39 — Cu privire la practica judiciară în cauzele penale privind minorii

Codul de procedură penală prevede că urmărirea penală, judecarea, precum și punerea în executare a hotărîrilor judecătorești în cauzele privind minorii se efectuează potrivit procedurii generale, cu completările și derogările speciale stipulate în Capitolul I din Titlul III al Codului de procedură penală - "Procedura în cauzele privind minorii". La examinarea cauzelor penale în privința minorilor, instanțele de judecată trebuie să țină cont de prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului (1948); Convenției cu privire la apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (1950); Convenției cu privire la drepturile copilului (1989); Convenției Europene pentru prevenirea torturii din 02.05.1996; Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (1966); Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea justiției pentru minori (Regulile de la Beijing), adoptate de Organizația Națiunilor Unite prin Rezoluția 40/33 din 29.11.1985; Planul de acțiuni de la Milano și a Directivelor privind prevenirea criminalității în contextul dezvoltării noilor ordini economice internaționale (1985); Regulile Minime ale Națiunilor Unite referitoare la măsurile neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo), adoptate de Organizația Națiunilor Unite prin Rezoluția 45/110 din 14.12.1990; Regulile Națiunilor Unite pentru Protecția Minorilor Privați de Libertate (Regulile de la Havana) adoptate prin rezoluția 45/113 din 14.12.1990; Principiile Națiunilor Unite pentru prevenirea delincvenței juvenile (Principiile de la Riyadh) adoptate prin Rezoluția nr.45/112 din 14.12.1998; Recomandarea 1065 (1987) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind traficul și alte forme de exploatare a copiilor; Recomandarea (2001) 1526 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei – o campanie împotriva traficului de minori pentru dezamorsarea filierei de est a Europei: cazul Moldovei; Recomandarea REC (2003) 20 a Comitetului de Miniștri a Statelor Membre cu privire la noile 1 modalități de tratare a delincvenței juvenile și rolul justiției juvenile, adoptată la 24.09.2003; Recomandarea CM REC (2008) 11 referitoare la regulile europene pentru minorii care fac obiectul unor sancțiuni sau măsuri dispuse de organele judiciare, adoptată la 05.11.2008; Liniile directoare ale Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei pentru Justiția Prietenoasă Copiilor, adoptate la 30.06.2010. În cazul în care un tratat internațional, la care Republica Moldova este parte, stabilește alte reguli decît cele prevăzute de legislația internă, instanțele judecătorești, în conformitate cu prevederile articolului 7 alin.(2) din Codul de procedură penală, urmează să aplice regulile tratatului internațional. [Pct.1 completat prin Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015]

Art.6 pct.47) Cod de procedură penală stabilește noțiunea de persoană minoră, ca fiind persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Concomitent, la evaluarea posibilității tragerii la răspundere penală a unui minor, prevederea enunțată urmează a fi corelată cu art.21 Cod penal, deoarece art.6 pct.47) Cod de procedură penală stabilește limitele de vârstă în cadrul cărora persoana se consideră minoră, dar nu și limita minimă de vârstă a subiectului infracțiunii. Astfel, conform art.21 alin.(1) Cod Penal, sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care, în momentul săvârșirii infracțiunii, au împlinit vârsta de 16 ani. Excepțiile de la această regulă generală sunt prevăzute la alin.(2) ale aceluiași articol, cât și în alte cazuri stabilite de lege. În conformitate cu art.474 alin.(2) Cod de procedură penală, dispozițiile de la capitolul I ce se referă la procedura în cauzele privind minorii, se aplică în privința persoanelor care, la momentul desfășurării acțiunii procesuale, nu au împlinit vârsta de 18 ani. Dispozițiile privind obiectul probatoriului, durata reținerii sau arestării preventive, liberarea de răspundere penală se aplică și după atingerea vârstei de 18 ani. Pe baza acestor prevederi reiterăm că, în orice situație, dacă persoana nu are împlinită vârsta necesară la momentul comiterii infracțiunii, aceasta nu poate fi subiect al infracțiunii, iar incapacitatea penală sau prezumția legală a iresponsabilității penale sunt absolute, nesusceptibile de a fi probate în contrariu. Instanța de judecată este obligată să constate exact vârsta minorului (ziua, luna, anul nașterii), deoarece vârsta acestuia reprezintă o circumstanță care urmează a fi dovedită și constituie o condiție obligatorie pentru tragerea la răspundere penală. Se consideră că persoana a atins o anumită vârstă începînd cu ziua următoare zilei sale de naștere. Dacă în rezultatul expertizei medico-legale se stabilește: - doar luna și anul nașterii, ziua nașterii se va considera ultima zi din luna determinată; - anul nașterii și mai multe luni (stabilite prin presupunere), ziua de naștere se va considera ultima zi din luna cea mai îndepărtată; - doar anul nașterii, nefiind posibilă invocarea în calitate de variante a unor luni, ziua de naștere se va considera ultima zi a anului stabilit de către expert. În ipoteza în care vîrsta este una presupusă și se încadrează între anumiți ani, instanța de judecată urmează să o stabilească, luînd în considerare anul minim stabilit prin raportul de expertiză. 2 [Pct.2 în redacția Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015] [Pct.3 abrogat prin Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015]

În ședința preliminară, pe lângă chestiunile enunțate în art.345 alin.(4) Cod de procedură penală, urmează a fi soluționate și: - posibilitatea disjungerii cauzei cu minori, ținând cont de prevederile art.476 Cod de procedură penală; - participarea obligatorie a reprezentantului legal al inculpatului minor, precum și a pedagogului sau, după caz, a psihopedagogului. [Pct.4 în redacția Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015]

