2rac-25/23 — privind încasarea datoriei dobînzii de întirziere si compensarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- privind încasarea datoriei dobînzii de întirziere si compensarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- solutinarea exceptiei de tardivitate odata cu fondul reiesind din prevederile art.359 alin 2 CPC
2rac-25/23 — privind încasarea datoriei dobînzii de întirziere si compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2026)
D E C I Z I E
cu privire la admiterea recursului depus de Întreprinderea de Stat
„Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni”, reprezentată de avocatul
Alexei Brânză,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de
Societatea cu Răspundere Limitată „Orom-Imexpo” împotriva Întreprinderii
de Stat „Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni”, privind încasarea
datoriei, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată,
împotriva deciziei din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, prin
care s-a respins apelul declarat de Întreprinderea de Stat „Stațiunea Didactico
-Experimentală Criuleni” și s-a menținut hotărârea din 01 decembrie 2021 a
Judecătoriei Orhei, sediul Central,
(Dosarul nr. 2rac-25/23
NR. PIGD 2-20105001-01-2rac-31012023)
Recursul declarat până la 01 septembrie 2023.
Nerespectarea obligației de a determina corect legea aplicabilă în fazele procesuale de
fond și de apel reprezintă o eroare judiciară, care nu poate fi corectată în recurs. Or,
art.359 alin.(2) din Codul de procedură civilă, reglementează că apelul declarat împotriva
hotărârii se consideră declarat și împotriva încheierilor date în cauza respectivă, chiar
dacă au fost emise după pronunțarea hotărârii și dacă atacarea încheierii nu se
menționează în cererea de apel.
Au examinat anterior cauza judecătorii:
Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Central (Alexandra Romanaș)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Nelea Budăi, Denis Băbălău, Ina Dutca)
04 martie 2026
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților recursului declarat de Întreprinderea de
Stat „Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni”, reprezentată de
avocatul Alexei Brânză,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Ion Munteanu,
Gheorghe Stratulat, judecători,
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 01 septembrie 2020, SRL „Orom-Imexpo” a depus cerere de chemare
în judecată împotriva ÎS „Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni”,
privind încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor
de judecată.
În motivarea acțiunii a indicat că între SRL „Orom-Imexpo” și ÎS
„Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni” a fost încheiat contractul de
vânzare-cumpărare a producției agricole nr. 385AC din 21 decembrie 2016 și
Acordul adițional nr. 2 din 23 ianuarie 2017.
A menționat că potrivit pct. 1.1 din Acordul nr. 2 adițional contractului
nr. 385 AC din 21 decembrie 2016, ÎS „Stațiunea Didactico-Experimentală
Criuleni” s-a angajat să livreze cantitatea de 100 000 de kg producție agricolă
de floarea soarelui în valoare totală de 735 000,00 de lei, iar cumpărătorul SRL
„Orom-Imexpo” să achite prețul.
A mai menționat că pentru executarea pct.1.2 din Acordul nr. 2 adițional
contractului nr. 385 AC din 21 decembrie 2016, SRL „Orom-Imexpo” a
transferat în contul bancar al pârâtei suma de 735 000,00 de lei, fapt confirmat
prin ordinul de plată nr.334 din 25 ianuarie 2017.
A susținut că contrar prevederilor contractului nr. 385 AC din 21
decembrie 2016, pârâta nu a livrat cantitatea producției agricole în condițiile
asumate contractual, dar nici nu a restituit suma achitată, fiind acumulată o
datorie în sumă de 17 244,00 de lei.
A relevat că în vederea soluționării pe cale extrajudiciară a litigiului, prin
notificarea din 13 august 2020 expediată cu aviz recomandat, reclamanta a
solicitat pârâtei restituirea sumei datorate, însă aceasta a fost ignorată de către
pârâtă.
Prin urmare, circumstanțele descrise prejudiciază interesele economice
ale reclamantei, ultima fiind privată de dreptul utilizării propriilor mijloace
bănești, reținerea ilegală a căror aduce reclamantei prejudicii financiare.
În urma celor enunțate, SRL „Orom-Imexpo” a solicitat încasarea de la
pârâtă datoria în sumă de 17 244,00 de lei, precum și compensarea cheltuielilor
de judecată în forma taxei de stat în mărime de 517,32 de lei, cheltuielile de
1
asistență juridică în sumă de 5000,00 de lei și cheltuielile de traducere în sumă
de 224,00 de lei.
Ulterior la 01 septembrie 2020, avocatul Eugeniu Rusu, acționând în
interesele SRL „Orom-Imexpo”, a depus cerere de completare a acțiunii
(f.d.49/49verso).
În motivarea cererii de completare a acțiunii societatea-reclamantă a
menționat că reieșind din prevederile pct.6.1 și 6.2 ale contractului nr. 385 AC
din 21 decembrie 2016, rezultă că în cazul livrării cu întârziere a producției
agricole Vânzătorul plătește Cumpărătorului penalitate în cuantum de 0,2 %
pentru fiecare zi de întârziere.
Astfel, în contextul celor enunțate, societatea-reclamantă a completat
acțiunea inițială cu pretenția accesorie de încasare a penalității în mărime de
13726,22 de lei, pentru perioada 26 august 2020 până la 27 septembrie 27
septembrie 2021.
Drept urmare a solicitat încasarea de la pârâtă datoria în sumă de 17
244,00 de lei, penalitatea în mărime de 13726,22 de lei, precum și compensarea
cheltuielilor de judecată în forma taxei de stat în mărime de 933,14 de lei,
cheltuielile de asistență juridică în sumă de 5000,00 de lei și cheltuielile de
traducere în sumă de 224,00 de lei.
ASPECTE DE PROCEDURĂ ÎN INSTANȚA DE FOND
Prin încheierea din 03 septembrie 2020 a Judecătoriei Orhei sediul
Central, cererea cu valoare redusă a fost acceptată în procedură contencioasă.
Pârâtului i-a fost explicat că este obligat în termen de 30 zile de la comunicare,
să prezinte referință la cerere depusă și toate probele, documentele care
certifică circumstanțele pe care își întemeiază obiecțiile, în cazul în care nu
cunoștea acțiunea (f. d. 27).
