3ra-312/23 — anularea actelor administrative

3ra-312/23 — anularea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr.3ra-312/23

2-20142600-01-3ra-27032023

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud.: G. Cazacu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: G. Mîra, G. Dașchevici, A. Bostan)

Î N C H E I E R E

07 august 2024 mun. Chișinău

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

Completul de judecată, în componența:

Președintele completului, judecătorul Stela Procopciuc

judecătorii Mariana Ursachi

Ion Malanciuc

examinând admisibilitatea recursului depus de Brînza Vadim, reprezentat de

avocatul Axentiev Alexei,

în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată

depusă de Brînza Vadim împotriva Inspectoratului General al Poliției de Frontieră,

terț Serviciul de Informații și Securitate, privind anularea Ordinului nr. 501/ps din

15.09.2020 cu privire la încetarea raportului de serviciul al Agentului Brînza Vadim,

obligarea repunerii lui Brînza Vadim în funcția anterior deținută de pînă la emiterea

Ordinului nr. 501/ps din 15.09.2020, constatarea încălcării dreptului la muncă,

obligarea calculării și achitării drepturilor salariale pe perioada înlăturării forțate de la

serviciu, încasarea cheltuielilor de asistență juridică

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2022, prin care s-a

respins apelul declarat de Brînza Vadim și s-a menținut hotărârea Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani din 16 decembrie 2021

c o n s t a t ă:

La 12 noiembrie 2020, Brînza Vadim reprezentat de avocatul Axentiev Alexei a

depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră, terț Serviciul de Informații și Securitate privind anularea Ordinului nr.

501/ps din 15 septembrie 2020 cu privire la încetarea raportului de serviciul al

Agentului Brînza Vadim, obligarea repunerii lui Brînza Vadim în funcția anterior

deținută de până la emiterea Ordinului nr. 501/ps din 15.09.2020, constatarea

încălcării dreptului la muncă, obligarea calculării și achitării drepturilor salariale pe

perioada înlăturării forțate de la serviciu, încasarea cheltuielilor de asistență juridică.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 22 septembrie 2020, Brînza

Vadim a recepționat scrisoarea șefului serviciului management personal al secției

resurse umane a DR Vest, Olga Baxan, prin care informează că prin ordinul nr.

501/ps din 15.09.2020, cu privire la încetarea raportului de muncă, emis și semnat de

1

șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Corneliu Groza, s-a dispus

încetarea raporturilor de serviciu al Agentului Brînza Vadim, subofițer superior al

Unității control al frontierei a Sectorului Poliției de Frontieră „Leușeni-2” al Direcției

regionale Vest a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cu începere din data

de 16.09.2020.

Ca temei al emiterii actului administrativ individual ilegal defavorabil, Ordinul

nr. 501/ps din 15.09.2020, cu privire la încetarea raportului de muncă”, a servit

procesul verbal nr. 13402 din 15.09.2020. Din conținutul ordinului nominalizat

reiese, că la data de 12.05.2020 în Direcția regională Vest a Inspectoratului General

al Poliției de Frontieră a parvenit scrisoarea Serviciului de Informații și Securitate al

Republicii Moldova, prin care informează conducerea cu privire la imposibilitatea

acordării dreptului de acces la secret de stat, agentului Brînza Vadim Marcel,

subofițer superior al Unității control al frontierei a Sectorului Poliției de Frontieră

„Leușeni-2” al Direcției regionale Vest a Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră.

Temei pentru emiterea de către Serviciului de Informații și Securitate al

Republicii Moldova a scrisorii din 12.05.2020, era faptul că Brînza Vadim, subofițer

superior al Unității control al frontierei a Sectorului Poliției de Frontieră „Leușeni-2”

a fost pus sub învinuire în cauza penală nr. 2018869014 în temeiul art. 42 alin.(2),

(4), (5), art. 43 lit. c), art. 46, art. 248 alin . (5), lit. b), c), art. 328 alin. (3), lit. c) și

art. 332 alin. (2) lit. c) Cod Penal.

Brînza Vadim a invocat că, potrivit art. 27 alin. (3) lit. a), alin. (5) din Legea nr.

245-XVI din 27.11.2008 cu 2 privire la secretul de stat, dreptul de acces la secretul de

stat încetează în cazul apariției sau descoperirii circumstanțelor prevăzute în art. 25

din Lege, iar persoana urmează să fie transferată la un alt loc de muncă (la o altă

funcție), care nu are nicio legătură cu informațiile atribuite la secretul de stat, iar în

cazul imposibilității transferului, urmează a fi concediată (eliberată din funcție)

conform legislației în vigoare.