Arestarea preventivă a minorului în faza de urmărire penală trebuie să fie evitată. În conformitate cu prevederile art.186 alin.(3) CPP minorul poate fi deținut în stare de arest doar în cazuri excepționale, în funcție de complexitatea cazului, de gravitatea infracțiunii și dacă există pericolul real de dispariție a învinuitului minor, ori riscul exercitării din partea lui a presiunii asupra martorilor sau a nimicirii ori deteriorării mijloacelor de probă. În asemenea situații durata maximă de arest preventiv a învinuitului minor nu poate depăși 4 luni. Minorii arestați trebuie să beneficieze de un proces rapid, în strictă conformitate cu principiile și normele procesului penal. Ei sînt separați de adulți în detenție, iar cei care au fost deja condamnați trebuie să fie separați de cei care se află sub urmărire penală și judecați pentru prima dată, pentru a proteja minorul de influență negativă.

La soluționarea chestiunii privind aplicarea măsurii preventive în privința minorului, în fiecare caz se verifică, în mod obligatoriu, posibilitatea transmiterii lui sub supraveghere, conform dispozițiilor art.184 CPP. Transmiterea sub supraveghere a minorului se face numai la cererea scrisă de către unul din părinți, tutore, curator sau de către o altă persoană demnă de încredere, precum și de către conducătorul instituției de învățămînt unde își face studiile minorul, care iau cunoștință de fondul cauzei și de obligațiile lor, fapt ce se consemnează în procesul-verbal.

La numirea cauzei penale spre judecare, pe lîngă chestiunile enunțate în art.351 CPP, urmează a fi soluționat și modul de chemare în judecată a inculpatului minor. Conform prevederilor art.478 CPP, chemarea inculpatului minor, în cazul cînd acesta nu este arestat, se face prin părinții lui sau prin alți reprezentanți legali, iar în cazul în care minorul se află într-o instituție pentru minori (instituție specială de învățămînt și de reeducare, instituție curativă și de reeducare, casă de copii, școală- intemat etc.) - prin administrația instituției respective. La chemarea reprezentanților legali ai inculpatului minor se ține seama de lista persoanelor prevăzute în articol 77 CPP, care este exhaustivă.

În partea pregătitoare a ședinței de judecată, concomitent cu îndeplinire a dispozițiilor enunțate în art.358 CPP, urmează a fi stabilite și condițiile în care trăiește și este educat minorul. 3 În cadrul judecării cauzei penale, de rînd cu circumstanțele prevăzute la art.96 CPP, urmează să fie stabilite și: - gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă și psihologică a minorului; - particularitățile caracterului și temperamentului minorului; - interesele și necesitățile minorului; - influența adulților sau altor minori asupra minorului; - cauzele și condițiile care au contribuit la săvîrșirea infracțiunii. Stabilirea circumstanțelor menționate este o obligațiune atît a organului de urmărire penală, cît și a instanței de judecată. Pentru a stabili aceste circumstanțe se ordonă o anchetă socială în privința minorului conform art.475 alin.(2) CPP.

Audierea inculpatului minor se efectuează în condițiile art.479 CPP, ținundu- se seama că: - audierea nu poate dura mai mult de două ore fără întrerupere, iar în total nu poate depăși patru ore pe zi; - participarea apărătorului, reprezentantului legal și a pedagogului sau psihologului la audiere este obligatorie. Se atenționează că același avocat nu poate fi concomitent apărător al inculpatului minor și al celui adult care l-a atras la săvîrșirea infracțiunii. Înainte de audierea minorului, pedagogul sau psihologul este în drept, cu consimțămîntul instanței de judecată, să formuleze întrebări inculpatului minor, iar la sfîrșit, să ia cunoștință și să expună observații în scris referitor la plenitudinea și corectitudinea înscrisurilor, făcîndu-se mențiunea respectivă în procesul-verbal al ședinței de judecată.

Reprezentantul legal al inculpatului minor participă în ședința de judecată în baza art.480 CPP, exercitînd drepturile și obligațiile prevăzute în art.78 CPP. În cazul cînd inculpatul nu are reprezentant legal, instanța de judecată numește din oficiu ca reprezentant legal autoritatea tutelară. În acest sens se emite o hotărîre motivată privind recunoașterea organului de tutelă și curatelă ca reprezentant legal al învinuitului minor și admiterea reprezentantului în procesul penal. Drept reprezentant legal al inculpatului minor sau al persoanei, care a săvîrșit o faptă prejudiciabilă, prevăzută de Codul penal, nu pot fi recunoscuți părinții, adoptatorii decăzuți din drepturile părintești; tutorii sau curatorii, eliberați de către organele de tutelă și curatelă de la exercitarea obligațiilor lor; persoanele care sînt recunoscute incapabile; persoana cărei se incumbă cauzarea unui prejudiciu. Dacă aceste impedimente au apărut după recunoașterea persoanei ca reprezentant legal al inculpatului minor, instanța de judecată decide chestiunea despre încetarea participării acestei persoane la proces și ia măsuri în vederea înlocuirii ei cu un alt reprezentant legal. După atingerea vîrstei de 18 ani de către inculpatul minor, participarea reprezentantului legal în procesul penal se sistează. În acest caz, instanța de judecată poate să se limiteze la audierea persoanei respective în calitate de martor conform dispozițiilor art.370 CPP, cu acordul acesteia.