La 22 octombrie 2020, ÎS ,,Stațiunea Didactică Experimentală Criuleni”,
prin intermediul avocatului Nicolae Haidarlî a depus cerere cu privire la
ridicarea excepției de tardivitate (f.d. 33).
Prin încheierea din 26 octombrie 2020 a judecătorului Judecătoriei Orhei
sediul Central, s-a dispus constatarea imposibilității examinării în ordinea
stabilită pentru cererile cu valoare redusă și s-a acceptat spre examinare în
procedură contencioasă prezenta cauză civilă, iar prima ședință de judecată a
fost stabilită pentru 10 decembrie 2020, cu invitarea participanților (f.d. 35).
Prin încheierea protocolară din 17 noiembrie 2021 a judecătorului
Judecătoriei Orhei sediul Central, s-a dispus restituirea pârâtei ÎS „Stațiunea
Didactică Experimentală Criuleni” cererea cu privire la excepția de tardivitate,
din motiv că cererea cu privire la excepția de tardivitate a fost semnată de o
persoană, împuternicirile căreia nu au putut fi verificate în cadrul ședinței de
judecată și că nu este anexat un extras din Registrul de stat al persoanelor
juridice care ar confirma că Alexandru Zolotco este administratorul
întreprinderii pârâte (f.d. 59).
2
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 01 decembrie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul
Central, s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Orom-
Imexpo”. S-a încasat din contul ÎS „Stațiunea Didactico -Experimentală
Criuleni” în beneficiul SRL „Orom-Imexpo” a sumei de 17 244,00 de lei cu
titlu de datorie, a sumei de 13 726,22 de lei cu titlu de penalitate, a sumei de
933,14 de lei cu titlu de taxă de stat, a sumei de 5 000 de lei cu titlu de cheltuieli
de asistență juridică și a sumei de 224,00 de lei cu titlu de cheltuieli suportate
pentru traducere (f.d. 61, 70/75).
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 10 decembrie 2021, prin intermediul poștei terestre (f.d.69), ÎS
„Stațiunea Didactico -Experimentală Criuleni” a declarat apel nemotivat, iar,
la 04 mai 2022, a depus motivarea apelului împotriva hotărârii din 01
decembrie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, solicitând casarea
hotărârii instanței de fond, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri,
prin care cererea de chemare în judecată să fie respinsă ca tardivă și
neîntemeiată (f.d. 87/88).
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a
respins apelul depus de ÎS „Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni” și s-
a menținut fără modificări hotărârea din 01 decembrie 2021 a Judecătoriei
Orhei, sediul Central (f.d. 108, 109/115).
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 30 decembrie 2022, ÎS „Stațiunea Didactico-Experimentală
Criuleni”, reprezentată de avocatul Alexei Brânză, a depus cerere de recurs
împotriva deciziei din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, solicitând
admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu restituirea cauzei la
o nouă rejudecare la Curtea de Apel Chișinău.
În susținerea recursului s-au indicat motivele de drept și de fapt invocate
pe parcursul examinării cauzei în prima instanță și instanța de apel, suplimentar
invocându-se că decizia Curții de Apel Chișinău este neîntemeiată și ilegală,
prin faptul că au fost interpretate eronat normele legale, nu s-a aplicat legea ce
urma a fi aplicată, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante
pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către
participanții la proces, astfel concluziile instanței fiind în contradicție cu
circumstanțele pricinii, iar, aceste încălcări ale instanței de apel au dus la
soluționarea greșită a litigiului, ceea ce, în temeiul art.432 alin.(2), lit. a), b) și
alin.(4) din Codul de procedură civilă (în vigoare până la 01 septembrie 2023),
servește drept temei de declarare a recursului.
Suplimentar, a dorit să atragă atenția că la examinarea cauzei civile în
instanța de fond, societatea - pârâtă, reprezentată de administratorul Zolotco
Alexandru, a solicitat prin cererea din 22 octombrie 2020 ca cererea de
3
chemare în judecată să fie respinsă în temeiul art. 394 din Codul civil, art.
186/1 alin. (l)-(3) din Codul de procedură civilă. Însă, prin încheiere
protocolară a judecătorului Judecătoriei Orhei, sediul Central, s-a restituit pe
motiv că cerere a fost semnată de o persoană neîmputernicită.
Astfel, a considerat că este de menționat faptul că instanța de fond nu a
aplicat aceste prevederi de lege materiale și procesuale pe care era obligată să
le aplice, dar a aplicat legea și procesuală care nu trebuia a fi aplicată. Or,
reclamantul și-a întemeiat pretențiile de încasare a datoriei în temeiul
Contractului de vânzare-cumpărare a producției agricole nr.385 AC din 21
decembrie 2016 și Acordul adițional nr.2 din 23 ianuarie 2017. Astfel,
termenul de prescripție de înaintare a acțiunii civile a expirat la 26 ianuarie
2020, pe când acțiunea civilă este înaintată de reclamant la 01 septembrie 2020,
adică peste termenul de prescripție.
A mai susținut că prin cererea de apel declarată, apelanta ÎS ,,Stațiunea
Didactică experimentală Criuleni” și-a exprimat dezacordul cu soluția primei
instanțe, indicând erorile procesuale admise de instanța de fond la examinarea
cauzei au fost reflectate, inclusiv în ședința de examinare apelului, însă aceste
chestiuni au fost respinse de a fi examinate în cadrul ședinței de judecată în
ordine de apel, astfel, instanța de apel, manifestând o poziție de examinare
superficial a cauzei.
Suplimentar a menționat că de către societatea-apelantă au mai fost
invocate și argumente privind examinarea superficială a cauzei civile de către
instanța de fond, deoarece din natura litigiului se vorbește despre vânzarea-
cumpărarea culturii de floarea soarelui. O parte din floarea soarelui a fost
livrată de vânzător cumpărătorului, iar o parte de floarea soarelui nu a fost
livrată, însă, instanța de judecată examinând cauza nu a stabilit de ce nu a fost
livrată toată cantitatea de răsărită cumpărătorului, precum și faptul dacă
cumpărătorul s-a mai adresat la vânzător.
