2ra-328/25 — Desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului, încasarea pensiei de întreținere

La 15 noiembrie 2023, Ion Badia a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Nataliei Badia privind desfacerea căsătoriei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că la 15 decembrie 2005 a încheiat căsătoria cu pârâta Natalia Badia la Oficiul stării civile Călărași, înregistrată sub nr. 139, iar din căsătorie s-a născut fiica xxxx, aflată în îngrijirea pârâtei, el contribuind la întreținerea acesteia.

A menționat că desfacerea căsătoriei nu poate fi realizată pe cale administrativă, întrucât se află peste hotarele țării.

A relatat că, din cauza neînțelegerilor survenite în timpul conviețuirii, soții nu mai locuiesc împreună de circa 8 ani, iar el nu mai dorește menținerea căsătoriei și nu solicită termen de împăcare. A solicitat desfacerea căsătoriei încheiată la 15 decembrie 2005.

La 27 decembrie 2023, Natalia Badia a depus cerere reconvențională împotriva lui Ion Badia, intervenienți accesorii Direcția pentru protecția drepturilor copilului sectorul Buiucani, municipiul Chișinău și Direcția asistență socială și protecție a familiei Călărași privind stabilirea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor și compensarea cheltuielilor de judecată

La 27 decembrie 2023, Natalia Badia a depus cerere reconvențională împotriva lui Ion Badia, având ca intervenienți accesorii Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului sectorul Buiucani, municipiul Chișinău, și Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei Călărași, solicitând stabilirea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere pentru acesta și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reconvenționale, pârâta a indicat că căsătoria cu reclamantul urmează a fi desfăcută, întrucât traiul în comun a eșuat sub toate aspectele, fără a fi necesar termen de conciliere. 1

A susținut că din căsătorie s-a născut fiica minoră xxxx, solicitând stabilirea domiciliului acesteia la ea, declarând că va respecta drepturile tatălui și nu va împiedica relația copilului cu acesta, cu condiția ca întâlnirile să nu fie în detrimentul minorei. A menționat însă că, de o perioadă îndelungată, reclamantul nu se interesează de copil și nu contribuie la întreținerea lui.

A subliniat că, după desfacerea căsătoriei, copilul nu trebuie să sufere prin schimbarea condițiilor de trai și a solicitat încasarea unei pensii de întreținere în cuantum de 5 000 lei lunar, invocând creșterea permanentă a prețurilor și necesitatea asigurării unei dezvoltări armonioase a copilului.

A solicitat admiterea acțiunii reconvenționale, stabilirea domiciliului minorei cu ea, încasarea pensiei de întreținere de la reclamant în mărime de 5 000 lei lunar și compensarea cheltuielilor de judecată.

S-a admis parțial acțiunea reconvențională a Nataliei Badia împotriva lui Ion Badia, stabilindu-se domiciliul fiicei minore xxxx, la mamă și obligarea lui Ion Badia la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 3 000 lei lunar, începând cu 27 decembrie 2023, până la majoratul copilului. Ion Badia a fost obligat la plata către Natalia Badia a cheltuielilor de asistență juridică de 5 500 lei și a taxei de stat de 100 lei, precum și la plata în beneficiul statului a sumei de 1 080 lei, reprezentând taxa de stat aferentă cererii reconvenționale. În rest, acțiunea reconvențională a fost respinsă.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că între Ion Badia și Natalia (Pîntea) Badia a fost încheiată căsătoria la 15 decembrie 2005, iar din această căsătorie s-a născut xxxx. Din materialele cauzei nu rezultă că Ion Badia ar fi angajat oficial în câmpul muncii.