Martorul minor este audiat în conformitate cu prevederile art.481 CPP, explicîndu-i-se în prealabil drepturile și obligațiunile prevăzute în art.4811 Cod de procedură penală. El nu depune jurămînt. Martorul care a atins vîrsta de 16 ani va fi preîntîmpinat de răspunderea penală prevăzută de art.312 Cod penal pentru declarații false. 4 [Pct.11 modificat prin Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015]

Ținând cont de prevederile art.21 alin.(1) și alin.(2) din Codul penal, instanța de judecată, în baza dreptului material și procesual, decide dacă poate fi tras la răspundere penală minorul cu retard mintal care nu are legătură cu tulburările psihice și care limitează capacitatea sa de a realiza pe deplin caracterul și pericolul social al acțiunilor (inacțiunilor) sale, de a le dirija sau de a conștientiza urmările acțiunilor (inacțiunilor) respective. Dacă minorul are vârsta prevăzută de lege, dar există dubii cu privire la capacitatea sa de a răspunde penal, adică dezvoltarea biologică și psihologică a minorului nu corespunde vârstei biologice a acestuia sau, eventual, comportamentul acestuia aparent atestă retard mintal, sau anumite stări patologice, ori tulburări comportamentale, instanța, la solicitarea părților, în baza art.143, 144, 475 alin.(2) Cod de procedură penală, este în drept să dispună efectuarea expertizei psihologice, psihiatrice ori psihologo-psihiatrice complexe pentru clarificarea chestiunii privind starea lui psihică și capacitatea de a înțelege corect circumstanțele care au importanță pentru cauza penală. Totodată, experților urmează să le fie adresată întrebarea privind influența stării psihice a minorului asupra dezvoltării sale intelectuale, ținând cont de vârsta acestuia. Instanțele de judecată vor lua în considerare faptul că criteriul medical al iresponsabilității (constatarea unei boli psihice cronice, a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice), nu este suficient, pentru a recunoaște minorul iresponsabil (art.23 alin.(1) Cod penal). Aceasta deoarece, prezența unei boli sau a unei tulburări psihice la un minor, nu mărturisește despre iresponsabilitatea acestuia. De exemplu, dacă minorul este diagnosticat cu o boală psihică cronică sau cu o tulburare psihică temporară, ori cu o altă stare patologică, dar care nu afectează activitatea normală a psihicului minorului, nu există temei de a-l recunoaște iresponsabil. Astfel, doar prezența cumulativă a criteriului medical și a celui juridic (lipsa capacității intelectuale, adică incapacității minorului de a-și da seama de acțiunile ori inacțiunile sale; lipsa capacității volitive, adică incapacității minorului de a-și dirija acțiunile sau inacțiunile în momentul săvârșirii infracțiunii), va avea ca efect imposibilitatea tragerii minorului la răspundere penală. Dacă instanța de judecată a constatat doar prezența criteriului medical, minorul poate fi pasibil de responsabilitate penală redusă, deci acesta va beneficia de individualizarea pedepsei în sensul atenuării (art.76 alin.(1) lit.d) Cod penal) și, în dependență de tulburarea psihică existentă față de minor, pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical (art.231 alin.(2), art.99 Cod penal, art.488 alin.(1) Cod de procedură penală). [Pct.12 în redacția Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015]