La 31 ianuarie 2023, Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul
oficiului poștal, a expediat în adresa intimatei SRL ,,Orom-Imexpo”, copia
recursului declarat de ÎS „Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni”,
reprezentată de avocatul Alexei Brânză, împotriva deciziei din 29 septembrie
2022 a Curții de Apel Chișinău, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire
anexată la materialele dosarului (f.d. 138). Însă, până la examinarea
admisibilității recursului, SRL „Orom-Imexpo”, nu și-a valorificat drepturile
sale procedurale și nu a depus referință.
TERMENUL DE DECLARARE A RECURSULUI
Art. 434 alin.(1) –(2) din Codul de procedură civilă, reglementează că:
,,Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei
integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu
poate fi restabilit.”
4
Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs
menționează că, Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei în
ședință publică la 29 septembrie 2022 (f.d. 107).
Copia deciziei integrale din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel
Chișinău, a fost expediată participanților la proces, prin intermediul poștei
electronice la data de 01 noiembrie 2022, fapt confirmat prin extrasul din poșta
electronică anexat la materialele cauzei (f.d.116).
Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că,
în speță, calea de atac în ordine de recurs a fost demarată în interiorul
termenului legal, deoarece cererea de recurs a fost depusă la 30 decembrie
2022 (f.d. 122/126).
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte
normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de
Justiție) au fost operate modificări în Codul de procedură civilă, care au intrat
în vigoare la 01 septembrie 2023.
În conformitate cu prevederile art. XI alin. (1) și (3) din Legea nr. 246
din 31 iulie 2023 prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, cu excepția art. IV, art. V, pct.1–9, pct.11–16
și art. VII, care vor intra în vigoare la 01 septembrie 2023.
Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în
vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data
depunerii recursului.
Din sensul normei de drept enunțate, rezultă că legiuitorul a optat pentru
principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, cu excepția
temeiurilor în baza cărora se vor examina recursurile depuse la Curtea Supremă
de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Respectiv, recursul declarat de ÎS „Stațiunea Didactico-Experimentală
Criuleni”, reprezentată de avocatul Alexei Brânză, a fost depus până la data
intrării în vigoare a Legii nr. 246 din 31 iulie 2023 și va fi examinat în baza
temeiurilor în vigoare la data depunerii acestuia.
Totodată, având în vedere că legea procedural civilă, care impune
obligații noi anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanților la
proces, limitează exercitarea unor drepturi ori stabilește sancțiuni procedurale
noi sau suplimentare, nu are putere retroactivă recursul se va examina conform
procedurii de judecare a recursului în vigoare la data depunerii acestuia,
deoarece după sensul său norma referitoare la temeiuri cuprinde și procedura,
or, temeiurile nu pot fi separate de procedura de examinare și soluționare, ele
fiind un tot întreg organic. Astfel, la momentul examinării prezentului recurs,
prevederile legale relevante aveau următorul conținut:
5
Art.13 alin. (51) al Legii nr.64 din 30 martie 2023 cu privire la Curtea
Supremă de Justiție (introdus prin LP nr.224 din 31 iulie 24, MO3161-
363/16.08.24 art.569; în vigoare 16 august 24), stabilește că:
„Până la începerea activității Curții Supreme de Justiție în noua componență, președintele
Curții formează completele de judecată. Curtea Supremă de Justiție va examina în complete
de 3 judecători cererile de recurs, cererile de recurs în anulare și cererile de revizuire, care
au fost inițial repartizate spre examinare completelor din 5 judecători. Acestea vor fi
examinate de completul de judecători din care face parte judecătorul raportor.”
Art. 429 alin.(1) din Codul de procedură civilă, prevede că:
„(1) Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de curțile de apel în calitatea lor de
instanțe de apel, cât și hotărârile pronunțate de curțile de apel.”
Art. 431 alin.(1) –(4) din Codul de procedură civilă, reglementează că:
„(1) Examinarea recursului împotriva deciziilor instanțelor de apel ține de competența
Curții Supreme de Justiție.
(2) Asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.
(3) Recursul considerat admisibil se examinează într-un complet din 3, 5 sau 9 judecători
ai Curții Supreme de Justiție.
(4) Judecătorii care au examinat admisibilitatea recursului pot participa și la examinarea
recursului în cauză.”
Art. 440 alin.(3) din Codul de procedură civilă (în redacția Legii la
momentul examinări prezentului recurs), stipulează că:
„(3) Dacă este considerat admisibil, completul examinează recursul în fond.”
Art. 442 alin.(1) și (3) din Codul de procedură civilă (în redacția Legii
la momentul examinări prezentului recurs), reglementează că:
„(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în
limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute
la art.432.
(3) Instanța de recurs este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor esențiale
invocate în recurs.”
Art. 444 din Codul de procedură civilă (în redacția Legii la momentul
examinări prezentului recurs), prevede că:
„Recursul considerat admisibil se examinează fără înștiințarea și audierea
participanților la proces, cu excepția recursului în care se invocă întemeiat art.432 alin.(1)
lit.b) și e). Completul poate decide și în alte cazuri invitarea participanților în ședință pentru
a se pronunța cu privire la recursul considerat admisibil.”
Art. 432 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data
depunerii recursului reglementează că:
„Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul
în care instanța de judecată: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o
lege care nu trebuia să fie aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;
c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia
dreptului.”
Art. 432 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data
depunerii recursului reglementează că:
6
,,Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în
cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la
judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a
comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate
regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema
drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-
verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței
jurisdicționale.”
Art.432 alin.(4) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data
depunerii recursului, reglementează că:
,,Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a
recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea
greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de
către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la
încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.”
Art.432 alin.(5) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data
depunerii recursului, prevede că:
,,(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.”
Art.238 alin.(2) din Codul de procedură civilă, stabilește că:
,,(2) Completul de judecată deliberează, sub conducerea președintelui ședinței, toate
problemele prevăzute de lege care urmează să fie soluționate, apreciază probele, determină
circumstanțele și caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării
cauzei și admiterea acțiunii. Fiecare problemă urmează să fie pusă astfel încît să se poată da
un răspuns afirmativ sau negativ.”
Art.239 din Codul de procedură civilă, reglementează că:
,,Hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază
hotărîrea numai pe circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate
în ședință de judecată.”
Art.240 alin.(1), (3) din Codul de procedură civilă, prevede că:
,,(1) La deliberarea hotărîrii, instanța judecătorească apreciază probele, determină
circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzelor, care au fost sau nu stabilite,
caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării cauzei și
admisibilitatea acțiunii.
