2ra-520/24 — încasarea datoriei

La 3 aprilie 2019, Roșca Ștefan a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Dohot Daniel, solicitând încasarea datoriei în sumă de 5 000 USD și a dobânzii de întârziere în mărime de 2 554,18 USD.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că între părți a fost încheiat un contract de împrumut, potrivit căruia Roșca Ștefan a acordat un împrumut, iar Dohot Daniel s-a obligat să restituie suma primită în termen de doi ani.

A arătat că, prin recipisa fără număr din 11 aprilie 2014, pârâtul a primit cu împrumut suma de 5 000 USD, obligându-se să o restituie până la 11 aprilie 2016, însă până la data înaintării cererii nu a restituit nici parțial suma împrumutată.

Reclamantul a menționat că, începând cu data scadenței și până la momentul adresării în judecată, a întreprins numeroase încercări de soluționare amiabilă a litigiului. Întrucât negocierile nu au dat rezultat, la 7 martie 2019 a fost expediată o pretenție scrisă, recepționată de pârât la 13 martie 2019.

Pe perioada de întârziere a plății, cuprinsă între 12 aprilie 2016 și 1 aprilie 2019, reclamantul a calculat o dobândă de întârziere în temeiul art. 942 Cod civil, în sumă de 2 554,18 USD.

Pe parcursul examinării cauzei în instanța de fond, reprezentantul reclamantului, avocatul Mandraburcă Andrei, a majorat cuantumul pretenției privind dobânda de întârziere, solicitând-o până la 4 martie 2021 în sumă de 3 919,38 USD, precum și compensarea cheltuielilor de judecată, constând în taxa de stat de 4 649,03 MDL și onorariul de avocat de 2 500 MDL. 1

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și întemeiată, fiind bazată pe interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale, precum și pe cercetarea obiectivă a materialelor cauzei.

Curtea de Apel a constatat că între părți a fost încheiat un contract de împrumut valabil, întrucât recipisa din 11 aprilie 2014 semnată de Dohot Daniel conține toate elementele esențiale ale contractului - identificarea părților, suma împrumutată și termenul de restituire. Lipsa semnăturii împrumutătorului nu afectează valabilitatea actului, deoarece înscrisul reprezintă o declarație unilaterală de voință a debitorului prin care acesta recunoaște primirea sumei și se obligă la restituirea ei.

Instanța de apel a respins ca nefondată susținerea apelantului privind caracterul fictiv al contractului de împrumut, menționând că o asemenea susținere nu a fost probată. 2

Curtea de Apel a reținut că din materialele cauzei nu rezultă că actul juridic ar fi fost încheiat fără intenția de a produce efecte juridice, iar semnătura lui Dohot Daniel pe recipisă confirmă obligația sa de restituire a sumei împrumutate.

Instanța a respins cererea apelantului privind administrarea probei cu raportul de testare la detectorul comportamentului simulat (poligraf), motivând că o astfel de probă este inadmisibilă, întrucât nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 372 alin. (1) Cod de procedură civilă și nici în scopurile stabilite de Legea nr. 269/2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat.

Referitor la dobânda de întârziere, Curtea de Apel a constatat că obligația de restituire a sumei împrumutate are caracter pecuniar și, în temeiul art. 942 Cod civil, creditorul are dreptul la dobândă de întârziere pentru neexecutarea la termen a obligației de plată. Întrucât suma de 5 000 USD nu a fost restituită până la scadență, instanța a considerat justificată încasarea dobânzii de întârziere pentru perioada 11 aprilie 2016 – 4 martie 2021, în mărime de 3 919,38 USD.

Totodată, instanța a confirmat legalitatea soluției primei instanțe privind compensarea cheltuielilor de judecată, constatând că taxa de stat de 4 649,03 lei și onorariul avocatului de 2 500 lei au fost reale, necesare și rezonabile, în conformitate cu art. 82-83 și art. 96 Cod de procedură civilă.

În consecință, Curtea de Apel a apreciat că motivele invocate de Dohot Daniel în apel sunt nefondate și lipsite de suport juridic, iar hotărârea primei instanțe a fost emisă cu respectarea tuturor cerințelor de legalitate și temeinicie.

La 19 aprilie 2024, prin intermediul poștei terestre, avocatul Frecauțan Marina în interesele lui Dohot Daniel, a declarat recurs împotriva deciziei din 12 martie 2024 a Curții de Apel Chișinău.

La 19 august 2024, avocatul Frecauțan Marina în interesele recurentului, a depus cererea de recurs suplimentară, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și restituirea cauzei la rejudecare în alt complet de judecată.

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel a examinat cauza cu abateri esențiale de procedură, pronunțând o decizie arbitrară și contrară art. 6 CEDO. 3

În context, a indicat că la 11 martie 2024 a depus o cerere de amânare a ședinței, fixată pentru 12 martie 2024, dar completul de apel a ignorat-o, examinând cauza în lipsa sa. Totodată, la aceeași dată, recurentul a depus cerere de explicare a încheierii din 1 noiembrie 2023 a Curții Supreme de JUstiție, aspect ce impunea suspendarea examinării apelului.