Infracțiunea prevăzută de art.208Cod penal se consideră consumată din momentul când minorul, în rezultatul influenței persoanei adulte, a început pregătirea pentru săvârșirea infracțiunii ori faptei imorale. În cazul tragerii persoanei la răspundere în baza art.208, 209 Cod penal, în ordonanță de punere sub învinuire, în rechizitoriu și în sentință, de rînd cu alte 5 circumstanțe ale săvîrșirii infracțiunii, urmează a fi indicat modul de atragere a minorului la săvîrșirea infracțiunii. Dacă o circumstanță esențială de atragere a minorului la activitatea criminală a fost constatată de către instanța de judecată, dar nu a fost imputată învinuitului de către organele de urmărire penală, instanța de judecată, la propunerea procurorului, procedează în conformitate cu dispozițiile art.326 CPP. [Pct.13 modificat prin Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015] 131. Infracțiunea de pornografie infantilă este o infracțiune formală. Ea se consideră consumată din momentul producerii, distribuirii, difuzării, importării, exportării, oferirii, vinderii, procurării, schimbării, folosirii sau deținerii de imagini ori alte reprezentări ale unui sau mai multor copii, implicați în activități sexuale explicite, reale sau simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică. Modalitățile normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la art.2081 Cod penal, urmează a fi interpretate, după cum urmează: 1. Producerea constă în fabricarea sau combinarea de imagini sau alte reprezentări ale unui sau mai multor copii implicați în activități sexuale explicite, reale sau simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică. Pentru calificarea faptei, în baza art.2081 Cod penal, nu are importanță dacă producerea se face în vederea răspândirii respectivelor reprezentări sau pentru făptuitor. O astfel de împrejurare poate fi avută în vedere numai la individualizarea pedepsei. 2. Distribuirea se exprimă în asigurarea pe orice căi a accesului contra cost sau gratuit la imaginile sau alte reprezentări ale unui ori mai multor copii implicați în activități sexuale explicite, reale sau simulate, ori la imaginile sau alte reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică. Nu de puține ori, utilizatorii aflați în căutarea conținuturilor de pornografie adultă sunt surprinși să constate că în spatele titulaturilor unor resurse, pe care le accesează (denumiri de pagini Web și adrese URL) și care, altminteri, nu sugerează pornografia infantilă, se găsesc tocmai materiale pornografice cu minori. Aceasta este o modalitate, pe care deținătorii unor asemenea resurse o practică intens, cu scopul de a deturna traficul electronic către site-urile proprii, prin stîrnirea curiozității utilizatorilor. În cazuri de asemenea natură, trebuie aplicat art.2081 Cod penal. 3. Difuzarea presupune expunerea publică, cu sau fără scop de vînzare, a respectivelor reprezentări. Este drept că, în unele cazuri, motoarele de căutare oferă conexiuni către pagini Web, al căror titlu sugerează pornografia infantilă, însă conținutul lor propriu-zis nu este de tipul celui incriminat de legea penală. În aceste situații, este mai degrabă vorba despre acțiuni de deturnare a traficului de utilizatori, în scopul confruntării acestora din urmă cu spoturile existente pe aceste site-uri și acumulării unui număr mare de accesări, în beneficiul proprietarului paginii Web. De aceea, în astfel de cazuri, nu este aplicabil art.2081 Cod penal. 4. Importarea rezidă în aducerea în țara proprie a imaginilor sau altor reprezentări ale unui sau mai multor copii implicați în activități sexuale explicite, reale sau simulate, ori a imaginilor sau altor reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate 6 de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică, care au fost produse în străinătate. 5. Exportarea constituie scoaterea în afara țării a respectivelor reprezentări, care au fost produse în țară. 6. Oferirea reprezintă prezentarea cuiva a imaginilor sau altor reprezentări ale unui sau mai multor copii implicați în activități sexuale explicite, reale sau simulate, ori a imaginilor sau altor reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică. 7. Vinderea consistă în cedarea stăpînirii definitive asupra respectivelor reprezentări, în schimbul unei sume de bani. 8. Procurarea presupune obținerea în posesie a imaginilor sau altor reprezentări ale unui sau mai multor copii implicați în activități sexuale explicite, reale sau simulate, ori a imaginilor sau altor reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică. 9. Schimbarea se exprimă în cedarea unor imagini sau altor reprezentări ale unui sau mai multor copii implicați în activități sexuale explicite, reale sau simulate, ori a unor imagini sau altor reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică, pentru a lua în locul acestora alte astfel de reprezentări. 10. Folosirea redă vizionarea respectivelor reprezentări. 11. Deținerea constituie ținerea în stăpânire sau în păstrare a unor imagini sau altor reprezentări ale unui sau mai multor copii implicați în activități sexuale explicite, reale sau simulate, ori a unor imagini sau altor reprezentări ale organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă electronică. [Pct.131 introdus prin Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015] 132. Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute la art.2082 Cod penal include următoarele două semne: 1) fapta prejudiciabilă exprimată în acțiunea de beneficiere de serviciile sexuale prestate de către o persoană despre care se știa, cu certitudine, că nu a împlinit vârsta de 18 ani; 2) mijlocul de săvârșire a infracțiunii, și anume – oricare avantaje materiale. Cât privește mijlocul de săvârșire a infracțiunii prevăzute la art.2082 Cod penal, fapta de prostituție infantilă presupune că victima minoră prestează activitățile sexuale, în schimbul unor sume de bani sau al oricărei alte forme de remunerație ori de răsplată oferită. Este relevant a reține că tocmai oferirea sau promiterea unor avantaje materiale este ceea ce deosebește infracțiunea prevăzută la art.2082 Cod penal de infracțiunile prevăzute la art.171-174 Cod penal. Or, în cazul infracțiunilor prevăzute la art.171-174 Cod penal, săvârșirea raportului sexual, a homosexualității, a satisfacerii poftei sexuale în forme perverse sau a actelor de penetrare vaginală, anală, bucală ori de alt gen nu poate fi însoțită în niciun caz de acțiunea de oferire sau promitere a unor avantaje materiale. Prezența unei asemenea acțiuni va demonstra necesitatea calificării celor comise, în baza art.2082 Cod penal. De asemenea, este irelevant, dacă plata, promisiunea sau răsplata pentru activitățile sexuale prestate se oferă copilului sau unei terțe persoane. 7 În cazul în care făptuitorul a considerat eronat că beneficiază de serviciile sexuale prestate de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani, calificarea trebuie făcută, conform art.27 și 2082 Cod penal. [Pct.132 introdus prin Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015]

Răspunderea penală survine atât în cazul când persoana adultă a fost informată despre vârsta minoră a persoanei atrase la săvârșirea unei infracțiuni, cât și în cazurile când, din circumstanțele cauzei, el putea și era obligat să prevadă aceasta. La soluționarea acestor chestiuni, se va ține seama nu numai de declarațiile inculpatului, dar și de circumstanțele concrete ale cauzei. Minorul care a săvârșit, în timpul când nu avea vârsta pentru tragerea la răspundere penală, o parte din actele succesive componente ale unei infracțiuni continue sau prelungite și pe care le-a continuat sau prelungit în perioada în care a devenit subiect al infracțiunii, potrivit art.21 Cod penal, va fi tras la răspundere penală numai pentru activitatea desfășurată, după atingerea vârstei stabilite la art.21 Cod penal. Dacă o persoană a săvârșit o parte din actele succesive componente ale unei infracțiuni continue sau prelungite în perioada minoratului, fiind pasibil de răspundere penală, conform art.21 Cod penal și pe care le-a continuat sau prelungit din momentul când a devenit majoră, instanța de judecată va stabili pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită pentru adulți, adică în limitele sancțiunii articolului Părții Speciale a Codului penal pentru infracțiunea respectivă, cu luarea în considerare, la individualizarea pedepsei, a faptului că infracțiunea continuă sau prelungită a fost începută în timpul minoratului. [Pct.14 în redacția Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015]