(3) Instanța judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretențiilor înaintate de
reclamant.”
Art.241 alin.(5) din Codul de procedură civilă, stabilește că:
,,(5) În motivare se indică: circumstanțele cauzei, constatate de instanță, probele pe care
se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele invocate de
instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța.”
Art.373 din Codul de procedură civilă, reglementează că:
„(1) Instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor
înaintate, legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce privește constatarea
circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță.
(2) În limitele apelului, instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice
stabilite în hotărîrea primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au
7
importanță pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate
suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces.
(3) În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de
apel se pronunță în fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanță.
(5) Instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în
apel.”
Art.390 din Codul de procedură civilă, prevede că:
„(1) Decizia instanței de apel trebuie să conțină: e) motivele concluziilor instanței de apel
și referirea la legea guvernantă; f) concluziile instanței de apel în urma examinării apelului.
(2) În cazul respingerii apelului, instanța de apel este obligată să indice în decizie
motivele respingerii.”
Art. 4 din Codul de procedură civilă, stabilește că:
„Sarcinile procedurii civile constau în judecarea justă, în termen rezonabil, a cauzelor de
apărare a drepturilor încălcate sau contestate, a libertăților și a intereselor legitime ale
persoanelor fizice și juridice și asociațiilor lor, ale autorităților publice și ale altor persoane
care sînt subiecte ale raporturilor juridice civile, familiale, de muncă și ale altor raporturi
juridice, precum și în apărarea intereselor statului și ale societății, în consolidarea legalității
și a ordinii de drept, în prevenirea cazurilor de încălcare a legii”.
Art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reglementează că:
„(2) Nici unei persoane nu i se va refuza apărarea judiciară din motiv de inexistență a
legislației, de imperfecțiune, coliziune sau obscuritate a legislației în vigoare.”
Art. 9 alin. (1)-(2) din Codul de procedură civilă, prevede că:
„(1) Instanței judecătorești îi revine un rol diriguitor în organizarea și desfășurarea
procesului, ale cărui limite și al cărui conținut sînt stabilite de prezentul cod și de alte legi.
(2) Instanța judecătorească explică participanților la proces drepturile și obligațiile lor
procesuale, preîntîmpină asupra urmărilor pe care le poate implica exercitarea sau
neexercitarea actului procesual, le acordă sprijin în exercitarea drepturilor, ordonă, la
solicitarea părților și altor participanți la proces, prezentarea de probe care să contribuie la
adoptarea unei hotărîri legale și întemeiate, conduce dezbaterile judiciare, informează
părțile despre posibilitatea inițierii procesului de mediere și ia orice alte măsuri necesare 7
bunei desfășurări a procesului, pune în discuția părților și altor participanți la proces orice
împrejurare de fapt sau de drept, efectuează alte acțiuni prevăzute de lege.”
Art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, stabilește că:
,,(1) Instanța trebuie să cerceteze direct și nemijlocit probele, să asculte explicațiile
părților și intervenienților, depozițiile martorilor, concluziile expertului, consultațiile și
explicațiile specialistului, să ia cunoștință de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să
audieze înregistrările audio și să vizioneze înregistrările video, să emită hotărîrea numai în
temeiul circumstanțelor constatate și al probelor cercetate și verificate în ședință de
judecată.”
Art.272 din Codul civil (în redacția Legii până la data de 01 martie
2019), reglementa că:
,,(1) Termenul de prescripție extinctivă începe să curgă de la data nașterii dreptului la
acțiune. Dreptul la acțiune se naște la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre
încălcarea dreptului.
(2) Dacă legea prevede altfel, prescripția începe să curgă de la data cînd obligația devine
exigibilă, iar în cazul obligației de a nu face, de la data încălcării acesteia. În cazul în care
8
dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o condiție suspensivă, termenul
de prescripție extinctivă începe să curgă de la data împlinirii termenului ori a realizării
condiției.”
Art.7 alin.(6) din Codul civil (în redacția Legii din 01 martie 2029),
stabilește că:
,,(6) Dispozițiile legii noi privitoare la termenele de prescripție atît extinctivă, cît și
achizitivă (uzucapiune) se aplică termenului de prescripție care a început să curgă înainte
de data intrării ei în vigoare și nu a expirat înainte de acea dată. În acest caz, termenul curs
anterior se ia în cont. Începutul, suspendarea și întreruperea termenului de prescripție se
determină, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii noi, de legea veche.”
Art. 394 din Codul civil (în redacția Legii din 01 martie 2029), prevede
că:
,,Acțiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului
de prescripție extinctivă numai dacă persoana în a cărei favoare a curs prescripția, creditorii
persoanei sau oricare altă persoană care are un interes legitim a ridicat excepția de tardivitate
conform Codului de procedură civilă.”
Art.395 alin.(1) din Codul civil (în redacția legii din 01 martie 2019),
reglementează că:
,,(1) Termenul de prescripție extinctivă începe să curgă de la data nașterii dreptului la
acțiune. Dreptul la acțiune se naște la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre
încălcarea dreptului.”
Art. 1861 din Codul de procedură civilă, prevede că:
„(1) Cererile depuse în instanța de judecată peste termenul de prescripție extinctivă, a
căror tardivitate a fost invocată în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare de
partea în proces, persoana în a cărei favoare a curs prescripția, de creditorul persoanei sau
de către oricare altă persoană care are interes legitim, se examinează în fond doar după
examinarea de către instanța de judecată a excepției de tardivitate. Dacă reclamantul a
solicitat repunerea în termenul de prescripție sau solicită repunerea odată cu ridicarea
excepției, instanța de judecată examinează excepția de tardivitate concomitent cu cererea de
repunere în termen.
(2) Excepția de tardivitate și, după caz, repunerea în termen se soluționează în ședință de
judecată, convocată în faza de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare. Lipsa
participanților citați legal nu împiedică examinarea cererilor.
(3) Dacă nu se dispune repunerea în termen și/sau se admite excepția de tardivitate,
instanța de judecată respinge acțiunea ca fiind tardivă printr-o încheiere motivată care poate
fi atacată cu recurs.
(4) Instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii adoptate
conform alin. (3), este în drept: 5 a) să respingă recursul și să mențină încheierea; b) să
admită recursul și să caseze integral încheierea, restituind cauza spre rejudecare.
