Decizie nr. 55 din 16.04.2019

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a următoarelor prevederi:

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost depusă la Curtea Constituțională pe 11 aprilie 2019, de către dnii judecători Natalia Simciuc, Iurie Cotruță și Ion Țurcan din cadrul Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Pe 26 ianuarie 2018, dl Iurie Reniță a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene privind anularea ordinului, restabilirea în funcție și încasarea prejudiciului. Prin Hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, cererea a fost respinsă ca tardivă. Dl Iurie

În ședința de judecată în ordine de apel din 7 noiembrie 2018, dl avocat Dorin Popescu a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate a unor prevederi referitoare la încetarea activității în misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova.

Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din aceeași dată a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituțională, în vederea soluționării excepției.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Codului muncii, adoptat prin Legea nr. 154 din 28 martie 2003, sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 761 din  27 decembrie 2001 cu privire la serviciul diplomatic sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 [abrogată] sunt următoarele:

În argumentarea excepției de neconstituționalitate, autorul consideră că normele contestate sunt definite de o manieră vagă și nu sunt previzibile. Astfel, legea specială nu stabilește expres procedura de adresare în instanța de contencios administrativ cu privire la necesitatea respectării sau la omiterea procedurii prealabile. Totodată, autorul menționează că procedura de rechemare a membrilor personalului diplomatic este diferită de procedura rechemării membrilor personalului consular, iar încetarea activității în misiunile diplomatice și în oficiile consulare din motive independente de voința părților i-ar îngrădi dreptul la muncă, garantat de articolul 43 din Constituție.

În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 6, 23, 43, 53 și 54  din Constituție.

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul muncii, din Legea contenciosului administrativ și din Legea cu privire la serviciul diplomatic, ține de competența Curții Constituționale.

Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către dl avocat Dorin Popescu, în dosarul nr. 3a-1069/2018, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie articolul 17 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000, articolul 82 lit. k) și articolul 305 alin. (1) lit. c) din Codul muncii și articolul 25 lit. d) din Legea nr. 761 din 27 decembrie 2001 cu privire la serviciul diplomatic.

Din conținutul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul pretinde că prevederile contestate sunt neclare, fapt care a permis ca instanța de fond să-i respingă acțiunea ca tardivă.

Cerința previzibilității este îndeplinită atunci când justițiabilul poate cunoaște, din chiar textul normei juridice pertinente, iar la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe sau cu ajutorul unor juriști profesioniști, care sunt consecințele comiterii unei anumite fapte.

Cu referire la critica de neconstituționalitate raportată la articolul 23 din Constituție, Curtea nu identifică elemente care ar susține concluzia încălcării criteriilor referitoare la claritatea și precizia normelor.

Curtea observă că norma contestată de la articolul 17 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ stabilește termenul de sesizare a instanței de judecată privind anularea unui act administrativ și momentul de la care începe să curgă acest termen. Astfel, în cazul în care legea nu prevede procedura prealabilă, cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ în instanța de contencios administrativ.

Aceste dispoziții ale Legii contenciosului administrativ reprezintă o reiterare a prevederilor constituționale ale articolului 53, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei.

Curtea observă că autorul excepției critică modul de aplicare a legii de către instanța de judecată, în special problema termenului de 30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ pentru înaintarea acțiunii și necesitatea depunerii cererii direct în instanță sau respectarea procedurii prealabile.

În acest context, Curtea menționează că eventualele erori de aplicare a legii nu pot constitui motive de neconstituționalitate a dispozițiilor legale, prin urmare, ele nu țin de competența Curții, ci de competența instanțelor de drept comun. Instanțele de drept comun încadrează faptele care au stat la baza ordinului de rechemare cu încetarea raporturilor de serviciu în dispozițiile legale aplicabile.

Având în vedere cele menționate, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate este nefondată.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.