3r-187/24 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- termenul de prezentare a motivării apelului
3r-187/24 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 3r-187/24 2-22188152-01-3r-31072024 Prima instanță : Judecătoria Soroca, sediul Central (jud.: C. Botnari) Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud.: A. Garbuz, I. Grosu, A. Ciobanu) D E C I Z I E 14 august 2024 mun. Chișinău
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTȚIE
Complet de judecată, în componența: Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Mariana Ursachi Ion Malanciuc examinând recursul declarat de Munteanu Victor, în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de Munteanu Victor împotriva Comisiei de concurs a Primăriei comunei Bădiceni, r-nul Soroca, Primăria comunei Bădiceni, r-nul Soroca și Primarul comunei Bădiceni, r-nul Soroca, terță persoană Păcuraru Dumitru, cu privire la anularea actelor administrative și a rezultatelor concursului, împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 18 iunie 2024, prin care s-a declarat inadmisibil apelul declarat de către Munteanu Victor c o n s t a t ă: La 15 decembrie 2022, Munteanu Victor a depus acțiune în contencios administrativ împotriva Comisiei de Concurs a Primăriei comunei Bădiceni, raionul Soroca, Primăria comunei Bădiceni, raionul Soroca și primarul comunei Bădiceni, raionul Soroca, persoană terță Dumitru Păcuraru, cu privire la anularea actelor administrative și a rezultatelor concursului.
Prin hotărârea judecătoriei Soroca, sediul Central din 23 noiembrie 2023, s-a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ la cererea de chemare în judecată a lui Munteanu Victor împotriva Comisiei de concurs a Primăriei comunei Bădiceni r-nul Soroca, Primăria comunei Bădiceni r-nul Soroca și Primarul comunei Bădiceni r-nul Soroca, terță persoană Păcuraru Dumitru, cu privire la anularea actelor administrative și a rezultatelor concursului. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 21 decembrie 2023, Munteanu Victor a depus apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Soroca, sediul Central din 23 noiembrie 2023, solicitând casarea hotărârii contestate, cu emiterea unei noi decizii cu privire la admiterea acțiunii.
Prin încheierea Curții de Apel Bălți din 18 iunie 2024 apelul depus de Munteanu Victor împotriva hotărârii Judecătoriei Soroca, sediul Central din 23 noiembrie 2023, s-a declarat inadmisibil. 1 La 10 iulie 2024, Munteanu Victor a depus recurs împotriva încheierii Curții de Apel Bălți din 18 iunie 2024. În motivare recurentul a invocat că, nu este de acord cu soluția instanței de apel, încheierea fiind emisă cu încălcarea normelor de procedură. În opinia recurentului, instanța de apel, urma mai întâi să acorde un termen pentru înlăturarea neajunsurilor, după care să examineze întrunirea condițiilor prevăzute de art. 243 alin. (2) Cod administrativ. Cu referire la termenul de depunere a recursului: Potrivit art. 242 Cod administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic.
Curtea de Apel Bălți a pronunțat încheierea contestată la 18 iunie 2024. Conform scrisorii de expediere a actului judecătoresc de la fila dosarului 126, instanța de apel a notificat recurentului încheierea din 18 iunie 2024, la 19 iunie 2024, prin intermediul oficiului poștal, fiind recepționată la 02 iulie 2024. Respectiv, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că, recursul declarat la 10 iulie 2024, este depus în interiorul termenului legal. În conformitate cu art. 243 alin. (2) Cod administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces.
Studiind materialele cauzei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În temeiul art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul. Din materialele cauzei rezultă că, Judecătoria Soroca, sediul Central a pronunțat dispozitivul hotărârii la 23 noiembrie 2023. La 21 decembrie 2023, Munteanu Victor, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Soroca, sediul Central din 23 noiembrie 2023. Instanța de apel prin prisma prevederilor art. 236 alin. (1) și alin. (2) lit. e) Cod administrativ, apelul depus de Munteanu Victor l-a declarat inadmisibil, din motivul neprezentării apelului motivat în termenul stabilit de prevederile art. 232 alin.(2) Cod administrativ.
Verificând legalitatea încheierii contestate, în raport cu motivele recursului și cadrului legal aplicabil speței, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată ca fiind justificată concluzia Curții de Apel Chișinău de declarare a apelului inadmisibil. În conformitate cu art. 236 alin. (1) și alin. (2) lit. e) din Codul administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2). În același timp, potrivit art. 232 alin. (2) din Codul administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării 2 hotărârii motivate.
Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că potrivit informației de la fila dosarului 119, copia hotărârii motivate a instanței de fond a fost expediată reclamantului Munteanu Victor, prin intermediul oficiului poștal la data de 02 mai 2024 fiind recepționată la 10 mai 2024 (f.d.120). În acest context, este de menționat că în corespundere cu prevederile art. 223 din Codul administrativ, hotărârile și alte acte de dispoziție, prin care se stabilesc termene, precum și numirea ședințelor și citațiile se notifică participanților la proces conform art. 96-114.