(5) Dacă se dispune repunerea în termen și/sau excepția de tardivitate se respinge,
instanța de judecată emite o încheiere motivată care poate fi atacată odată cu fondul și
continuă examinarea cauzei.”
Art. 359 alin.(2) din Codul de procedură civilă, prevede că:
,,Apelul declarat împotriva hotărîrii se consideră declarat și împotriva încheierilor date
în cauza respectivă, chiar dacă au fost emise după pronunțarea hotărîrii și dacă atacarea
încheierii nu se menționează în cererea de apel.”
9
Art. 445 alin.(1), lit. c) din Codul de procedură civilă, stabilește că:
„(1) Instanța, după ce judecă recursul, este în drept: c) să admită recursul, să caseze
integral decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o
singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Inițial, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că
reținând prevederile art. 444 din Codul de procedură civilă, enunțat la punctul
40, din prezenta decizie, considerând recursul admisibil, a decis examinarea
cererilor de recurs fără înștiințarea participanților la proces, cu plasarea datei
ședinței pe pagina web a Curții Supreme de Justiție, fiind inoportună invitarea
părților, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs precum și în referință
au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței examinarea
acestuia.
În debutul analizei sale, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție consideră imperioase dezideratele Curții Europene a Drepturilor
Omului reținute în cauza Zubac vs. Croația (hotărârea din 05 aprilie 2018)
potrivit cărora, din moment ce preeminența dreptului constituie un principiu
fundamental al democrației și al Convenției, nu putea exista nicio așteptare, în
baza Convenției sau de altă natură, potrivit căreia Curtea Supremă trebuia să
ignore sau să nu aibă în vedere nereguli procedurale evidente.
Așadar, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că în
sistemul legislației procesuale, instanța de judecată este obligată să soluționeze
procesul limitându-se la obiectul acestuia în sensul formulat prin acțiune și,
după caz, concretizat de către partea reclamantă, subsecvent, instanța de recurs
se află în situația de a verifica dacă la caz a fost îndeplinită condiția unei
examinări efective și a oferit un răspuns specific și explicit mijloacelor
hotărâtoare pentru rezultatul procesului, a examinat toate pretențiile și
argumentele înaintate.
Suplimentară, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
notează că Curtea Europeană a reiterat că efectul art.6 § 1 este, inter alia, de a
impune unei instanțe obligația de a efectua o examinare adecvată a
argumentelor și probelor aduse de către părți (a se vedea Perez v. Franța [GC],
nr. 47287/99, § 80, ECHR 2004-I). O parte indispensabilă a acestei obligații a
instanțelor judecătorești este datoria lor de a-și motiva hotărârile (a se vedea,
printre altele, Hirvisaari v. Finlanda, nr. 49684/99, § 30, 27 septembrie 2001).
Astfel, la caz, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține
că pentru a verifica legalitatea deciziei contestate, fără a administra noi dovezi,
va recurge la recapitularea esenței litigiului dedus judecății.
Deci, materialele cauzei atestă că între SRL „Orom-Imexpo” și ÎS
„Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni” a fost încheiat contractul de
vânzare-cumpărare a producției agricole nr. 385AC din 21 decembrie 2016 și
Acordul adițional nr. 2 din 23 ianuarie 2017.
10
Potrivit pct. 1.1 din Acordul nr. 2 adițional contractului nr. 385 AC din
21 decembrie 2016, ÎS „Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni” s-a
angajat să livreze cantitatea de 100 000 de kg producție agricolă de floarea
soarelui în valoare totală de 735 000,00 de lei, iar cumpărătorul SRL „Orom-
Imexpo” să achite prețul. Astfel, pentru executarea pct.1.2 din Acordul nr. 2
adițional contractului nr. 385 AC din 21 decembrie 2016, SRL „Orom-
Imexpo” a transferat în contul bancar al pârâtei suma de 735 000,00 de lei, fapt
confirmat prin ordinul de plată nr.334 din 25 ianuarie 2017.
Din conținutul Actului de verificare, care a fost anexat la cererea de
chemare în judecată, instanța de apel a concluzionat că pârâta/apelanta ÎS
,,Stațiunea Didactică-Experimentală Criuleni” nu și-a onorat pe deplin
obligațiunile asumate, livrând marfa convenită SRL ,,Orom-Imexpo” la data
de 31 ianuarie 2017, în sumă de 30 870,00 de lei, iar mai apoi la data de 13
februarie 2017, în sumă de 686 886,00 de lei, acumulând astfel, o restanță în
sumă de 17 244,00 de lei (f.d. 20).
În urma concretizării cerințelor, SRL „Orom-Imexpo” a solicitat
încasarea de la pârâtă datoria în sumă de 17244,00 de lei, precum și
compensarea cheltuielilor de judecată în forma taxei de stat în mărime de
517,32 de lei, cheltuielile de asistență juridică în sumă de 5000,00 de lei și
cheltuielile de traducere în sumă de 224,00 de lei.
Judecătoria Orhei, sediul Central, fiind investită cu judecarea cauzei în
fond, prin hotărârea din 01 decembrie 2021, a admis cererea de chemare în
judecată depusă de SRL „Orom-Imexpo”. A încasat din contul ÎS „Stațiunea
Didactico -Experimentală Criuleni” în beneficiul SRL „Orom-Imexpo” a
sumei de 17 244,00 de lei cu titlu de datorie, a sumei de 13 726,22 de lei cu
titlu de penalitate, a sumei de 933,14 de lei cu titlu de taxă de stat, a sumei de
5 000 de lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică și a sumei de 224,00 lei
cu titlu de cheltuieli suportate pentru traducere (f.d. 61, 70/75).
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii prime instanțe Curtea de
apel Chișinău, prin decizia din 29 septembrie 2022, a respins apelul depus de
ÎS „Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni” și s-a menținut fără
modificări hotărârea din 01 decembrie 2021 a Judecătoriei Orhei, sediul
Central (f.d. 108, 109/115).
Pentru a decide astfel, instanța de apel analizând circumstanțele cauzei,
în raport cu probele anexate la dosar și argumentele cererii de apel, a conchis
că fiind corectă concluzia primei instanței, potrivit căreia, intimata/reclamantă
a prezentat suficiente probe, care confirmă cu certitudine că, apelanta nu și-a
onorat obligațiunile asumate față de reclamantă, ultima fiind ținută să restituie
suma restantă pentru marfa nelivrată.
