Decizie nr. 111 din 10.10.2019

La originea cauzei se află sesizarea privind interpretarea articolului 70 alin. (3) din Constituție, depusă de dl Dumitru Robu, Procuror General interimar.

Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională pe 24 septembrie 2019, în baza articolului 135 alin. (1) litera b) din Constituție.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996, sunt următoarele:

Solicitând o interpretare din partea Curții, Procurorul General interimar adresează următoarea întrebare: Poate fi un deputat reținut, arestat, percheziționat sau trimis în judecată, în cadrul procesului penal, dacă încuviințarea Parlamentului a avut drept obiect un capăt de acuzare, iar ulterior au fost administrate probe care stau la baza altor capete de acuzare în materie penală?

În argumentarea sesizării, Procurorul General interimar susține că există ambiguități cu privire la situația în care Parlamentul a acceptat efectuarea acțiunilor procesuale și transmiterea cauzei penale în judecată în privința unui deputat, dar în cadrul urmăririi penale au fost administrate probe care demonstrează comiterea altor infracțiuni de către deputatul în discuție. Procurorul General interimar solicită interpretarea articolului 70 alin. (3) din Constituție, pentru a vedea dacă este necesară încuviințarea Parlamentului pentru fiecare capăt de acuzare în materie penală sau dacă este suficientă încuviințarea acordată inițial.

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

Articolele 25 lit. f) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. f) din Codul jurisdicției constituționale îi conferă Procurorului General prerogativa sesizării Curții Constituționale.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. b) din Constituție, interpretarea Constituției ține de competența Curții Constituționale.

Obiectul sesizării îl constituie textul articolului 70 alin. (3) din Constituție, care prevede că deputatul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat, cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviințarea Parlamentului, după ascultarea sa.

Capitolul al V-lea din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996, dezvoltă procedura ridicării imunității exprimată succint în Constituție.

Astfel, articolele 95, 96 și 97 din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797 din 2 aprilie 1996, stabilesc pașii procedurali principali, în cazul în care un deputat a comis o infracțiune sau o contravenție și se impune tragerea lui la răspundere penală sau contravențională:

Pentru că atât timp cât un text de lege care nu a fost declarat neconstituțional se bucură de prezumția de constituționalitate, Curtea consideră că problema de interpretare ridicată de către Procurorul General interimar în sesizarea sa este epuizată. Sub aspectul care justifică sesizarea Procurorului General interimar, Curtea observă că articolul 95 alin. (5) din Regulamentul Parlamentului furnizează un răspuns: „Cererea de ridicare a imunității deputatului se înaintează pentru fiecare infracțiune sau contravenție separat."

În subsidiar, Curtea observă că textul relevant din Regulamentul Parlamentului este conform cu standardele europene în materie. În Raportul privind întinderea și ridicarea imunității parlamentare, adoptat la cea de-a 98-a sesiune plenară a sa, Comisia pentru Democrație prin Drept („Comisia de la Veneția") observă, la punctul 136, că în practică au fost stabilite un număr de criterii pentru a evita arbitrarul din decizia majorității. Aceste criterii pot avea un caracter mai general sau mai special. Cu privire la criteriile generale, un exemplu ar fi că imunitatea trebuie ridicată dacă este necesar să nu se obstrucționeze cursul justiției. Cu privire la criteriile mai speciale, acestea se referă, adesea, la gravitatea și la caracterul presupusei infracțiuni, sau la legătura cu funcția parlamentară.

Curtea subliniază că opțiunea legislatorului transpusă în Regulamentul Parlamentului reprezintă opusul practicii de ridicare a imunității membrilor

Așa cum afirmă Comisia de la Veneția, principala justificare a inviolabilității parlamentare este protecția lucrărilor Parlamentului ca instituție de presiunile din partea executivului, inclusiv de presiunile din partea procuraturii. Justificarea se extinde și în cazul protecției opoziției parlamentare, aflată, de obicei, în minoritate, împotriva presiunilor din partea majorității de la putere. Ea mai protejează membrii Parlamentului de hărțuirile cu caracter politic venite din partea altor partide, manifestate, de exemplu, sub forma plângerilor penale nefondate ai căror autori sunt oponenții politici (punctul 152 din Raport).

Comisia de la Veneția recunoaște că pot exista state în care persistă nevoia protecției oferite de normele privind inviolabilitatea parlamentară împotriva folosirii eronate a sistemului juridic. Potrivit Comisiei de la Veneția, în unele state aflate încă în tranziție spre democrația veritabilă sau acolo unde democrația este încă relativ nouă și fragilă, există cazuri în care poliția sau procuratura a fost utilizată pentru discreditarea, pedepsirea sau distrugerea oponenților politici, inclusiv a membrilor Parlamentului. Membrii Parlamentului, în special ai opoziției parlamentare, pot fi, în anumite state, foarte vulnerabili în fața hărțuirilor cu caracter politic sub forma acuzațiilor nefondate cu consecințe juridice (punctul 154 din Raport). În aceste circumstanțe, sunt justificate menținerea instituției inviolabilității parlamentare și invocarea ei în cazuri deosebite (punctul 155 din Raport).

În Raportul Comisiei de la Veneția se subliniază că normele privind inviolabilitatea parlamentarilor în cazurile penale nu trebuie să depășească ceea ce este strict justificat pentru realizarea scopurilor legitime.

Având în vedere claritatea prevederilor relevante ale Regulamentului Parlamentului Republicii Moldova, precum și necesitatea menținerii lor, din perspectiva caracterului fragil al democrației din Republica Moldova, Curtea conchide că sesizarea Procurorului General interimar privind interpretarea articolului 70 alin. (3) din Constituție este nefondată și, prin urmare, trebuie declarată inadmisibilă.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.