În cazurile în care, la infracțiunile săvârșite de minori participă adulți, urmează să se stabilească caracterul relațiilor dintre majori și minori, acest aspect având importanță primordială la încadrarea juridică corectă a faptei și la stabilirea rolului fiecărui participant la comiterea infracțiunii, precum și pentru stabilirea rolului persoanei adulte în atragerea minorului la acțiunile ilegale prevăzute la art.208, 209 Cod penal. În calitate de victimă a infracțiunii prevăzute la art.208 Cod penal apare minorul, indiferent dacă a atins sau nu vârsta răspunderii penale, în privința căruia sunt comise acțiuni de atragere la activitate criminală, de instigare la săvârșirea de infracțiuni și de determinare la comiterea de fapte imorale, săvârșite până la împlinirea de către ultimul a vârstei de 18 ani. În ipoteza instigării la săvârșirea infracțiunii a unui minor care nu are vârsta răspunderii penale, persoana adultă trebuie să răspundă penal atât pentru fapta prevăzută la art.208 Cod penal, cât și pentru comiterea infracțiunii concrete, în calitate de autor mediat. Aceeași soluție de calificare trebuie reținută și în ipoteza în care minorul nu poate fi supus răspunderii penale pentru fapta comisă, ca rezultat al influenței exercitate de persoana adultă, din cauza iresponsabilității sau altor împrejurări prevăzute de lege (de exemplu, constrângerea fizică sau psihică). 8 Nu este relevant, ca victima să conștientizeze caracterul și gradul prejudiciabil al celor comise, drept o consecință a influenței psihice realizate de persoana care a atins vârsta de 18 ani, fiind suficientă înțelegerea de facto a celor comise de el. Pentru a fi în prezența infracțiunii specificate la art.208 Cod penal, este ineluctabilă prezența unei influențe îndreptate asupra minorului, indiferent de gradul și intensitatea acesteia, de aici rezultând și necesitatea, ca inițiativa de a săvârși infracțiunea să-i aparțină de fiecare dată persoanei adulte. Dacă inițiativa de a comite infracțiunea împreună cu persoana adultă aparține minorului sau ambilor, atunci cele comise trebuie calificate, în baza regulilor participației penale. În ipoteza în care făptuitorul instigă la săvârșirea unei infracțiuni un minor care, în virtutea vârstei fragede, nu înțelege latura faptică a celor comise de el, acțiunile făptuitorului trebuie calificate doar în conformitate cu articolul din Codul penal care sancționează infracțiunea concretă comisă de minor ce ține de art.42 alin.(2) Cod penal, cu reținerea circumstanței agravante stipulate la art.77 alin.(1) lit.g) Cod penal – „săvârșirea infracțiunii prin intermediul minorilor”. Instigarea la săvârșirea infracțiunii, în calitate de modalitate normativă a faptei prejudiciabile prevăzute la art.208 Cod penal, reprezintă o acțiune sau un sistem de acțiuni intenționate de natură fizică și/sau psihică îndreptate spre conștiința și voința minorului – victimă a infracțiunii, cu scopul de a-l determina să ia hotărârea de a săvârși nemijlocit una sau mai multe infracțiuni sau de a participa la săvârșirea acestora în calitate de coautor, complice, instigator sau organizator, indiferent de faptul, dacă a săvârșit sau nu cele, la a căror comitere a fost instigat. Nu se încalcă principiul dreptului penal stipulat la art.7 alin.(2) Cod penal, atunci când făptuitorul este tras la răspundere penală pentru fapta prevăzută la art.208 Cod penal, precum și pentru instigare la infracțiunea concretă comisă de minor, în ipoteza în care persoana adultă instigă la săvârșirea infracțiunii un minor care este pasibil de a fi supus răspunderii penale și care de sine stătător comite infracțiunea. În ipoteza în care persistă îndoieli în legătură cu faptul, dacă victima a fost recrutată în scopul folosirii acestuia în activitatea criminală (ca manifestare a infracțiunii prevăzute la art.206 Cod penal) sau atrasă în vederea folosirii ei în activitatea criminală/instigării ei la săvârșirea infracțiunilor (ca manifestare a infracțiunii prevăzute la art.208 Cod penal), respectând regula „in dubio pro reo”, se va aplica art.208 Cod penal și nu art.206 alin.(1) lit.e) Cod penal.” Se va reține calificarea doar în baza art.208 alin.(3) lit.a) Cod penal, în ipoteza în care, în calitate de acțiune adiacentă, va evolua amenințarea cu omor ori cu vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății, norma de la art.155 Cod penal fiind absorbită de norma de la art.208 alin.(3) lit.a) Cod penal. Pentru a fi aplicată răspunderea penală, în baza art.208 alin.(3) lit.a) Cod penal, se impune cu stringență ca violența sau amenințarea cu aplicarea violenței să însoțească acțiunea de atragere, instigare sau determinare anume pentru atingerea rezultatului dorit, nu însă în alt scop. La fel, aplicarea violenței sau amenințarea cu aplicarea violenței trebuie realizată până la consumarea infracțiunii. Dacă făptuitorul aplică violența, după ce minorul a consimțit să săvârșească infracțiunea sau fapta imorală, la a căror comitere a fost instigat/determinat și a început pregătirea pentru săvârșirea acestora, cele comise de persoana adultă urmează a fi calificate prin concurs, adică potrivit normei de la art.208 Cod penal (cu excepția alin.(3) lit.a) și una din următoarele norme: art.151, art.152, art.155 Cod penal, art.78 alin.(2), (3) Cod contravențional. 9 [Pct.15 în redacția Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015]