Referitor la pretenția cu privire la încasarea penalității pentru întârzierea
executării obligației, instanța de apel analizând prevederile art. 624 alin. (1) –
(4) din Cod civil (în redacția legii la momentul semnări contractului), a
constatat că, clauza penală constituie un mijloc de garantare a executării
obligațiilor.
11
La caz, instanța de apel a relevat că, obiect al clauzei penale, îl constituie
o sumă de bani determinată, fie global, fie procentual, în raport cu valoarea
obiectului contractului la care se referă. Or, clauza penală reprezintă o
prevedere contractuală, prin care părțile stabilesc de comun acord, anticipat și
prin apreciere, cuantumul despăgubirilor ce vor fi datorate de partea în culpă,
în cazul neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor
asumate.
Cu referire la acest capitol, instanța de apel a învederat că, potrivit
clauzei contractuale înserate la pct.6.1 al contractului de vânzare-cumpărare
nr.385 AC din 21 decembrie 2016, în cazul în care produsele nu vor fi livrate
în termen, vânzătorul va fi obligat să-i plătească cumpărătorului o penalitate
de întârziere în mărime de 0,2 % din sumă pentru fiecare zi de întârziere a
livrării (sau a produselor nelivrate în caz de executare parțială a obligațiilor
contractuale).
Drept urmare, în contextul celor enunțate, instanța de apel a conchis că
prima instanță întemeiat a ajuns la concluzia de a admite pretenția
reclamantei/intimatei SRL ,,Orom-Imexpo” privind încasarea penalității de
întârziere, aceasta fiind una justificată, fiind încasată în acest sens penalitatea
în sumă de 13 726,22 de lei conform calculului anexat.
Cât privește capătul de cerere cu privire la compensarea cheltuielilor de
judecată, instanța de apel analizând prevederile art. 82, art. 83 alin. (1)-(2) art.
94 alin. (1), art. 96 alin. (1) și (11) din Codul de procedură civilă, și ținând cont
de faptul că revendicările formulate de către reclamanta/intimata SRL ,,Orom-
Imexpo” au fost admise, a conchis că este justă și concluzia primei instanței
potrivit căreia, reclamanta este în drept să pretindă compensarea cheltuielilor
de judecată din contul pârâtei care a pierdut procesul.
În ordinea de idei expusă supra, instanța de apel a notat că ÎS ,,Stațiunea
Didactică-Experimentală Criuleni” în cererea de apel nu a indicat careva
motive, careva argumente în susținerea poziției sale, nu a prezentat careva
probe pertinente și nu a făcut referire la careva circumstanțe care să combată
ori să pună la îndoială circumstanțele invocate de către reclamanta/intimată,
limitându-se doar la invocarea dezacordului cu soluția primei instanțe, or,
potrivit prevederilor art.118 din Codul de procedură civilă, fiecare parte trebuie
să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și al
obiecțiilor sale.
Urmare a constatărilor detaliate supra, vizavi de circumstanțele faptice
ale cazului dedus judecării în ordine de apel, instanța de apel a concluzionat
că, argumentele expuse în cererea de apel sânt lipsite de substanță obiectivă,
iar, prima instanța reieșind din cumulul probelor administrate, a soluționat
cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, hotărârea emisă fiind legală și
întemeiată, în corespundere cu art.130 din Codul de procedură civilă.
Examinând recursul declarat, Completul de judecată al Curții Supreme
de Justiție conchide că acesta este admisibil și întemeiat, deoarece decizia
instanței de apel este afectată de deficiențe esențiale, inclusiv omisiunea de a
12
analiza argumentele recurentei/apelantei, aplicarea eronată a normelor de drept
procedural și lipsa unei motivări clare și suficiente, fapt ce impune necesitatea
casării deciziei instanței de apel, cu remiterea cauzei spre rejudecare. Or, art.
239 din Codul de procedură civilă, statuează că hotărârea judecătorească
trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe
circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în
ședință de judecată (a se vedea pct.46, din prezenta decizie).
La fel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție opinează că
instanței de apel, potrivit art. 373 din Codul de procedură civilă, îi revine
obligația verificării circumstanțelor și raporturilor juridice stabilite în hotărârea
primei instanțe și în final să le expună în decizia sa.
Astfel, la caz, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
constată că contrar prevederilor art. 373 alin. (1) din Codul de procedură civilă,
instanța de apel nu a verificat, în limitele cererii de apel, legalitatea și
temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește respectarea de către instanța de
fond a normelor de drept procedural.
Apreciind cele reținute, Completul de judecată al Curții Supreme de
Justiție opinează că neelucidarea acestor circumstanțe nu poate duce la
soluționarea justă a litigiului, deoarece au un rol decisiv în constatarea faptului
dacă acțiunea a fost sau nu înaintată tardiv, în condițiile ridicării excepției de
tardivitate. Or, textul art. 1861 alin. (3) din Codul de procedură civilă utilizează
în mod expres termenul „acțiune” și nu „pretenție”, ceea ce indică asupra
faptului că excepția de tardivitate vizează întreaga acțiune, în ansamblul său.
La caz, se reține că la data de 01 septembrie 2020, SRL „Orom-Imexpo”
a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Stațiunea Didactico-
Experimentală Criuleni”, privind încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și
compensarea cheltuielilor de judecată (f.d.4/5).
Prin încheierea din 03 septembrie 2020 a Judecătoriei Orhei, sediul
Central, s-a acceptat în procedura contencioasă cererea cu valoare redusă
înaintată de avocatul Rusu Eugeniu, în interesele reclamantului societatea cu
răspundere limitată ”Orom-Imexpo” împotriva ÎS ,,Stațiunea didactică
experimentală Criuleni” privind încasarea datorie și a cheltuielilor de judecată
(f.d.27).