Astfel susține că, la 18.05.2018, Brînza Vadim a fost încadrat în muncă ca agent,

subofițer superior al Unității control al frontierei a Sectorului Poliției de Frontieră

„Leușeni-2”, întocmind chestionarul de bază și chestionarul suplimentar în vederea

perfectării dreptului de acces la secretul de stat, forma-2, conform Nomenclatorului

funcțiilor care necesită acces la secretul de stat.

Susține că, Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova către data

de 07.07.2020 a informat Direcția regională despre imposibilitatea de acordare a

dreptului de acces la secretul de stat de forma-2 (secret), cetățeanului Brînza Vadim,

în temeiul art. 25 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 245-XVI din 27.11.2008 cu privire la

secretul de stat, dreptul de acces la secretul de stat îi este refuzat cetățeanului în

cazurile: e) prezentei la acesta a antecedentelor penale pentru infracțiuni săvârșite cu

intenție, aflării acestuia sub urmărire penală sau al limitării de către instanța de

judecată a capacității sale de exercițiu. Indică că, prin Ordinul șefului Direcției

regionale Vest a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr.25r din

07.07.2020, agentului Brînza Vadim i-a fost refuzată acordarea dreptului de acces la

secretul de stat.

2

Afirmă că, la data emiterii ordinelor contestate Brînza Vadim nu se afla sub

urmărire penală pentru comiterea infracțiunilor art. 42 alin.(2), (4), (5), art. 43 lit. c),

art. 46, art. 248 alin . (5), lit. b), c), art. 328 alin. (3), lit. c) și art. 332 alin. (2) lit. c)

Cod Penal, or prin ordonanța procurorului în procuratura r-lui Hîncești Ovidiu

Scutelnic din 12 iulie 2020, acesta a fost scos de sub urmărire penală pe capetele de

acuzare prevăzute de art. 42 alin.(2), (4), (5), art. 43 lit. c), art. 46, art. 248 alin. (5),

lit. b), c), art. 328 alin. (3), lit. c) Cod penal în temeiul art. 275 pct.3 Cod de

procedură penală, pe motivul constatării lipsei elementelor infracțiunii în acțiunile

numitului.

Reclamantul a reiterat că, încetarea raporturilor de serviciu cu Brînza Vadim a

fost neîntemeiată și aduce ingerință drepturilor fundamentale ale acestuia la muncă, la

salarizare, precum și grave atingeri principiului consfințit al prezumției de

nevinovăție, or sentința judecătorească pronunțată ulterior emiterii ordinelor

contestate a și demonstrat că acțiunile numitului nu întrunesc elementele infracțiunii

de care a fost acuzat, dar a unei contravenții pentru care nu a fost nici sancționat din

motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere contravențională.

Anume această sentință judecătorească a confirmat netemeinicia urmăririi

penale a lui Brînza Vadim de la începerea ei, precum și netemeinicia refuzului

Serviciului de Informații și Securitate de acordare a dreptului de acces la secretul de

stat de forma-2 (secret), cu trimiterea la norma art. 25 din Legea nr. 245-XVI din

27.11.2008 cu privire la secretul de stat.

Menționează că, au fost încetate raporturile de serviciu, în baza actelor

contestate, pe motiv că reclamantului i s-a retras dreptul de acces la secretul de stat,

referindu-se la litera v) alin. (1) al articolului 38 al Legii privind funcționarul public

cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, și anume pe motiv că

odată cu retragerea dreptului de acces la secretul de stat, dacă funcționarul nu poate fi

încadrat ori refuză transferul într-o altă funcție publică cu statut special compatibilă

cu domeniul său de activitate și care nu prevede acces la secretul de stat.

În corespundere cu prevederile alin. (9) al articolului 24 al Legii cu privire la

secretul de stat, reperfectarea dreptului de acces la secretul de stat se face în cazurile

expirării termenului pentru care a fost perfectat acest drept, dacă este necesar să se

lucreze în continuare cu informații atribuite la secret de stat, precum și în cazul

perfectării unei alte forme de acces la secretul de stat în legătură cu necesitatea de a

lucra cu informații atribuite la secret de stat cu un grad mai înalt de secretizare.