Prin atragerea minorilor la activitatea criminală sau determinarea lor la săvîrșirea unor fapte imorale (art.208 Cod penal) se înțeleg: a) acțiunile îndreptate spre a-i provoca dorința minorului de a participa la săvîrșirea unei sau cîtorva infracțiuni, însoțite de aplicarea influenței fizice sau psihice, lovituri, asigurări de nepedepsire, măguliri, amenințări, intimidări, înșelăciune, provocare a sentimentului de răzbunare, invidie și alte îndemnuri josnice, darea de sfaturi despre locul și modul săvîrșirii infracțiunii, promisiunea de a acorda ajutor minorului în realizarea celor sustrase și altele; b) acțiunile de provocare a minorului să întreprindă unele fapte contrar normelor moralei (cerșetoria, jocuri de noroc, desfrîu, etc.).

Infracțiunea prevăzută la art.209 Cod penal este o infracțiune formală și se consideră consumată din momentul influențării exercitate asupra victimei, pentru ca aceasta să consume droguri, medicamente sau alte substanțe cu efect narcotizant. La calificarea faptei, în baza art.209 Cod penal, nu contează, dacă la momentul comiterii infracțiunii, drogurile, medicamentele sau alte substanțe cu efect narcotizant se aflau sau nu în posesia făptuitorului. La calificarea faptei, conform art.209 Cod penal, nu contează dacă drogurile, medicamentele sau alte substanțe cu efect narcotizant sunt aduse de către victimă ori de către făptuitor; nu are importanță nici dacă victima este un consumator primar sau un consumator îndeletnicit. Asemenea circumstanțe pot fi luate în considerare la individualizarea pedepsei. În conformitate cu Legea cu privire la circulația substanțelor narcotice și psihotrope și a precursorilor, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 06.05.1999, prin „drog” se înțelege, după caz: 1) substanța narcotică (stupefiant) sau psihotropă de origine naturală ori sintetică; 2) preparatul care conține o astfel de substanță; 3) altă substanță, preparat medicinal sau inhalant chimic cu efecte narcotice sau psihotrope. Pentru circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârșită de o persoană care a atins vârsta de 18 ani, cu atragerea minorilor, răspunderea se va aplica, după caz, conform art.217 alin.(3) lit.b1) sau art.2171 alin.(3) lit.b1) Cod penal. Organizarea consumului ilegal (inclusiv a consumului ilegal de către minori) de substanțe narcotice sau psihotrope atrage răspunderea conform art.2175 alin.(2) Cod penal. Prin „substanțe cu efect narcotizant” înțelegem substanțele care nu sunt incluse în listele substanțelor narcotice sau ale substanțelor psihotrope1 , dar care pot provoca narcotizarea. Aceste alte substanțe sunt: analoagele substanțelor narcotice sau psihotrope; substanțele toxice; substanțele cu efecte puternice. Cu privire la ultimele două categorii de substanțe, se impune precizarea că ele trebuie să poată provoca narcotizarea. __________________ 1 Hotărârea Guvernului nr.79 din 23.01.2006 privind aprobarea Listei substanțelor narcotice, psihotrope și a plantelor care conțin astfel de substanțe depistate in trafic ilicit, precum și cantitățile acestora (MO, nr.16-19/106 din 27.01.2006) 10 Alcoolul nu face parte din rândul substanțelor cu efect narcotizant; aducerea minorului la starea de ebrietate, produsă de alcool sau de alte substanțe, inclusiv dacă este săvârșită de părinți sau de persoanele care îi înlocuiesc, ori de persoanele față de care minorul se află în raport de subordine, este sancționată conform art.88 din Codul contravențional. Noțiunea „aplicarea violenței”, menționată la art.209 alin.(2) lit.b) Cod penal, nu cuprinde și ipoteza vătămării intenționate grave a integrității corporale sau a sănătății. Astfel, dacă influențarea asupra victimei se va concretiza intr-o asemenea vătămare a integrității corporale sau a sănătății, cele comise vor trebui calificate prin concurs: art.209 (cu excepția alin.(2) lit.b) și art.151 Cod penal. [Pct.17 în redacția Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015] [Pct.18 abrogat prin Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015]

La adoptarea sentinței în cauza minorului, pe lîngă chestiunile enunțate în art.385 CPP, urmează să fie soluționate și alte chestiuni prevăzute de art.485 CPP. Este necesar de examinat posibilitatea liberării de pedeapsă penală în conformitate cu dispozițiile art.93 Cod penal sau suspendarea condiționată a executării pedepsei în conformitate cu dispozițiile art.90 Cod penal. În context, urmează să se întreprindă toate măsurile prevăzute de lege pentru a aplica inculpatului minor pedeapsa nonprivativă de libertate, sau pentru a-i stabili o pedeapsă mai blîndă decît cea prevăzută de lege (art.79 Cod penal). Reieșind din prevederile art.67 alin.(4) Cod penal, față de minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, este posibil de aplicat pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității. Pe lîngă chestiunile enunțate la art.67 alin.(4)Cod penal, instanțele se vor conduce și de explicațiile Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție Nr.8 din 04.07.2005 „Despre aplicarea de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale legislației naționale și internaționale privind aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității și executarea acestei pedepse”. Asupra minorilor condamnați la muncă neremunerată în folosul comunității se răsfrâng prevederile art.255 din Codul muncii. [Pct.19 completat prin Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015]