La 22 octombrie 2020, ÎS ,,Stațiunea Didactică Experimentală Criuleni”
prin intermediul avocatului Nicolae Haidarlî a depus cerere cu privire la
ridicarea excepției de tardivitate (f.d. 33), iar, prin încheierea protocolară din
17 noiembrie 2021 a judecătorului Judecătoriei Orhei sediul Central, s-a dispus
restituirea pârâtei ÎS „Stațiunea Didactică Experimentală Criuleni” cererea cu
privire la ridicarea excepției de tardivitate, din motiv că aceasta a fost semnată
de o persoană, împuternicirile căreia nu au putut fi verificate în cadrul ședinței
de judecată și că nu este anexat un extras din Registrul de stat al persoanelor
juridice care ar confirma că Alexandru Zolotco este administratorul
întreprinderii pârâte (f.d. 59).
13
La fel, din materialele cauzei rezultă că Curtea de Apel Chișinău
examinând în ședință publică, apelul declarat de ÎS ,,Stațiunea Didactică
Experimentală Criuleni” împotriva hotărârii din 01 decembrie 2021 a
Judecătoriei Orhei, sediul Central, prin încheierea protocolară din 29
septembrie 2022 a dispus restituirea cererii de recurs înaintată asupra încheierii
protocolare prin care s-a dispus restituirea pârâtei ÎS „Stațiunea Didactică
Experimentală Criuleni” cererea cu privire la ridicarea excepția de tardivitate.
Asupra formulării tardive a acțiunii apelantului s-a expus și în cerere de apel.
Mai mult, în referința intimatul și-a expus poziția și cu referire la tardivitatea
acțiunii.
La acest capitol, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ține
să precizeze că procesul-verbal al ședinței de judecată în ordine de apel nu
lipsește, doar că acesta constituie un rezumat. Prin urmare, prin aplicarea art.
274 alin. (5) din Codul de procedură civilă, urmează a se da prioritate
înregistrării audio a ședinței de judecat, or, din conținutul înregistrării audio a
ședinței de judecată a instanței de apel din 29 septembrie 2022 se distinge că
avocatul Alexei Brânză acționând în interesele ÎS „Stațiunea Didactico-
Experimentală Criuleni” la etapa explicațiilor participanților la proces a
solicitat respingerea acțiunii ca fiind înaintată tardiv și neîntemeiată.
Prin urmare, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge
la concluzia că ÎS „Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni”, nu a fost
auzit de instanța inferioară într-un mod echitabil, cu respectarea garanțiilor
prevăzute la articolul 6 din Convenție. Or, instanța de apel nu și-a exercitat
obligația instituită prin efectul devolutiv al apelului, reieșind din prevederile
art.359 alin.(2) din Codul de procedură civilă, care reglementează că, apelul
declarat împotriva hotărârii se consideră declarat și împotriva încheierilor date
în cauza respectivă, chiar dacă au fost emise după pronunțarea hotărârii și dacă
atacarea încheierii nu se menționează în cererea de apel. Mai mult, nu a
dezbătut și nici nu a motivat argumentul că acțiunea ar fi fost înaintată tardiv.
La caz, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție este
relevantă și jurisprudența CtEDO, și anume cauza Caraman v. Republica
Moldova – 49937/08 (hotărârea din 16 februarie 2021 [Secția a II-a]), în care
Curtea a menționat la §§ 21-25, următoarele:
,,21....Reclamanții susțin că instanțele naționale nu și-au motivat în mod suficient
deciziile lor, prin faptul că au ignorat argumentul lor privind nerespectarea de către
Primăria Chișinău a termenului de prescripție pentru inițierea unei acțiuni în justiție.
Guvernul a contestat această afirmație.
Curtea reamintește că Articolul 6 § 1 din Convenție implică, din partea „instanței”,
obligația de a examina în mod eficient motivele, argumentele și probele invocate de către
părți (a se vedea, printre multe altele, Perez v. Franța [MC], nr. 47287/99, § 80, CEDO
2004-I, și Loupas v. Grecia, nr. 21268/16, § 37, 20 iunie 2019). De asemenea, ea
reamintește jurisprudența sa constantă, potrivit căreia acest Articol obligă instanțele să își
motiveze deciziile sale. Întinderea obligației de motivare poate varia în funcție de natura
deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei cauze. Fără a necesita un
răspuns detaliat la fiecare argument invocat de către un reclamant, această obligație
14
presupune, totuși, că o parte la procedura judiciară poate aștepta un răspuns specific și
explicit la acele argumente care sunt decisive pentru rezultatul procedurii în cauză (a se
vedea, printre multe altele, Paixão Moreira Sá Fernandes v. Portugalia, nr. 78108/14, §
71, 25 februarie 2020 și cauzele citate în aceasta).
În prezenta cauză, Curtea observă de la început că, având în vedere circumstanțele
cauzei, respectarea termenului de prescripție era una dintre chestiunile esențiale care
trebuiau examinate de către instanțele naționale și că acest aspect avea un impact decisiv
la soluționarea cauzei (a se compara cu Ruiz Torija v. Spania, 09 decembrie 1994, § 30,
Seria A nr. 303-A). În cazul în care instanțele ar fi constatat că acest argument era
întemeiat, ele ar fi trebuit să respingă acțiunea Primăriei Chișinău împotriva reclamanților.
În acest sens, ea reamintește că respectarea criteriilor de admisibilitate pentru introducerea
unei acțiuni este un aspect important al dreptului la un proces echitabil (Dacia S.R.L. v.
Moldova, nr. 3052/04, § 75, 18 martie 2008, și Nichifor v. Republica Moldova, nr.
52205/10, § 28, 20 septembrie 2016).
Prin urmare, Curtea consideră că argumentul reclamanților privind tardivitatea
acțiunii necesita un răspuns specific și explicit. Cu toate acestea, instanțele naționale au
omis să facă acest lucru, fiind imposibil de determinat dacă ele pur și simplu au neglijat
acest argument sau dacă au intenționat să-l respingă și, în această ultimă ipoteză, care
erau motivele în acest sens (a se compara cu Ruiz Torija, pre-citată, § 30, Lebedinschi v.
Republica Moldova, nr. 41971/11, § 35, 16 iunie 2015, Nichifor v. Republica Moldova, nr.
52205/10, § 30, 20 septembrie 2016, și Covalenco v. Republica Moldova, nr. 72164/14, §
26, 16 iunie 2020).”
