3r-166/24 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- termenul de prezentare a apelului motivat este imperativ şi de decădere
3r-166/24 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
D E C I Z I E cu privire la respingerea recursului declarat de către Întreprinderea Cooperatistă de Colectare, Producție și Comerț „COLPRODCOOP” Drochia, prezentată de avocatul Valentina Moruz, în cauza de contencios administrativ, intentată la acțiunea depusă de către Întreprinderea Cooperatistă de Colectare, Producție și Comerț „COLPRODCOOP” Drochia, persoane terțe de partea reclamantei Eugenia Gorobețchi, Irina Sumer, SRL „Lank Group”, Vera Danii, Valentina Vacaru împotriva Consiliului orășenesc Drochia, persoane terțe Mihail Tataru, Natalia Tataru, Instituția Publică „Agenția servicii Publice” SCT Drochia privind anularea deciziei nr.2/11 din 02 mai 2013 și cererea Eugeniei Gorobețchi împotriva Consiliului orășenesc Drochia privind anularea deciziei nr.2/11 din 02 mai 2013, împotriva încheierii din data de 20 mai 2024 a Curții de Apel Bălți, (Dosarul nr. 3r-166/24 Nr. PIGD2-18046326-01-3r-09072024) Termenul de prezentare a apelului motivat este imperativ și de decădere.
Judecătoria Drochia, sediul central, jud. L. Grădinari Curtea de Apel Bălți, jud. E. Grumeza, N. Chircu, D. Corolevschi 16 octombrie 2024 Examinând în lipsa părților recursul depus de către Întreprinderea Cooperatistă de Colectare, Producție și Comerț „COLPRODCOOP” Drochia, prezentată de avocatul Valentina Moruz. Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, Președinte, Diana Stănilă, Ion Malanciuc, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
În data de 05 septembrie 2018 Întreprinderea Cooperatistă de Colectare, Producție și Comerț „COLPRODCOOP” Drochia, (în continuare „COLPRODCOOP” Drochia) a depus acțiune în contencios administrativ împotriva Consiliului orășenesc Drochia privind anularea deciziei nr. 2/11 din 02 mai 2013 cu privire la inițierea procedurii de licitație pentru obținerea dreptului de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare a unui sector de teren.
Prin încheierea din 14 ianuarie 2019 a Judecătoriei Drochia, sediul central, Eugenia Gorobețchi a fost atrasă în calitate de intervenient principal.
În data de 19 octombrie 2018, Eugenia Gorobețchi a depus acțiune în contencios administrativ împotriva Consiliului orășenesc Drochia privind anularea deciziei nr.2/11 din 02 mai 2013 cu privire la inițierea procedurii de licitație pentru obținerea dreptului de încheiere a contractului de vânzare- cumpărare a unui sector de teren.
Prin încheierile din 03 aprilie 2019, din 18 iunie 2019, din 06 decembrie 2021 și din 28 decembrie 2022 ale Judecătoriei Drochia, sediul central s-au atras în proces calitate de intervenienți accesorii/terți Mihail Tataru, IP „Agenția Servicii Publice” SCT Drochia, Irina Sumer, SRL „Lank Group”, Vera Danii, Valentina Vacaru și Natalia Tataru.
Prin hotărârea din data de 30 noiembrie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul central s-a respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de „COLPRODCOOP” Drochia, terți de partea reclamantului Eugenia Gorobețchi, Irina Sumer, SRL „Lank Group”, Vera Danii, Valentina Vacaru împotriva Consiliului orășenesc Drochia, terți Mihail Tataru, Natalia Tataru, IP „Agenția servicii Publice” SCT Drochia privind anularea deciziei nr.2/11 din 02 mai 2013 și cererea Eugeniei Gorobețchi împotriva Consiliului 1 orășenesc Drochia privind anularea deciziei nr.2/11 din 02 mai 2013, ca neîntemeiate.
La 06 decembrie 2023 „COLPRODCOOP” Drochia a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 30 noiembrie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul central.
Ulterior, în data de 13 decembrie 2023, Eugenia Gorobețchi a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 30 noiembrie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul central.
Prin încheierea din 29 februarie 2024 a Curții de Apel Bălți au fost declarate inadmisibile apelurile depuse de către „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz și de către Eugenia Gorobețchi, împotriva hotărârii din 30 noiembrie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul central, pe motiv că nu au prezentat motivarea apelului în modul stabilit de art. 232, alin. (2) din Codul administrativ. 9. „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, a depus recurs împotriva încheierii din 29 februarie 2024 a Curții de Apel Bălți.