La individualizarea pedepsei minorului, pe lîngă criteriile enunțate în art.75 Cod penal (gravitatea infracțiunii săvîrșite, motivul acesteia, persoana celui vinovat, circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, condițiile de viață ale familiei acestuia) este necesar de a ține cont și de circumstanțele enunțate în art.475 CPP, stabilite de instanța de judecată. Conform art.76 lit.(b) Cod penal, la stabilirea pedepsei, săvîrșirea infracțiunii de către un minor se consideră circumstanță atenuantă. 11 Reieșind din prevederile art.385 CPP, la stabilirea pedepsei minorului se iau în considerație și recomandările serviciului de resocializare, expuse în raportul anchetei sociale. Conform art.34 alin.(5) lit.a) Cod penal la stabilirea stării de recidivă nu se ține cont de antecedentele penale pentru infracțiunile săvîrșite în timpul minoratului.

Aplicînd condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei (art.90 Cod penal), instanța de judecată va explica inculpaților și reprezentanților lor legali esența sentinței și consecințele neexecutării ei. Despre aceasta se face mențiune în procesul-verbal. Controlul asupra comportării condamnatului minor cu suspendarea condiționată a executării pedepsei îl exercită organul de executare de la locul de trai al minorului. Conform art.90 alin.(3) Cod penal, la aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, condiția reparării integrale a daunei nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor. [Pct.22 abrogat prin Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.4 din 21.12.2015]

Articolul 54 din Codul penal prevede liberarea de răspunderea penală a minorilor. Aplicarea liberării de răspundere penală a minorilor este posibilă numai în cazul respectării următoarelor condiții cumulative: a) infracțiunea trebuie să fie săvîrșită pentru prima oară; b) infracțiunea trebuie să fie ușoară sau mai puțin gravă; c) instanța de judecată trebuie să constate că procesul de corectare a minorului este posibil fără ca făptuitorul să fie supus răspunderii penale, ținînd cont și de recomandările serviciilor de resocializare expuse în raportul anchetei sociale.

Articolul 93 din Codul penal prevede liberarea de pedeapsa a minorilor. Dacă la momentul pronunțării sentinței se constată că scopul pedepsei poate fi atins fără aplicarea pedepsei penale, inculpatul minor poate fi liberat de pedeapsa respectivă și internat într-o instituție specială de învățămînt și de reeducare sau într-o instituție curativă și de reeducare, precum și prin aplicarea altor măsuri de constrîngere cu caracter educativ, prevăzute de art.104 Cod penal. Internarea minorilor într-o instituție specială de învățămînt și de reeducare sau într-o instituție curativă și de reeducare se stabilește pe un termen de pînă la atingerea majoratului, însă pe o durată nu mai mare de termenul maximal al pedepsei, prevăzute de Codul penal pentru infracțiunea săvîrșită de minor. După atingerea majoratului, aceste persoane se pot afla în instituțiile nominalizate numai dacă instanța de judecată le-a prelungit termenul, ia propunerea administrației instituției respective, pînă la absolvirea învățămîntului general sau profesional. În conformitate cu art.111 alin.1 lit.(a) Cod penal, minorii în privința cărora au fost aplicate măsuri de constrîngere cu caracter educativ se consideră ca neavînd antecedente penale.

Măsurile de constrîngere cu caracter educativ sînt măsuri de siguranță. Ele sînt indicate în articolul 104 CP și sînt exhaustive. 12 Aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ se efectuează numai de către instanța de judecată și este condiționată de fapta săvîrșită, de natura și gravitatea infracțiunii săvîrșite și de posibilitățile înlăturării acesteia. Minorului îi pot fi aplicate concomitent cîteva măsuri de constrîngere cu caracter educativ.

Conform art.104 alin.(4) Cod penal, cînd minorul se eschivează sistematic de la măsurile de constrîngere cu caracter educativ, organele de stat specializate (administrația instituției specializate de învățămînt și de reeducare, curativă și de reeducare, departamentul de executare) pot prezenta instanței de judecată un demers privind anularea măsurii aplicate și tragerea minorului la răspundere penală. Prin noțiunea de eschivare sistematică de la măsurile de constrîngere cu caracter educativ se înțelege încălcarea (de trei și mai multe ori) a măsurii aplicate: de a se prezenta pentru a repara dauna cauzată sau la tratamentul medical de reabilitare psihologică, etc. Tragerea minorului la răspundere penală în cazul eschivării sistematice a acestuia de la măsura de constrîngere cu caracter educativ se efectuează de către instanța de judecată, în conformitate cu prevederile normelor de procedură penală, în cazul în care cauza este trimisă de către procuror în instanță sau, după caz, instanța stabilește pedeapsa conform legii penale.

Conform art.72 alin (5) Cod penal, persoanele care nu au atins vîrsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoare în penitenciare pentru minori, ținînduse cont de persoana condamnatului, antecedentele penale și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvîrșite. În penitenciarul pentru minori, condamnații în vîrstă de pînă la 18 ani, de regulă, se dețin separat de condamnații adulți. În scopul corijării condamnaților minori, în aceste penitenciare este organizat un proces unic de instruire și educație îndreptat spre educarea lor în spiritul respectării legilor, al atitudinii conștiincioase față de pregătirea profesională și ridicarea nivelului de cultură generală. Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează în conformitate cu prevederile art.469-470 CPP și Codul de executare al Republicii Moldova .