Declară că în sensul motivului invocat, ține să menționeze că la momentul

emiterii actelor administrative contestate, Brînza Vadim dispunea de acces la secretul

de stat, deoarece în virtutea funcției, solicitantului i s-a acordat accesul la secretul de

stat și anume pentru forma 2, termenul accesului la secretul de stat fiind valabil la

momentul emiterii actelor administrative individuale defavorabile, nefiindu-i retras

accesul la secretul de stat.

Această constatare se confirmă prin faptul că Brînză Vadim, din momentul

punerii sub învinuire (iulie 2019) și până la concedierea sa din organele Ministerului

Afacerilor Interne a activat nestingherit în cadrul Inspectoratului General al Poliției

de Frontieră, în funcția pe care a deținut-o și până la punerea sub învinuire.

3

Raportând starea de fapt la cele menționate supra, constată că, nici unul din

motivele prevăzute de art. art. 25 și 27 ale Legii cu privire la secretul de stat nu sunt

existente pentru a-i fi invocată lui Brînza Vadim încetarea (retragerea) accesului la

secretul de stat.

De asemenea, nu este existentă o decizie de a înceta (retrage) accesul lui Brînza

Vadim la secretul de stat, precum și nici un document care să confirme că ultimul a

fost informat despre existența unui asemenea act.

Reclamatul consideră că, la momentul emiterii ordinului de încetare a

raporturilor de serviciu din 15.09.2020, Brînza Vadim avea accesul la secretul de stat,

iar temeiurile de încetare a raporturilor de serviciu în baza literei v) al alineatului (1)

al articolului 38 al Legii privind funcționarul public cu statut special din cadrul

Ministerului Afacerilor Interne, nu exista.

Totodată reține că, în privința lui Brînza Vadim a fost încălcată procedura de

încetare a raporturilor de serviciul, prevăzută la art. 38 alin.(1) lit. v) din Legea nr.

288/16.12.2016, or, transferul într-o altă funcție publică cu statut special compatibilă

cu domeniul său de activitate și care nu necesită acces la secretul de stat,

solicitantului nu i-a fost propus.

Acest fapt se confirmă prin faptul că, Brînza Vadim prezentându-se la

15.09.2020 în Direcția Generală Resurse Umane a Inspectoratului General al Poliției

de Frontieră, factorii de decizie ai Direcției au declarat că în privința sa urmează a fi

întocmit proces-verbal de încetare a raporturilor de muncă pe motiv că nu deține

acces la secretul de stat și urmează să fie eliberat din cadrul Poliției de Frontieră.

Astfel procesul-verbal a fost întocmit fără a-i fi propus lui Brînza Vadim

transferul la o altă funcție.

Cu încălcarea accesului la informația ce îl vizează, lui Brînza Vadim nu i-a fost

prezentat nici informația concretă prin care s-a refuzat acestuia acordarea accesului la

secretul de stat de către Serviciul Informații și Securitate.

Raportând actele emise la aceste prevederi legale conchide că, Ordinul nr.

501/ps din 15.09.2020, cu privire la încetarea raportului de muncă, emis în privința

lui Brînza Vadim nu respectă exigentele legale privind motivarea, motivarea în drept,

motivarea în fapt, precum și o descriere succintă a procedurii administrative care a

stat la baza emiterii actului: investigații, probe, audieri, opinii ale participanților

contrare conținutului final al actului etc., iar prin urmare reprezintă act administrativ

individual ilegal.

Menționează că, potrivit articolului 354 Codul Muncii, se consideră litigii

individuale de muncă divergențele dintre salariat și angajator privind: b) executarea,

modificarea și suspendarea contractului individual de muncă; c) încetarea și nulitatea,

parțială sau totală, a contractului individual de muncă; d) plata despăgubirilor în cazul

neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor de către una din părțile

contractului individual de muncă; h) alte probleme ce decurg din raporturile

individuale de muncă. În contextul normelor invocate supra, menționează, că

angajatul Brînza Vadim a fost preavizat de către angajator despre faptul că urmează a

fi concediat, obligație a angajatorul indicată la art. 184 alin. (1) din Codul Muncii,

care prevede că angajatorul este obligat să preavizeze salariatul, prin ordin

4

(dispoziție, decizie, hotărâre), sub semnătură, despre intenția sa de a desface

contractul individual de muncă încheiat pe o durată nedeterminată sau determinate.

Excepție de la regula vizată supra există numai la încetarea contractului individual de

muncă ca urmare a încălcării de către salariat a obligațiilor sale de muncă, unde

preavizarea nu este obligatorie.