Curtea Supremă de Justiție prin decizia din data de 02 mai 2024 a admis recursul depus de „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, a anulat încheierea din 29 februarie 2024 a Curții de Apel Bălți, în partea în care se referă la apelul declarat de „COLPRODCOOP” Drochia și a restituit cauza la Curtea de Apel Bălți, la etapa punerii pe rol a apelului.
Prin încheierea din 20 mai 2024 a Curții de Apel Bălți s-a declarat inadmisibil apelul declarat de „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, împotriva hotărârii din 30 noiembrie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul central.
Împotriva încheierii instanței de apel a depus recurs „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, prin care a solicitat admiterea recursului, anularea încheierii din 20 mai 2024 a Curții de Apel Bălți, cu adoptarea unei noi soluții, prin care să fie restituită cauza la rejudecare la faza primirii cererii de apel spre examinare.
În motivarea recursului „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, a invocat dezacordul cu soluția adoptată de către instanța de apel, menționând că aceasta este contrară probelor prezente la dosar.
În acest sens a menționat că necătând la faptul că avocatul Valentina Moruz a comunicat instanței de fond noua adresă electronică, instanța de fond a expediat hotărârea motivată la adresa electronică veche pe care avocatul nu a recepționat-o, fapt ce se atestă prin lipsa confirmării recepționării corespondenței, acest argument a fost reținut de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia din data de 02 mai 2024. 2
Avocatul Valentina Moruz a susținut că termenul de prezentare a apelului motivat a fost întrerupt, având în vedere că, la 04 martie 2024 a fost depusă cererea de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 29 februarie 2024, prin care cererea de apel formulată de „COLPRODCOOP” Drochia a fost declarată inadmisibilă din motiv că nu a fost prezentat apelul motivat în termen, iar noul termen și-a început cursul la 17 mai 2024 odată cu aducerea la cunoștința „COLPRODCOOP” Drochia a deciziei Curții Supreme de Justiție din 02 mai 2024.
Mai mult ca atât, din momentul înaintării cererii de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 29 februarie 2024, dosarul a fost remis Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea recursului, iar până la soluționarea recursului împotriva încheierii prin care apelul a fost declarat inadmisibil, nu putea fi prezentat apelul motivat, circumstanță ce nu a depins de voința părții apelante.
În opinia „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, aprecierea instanței de apel expusă în încheierea recurată, precum că termenul de prezentare a apelului motivat a expirat în data de 01 aprilie 2024 este arbitrară, eronată și contrară probelor anexate la dosar.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
18. Art. 24, alin. (1) din Codul administrativ stabilește că: „Participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți.”
Art. 63, alin. (1) din Codul administrativ reglementează că: „Calcularea termenelor în procedura administrativă se efectuează în conformitate cu prevederile art.383–390 din Codul civil.”
Art. 191, alin. (5), lit. b) din Codul administrativ reglementează următoarele: „Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, a deciziilor și a încheierilor curților de apel.”
Art. 232, alin. (2) din Codul administrativ statuează că: „Motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată.”
Art. 236, alin. (2), lit. e) din Codul administrativ prevede următoarele: „Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art.232 alin.(2).” 3
Art. 241, alin. (1) din Codul administrativ relevă că: „Încheierile primei instanțe și ale instanței de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod și de alte legi.”
Art. 242 din Codul administrativ reglementează că: „Recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.”
Art. 243, alin. (1), lit. b) din Codul administrativ statuează că: „Examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul.”
Art. 243, alin. (2) din Codul administrativ stabilește că: „Instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
27. Cu referire la termenul de declarare a recursului prevăzut de art. 242 din Codul administrativ, instanța de recurs reține că întreprinderea recurentă a respectat acest termen, or, încheierea Curții de Apel Bălți a pronunțată în data de 20 mai 2024, iar „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, a depus recursul la 30 mai 2024.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, reținând prevederile art. 243, alin. (2) din Codul administrativ a decis examinarea cererii de recurs fără înștiințarea participanților la proces, cu plasarea datei ședinței pe pagina web a Curții Supreme de Justiție, fiind inoportună invitarea părților, întrucât argumentele expuse în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței examinarea acesteia.
Cercetând starea de fapt în baza materialelor și lucrărilor dosarului, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că prin hotărârea din 30 noiembrie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul central s-a respins acțiunea înaintată de „COLPRODCOOP” Drochia, terți de partea reclamantului Eugenia Gorobețchi, Irina Sumer, SRL „Lank Group”, Vera Danii și Valentina Vacaru împotriva Consiliului orășenesc Drochia, terți Mihail Tataru, Natalia Tataru, IP „Agenția servicii Publice” SCT Drochia privind anularea deciziei nr.2/11 din 02 mai 2013 și cererea Eugeniei Gorobețchi împotriva Consiliului orășenesc Drochia privind anularea deciziei nr.2/11 din 02 mai 2013, ca neîntemeiată.
