2ra-969/24 — repararea prejudiciului material

La 26 noiembrie 2021, Societatea cu Răspundere Limitată „Dairub Grup” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Vasile Goțonoagă privind repararea prejudiciului material.

În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că pârâtul Vasile Goțonoagă a fost angajat, în temeiul contractului individual de muncă nr. 17A/-21 din 1 octombrie 2021, în funcția de șofer de taxi, pe durată nedeterminată, fiind încheiat totodată un contract de răspundere materială individuală deplină. Reclamanta a indicat că, la 28 octombrie 2021, pârâtul, aflându-se la volanul automobilului de serviciu „Toyota Prius”, cu numărul de înmatriculare xxxx, proprietatea SRL „Dairub Grup”, din neglijență în exploatarea autovehiculului, a provocat deteriorarea completă a parbrizului, precum și avarierea capotei și a suporturilor laterale.

Potrivit raportului de evaluare a pagubei nr. 3768/10A, prejudiciul cauzat a fost stabilit la suma de 30 373,80 lei. Reclamanta a susținut că sunt întrunite condițiile răspunderii materiale a salariatului față de angajator, solicitând obligarea pârâtului la repararea integrală a prejudiciului.

Prin referință, pârâtul Vasile Goțonoagă a contestat acțiunea, invocând că reclamanta nu a dovedit suportarea efectivă a prejudiciului pretins, întrucât autovehiculul a fost reparat și utilizat în continuare în activitatea de taxi.

Instanța de apel a constatat că, în temeiul contractului individual de muncă nr. 17A/-21 din 1 octombrie 2021 și al ordinului de angajare nr. 17P/-21 din aceeași dată, Vasile Goțonoagă a fost angajat în funcția de șofer de taxi la SRL „Dairub Grup”, fiind ulterior concediat prin ordinul nr. 01-C din 31 octombrie 2021. Totodată, prin actul de predare-primire aferent contractului de răspundere materială deplină, pârâtului i-a fost transmis automobilul „Toyota Prius”, nr. de înmatriculare xxxx, fără obiecții privind starea tehnică.

La 28 octombrie 2021, în timpul executării atribuțiilor de serviciu, capota autovehiculului s-a deschis în mers, cauzând deteriorarea parbrizului și a unor elemente ale caroseriei. Potrivit raportului de evaluare, prejudiciul a fost estimat la suma de 30 373,80 lei.

Instanța de apel a reținut că, în conformitate cu art. 1410 Cod civil, debitor al obligației de reparare a prejudiciului cauzat de un izvor de pericol sporit este posesorul acestuia, iar salariatul care exploatează vehiculul în temeiul raporturilor de muncă nu are această calitate.

De asemenea, s-a constatat că avarierea autovehiculului s-a produs ca urmare a unor defecțiuni tehnice, iar nu în rezultatul unor acțiuni ilicite ori intenționate ale intimatului, nefiind întrunite condițiile răspunderii materiale în mărime deplină prevăzute de Codul muncii.

Totodată, recurenta a susținut că instanța de apel a determinat incorect obiectul probațiunii, cu încălcarea art. 118 alin. (3) din Codul de procedură civilă, și a aplicat eronat dispozițiile Codului muncii privind răspunderea materială a salariatului, în condițiile existenței unui contract de răspundere materială deplină. În opinia recurentei, erau întrunite condițiile prevăzute de art. 338 și art. 339 din 2 Codul muncii, precum și cele ale art. 1410 din Codul civil, pentru angajarea răspunderii materiale în mărime deplină a intimatului.

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre”.

Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat”.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților”.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că prevederile Codului de procedură civilă consacră nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, ci și un standard de seriozitate privind invocarea unor încălcări esențiale de drept material și procedural, capabile să conducă la răsturnarea deciziilor instanțelor de apel. 3

Potrivit prevederilor legale și practicii judiciare constante, recursul trebuie să conțină o motivare clară, convingătoare și întemeiată în drept, care să evidențieze existența unor erori de drept calificate sau a unor vicii esențiale de procedură. Recursul nu are rolul de a supune cauza unei rejudecări în fond, ci de a examina legalitatea hotărârii instanței de apel în limitele erorilor invocate. Prin urmare, simplele exprimări ale nemulțumirii față de soluția instanței inferioare, nesusținute de argumente juridice clare privind încălcarea normelor de drept sau caracterul arbitrar al hotărârii atacate, nu întrunesc condițiile de admisibilitate.

În speță, recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Dairub Grup” se limitează la reiterarea situației de fapt și a unor norme generale considerate relevante, argumente care au fost deja invocate și examinate în cadrul apelului. Recurenta nu indică încălcări concrete ale normelor de drept material sau procedural și nici vicii esențiale de procedură care să justifice răsturnarea soluției instanței inferioare. O asemenea abordare nu întrunește exigențele testului de admisibilitate, iar examinarea recursului în aceste condiții ar echivala cu exercitarea unui control din oficiu, inadmisibil în cadrul competenței Curții Supreme de Justiție.

Instanța de apel a motivat decizia în mod detaliat, reținând că raporturile dintre părți au avut natura unor raporturi de muncă, iar pretențiile reclamantei privind repararea prejudiciului nu pot fi întemeiate pe art. 1410 din Codul civil, întrucât posesor al izvorului de pericol sporit este angajatorul, iar salariatul care exploatează vehiculul în virtutea raporturilor de muncă nu are această calitate. Totodată, s-a constatat că nu au fost întrunite condițiile angajării răspunderii materiale în mărime deplină a salariatului, potrivit Codului muncii, nefiind stabilite acțiuni culpabile intenționate ale intimatului, iar avarierea autovehiculului s-a produs ca urmare a unor defecțiuni tehnice ale mecanismului de închidere a capotei, și nu ca rezultat al unor acțiuni ilicite ale acestuia.

Recurenta a formulat doar nemulțumiri generale și subiective față de soluția pronunțată, fără a prezenta argumente juridice pertinente care să încadreze recursul în limitele prevăzute de art. 432 din Codul de procedură civilă, ceea ce justifică aprecierea recursului ca vădit neîntemeiat.

În aceste circumstanțe, Completul de judecată constată că cererea de recurs nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și se respinge ca fiind vădit neîntemeiat.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, 4 Consideră inadmisibil recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Dairub Grup”. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 5