Soluționînd acțiunea civilă în procesul penal în conformitate cu art.387 CPP, instanța de judecată concomitent va aplica și prevederile art.1407 CC, care reglementează răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un minor între 14 și 18 ani. În cazul cînd minorul între 14 și 18 ani nu are bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat, integral sau în partea nereparată, de către părinți (adoptatori) sau curator, dacă nu demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. Obligația părinților (adoptatorilor) sau curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între 14 și 18 ani încetează în cazul în care autorul prejudiciului a atins majoratul, precum și în cazul cînd, înainte de a fi atins majoratul, acesta dobîndește bunuri sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului. Această obligațiune a persoanelor indicate încetează odată cu atingerea majoratului de către condamnat, precum și în cazul în care el, pînă la atingerea majoratului, dispune de sume bănești, ce urmează a fi încasate de la condamnat și de la părinții sau de la tutorii lui, sau dispune de venituri ori de alt patrimoniu suficient pentru restituirea pagubei cauzate prin infracțiune. 13 Instanțele de judecată vor ține seama de faptul că dacă prejudiciul este o consecință a acțiunilor infracționale comune ale cîtorva persoane, condamnații, atît din rîndul adulților cît și al minorilor cu condiția că au un cîștig suficient și patrimoniu, poartă răspundere civilă solidară. În cazurile prevăzute de lege, persoanele atrase în proces în calitate de părți civilmente responsabile pentru prejudiciul cauzat de condamnații minori, restituie această daună în cote-părți. Răspunderea în cote-părți poate fi pusă și pe seama condamnaților minori, dacă instanța va concluziona că aceasta corespunde intereselor reclamantului și asigură repararea prejudiciului cauzat. Dacă organul de urmărire penală nu a atras în procesul penal ca părți civilmente responsabile părinții, înfietorii, tutorii, instituțiile educative, medicale, de asistență socială și alte instituții analogice, instanța de judecată, la cererea părților, va lua o hotărîre prin care va recunoaște aceste persoane în calitate de părți civilmente responsabile, le va explica drepturile și obligațiile lor prevăzute de art.55 CPP și va asigura condiții necesare pentru participarea lor în ședință.

Hotărîrea de condamnare în privința minorului nu se pune în executare dacă au expirat termenele de prescripție ale executării sentinței de condamnare, stabilite de art.97 alin.(1) Cod penal și persoana condamnată nu s-a eschivat de la executarea pedepsei în acest termen. Se atenționează că pentru minori termenele de prescripție ale executării pedepsei se reduc în jumătate conform art.97 alin.(2) Cod penal.

În cazurile cînd infracțiunile au fost săvîrșite de către minori în stare de ebrietate, urmează să fie clarificate circumstanțele în care ei au procurat băuturi spirtoase sau substanțe narcotice, acțiunile adulților de atragere a minorilor la beție sau la consumarea substanțelor narcotice. Este necesar de a verifica dacă minorului urmează să i se aplice tratament forțat de alcoolism sau narcomanie și, dacă există pentru aceasta temeiuri, se vor aplica prevederile art.103 Cod penal.

La judecarea cauzelor cu minori în ordine de apel și de recurs, verificînd legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate, instanța de judecată respectivă, pronunțîndu- se asupra tuturor motivelor invocate de părți în apel sau, după caz, în recurs, urmează să acorde o deosebită atenție hotărîrii de condamnare a minorului. În context, este necesar de verificat: respectarea drepturilor procesuale ale minorului, legalitatea obținerii probelor în sprijinul învinuirii, obiectivitatea circumstanțelor care au fost dovedite în procesul penal, corespunderea și echitatea categoriei pedepsei aplicate minorului. La fel, este necesar de reacționat adecvat la fiecare caz prin care a fost admis apelul sau recursul declarat în interesele inculpatului (condamnatului) minor, asigurînd aplicarea uniformă și corectă a legii materiale și procesuale de către instanțele de judecată. În cadrul soluționării plîngerilor împotriva acțiunilor organului de urmărire penală, a demersurilor privind autorizarea acțiunilor de urmărire penală și de aplicare a măsurilor procesuale de constrîngere în privința minorilor, precum și în cadrul soluționării chestiunilor privitoare la executarea pedepsei de către minori, judecătorii de instrucție vor verifica cu strictețe aplicarea prevederilor legislației care reglementează drepturile și libertățile minorilor. 14 Este necesar ca instanțele judecătorești să studieze și să generalizeze sistematic practica judiciară în cauzele privind minorii pentru a obține sporirea eficienței și calității actului de justiție în procesele respective .

Dacă în ședința de judecată s-au constatat fapte de încălcare a legalității sau a drepturilor minorului, concomitent cu adoptarea hotărîrii este oportună adoptarea și a unei încheieri interlocutorii în conformitate cu prevederile art.218 CPP. Pentru a spori importanța educativă a proceselor penale de categoria respectivă este necesar ca în fiecare caz să fie depistate și evidențiate cauzele și condițiile ce au favorizat infracțiunile săvîrșite de minori, să se formuleze propuneri privind lichidarea și prevenirea acestui fenomen în societate. Copia încheierii respective se expediază organelor competente, persoanelor cu funcții de răspundere și procurorului pentru a se lua măsurile de rigoare prevăzute de lege.

Se abrogă Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr.37 din 12.11.1997 "Despre practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației în cadrul examinării cauzelor privind infracțiunile săvîrșite de minori".