Afirmă că, potrivit art. 86 din alin. (1) Codul Muncii: g) încălcarea repetată, pe

parcursul unui an, a obligațiilor de muncă, dacă anterior salariatul a fost sancționat

disciplinar, k) comiterea de către salariatul care gestionează nemijlocit mijloace

bănești sau valori materiale ori care are acces la sistemele informaționale ale

angajatorului (sisteme de colectare și gestiune a informației) sau la cele administrate

de angajator a unor acțiuni culpabile, dacă aceste acțiuni pot servi drept temei pentru

pierderea încrederii angajatorului față de salariatul respectiv, m) comiterea de către

salariatul care îndeplinește funcții educative a unei fapte imorale incompatibile cu

funcția deținută, o) semnarea de către conducătorul unității (filialei, subdiviziunii), de

către adjuncții săi sau de către contabilul-șef a unui act juridic nefondat care a cauzat

prejudicii materiale unității, r) prezentarea de către salariat angajatorului, la

încheierea contractului individual de muncă, a unor documente false (art.57 alin.(l)),

fapt confirmat în modul stabilit.

Nici una din încălcările indicate la literele g), k), m), o), r) la alin. (1) art. 86

Codul muncii, nu au fost comise de către Brînza Vadim. Consideră reprezentantul

reclamantului că, angajatorul urma să-l preavizeze pe Brînza Vadim prin ordin

(dispoziție, decizie, hotărâre), și nu prin proces-verbal, așa cum este în cazul dat.

Procesul-verbal de preavizare la caz este unul formal, or, este emis la aceiași

dată 15.09.2020 ca și ordinul de concediere, respectiv, se constată că obligația de a fi

preavizat de către angajator privind intenția de a fi încetat raportul de muncă cu

numitul, în realitate nu a avut loc, fiind mimat acest proces de către Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră.

Remarcă că, în conformitate cu art. 90 alin. (2) lit. c) și alin. (3) Codul Muncii,

repararea de către angajator a prejudiciului cauzat salariatului constă în: compensarea

prejudiciului moral cauzat salariatului. Mărimea reparării prejudiciului moral se

determină de către instanța de judecată, ținându-se cont de aprecierea dată acțiunilor

angajatorului, dar nu poate fi mai mică decât un salariu mediu lunar al salariatului.

Solicită Brînza Vadim constatarea faptului că prin emiterea Ordinului șefului

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră nr. 501/ps din 15.09.2020 și Ordinului

șefului Direcției regionale Vest a IGPF nr. 25r din 07.07.2020, lui Brînza Vadim i s-a

încălcat dreptul la muncă, drept prevăzut de articolul 43 al Constituției Republicii

Moldova, anularea Ordinului șefului Inspectoratului General al Poliției de Frontieră

nr. 501/ps din 15.09.2020 și Ordinului șefului Direcției regionale Vest a IGPF nr. 25r

din 07.07.2020, obligarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră de al repune

pe Brînza Vadim în funcția anterior deținută de până la emiterea Ordinului nr. 501/ps

din 15.09.2020,obligarea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră de a calcula

și achita plățile salariale prevăzute în conformitate cu legislația în vigoare,

reclamantului Brînza Vadim, pentru perioada înlăturării forțate de la serviciu, și

5

anume începând cu data de încetării raporturilor de serviciu și data repunerii în

funcție.

La 25.01.2021 Brînza Vadim, reprezentat de avocatul Axentiev Alexei a depus

cerere de concretizare a acțiunii prin care a solicitat încasarea din contul pârâtului în

beneficiul lui Brînza Vadim a prejudiciului moral în mărime de 300 000 lei, încasarea

din contul pârâtului în beneficiul lui Brînza Vadim a cheltuielilor de judecată în sumă

de 10000 lei, pentru asistența juridică.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani din 16 decembrie 2021,

acțiunea reclamantului Brînza Vadim împotriva Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră, terț Serviciul Informații și Securitate, în partea încasării prejudiciului

moral, s-a declarat inadmisibilă.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediu Râșcani din 16 decembrie 2021,

cererea de chemare în judecată depusă de către Brînza Vadim reprezentat de avocatul

Axentiev Alexei împotriva Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, terț

Serviciul de Informații și Securitate, privind anularea Ordinului nr. 501/ps din

15.09.2020 cu privire la încetarea raportului de serviciul al Agentului Brînza Vadim,

obligarea repunerii lui Brînza Vadim în funcția anterior deținută de pînă la emiterea

Ordinului nr. 501/ps din 15.09.2020, constatarea încălcării dreptului la muncă,

obligarea calculării și achitării drepturilor salariale pe perioada înlăturării forțate de la

serviciu, încasarea cheltuielilor de asistență juridică, s-a respins ca fiind neîntemeiată.

