2ra-1402/23 — Încasarea datoriei, penalității și a cheltuielilor de judecată

La 24 august 2021, Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Elenei Reni, cu privire la încasarea datoriei, penalității și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat că, la 12 iulie 2019, între Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus”, în calitate de vânzător, și Reni Elena, în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. ******.

Conform pct. 1.1. din contract, vânzătorul vinde, iar cumpărătorul cumpără veselă în asortiment (în continuare marfă), iar conform pct. 1.2. din contract, cantitatea și prețul sunt indicate în facturile fiscale recunoscute drept anexe la prezentul contract.

În conformitate cu pct. 3.3 din contract, „achitarea se va efectua timp de până la 36 luni. Lunar cu rată de 3 415 de lei din ziua livrării mărfii. Conform facturii ****** din ******și ****** din ******”.

La ******, de către părți, a fost semnată factura fiscală seria ******, pentru suma de 71014 de lei, iar, la 14 iulie 2019, a fost semnată factura fiscală seria ******, pentru suma de 52 115 de lei, însă la recepționarea mărfii și semnarea facturilor fiscale, de către cumpărător nu au fost înaintate careva obiecții cu referire la sumă sau calitatea mărfii primite.

Astfel, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. ****** din ******, Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus” a vândut Elenei Reni marfă în sumă totală de 123 129 de lei.

Deși pârâta, prin semnarea contractului, s-a obligat să achite lunar câte o rată în sumă de 3 415 de lei către Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux- Plus”, aceasta se eschivează de la achitarea sumei pentru marfa primită conform contractului, efectuând o plată la data de 18 februarie 2020 în sumă de 26 968 de lei. La moment pârâta are datorie față de Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus” în sumă de 96161 de lei. 1

În vederea soluționării pe cale extrajudiciară a litigiului apărut între părți, reclamanta a expediat în adresa pârâtei pretenția cu nr. 14, prin care ultima a fost somată în prealabil în vederea achitării sumei restante în sumă de 96 161 de lei și a penalității în sumă de 2 902,89 de lei, în termen de 7 zile de la data recepționării pretenției, totodată, pârâta a fost atenționată asupra faptului că, în caz de neexecutare a obligațiilor, va fi acționată în instanța de judecată, iar cheltuielile vor crește considerabil.

Manifestând bună-credință în raport cu pârâta, reclamanta a expediat de câteva ori pretenții la domiciliul acesteia prin scrisori cu aviz recomandat, mai exact la 06 octombrie 2020, 23 octombrie 2020 și 01 decembrie 2020, însă de fiecare dată scrisorile nu au fost recepționate și au fost returnate societății.

Astfel, toate eforturile depuse de către reclamantă în vederea soluționării prezentului litigiu pe cale amiabilă au eșuat, or, pârâta a manifestat în raport cu încercările întreprinse indiferență totală, respectiv au fost epuizate toate căile de soluționare amiabilă a litigiului.

Cu referire la normele de drept în vigoare, părțile de comun acord au stabilit o clauză penală în contractul de vânzare-cumpărare, cu scopul garantării executării obligațiilor asumate, astfel, conform pct. 6.2 din contract, în caz de neachitare în termen a plății pentru marfă sau încălcării termenului de livrare a mărfii, partea vinovată plătește o penalitate în mărime de 0,1 % din suma ce constituie valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere până la ziua executării. Așadar, pentru perioada 13 august 2019-23 august 2021, penalitatea constituie suma de 91 334,75 de lei.

În drept, reclamanta, Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus” , și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 774, art. 775, art. 947, art. 948 și art. 1108 din Codul civil.

Reclamanta, Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus”, a solicitat încasarea datoriei în sumă de 96 161 de lei, penalității contractuale în sumă de 91 334,75 de lei, cheltuielile de judecată în sumă de 5 624,87 de lei cu titlu de taxă de stat și 6 000 de lei cu titlu de asistență juridică, precum și 180 de lei cheltuieli pentru aflarea domiciliului pârâtei.

La 08 decembrie 2021, Elena Reni, reprezentată de avocatul Vasile Martin, a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus”, cu privire la declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare și a facturilor fiscale (f. d. 2-5, vol. II).

Prin încheierea din 03 iunie 2022 a Judecătoriei Edineț, sediul Central, s- a admis excepția de tardivitate invocată de Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei. S-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Elena Reni împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus”, ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripție (f. d. 80-86, vol. I).

Prin decizia din 14 octombrie 2022 a Curții de Apel Bălți, s-a respins cererea de recurs depusă de Elena Reni, reprezentată de avocatul Vasile Martin, și s-a menținut încheierea din 03 iunie 2022 a Judecătoriei Edineț, sediul Central (f. d. 98-101, Anexă volumul I).

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, la 12 iulie 2019, între Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus”, în calitate de vânzător, și Elena Reni, în calitate de cumpărător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. ******. Potrivit contractului, vânzătorul a vândut, iar cumpărătorul a cumpărat veselă în sumă totală de 123 129 de lei.

Potrivit facturii fiscale seria/nr. ****** din ******, Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus” a livrat Elenei Reni marfă în sumă totală de 71 014 de lei (f.d.9), și potrivit facturii fiscale seria/nr. ****** din ******a livrat marfă în sumă totală de 52 115 de lei (f.d.10), ambele facturi sunt semnate de către părți.

Conform bonului fiscal la 18 februarie 2020, Elena Reni a achitat Societății cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus” pentru marfa primită suma de 26 968 de lei (f.d.11), alte plăți nu au fost efectuate. Astfel, conform actului de verificare privind decontările reciproce, la 30 septembrie 2020, între Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus” și Elena Reni pentru perioada 01 ianuarie 2020 – 30 septembrie 2020 datoria acumulată de cumpărător este de 96 161 de lei (f.d.12).

