2ra-1350/23 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- Termenele de judecare a cauzelor civile
2ra-1350/23 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Î N C H E I E R E cu privire la respingerea cererii de accelerare a procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs, depusă de administratorul SRL „Europromex”, Lagodenco Svetlana, în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de BC „Banca Socială” în proces de lichidare împotriva SRL „Europromex”, Lagodenco Svetlana, Sorocean Victor cu privire la încasarea în mod solidar a datoriei și cheltuielilor de judecată, (Dosarul nr. 2ra-1350/23 NR. PIGD 2-18027934-01-2ra-07092023) Criteriile de determinare a termenului rezonabil. Examinarea cererii privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei.
30 septembrie 2024 Textul corespunde cu originalul Examinând în lipsa părților cererea de accelerare a procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs, depusă de administratorul SRL „Europromex”, Lagodenco Svetlana Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Ion Malanciuc, Președinte, Diana Stănilă Lilia Roic-Botezatu, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 18 ianuarie 2021, BC „Banca Socială”, în proces de lichidare a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Europromex”, Lagodenco Svetlana, Sorocean Victor cu privire la încasarea în mod solidar a datoriei și cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 19 mai 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de BC „Banca Socială”. S-a încasat în mod solidar de la Sorocean Victor și SRL „Europromex” în beneficiul BC „Banca Socială”, în proces de lichidare datoria în sumă de 1 442 140,93 de lei. S-a respins cererea de chemare în judecată depusă de BC „Banca Socială” împotriva Svetlanei Lagodenco cu privire la încasarea datoriei.
Prin decizia din 16 mai 2023 a Curții de Apel Bălți, s-a admis cererea de apel depusă de lichidatorul BC „Banca Socială”, Țurcan Iulian, s-a casat integral hotărârea din 19 mai 2022 a Judecătoriei Bălți, sediul Central și s-a emis o nouă hotărâre, prin care s-a încasat de la Sorocean Victor și SRL „Europromex” în beneficiul BC „Banca Socială”, în proces de lichidare datoria în sumă de 2 126 236,35 de lei și cheltuielile de judecată în sumă de 50 000 de lei. În rest, acțiunea s-a respins.
La 28 august 2023, lichidatorul BC „Banca Socială”, Țurcan Iulian a declarat recurs împotriva deciziei din 16 mai 2023 a Curții de Apel Bălți.
La 05 septembrie 2023, Sorocean Victor și SRL „Europromex”, reprezentați de avocata Guțu Tatiana, au declarat recurs împotriva deciziei din 16 mai 2023 a Curții de Apel Bălți.
La 14 august 2024, administratorul SRL „Europromex”, Lagodenco Svetlana a depus cerere de accelerare a procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs.
În argumentarea cererii, a indicat că în legătură cu starea de sănătate precară, solicită urgentarea examinării cauzei.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
8. Art. 192 alin. (11), (12) din Codului de procedură civilă prevede următoarele: „în situația în care, la judecarea unei cauze concrete, există pericolul de încălcare a termenului rezonabil, participanții la proces pot adresa instanței care examinează cauza în fond o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei. Examinarea cererii se face în absența părților, în termen de 5 zile lucrătoare, de către un alt judecător sau de un alt complet de judecată decât cel care examinează cauza. Instanța decide asupra cererii de la alin. (11) printr-o încheiere motivată, prin care fie obligă instanța care judecă cauza în fond să întreprindă un act procesual, stabilind, după caz, un anumit termen pentru accelerarea procedurii, fie respinge cererea.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac.”
Art. 110 din Codul de procedură civilă relevă că: „termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.”
Art. 111 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „ actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege. În cazul în care nu este stabilit prin lege, termenul de procedură se fixează de către instanța judecătorească.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
11. Examinarea unei cauze în recurs în mai puțin de 12 luni, dacă nu sunt invocate circumstanțe excepționale, nu ridică întrebări cu privire la încălcarea termenului rezonabil prin prisma art. 6 CEDO. Această cauză a parvenit la Curtea Supremă de Justiție pe 07 septembrie 2023.
La 07 septembrie 2023, cauza civilă a fost repartizată spre examinare în mod aleatoriu, judecătorului raportor Oxana Parfeni.
Ședința de judecată pentru examinarea admisibilității recursurilor depuse de lichidatorul BC „Banca Socială”, Țurcan Iulian și Sorocean Victor și SRL „Europromex”, reprezentați de avocata Guțu Tatiana, a fost fixată pentru data de 17 aprilie 2024, ulterior fiind amânată pentru data de 03 iulie 2024 și 09 octombrie 2024, luându-se în considerare volumul mare al dosarelor și disponibilitatea agendei încărcate a judecătorilor Curții Supreme de Justiție, cauzată inclusiv de demisiile judecătorilor Curții Supreme de Justiție în anul 2023, precum și numărul incomplet de judecători în cadrul Curții Supreme de Justiție.
Cererea de accelerare nu menționează circumstanțe excepționale care ar justifica examinarea recursului în afara rândului. Ședința pentru examinarea recursurilor este fixată pentru 09 octombrie 2024, fiind un termen proxim, în condițiile în care s-a luat în considerare sarcina de lucru și agenda judecătorilor care fac parte din completul de judecată.
Se reține că în prezent pe rolul Curții Supreme de Justiție se află un număr mare de dosare. Unele dintre acestea au fost depuse încă în anul 2022. Admiterea cererii de accelerare ar însemna amânarea și mai mult a examinării altor recursuri și, eventual, tratarea diferențiată nejustificată a acestora pentru simplul fapt că în acele cauze nu au fost depuse cereri de accelerare.
Litigiul dat nu cade sub categoria de cauze ce urmează fi examinate în termeni restrânși.
Drept urmare, Completul de judecată reține că nu se constată existența premiselor de încălcare a termenului rezonabil la examinarea recursurilor depuse de lichidatorul BC „Banca Socială”, Țurcan Iulian și Sorocean Victor și SRL „Europromex”, reprezentați de avocata Guțu Tatiana.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține din jurisprudența constantă a Curții Europene pentru Drepturile Omului - obligația pozitivă a instanțelor judecătorești de a întreprinde toate măsurile adecvate pentru ca procesul civil să se desfășoare în cadrul termenului rezonabil impus de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din CEDO, obligație realizată, la caz.
Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea depusă de administratorul SRL „Europromex”, Lagodenco Svetlana privind accelerarea procedurii de judecare a cauzei în ordine de recurs.
Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 192 din Codul de procedură civilă COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge cererea depusă de administratorul SRL „Europromex”, Lagodenco Svetlana privind accelerarea procedurii de judecare în ordine de recurs, a cauzei civile, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de BC „Banca Socială”, în proces de lichidare împotriva SRL „Europromex”, Lagodenco Svetlana, Sorocean Victor cu privire la încasarea în mod solidar a datoriei și cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președinte Ion Malanciuc Judecători Diana Stănilă Lilia Roic-Botezatu
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.