La 06 decembrie 2023 „COLPRODCOOP” Drochia a depus apel nemotivat împotriva hotărârii din 30 noiembrie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul Central. 4
Prin încheierea din 29 februarie 2024 a Curții de Apel Bălți au fost declarate inadmisibile apelurile depuse de către „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz și de către Eugenia Gorobețchi, împotriva hotărârii din 30 noiembrie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul central, pe motiv că nu au prezentat motivarea apelului în modul stabilit de art. 232, alin. (2) din Codul administrativ.
La 05 martie 2024 „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, a depus recurs împotriva încheierii din 29 februarie 2024 a Curții de Apel Bălți.
Prin decizia din 02 mai 2024 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul depus de „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, s-a anulat încheierea din 29 februarie 2024 a Curții de Apel Bălți, în partea în care se referă la apelul declarat de „COLPRODCOOP” Drochia și s-a restituit cauza la Curtea de Apel Bălți, la etapa punerii pe rol a apelului.
Prin încheierea din 20 mai 2024 a Curții de Apel Bălți s-a declarat inadmisibil apelul declarat de „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, împotriva hotărârii din 30 noiembrie 2023 a Judecătoriei Drochia, sediul central. 35. „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, a criticat soluția instanței de apel, indicând că termenul pentru depunerea apelului motivat a fost întrerupt, având în vedere că la data de 04 martie 2024 a fost depusă cererea de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 29 februarie 2024 prin care s-a declarat inadmisibil apelul, deoarece nu a fost depus apelul motivat, iar noul termen și-a început cursul la 17 mai 2024, odată cu aducerea la cunoștința „COLPRODCOOP” Drochia a deciziei Curții Supreme de Justiție din 02 mai 2024, astfel, aprecierea instanței de apel precum că termenul de prezentare a apelului motivat a expirat la data de 01 aprilie 2024 este arbitrară, eronată și contrară probelor anexate la dosar.
Efectuând controlul judiciar al încheierii din 20 mai 2024 a Curții de Apel Bălți, instanța de recurs a constatat că aceasta a fost emisă în concordanță cu normele de drept procedural, ori în corespundere cu art. 236, alin. (2), lit. e) din Codul administrativ apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă în termenul stabilit la art. 232, alin.(2) din Codul administrativ.
Articolul 232, alin. (2) din Codul administrativ prevede expres că motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate.
În acest context completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că importanța termenelor procedurali este dictată de faptul că ele determină regimul temporar optimal pentru realizarea justiției, pe de o parte, mobilizează cercetarea cauzei, pe de altă parte contracarează urgentarea 5 nejustificată a realizării drepturilor și obligațiilor procesuale, reprezentând instrumentul prevenirii uzării de către participanții la proces cu rea-credință de drepturile lor procedurale. Prin urmare, neexecutarea dispozițiilor normelor de drept material determină aplicarea sancțiunilor procedurale, cu survenirea efectelor negative. Or, termenul de procedură instituit de legiuitor este prevăzut de o normă imperativă și trebuie executat întocmai. Așa, art. 232, alin. (2) din Codul administrativ stipulează că începutul curgerii termenului de depunere a apelului motivat este determinat doar de un singur eveniment – de la data notificării hotărârii motivate.
Instanța de recurs atestă că la 1 martie 2024 avocatul Valentina Moruz, a luat cunoștință cu materialele cauzei, inclusiv cu hotărârea motivată a instanței de fond.
Astfel, coroborând prevederile art. 63, alin. (1) din Codul administrativ cu art. 385 alin. (1) din Codul civil se constată că, în condițiile speței începutul curgerii termenului de depunere a apelului motivat este ziua imediat următoare datei calendaristice de la luarea la cunoștință cu materialele dosarului, inclusiv și cu hotărârea motivată, adică ziua de 02 martie 2024, iar ultima zi fiind data de 01 aprilie 2024.
În aceste circumstanțe rezultă cu certitudine că „COLPRODCOOP” Drochia, nu s-a conformat prevederilor art. 232, alin. (2) din Codul administrativ și nu a prezentat cererea de apelul motivată în termenul legal.
Astfel, este în afara oricărui dubiu că întreprinderea recurentă nu a depus apelul motivat în termenul legal prevăzut la art. 232, alin. (2) din Codul administrativ, deși, de la momentul notificării hotărârii motivate a dispus de timp suficient și rezonabil pentru a face uz de acest drept procedural și a prezenta apelul motivat în interiorul termenului legal.
În urma celor constatate completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în modul expres prevăzut și în termenul legal atrage decăderea din drept, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să efectueze acțiunea în termen.