La 31 decembrie 2021, Brînza Vadim a depus apel asupra hotărârii Judecătoriei

Chișinău, sediu Râșcani din 16 decembrie 2021, solicitând admiterea apelului,

casarea hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei decizii noi de admitere integrală a

acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 noiembrie 2022, s-a respins apelul

declarat de Brînza Vadim și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani din 16 decembrie 2021.

În susținerea deciziei pronunțate, Curtea de Apel Chișinău reieșind din

materialele cauzei și făcând trimitere la dispozițiile art.26 alin. (5) din Legea nr. 245-

XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, a conchis că nu se admite

numirea sau angajarea persoanei într-o funcție care implică lucrul cu informații

atribuite la secretul de stat sau accesul la secretul de stat, fără a avea concluzia

Serviciului de Informații și Securitate, unicul organ specializat în domeniul asigurării

securității de stat.

Instanța de apel a reținut că, dreptul de acces la secretul de stat este permis cu

respectarea principiului necesității de a lucra cu informații atribuite la secret de stat

numai cetățenilor care dețin autorizație de acces la secretul de stat, acordată de

organul abilitat, valabilă pentru gradul de secretizare a informațiilor necesare

activității efectuate.

Dreptul de acces la secretul de stat se acordă persoanei în legătură cu activitatea

de serviciu printrun ordin sau dispoziție scrisă a conducătorului autorității publice în

care aceasta își îndeplinește serviciul (art. 24 alin. (4) din Legea nr. 245/2008).

Totodată, în funcție de gradele de secretizare a informațiilor („Strict secret”,

„Secret”, „Confidențial” și „Restricționat”), sunt stabilite anumite forme de acces la

6

secretul de stat (forma 1, forma 2; forma 3 și forma 4), care se perfectează pentru un

anumit termen, de la 5 ani la 12 ani [art. 24 alin. (2) din Legea nr. 245-XVI din 27

noiembrie 2008], însă durata dreptului de acces la secretul de stat nu poate depăși

durata atribuțiilor care au servit drept temei pentru acordarea acestuia [art. 24. alin.

(3) din Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008].

Astfel, Curtea de Apel Chișinău a relevat că dreptul de acces la secretul de stat

poate fi acordat persoanei doar după ce a fost verificat în legătură cu posibilitatea

acordării acestui drept, iar prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 245-XVI din 27

noiembrie 2008 stabilesc că verificarea persoanelor în legătură cu perfectarea

(reperfectarea) dreptului de acces la secretul de stat se efectuează de către Serviciul

de Informații și Securitate. Numărul măsurilor de verificare este în dependență

directă de gradul de secretizare al informațiilor la care va avea acces persoana.

Așadar, Serviciul de Informații și Securitate, fiind organul specializat în domeniul

asigurării securității statului, în virtutea atribuțiilor sale stabilite prin lege, asigură

protecția secretului de stat și întreprinde măsuri de control în privința persoanelor

cărora urmează să li se perfecteze dreptul de acces la secretul de stat.

În partea ce ține de temeiul invocat, referitor la reperfectarea dreptului de acces

la secretul de stat este una abuzivă, din motivul neexpirării termenului dreptului de

acces la secretul de stat acordat în anul 2018, instanța nu a reținut acest argument ca

plauzibil, conducându-se de pct. 107 din Regulamentul cu privire la asigurarea

regimului secret în cadrul autorităților publice și al altor persoane juridice, aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr. 1176 din 22 decembrie 2010, care stipluează ori de

câte ori apar indicii că titularul autorizației de acces la secretul de stat nu mai

îndeplinește criteriile de compatibilitate privind accesul la informațiile atribuite la

secret de stat, măsurile de verificare se reiau la solicitarea conducătorului autorității

publice sau al altei persoane juridice.

Astfel, în baza rezultatelor măsurilor de verificare, prin concluzia Serviciul de

Informații și Securitate, la 07.05.2020, expusă în avizul (restricționat) nr. 15/4060r

Serviciul de Informații și Securitate a informat Direcția regională Vest a

Inspectoratului General al Poliției de Frontieră cu privire la imposibilitatea de

acordare lui Brînza Vadim dreptul de acces la secret de stat, în temeiul art. 25 alin.

(1) lit. e) din Legea nr. 245/2008.

