corporale neînsemnate și ușoare victimei, însă nu și pentru persoanele care au cauzat victimei o vătămare medie a integrității corporale.

Totodată, Curtea menționează că autoarea excepției a invocat o pretinsă încălcare a prevederilor articolelor 25, 28 și 46 din Constituție, însă Curtea constată lipsa argumentelor care ar justifica încălcarea acestor norme constituționale. Autoarea sesizării nu a demonstrat raportul contradictoriu dintre prevederile contestate și Constituție. În situații similare, Curtea a respins ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituție, fără explicarea pretinsei neconformități cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr. 102 din 3 octombrie 2019 § 17; DCC nr. 145 din 29 noiembrie 2018 § 15; DCC nr. 30 din 29 martie 2018, § 22).

Cu referire la pretinsa încălcare a dreptului la libera circulație, protejat de prevederile articolului 27 din Constituție și de instrumentele internaționale, Curtea reține că acesta nu face parte din categoria drepturilor absolute a căror restrângere se exclude. Acest drept poate fi restrâns, exercitarea lui impunând respectarea condițiilor prevăzute de lege (HCC nr. 7 din 5 aprilie 2011, § 3).

La fel, Curtea relevă că securitatea traficului rutier prezintă un interes public major, prin urmare asigurarea securității este o obligație pozitivă a statului. Unitatea de transport, ca participant la trafic, reprezintă o sursă de pericol sporit, conducătorul auto având obligația de a respecta anumite reglementări impuse de autorități în evitarea riscurilor rezultate din utilizarea autovehiculelor ( a se vedea,

Astfel, Curtea reține că instituirea unei sancțiuni contravenționale care suspendă provizoriu dreptul de a conduce autovehicule nu este de natură să afecteze substanța dreptului la libera circulație, în particular dreptul de a ieși din țară, ci dimpotrivă, restrângerea dreptului menționat prezintă o necesitate aplicată în conformitate cu articolul 54 din Constituție, în scopul menținerii ordinii publice, prevenirii infracțiunilor și protejării drepturilor, libertăților altor persoane. Or, prin sancțiunea contravențională în cauză, persoanei nu i se aplică interdicția de a părăsi țara, acesta având dreptul de a ieși și intra în Republica Moldova în baza pașaportului (DCC nr. 23 din 10 martie 2017, § 21). Prin urmare, Curtea menționează că nu pot fi reținute alegațiile autoarei excepției precum că sancțiunea contravențională, privarea de dreptul de a conduce vehicule, încalcă dreptul la libera circulație, garantat de articolul 27, și prevederile articolului 54 din Constituție.

Cu referire la incidența articolului 16 din Constituție, Curtea amintește că egalitatea în fața legii și a autorităților publice presupune lipsa oricărei discriminări directe sau indirecte. Discriminarea are loc atunci când persoanele care se află în situații asemănătoare sunt tratate în mod diferit (i.e. discriminare directă) sau atunci când persoanele care se află în situații diferite sunt tratate în același mod (i.e. discriminare indirectă), cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv și rezonabil (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 29 din 22 noiembrie 2018, § 34, HCC nr. 19 din 24 septembrie 2019, § 17).

În acest context, Curtea nu poate reține nici critica autorului excepției potrivit căreia ar exista un tratament diferențiat între persoanele care au comis contravenția prevăzută la articolul 243 din Codul contravențional

În acest context, Curtea observă că situațiile juridice în cazul articolelor 243 din Codul contravențional și 266 din Codul penal nu sunt comparabile.

Curtea observă, chiar din textul clar al articolului 266 din Codul penal, că această normă nu poate fi aplicată de sine stătător. Aceasta se aplică doar în concurs cu articolul 264 alin. (3) sau (5) din Codul penal. La rândul lor, alineatele (3) și (5) din articolul 264 al Codului penal prevăd, în calitate de pedeapsă complementară obligatorie,

La fel, Curtea nu poate reține criticile autoarei excepției precum că dispozițiile Codului penal și ale Codului contravențional nu prevăd răspunderea juridică pentru persoana care a părăsit locul accidentului rutier care a cauzat victimei o vătămare medie a integrității corporale.

În acest context, printr-o interpretare sistematică, interpretul legii poate constata că părăsirea locului accidentului rutier în care s-a provocat o vătămare corporală medie va fi sancționată conform articolului 264 alin. (1) din Codul penal, care pedepsește încălcarea regulilor de securitate a circulației rutiere sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, dacă încălcarea respectivă a cauzat o vătămare medie a integrității corporale sau a sănătății. În acest caz, părăsirea locului accidentului rutier se încadrează în încălcarea regulilor de securitate a circulației stabilite în Regulamentul circulației rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 357 din 13 mai 2009.

În acest caz, infracțiunea va fi una prelungită și va putea include mai multe acțiuni, dintre care:

Așadar, deși autoarea excepției a pretins că există o omisiune legislativă și un tratament diferențiat, Curtea constată că cerințele ridicate în prezenta sesizare se referă la aspecte de interpretare și de aplicare a legii, competență atribuită instanțelor de drept comun.

Prin urmare, în baza celor menționate

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.