Prin urmare, completul de apel a acționat contrar art. 380 Cod procedură civilă, încălcând dreptul la apărare și principiul soluționării cererilor în ordinea corespunzătoare.

Recurentul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 7, 19 și 20 CPC, care consacră independența judecătorilor și obligația respectării legii, susținând că instanța a grăbit nejustificat procedura, afectând imparțialitatea procesului.

Sub aspect material, a reiterat că recipisa din 11 aprilie 2014 nu reprezintă un contract de împrumut valabil, fiind lipsită de semnătura creditorului și de elementele esențiale (locul, scopul și dovada transmiterii sumei).

A mai arătat că instanțele nu au analizat modul de calcul al dobânzii, admițând-o formal, contrar art. 942 Cod civil.

Recurentul a subliniat și contextul relațiilor dintre părți, co-fondatori ai unei companii, indicând că litigiul are natură comercială, nu contractuală de împrumut.

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. 4 Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 442 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre. (2) În recurs nu pot fi administrate noi probe, cu excepția celor care dovedesc cheltuielile de judecată și despăgubirile menționate la art. 372 alin. (3). Aprecierea probelor dată de prima instanță și de instanța de apel este obligatorie pentru instanța de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeinic art. 432 alin. (1) lit. e) sau în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului, prevederile art. 372 se aplică în mod corespunzător”.

Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat”.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților”.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și art. 432 din Codul de procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție verifică legalitatea deciziilor instanțelor de apel prin prisma temeiurilor prevăzute de lege, iar potrivit art. 433 alin. (1) lit. f), recursul este inadmisibil dacă este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor legale și practicii judiciare constante, recursul trebuie să conțină o motivare clară, convingătoare și întemeiată în drept, care să evidențieze existența unor erori de drept calificate sau a unor vicii esențiale de procedură. Recursul nu are rolul de a supune cauza unei 5 rejudecări în fond, ci de a examina legalitatea hotărârii instanței de apel în limitele erorilor invocate. Prin urmare, simplele exprimări ale nemulțumirii față de soluția instanței inferioare, nesusținute de argumente juridice clare privind încălcarea normelor de drept sau caracterul arbitrar al hotărârii atacate, nu întrunesc condițiile de admisibilitate.

Analizând motivele invocate în recursul declarat de avocatul Frecauțan Marina în interesele lui Dohot Daniel, Completul constată că acestea nu întrunesc cerințele prevăzute de art. 432 din Codul de procedură civilă, recursul vizând exclusiv reiterarea argumentelor formulate în apel și o nouă apreciere a probelor, inadmisibilă în această cale de atac.

În ceea ce privește susținerea recurentului că instanța de apel ar fi examinat cauza cu ignorarea cererii sale de amânare depuse la 11 martie 2024, Completul observă că această chestiune a fost analizată de Curtea de Apel în încheierea prin care a respins cererea apelantului Dohot Daniel privind ridicarea excepției de neconstituționalitate (f.d.8-11, vol. II). La pct. 22 din acea încheiere, instanța de apel a motivat respingerea cererii de amânare prin faptul că apelantul nu se afla la prima solicitare de amânare, iar comportamentul său procesual s-a manifestat prin abuz de drepturi procedurale, concretizat în depunerea repetată a cererilor de strămutare și de recuzare, respinse ca neîntemeiate.

De asemenea, referitor la mențiunea recurentului privind existența unei cereri adresate Curții Supreme de Justiție pentru explicarea încheierii prin care fusese respinsă cererea sa de strămutare în prezenta cauză, Completul constată că o astfel de cerere nu suspenda examinarea apelului, nefiind prevăzut niciun temei legal care să împiedice instanța de apel să continue judecata. Astfel, instanța de apel a acționat în limitele competenței sale legale și cu respectarea principiului celerității procesului.

Examinând ansamblul motivelor, Completul de judecată reține că instanța de apel a pronunțat o decizie legală și temeinică, bazată pe analiza completă și corectă a probelor administrate și pe aplicarea justă a dispozițiilor art. 195, 210, 216, 867 și 942 Cod civil, care reglementează contractul de împrumut și dreptul creditorului la dobânda de întârziere.

Curtea de Apel a motivat convingător de ce recipisa din 11 aprilie 2014 reprezintă o declarație unilaterală de voință a debitorului, prin care acesta recunoaște primirea sumei și se obligă la restituirea ei, iar lipsa semnăturii creditorului nu afectează valabilitatea actului. Criticile recurentului referitoare la nulitatea actului sunt pur formale și nu se bazează pe norme legale sau pe probe noi. 6

Recurentul nu a indicat nicio normă de drept material sau procedural a cărei aplicare ar fi fost denaturată de instanța de apel și nici nu a demonstrat existența unei aprecieri arbitrare a probelor, în sensul art. 432 alin. (1) lit. e) Cod de procedură civilă.

În aceste condiții, Completul constată că motivele invocate în recurs nu pot constitui temei pentru admiterea lui, întrucât nu dezvăluie erori de drept sau vicii de procedură, ci doar o nemulțumire față de soluția instanței de apel.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă