Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-295/22
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 martie 2025
Părțile
AO HelpAge International vs CA Garantie SA, intervenient accesoriu Stratan Ion
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilitatii recursului, formularea imputernicirilor reprezentantului

2rac-295/22 — Încasarea despăgubirii de asigurare, a penalității de intirziere

cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni, reprezentată de Viorel Palanciuc, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către Asociația Obștească „Helpage International” împotriva Companiei de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni, intervenient accesoriu Ion Stratan, cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare, a penalității de întârziere și la acțiunea reconvențională depusă de Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni împotriva Asociației Obștești „Helpage International”, intervenient accesoriu Ion Stratan, cu privire la recunoașterea rezoluțiunii de drept a contractului de asigurare, împotriva deciziei din data de 13 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău (Dosarul nr. 2rac-295/22 NR. PIGD 2-20025327-01-2rac-29122022) Recursul a fost depus de o persoană neîmputernicită Judecătoria Chișinău, sediul Centru (T. Pruteanu) Curtea de Apel Chișinău (N. Budăi, I. Țurcan, I. Dutca) 19 martie 2025 Textul corespunde originalului 1 Examinând în lipsa părților admisibilitatea recursului depus de Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Președinte, Ion Malanciuc, Diana Stănilă, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT

22. Prin hotărârea din 28 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de către AO „Helpage International”. S-a încasat din contul CA „Garanție” SA în beneficiul AO „Helpage International” despăgubirea de asigurare în mărime de 87 938,69 lei, penalitatea de întârziere calculată pentru perioada 18 iulie 2019-17 martie 2020 în mărime de 21 015,27 lei, pentru perioada 19 mai 2020-30 martie 2021 în mărime de 27 522,09 lei, taxa de stat în sumă de 4094,28 lei. Acțiunea reconvențională depusă de către CA „Garanție” SA împotriva AO „Helpage International”, intervenient accesoriu Ion Stratan, cu privire la recunoașterea rezoluțiunii de drept a contractului de asigurare, s-a respins ca fiind neîntemeiată (f.d.

161, 165-176, vol. I).

23. Hotărârea instanței de fond la 29 martie 2022 a fost contestată cu apel, în termenul prevăzut de art. 232 alin. (1) , de către CA „Garanție” SA (f.d. 164, vol. I). La data de 24 mai 2022, în termen, CA „Garanție” SA a prezentat motivarea apelului.

24. Prin decizia din data de 13 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul declarate de către CA „Garanție” SA și s-a menținut hotărârea din 28 4 februarie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 222, 223-236, vol. I).

25. Împotriva deciziei instanței de apel, la data de 09 noiembrie 2022, CA „Garanție” SA, reprezentată de Palanciuc Viorel, a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii inițiale, admiterea cererii reconvenționale și compensarea cheltuielilor de judecată. (f.d. 2-5, vol. II)

31. Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.” 5

42. Din normele de drept menționate rezultă că împuternicirile de reprezentare în instanța de judecată urmează a fi înserate într-un act, în speță, într-o procură, ce ar confirma acordarea reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, inclusiv de a contesta actul de dispoziție emis de instanța de judecată.

Declară inadmisibil recursul declarat de către Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni, împotriva deciziei din data de 13 octombrie 2022 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă 8

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.