Decizie nr. 146 din 29.11.2018

Pe 26 noiembrie 2018, dl Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, i-a adresat Curții Constituționale o sesizare prin care solicită controlul constituționalității articolului 10 alineatele (2) și (3) din Legea nr.219 din 8 noiembrie 2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri și a prevederilor punctelor 2 și 3 din Articolul II din Legea nr.220 din 8 noiembrie 2018 pentru modificarea unor acte legislative.

Pe 25 octombrie 2018, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 219 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri și Legea nr.220 pentru modificarea unor acte legislative și a trimis aceste legi Președintelui Republicii Moldova pentru promulgare. Aceste legi prevăd crearea Inspectoratului General de Carabinieri și conferirea Guvernului a unor prerogative în materie de conducere a sistemului național de apărare. Președintele a refuzat promulgarea lor și le-a trimis Parlamentului pentru reexaminare.

Pe 8 noiembrie 2018, Parlamentul și-a menținut hotărârea adoptată anterior și a votat în mod repetat Legea nr. 219 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri și Legea nr. 220 pentru modificarea unor acte legislative. Pe 12 noiembrie 2018, legile votate din nou au fost trimise în mod repetat la promulgare.

Pe 26 noiembrie 2018, anterior promulgării legilor votate în mod repetat, Președintele Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituțională și a solicitat controlul constituționalității legilor în discuție.

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 345 din 25 iulie 2003 cu privire la apărarea națională sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 219 din 8 noiembrie 2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri sunt următoarele:

Prevederile relevante ale Legii nr. 220 din 8 noiembrie 2018 pentru modificarea unor acte legislative sunt următoarele:

La articolul 24 alineatul (2), litera b) va avea următorul cuprins:

La articolul 25 alineatul (2), litera i) se completează în final cu textul „ , cu excepția Comandantului general al Inspectoratului General de Carabinieri".

În motivarea sesizării, autorul invocă faptul că prevederile contestate sunt contrare dispozițiilor articolelor 87 și 108 din Constituție. În susținerea acestei critici, autorul sesizării invocă dispozițiile articolelor 9 și 29 din Legea nr. 345 din 25 iulie 2003 cu privire la apărarea națională, care reglementează compunerea Forțelor Armate și prerogativa Comandantului Suprem al Forțelor Armate de conducere a lor.

Autorul sesizării precizează că ofițerii Comandamentului Suprem al Forțelor Armate sunt numiți și destituiți din funcție de către Președintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului. Totuși, prin prevederile articolului 10 alin. (2) din Legea nr. 219 din 8 noiembrie 2018 se propune ca Comandantul General al Inspectoratului General de Carabinieri să fie numit în funcție prin hotărâre de Guvern, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, iar adjuncții săi să fie numiți în funcție de către ministrul Afacerilor Interne, la propunerea Comandantului General al Inspectoratului General de Carabinieri.

Autorul sesizării consideră că aceste prevederi reprezintă o ingerință în atribuțiile sale din domeniul apărării. În susținerea acestei critici autorul sesizării face trimitere la Hotărârea Curții Constituționale nr. 15b din 16 decembrie 1996 privind interpretarea dispozițiilor constituționale ale articolului 87, în care s-a stabilit că, în calitate de comandant suprem al forțelor armate, Președintele Republicii Moldova poartă răspundere personală pentru capacitatea de apărare a statului și pentru capacitatea de luptă a forțelor armate.

Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

Obiectul sesizării îl constituie prevederile menționate la § 1

De asemenea, articolele 25 lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și 38 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicției constituționale îi conferă Președintelui Republicii Moldova prerogativa sesizării Curții Constituționale.

Curtea constată că sesizarea în discuție ridică problema aplicabilității articolului 87 din Constituție, precum și a incidenței jurisprudenței Curții Constituționale din cazuri similare. Aceste chestiuni reclamă o analiză detaliată cu privire la pretinsa legătură dintre jurisprudența invocată și fondul problemei sesizate în prezentul caz.

În acest sens, analizând Hotărârea Curții Constituționale nr. 15b din 16 decembrie 1996, Curtea observă că nimic din textul ei nu conduce la ideea potrivit căreia norma constituțională a articolului 87 ar conține reguli în materie de numire sau destituire din funcții militare. Nu se poate considera, în mod rezonabil, că articolul 87 din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta în jurisprudența Curții Constituționale, ar impune anumite condiții în acest sens.

Curtea observă că în hotărârea menționată se vorbește în mod clar că funcția de comandant suprem al forțelor armate a Președintelui Republicii Moldova este circumscrisă alineatelor (2), (3) și (4) ale articolului 87 din Constituție. Curtea a menționat că Președintele Republicii Moldova este competent să declare mobilizarea parțială sau generală, să ia măsuri pentru respingerea unei agresiuni sau să declare stare de război, doar dacă a adus neîntârziat aceste decizii la cunoștința Parlamentului și doar cu aprobarea prealabilă a acestuia (a se vedea, în acest sens, HCC nr. 15b din 16 decembrie 1996).

Așadar, Curtea nu poate accepta opinia autorului sesizării potrivit căreia ar exista competențe constituționale care i-ar reveni, în mod firesc, Președintelui Republicii Moldova în materie de numire sau destituiri din funcții militare. Faptul că o lege infraconstituțională îi conferă asemenea competențe nu atrage existența unor garanții constituționale

Cu privire la criticile autorului sesizării potrivit cărora prevederile contestate ar fi neconstituționale pentru că ar contraveni dispozițiilor legii privind apărarea națională, Curtea menționează următoarele. Reglementările succesive pot prezenta, în mod firesc, diferențe determinate de condițiile obiective în care au fost adoptate. În asemenea cazuri, nu se poate invoca neconstituționalitatea legii doar în baza faptului că aceasta ar conduce la anularea unor prerogative care îi erau recunoscute Președintelui Republicii Moldova sub imperiul legii vechi. Controlul constituționalității legilor nu presupune raportarea criticii de neconstituționalitate la un text infraconstituțional, ci la textul Constituției.

Așadar, pornind de la aceste premise, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.