Instanța de apel a stabilit că prima instanță corect a ajuns la concluzia de a admite acțiunea înaintată și a încasa cu titlu de datorie suma de 96 161 de lei, fiindcă din lucrările dosarului rezultă cu certitudine că Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus” și-a onorat obligațiunea de transmitere a mărfii solicitate, pe când Elena Reni nu și-a onorat obligațiunea asumată prin contractul de vânzare-cumpărare. Or, din suma totală de 123129 de lei ce urma a fi achitată pentru livrarea mărfii, a fost achitată doar suma de 26968 de lei, restanța constituind suma de 96161 de lei

Cu referire la încasarea penalității, instanța de apel a notat că prima instanță în mod eronat a concluzionat asupra sumelor dispuse spre încasare cu statut de penalitate.

La acest aspect, instanța de apel a reținut că, potrivit pct. 3.3. din contractul de vânzare-cumpărare nr.12/19 din 12 iulie 2019 achitarea se va efectua timp de 36 luni, lunar cu o rată de 3415 de lei, iar, potrivit calculului penalității efectuate în baza pct.3.3 din contract (f.d.176) suma penalității constituie 35 091,27 de lei pentru perioada 12 august 2019 – 24 august 2021, mărimea penalității pentru fiecare zi de întârziere fiind de 0,1% și perioada încasării penalității aplicabilă speței de 317 zile.

Din aceste considerente, instanța de apel a ajuns la concluzia micșorării sumei penalității de la 91 334,75 de lei la suma de 35 091, 27 de lei.

Totodată, instanța de apel a respins alegațiile apelantei, Elena Reni, cu privire la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, or, conform încheierii din 4 03 iunie 2022 a Judecătoriei Edineț, sediul Central s-a admis excepția de tardivitate formulată de Societatea cu Răspundere Limitată „VasiluxPlus” și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de Elena Reni împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus” privind declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. ****** din ****** și facturile fiscale nr. ****** pe suma de 71014 de lei și nr. ****** pe suma de 52115 de lei din 12 iulie 2019, menținută prin decizia din 14 octombrie 2022 a Curții de Apel Bălți, fiind definitivă și irevocabilă.

Mai mult, instanța de apel a constatat inexistența și a temeiurilor de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. ******din 1****** și facturilor fiscale nr. ****** pe suma de 71014 de lei și nr. ****** pe suma de 52115de lei din 12 iulie 2019, deoarece acestea sunt contrasemnate de către apelanta Elena Reni, întocmite în scris, având forma corespunzătoare prevăzută de lege, care a produs efecte: marfa a fost transmisă și contravaloarea acesteia parțial a fost achitată.

Recurenta a susținut că instanța de apel eronat a respins argumentele sale în partea declarării nule a contractului de vânzare-cumpărare și a facturilor fiscale pe motiv că această solicitare a fost depusă peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 339, art. 341 și art. 343 din Codul civil. Or, la momentul semnării actelor din 12 iulie 2019 nu a conștientizat natura juridică și consecințele reale ale acestora. Semnarea a avut loc în condiții de presiune psihologică și amenințare din partea lui Vasile Pînzari, administratorul Societății cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus”, care a impus-o să semneze actele, comunicându-i că, în caz de refuz, îi va crea impedimente de a ieși din țară. La 29 iulie 2019 a părăsit teritoriul Republicii Moldova și s-a reîntors abia în vara 5 anului 2022. Despre esența contractului a aflat abia în luna septembrie, când părinții au primit copia cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs în baza art. 432 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură civilă (în vigoare până al 01 septembrie 2023).

La 02 octombrie 2023, Curtea Supremă de Justiție a expediat intimatului copia cererii de recurs depusă de Elena Reni, reprezentat de avocatul Vasile Martin, creând astfel participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței.

Prin referința din 26 februarie 2024, Societatea cu Răspundere Limitată „Vasilux-Plus”, reprezentată de avocatul Gheorghe Macovei, a solicitat declararea recursului depus de Elena Reni, reprezentat de avocatul Vasile Martin, ca fiind inadmisibil.

Art. 433 din Codul de procedură civilă: „ (1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Art. 432 din Codul de procedură civilă: „ (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; 6 f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)-f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 440 din Codul de procedură civilă: „ (1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Astfel, recursul depus de Elena Reni, reprezentat de avocatul Vasile Martin, la 06 septembrie 2023, se consideră depus în termenul stabilit de lege.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentei cu soluția pronunțată de instanța de apel și nu relevă interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe 7 aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că cererea de recurs depusă de Elena Reni, reprezentată de avocatul Vasile Martin,nu conține argumente concrete față de decizia instanței de apel, ci s-a limitat la o simplă exprimare a dezacordului cu soluția pronunțată. Recursul nu îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, întrucât nu conține motive de drept și nici temeiuri care să justifice reformarea deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale 8 procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a aprecia recursul declarat de Elena Reni, reprezentat de avocatul Vasile Martin, ca fiind inadmisibil.

Ținând cont de cele expuse supra și în temeiul art. 431 alin. (1), alin. (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Elena Reni, reprezentată de avocatul Vasile Martin, împotriva deciziei din 13 iunie 2023 a Curții de Apel Bălți. Încheierea este irevocabilă. Președinte Diana Stănilă Judecători Ion Munteanu Oxana Parfeni 9