Prin prisma art. 96 alin. (1) din Codul administrativ, notificările și comunicările către participanții la procedura administrativă se realizează în orice formă de comunicare adecvată, rapidă și eficientă din punctul de vedere al costurilor. Comunicarea prin mijloace electronice are prioritate dacă este adecvată obiectului comunicării și acceptată de participantul la procedură. Conform art. 97 alin. (1) și alin. (3) din Codul administrativ, notificarea este comunicarea, dispusă de autoritatea publică, a unui înscris în forma stabilită de prezentul cod. Autoritatea publică poate alege între următoarele forme de notificare: a) notificare prin act de recunoaștere a recepționării; b) notificare prin poștă cu act de notificare; c) notificare prin poștă cu scrisoare recomandată.
În condițiile art. 104 alin. (1) Cod administrativ dacă notificarea nu poate fi efectuată conform art.103 lit. a) sau b), înscrisul de notificat poate fi introdus într-o cutie poștală ce aparține locuinței sau spațiilor de activitate ale persoanei care urmează a fi notificată sau într-un dispozitiv asemănător pe care aceasta l-a instalat pentru recepționarea poștei și care în mod obișnuit este potrivit pentru o păstrare sigură. Persoana care efectuează notificarea menționează data notificării pe plicul înscrisului de notificat. (2) Odată cu depunerea conform alin.(1), înscrisul se consideră notificat.
În aceste circumstanțe, instanța de recurs apreciază ca fiind declarative argumentele invocate în recurs, în condițiile în care hotărârea motivată a fost notificată la reclamantului, la 10 mai 2024. Astfel, la caz, termenul de 30 de zile pentru depunerea motivării apelului prevăzut de art. 232 alin. (2) din Codul administrativ nu a fost respectat, acesta expirând la data de 10 iunie 2024. La capitolul dat, instanța de recurs învederează că, termenul de procedură și modul instituit de legiuitor pentru demararea căii de atac în ordine de apel sunt prevăzute de norme imperative, și anume art. 232 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, care inter alia stipulează exhaustiv că „motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate”.
Cele menționate supra denotă faptul că, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani și-a îndeplinit corespunzător obligația pozitivă de notificare a actului judecătoresc. Corespunzător, Completul de judecată reiterează că având în vedere că recurentul fiind conștient că a depus apel nemotivat împotriva hotărârii primei instanțe, nu a prezentat motivarea apelului în termenul prevăzut de art. 232 alin.(2) din Codul administrativ. 3 Argumentele precum că, instanța de apel urma să acorde un termen pentru prezentarea apelului motivat, sunt neîntemeiate, or, dispoziția art. 232 alin.(2) Cod administrativ, stabilește clar termenul pentru prezentarea apelului motivat, nefiind necesar stabilirea unui termen de către instanța de judecată.
Potrivit jurisprudenței CtEDO comportamentul părților în procesul de judecată este foarte important, întrucât comportamentul acestora constituie un element obiectiv și de care trebuie să se țină cont pentru a se determina dacă a fost sau nu depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenție. La rândul său, art. 24 alin. (1) din Codul administrativ, prevede că participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți.
Analizând argumentele recursului, le consideră neîntemeiate or, art. 232 din Codul administrativ, stipulează că începutul curgerii termenului de depunere a apelului este determinat doar de un singur eveniment – pronunțarea dispozitivului hotărârii, pe când începutul curgerii termenului de depunere a motivării apelului este determinat de data notificării hotărârii motivate. Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că respectarea termenelor legale constituie o obligație pozitivă a părților și are menirea să asigure buna funcționare a justiției, iar admiterea spre examinare a unui apel tardiv poate duce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice garantat de art. 6§1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Cele menționate, denotă ca fiind întemeiată soluția instanței de apel cu privire la declararea apelului depus de Munteanu Victor, ca inadmisibil în temeiul art.236 alin.(2) lit. e) din Codul administrativ. Așadar, argumentele invocate în cererea de recurs sunt neîntemeiate și nu constituie temei de anulare a încheierii recurate, care este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil în sensul art.6 din CEDO. Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că, soluția emisă de către instanța de apel este una întemeiată legal și în corespundere cu circumstanțele cauzei, or argumentele invocate în susținerea cererii de recurs sunt contrare legislației procesuale și lipsite de relevanță.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge recursul și de a menține încheierea contestată. În conformitate cu art.243 alin.(1) lit. b) și alin. (2) din Codul administrativ, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Munteanu Victor. Se menține încheierea Curții de Apel Bălți din 18 iunie 2024, adoptată în cauza de contencios administrativ depusă de Munteanu Victor împotriva Comisiei 4 de concurs a Primăriei comunei Bădiceni, r-nul Soroca, Primăria comunei Bădiceni, r-nul Soroca și Primarul comunei Bădiceni, r-nul Soroca, terță persoană Păcuraru Dumitru, cu privire la anularea actelor administrative și a rezultatelor concursului.
Decizia este irevocabilă. Președinte, judecător Stela Procopciuc judecători Mariana Ursachi Ion Malanciuc 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.