Cu referire la argumentul „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, precum că termenul de depunere a apelului motivat a fost întrerupt odată cu contestarea încheierii Curții de Apel Bălți din 29 februarie 2024, prin care apelul formulat de „COLPRODCOOP” Drochia a fost declarat inadmisibil, deoarece nu a fost depus apelul motivat în termen, iar noul termen și-a început cursul la 17 mai 2024 odată cu aducerea la cunoștința „COLPRODCOOP” Drochia a deciziei Curții Supreme de Justiție din 02 mai 2024, instanța de recurs reține că acesta urmează a fi respins, or, termenul de prezentare a apelului motivat este un termen imperativ și de decădere, iar prelungirea acestui fără motive întemeiate, ar încălca principiul securității raporturilor juridice. 6
Mai mult, articolul 401 din Codul civil, la care face trimitere avocatul Valentina Moruz, în susținerea întreruperii termenului, nu este aplicabil cazului, or acesta prevede întreruperea cursului prescripției extinctive, pe când în speță se discută despre un termen procedural instituit de o normă imperativă și care trebuie executat întocmai.
Instanța de recurs reține că, în corespundere cu prevederile art. 24, alin. (1) din Codul administrativ „COLPRODCOOP” Drochia, reprezentată de avocatul Valentina Moruz, urma să îndeplinească obligațiile cu bună- credință și să depună apelul motivat în termen.
Buna-credință prezumă că partea este obligată să respecte modul și termenul prevăzut de lege, ori termenul de depunere a apelului este imperativ, absolut și peremptoriu, astfel că nerespectarea acestei condiții atrage după sine decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac. Prin urmare, nerespectarea termenului de depunere a apelului motivat se datorează în exclusivitate comportamentului pasiv al avocatului Valentina Moruz, care trebuia să dea dovadă de responsabilitate și atitudine activă, folosindu-se cu bună-credință de drepturile și obligațiile procedurale.
Astfel, prin prisma art. 24, alin. (1) din Codul administrativ, „COLPRODCOOP” Drochia inițiind acțiune în instanța de judecată, avea obligația de a manifesta diligență și atitudine activă să se intereseze de soarta dosarului și să prezinte apelul motivat în termen, în caz contrar intervenind cu titlu de sancțiune procedurală, declararea apelului inadmisibil în temeiul art. 236, alin. (2), lit. e) din Codul administrativ.
În circumstanțele expuse, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție apreciază ca fiind întemeiată concluzia soluția instanței de apel, de a declara apelul inadmisibil, este în concordanță cu prevederile art. 236, alin. (2), lit. e) din Codul administrativ, or termenul de prezentare a apelului motivat este imperativ, iar prelungirea acestuia, ar încălca principiul securității raporturilor juridice.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în jurisprudența sa că reglementarea referitoare la formalitățile și termenele ce trebuie respectate pentru exercitarea unei căi de atac, urmărește să asigure o bună administrare a justiției și, în particular, să respecte principiul securității raporturilor juridice și că cei interesați trebuie să aibă posibilitatea de a se aștepta ca aceste reguli să fie aplicate. Or, aceste termene urmăresc mai multe scopuri importante, și anume să garanteze securitatea juridică fixând un termen pentru acțiuni, să pună pe eventualii pârâți la adăpost de plângeri introduse foarte târziu care ar fi, probabil, mai dificil de combătut, și să împiedice nedreptățile ce s-ar putea produce dacă tribunalele ar fi chemate să se pronunțe în legătură cu evenimente consumate cu mult timp în urmă, plecând de la elemente de probă cărora nu li s-ar mai putea acorda credit și care ar fi incomplete din cauza timpului scurs (cauza Brumărescu v. România, cauza Marckx v. Belgia). 7
Ținând cont de cele expuse și în temeiul 243, alin. (1), lit. b) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge recursul depus de către Întreprinderea Cooperatistă de Colectare, Producție și Comerț „COLPRODCOOP” Drochia, prezentată de avocatul Valentina Moruz. Menține încheierea din 20 mai 2024 a Curții de Apel Bălți, emisă în cauza de contencios administrativ, intentată la acțiunea depusă de către Întreprinderea Cooperatistă de Colectare, Producție și Comerț „COLPRODCOOP” Drochia, terți de partea reclamantei Eugenia Gorobețchi, Irina Sumer, SRL „Lank Group”, Vera Danii, Valentina Vacaru împotriva Consiliului orășenesc Drochia, teți Mihail Tataru, Natalia Tataru, Instituția Publică „Agenția servicii Publice” SCT Drochia privind anularea deciziei nr.2/11 din 02 mai 2013 și cererea Eugeniei Gorobețchi împotriva Consiliului orășenesc Drochia privind anularea deciziei nr.2/11 din 02 mai 2013. Decizia este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Ion Malanciuc 8
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.