În continuare, instanța de recurs menționează că Curtea, la fel, a notat în
nenumărate rânduri că articolul 6 § 1 din Convenție obligă instanțele naționale
să-și motiveze hotărârile (a se vedea, printre altele, Ramos Nunes de Carvalho
e Sá v. Portugalia [MC], nr. 55391/13 și alte două, § 185, 6 noiembrie 2018).
Subsidiar, instanța de recurs relevă că potrivit jurisprudenței Curții
stabilirea faptelor cauzei, precum și interpretarea și aplicarea dreptului intern,
țin în principiu de competența exclusivă a instanțelor interne. Prin urmare,
Curtea nu poate pune la îndoială interpretarea dreptului intern stabilit de către
instanțele interne, în afara cazurilor de arbitrar vădit (a se vedea, printre altele
cauzele, García Ruiz v. Spania [MC], nr. 30544/96, §§ 28-29, CEDO 1999-I,
și Ādamsons v. Letonia, nr. 3669/03, § 118, 24 iunie 2008). Acest lucru este
valabil, în special, cu privire la interpretarea instanțelor naționale a dreptului
intern, cum ar fi forma și termenele de depunere a unui recurs, iar rolul Curții
este limitat la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei astfel
de interpretări (cauza Platakou v. Grecia, nr. 3846 0/97, § 37, CEDO 2001-I).
Totodată, Curtea amintește că se conturează existența unui arbitrar evident în
cazul în care ea constată că instanțele naționale au aplicat prevederile legale în
mod vădit eronat, ajungând la concluzii arbitrare și/sau la o denegare de justiție
(cauza Anđelković v. Serbia, nr. 1401/08, § 24, 09 aprilie 2013).
Totodată, instanța de recurs, menționează că sunt relevante, la caz,
prevederile art.423 alin.(3) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia actele
de contestare a încheierii judecătorești care se atacă odată cu fondul cauzei se
anexează la dosar, iar prin încheiere protocolară se consemnează că acesteia
nu i se dă curs până la examinarea fondului.
15
Prin urmare, reieșind din faptul că pârâtul a contestat încheierea de
restituire a cererii de ridicare a excepției de tardivitate, instanța de apel era
obligată să verifice legalitatea acesteia o dată cu fondul cauzei.
În concluzie, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
consideră că esență chestiunii cu privire la respectarea termenului de
prescripție invocat în prezenta cauză a fost, cel mai probabil, tratată în mod
insuficient de către instanțele de judecată ierarhic inferioare și un observator
independent ar putea considera că partea care a invocat excepția de tardivitate
nu a beneficiat de garanțiile unui proces echitabil.
La fel, Curtea a statuat în cauza Hiro Balani vs. Spania că în cazul în
care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și explicit în cele
mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o posibilitatea de
a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va
considera o încălcare a articolului 6 §1 din CEDO.
Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție deduce că
actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clar,
înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres la
toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, însă, în condițiile din speță,
decizia din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, nu corespunde
acestor calități.
Sub acest aspect Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
învederează că, prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor
Omului, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea hotărârii
judecătorești ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat
chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (Boldea împotriva României din 15
februarie 2007, paragraful 29; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997,
paragraful 60).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în repetate rânduri a statuat
necesitatea motivării hotărârilor instanței, or, funcția unei decizii motivate este
să demonstreze părților că ele au fost auzite. Dreptul de a fi auzit include nu
doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație
corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care
anumite argumente au fost acceptate sau respinse. O hotărâre se consideră
motivată în mod corespunzător atunci când permite părților să facă uz efectiv
de dreptul lor de a face apel (Hirvisaari împotriva Finlande).
În această ordine de idei, este evident că, în condițiile din speță,
constatările instanței de apel nu conțin o argumentare clară, bazată pe suportul
probator existent la materialele cauzei, din care să rezulte procesul deliberării
și adoptării soluției emise, astfel încât instanța de recurs fiind în dificultate de
a exercita controlul judiciar asupra unei asemenea soluții și să verifice
temeinicia și legalitatea soluției adoptate.
Coroborând circumstanțele ce preced, instanța de recurs conchide
temeinicia recursului declarat de ÎS „Stațiunea Didactico-Experimentală
16
Criuleni”, reprezentată de avocatul Alexei Brânză, împotriva deciziei din 29
septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău, deoarece soluția instanței de apel
este bazată pe aplicarea eronată o normelor de drept procedural și neelucidarea
circumstanțelor speței.
Dat fiind faptul că instanța de apel a emis o decizie neîntemeiată,
dictată de interpretarea eronată o normelor de drept procedural și neelucidarea
tuturor circumstanțelor pertinente speței, iar lichidarea acestor lacune în cadrul
procedurii de examinare în recurs nu este posibilă, Completul de judecată al
Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia necesității admiterii recursului
declarat de ÎS „Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni”, reprezentată de
avocatul Alexei Brânză și casării deciziei din 29 septembrie 2022 a Curții de
Apel Chișinău, cu restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, în alt
complet de judecată.
Subsecvent, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție
consideră oportun de a învedera că conform art. III alin.(1) – (2), pct.1) din
Legea Nr. 135 din 13 iunie 2024 pentru modificarea unor acte normative
(revizuirea hărții judiciare), publicată la 27 iunie 2024 în Monitorul Oficial Nr.
271-274: (1) legea nominalizată a intra în vigoare la expirarea a 6 luni de la
data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepția
prevederilor art. I care vizează anexa nr. 3, în partea ce se referă la arondarea
judecătoriilor Ungheni și Orhei la circumscripția Curții de Apel Nord, care
intră in vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi: 1) Curtea de Apel Bălți se
redenumește în Curtea de Apel Nord.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 445 alin. (1) lit. c) și art.
445 alin. (2) din Codul de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Admite recursul declarat de Întreprinderea de Stat „Stațiunea Didactico-
Experimentală Criuleni”, reprezentată de avocatul Alexei Brânză.
Casează integral decizia din 29 septembrie 2022 a Curții de Apel Chișinău,
emisă în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de
Societatea cu Răspundere Limitată „Orom-Imexpo” împotriva Întreprinderii
de Stat „Stațiunea Didactico-Experimentală Criuleni”, privind încasarea
datoriei, dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată, cu
trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Nord, în alt complet de
judecată.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac.
Președinte Stela Procopciuc
Judecători Ion Munteanu
Gheorghe Stratulat
17