În temeiul art. 58, 74–76 Codul familiei și art. 18 din Legea privind drepturile copilului, instanța a constatat obligația ambilor părinți de a contribui la întreținerea copilului, luând în considerare interesul superior al acestuia. Prima instanță a stabilit corect pensia de întreținere într-o sumă bănească fixă, raportat la datele Biroului Național de Statistică, lipsa unor probe privind veniturile pârâtului și neprobarea de către apelantă a necesității cuantumului de 5000 lei lunar.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanța de apel a apreciat că acestea trebuie să fie reale, necesare și rezonabile. Întrucât apelanta a justificat doar parțial suma solicitată, corect a fost dispusă compensarea în cuantum de 5500 lei.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că cuantumul de 3000 lei stabilit de instanțele inferioare nu acoperă nevoile reale ale copilului, afectate de inflație și creșterea continuă a prețurilor. Necesitățile copilului cresc proporțional cu investițiile necesare pentru dezvoltarea fizică, spirituală și socială, conform principiului interesului superior al copilului consacrat de Legea nr. 152/2012 privind minimul de existență și Convenția privind drepturile copilului. Suma corespunzătoare necesităților reale este de 5000 lei lunar, până la atingerea majoratului copilului.

Referitor la cheltuielile pentru asistență juridică, instanțele inferioare au refuzat compensarea integrală a onorariului avocatului pentru serviciile prestate după pronunțarea hotărârii de fond, deși acestea sunt reale, necesare și dovedite. Recurenta solicită obligarea intimatului la plata integrală a sumei de 7500 lei.

Instanța de apel a apreciat eronat datele statistice și a ignorat serviciile suplimentare prestate de avocat, disconsiderând dreptul recurentei la o satisfacție echitabilă.

Stabilirea incompletă a circumstanțelor de fapt de către instanțele inferioare a condus la aplicarea eronată a legii. De asemenea, nerespectarea obligației de a analiza toate cererile și argumentele recurentei încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 CEDO. 3

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilește că: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilește că: „(1) Judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărârii contestate prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432. Instanța invocă, din oficiu, neatragerea în proces a persoanelor ale căror drepturi sunt lezate prin hotărâre”.

Art. 433 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă prevede următoarele: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat”.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă indică că: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților”.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că procedura admisibilității recursului constă în verificarea dacă motivele invocate se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Conform prevederilor legale citate, admisibilitatea sau inadmisibilitatea recursului reflectă exercitarea efectivă a unui control de legalitate bazat pe motive serioase și concludente, acordând instanței de recurs prerogativa de a filtra cererile lipsite de o motivare suficientă. 4

Pentru a fi admisibil, recursul trebuie să conțină o motivare clară, convingătoare și întemeiată, care să demonstreze încălcări obiective ale normelor de drept sau vicii procedurale ce ar justifica răsturnarea soluției instanțelor inferioare.

În prezenta cauză, recursul formulat de recurentă se limitează la exprimarea nemulțumirii față de soluția instanțelor inferioare și la aprecieri generale privind probele și aplicarea legii, fără a invoca încălcări efective ale normelor de drept sau vicii procedurale. Această abordare nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar examinarea recursului ar echivala cu un control efectuat din oficiu, depășind competența Curții Supreme de Justiție.

Dezacordul recurentei cu soluția instanței de apel nu constituie temei de casare. Recursul are caracter devolutiv asupra problemelor de drept material și procedural, vizând legalitatea deciziei, și nu temeinicia constatărilor de fapt. Critica bazată pe interpretarea personală a legii, fără a combate analiza probatorie efectuată de instanță, nu întrunește condițiile legale pentru a permite reexaminarea probelor.

Completul reține că instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele inferioare. Forța probatorie atribuită fiecărei probe, corelația dintre probe și concluziile deduse din probațiune se află în afara controlului Curții Supreme de Justiție.

Argumentele invocate de recurentă au fost deja analizate detaliat în actele contestate, iar recursul se rezumă la un simplu dezacord cu soluția adoptată.

În consecință, Completul constată că recursul nu este admisibil, nefiind prezentate critici pertinente care să justifice examinarea fondului, conform art. 432 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de avocatul Dorin Podlisnic, în interesele Nataliei Badia. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 5