De altfel, în contextul celor enunțate, instanța de apel a conchis că, decizia de

acordare a dreptului la acces la secretul de stat sau refuz în neacordare nu îi aparține

în exclusivitate autorității publice, la caz Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră. Aceasta depinde în exclusivitate de răspunsul Serviciului de Informației și

Securitate.

Nu este în drept Inspectoratul General al Poliției de Frontieră să acorde dreptul

la acces la secretul de stat atâta timp cât din partea Serviciului de Informații și

Securitate a parvenit răspuns referitor la imposibilitatea de acordarea dreptului de

acces la secretul de stat.

Astfel, instanța de apel a stabilit că, la caz încetarea raporturilor de serviciu ale

funcționarului public cu statut special a avut loc în circumstanțe ce nu depind de

voința părților. În cazul dedus judecății, autoritatea publică a comunicat că, condiția

7

alternativă nu a fost posibil de realizat efectiv, fapt care nu a fost combătut de

reclamantul/apelant.

La 14 decembrie 2022, Brînza Vadim, reprezentat de avocatul Axentiev Alexei,

a depus recurs împotriva deciziei instanței de apel, iar la 23 martie 2023 a prezentat

motivarea recursului, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curții

de Apel Chișinău din15 noiembrie 2022 și casarea hotărârii Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani din 16 decembrie 2021, cu emiterea unei decizii noi de admitere

integrală a acțiunii sale.

În susținerea recursului, a invocat ilegalitatea și netemeinicia deciziei instanței

de apel, menționând că Curtea de Apel Chișinău a examinat superficial prezenta

speță, apreciind arbitrar probele administrate, nu au fost dovedite circumstanțele

considerate de instanța de apel ca fiind stabilite, cu interpretarea și aplicarea eronată a

normelor de drept material și procedural.

Instanța de apel, pe lângă faptul că nu și-a motivat în nici un fel decizia

adoptată, invocând niște concluzii vagi și iluzorii, a neglijat circumstanțele de fapt

produse, precum și prevederile legale.

Astfel, în susținerea opiniei enunțate, recurentul a notat că instanța de apel a

ignorat în totalitate principiile Codul administrativ, care reprezintă cadrul juridic

principal prin care se asigură reglementarea raporturilor administrative la înfăptuirea

activității administrative și a controlului judecătoresc asupra acesteia.

Instanța de apel nu și-a executat menirea de judecare a cauzei și respectarea

principiului imparțialității, nejustificat a preluat partea Inspectoratului General al

Poliției de Frontieră, iar toate argumentele invocate de reclamant, nu au fost

combătute în nici un fel, fiind invocate motivări distorsionate ale legii, numai în

scopul justificării acțiunilor ilegale și abuzive ale autorității publice.

Totodată, în partea dispozitivă a deciziei sale nici nu s-a expus asupra

argumentelor invocate în cererea de apel a lui Brînza Vădim, iar în aceste

circumstanțe, consideră că, prin emiterea unei astfel de decizii, instanța creează o

practică administrativă defectuoasă, tolerând acțiunile ilegale ale agenților de

constatare și chiar motivând pe aceștia la continuarea unor astfel de acțiuni abuzive.

În context, recurentul a subliniat că, acțiunea sa s-a desfășurat cu încălcarea

esențială a drepturilor acestuia garantate atât de Constituția R. Moldova, CtEDO,

Codului Muncii, Codului administrativ, Legii privind funcționarul public cu statut

special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cât și Legii nr. 283 din 28.12.2011

cu privire Poliția de Frontieră.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, prin Legea nr.246

din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01 septembrie 2023), a fost modificat cadrul

normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție, inclusiv Cartea a III a

„Procedura contenciosului administrativ”, Capitolul V „Procedura de recurs” din

Codul administrativ, în special ce vizează prevederile cu privire la depunerea cererii

de recurs, termenul depunerii, temeiurile recursului și procedura examinării acestuia.

Totuși, art. XI alin. (3) din Legea nr.246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01

septembrie 2023), prevede că recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la

8

data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare

la data depunerii recursului.

Aceleași considerente se deduc și din interpretarea art.195 din Codul

administrativ în coroborare cu prevederile art.3 alin.(3) din Codul de procedură civilă

care stipulează că, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară

conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător

prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169–171. Or, legea

procesual-civilă, care impune obligații noi anulează sau reduce drepturile procedurale

ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori stabilește sancțiuni

procedurale noi sau suplimentare, nu are putere retroactivă.

În conjunctura enunțată, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție la

examinarea temeiurilor admisibilității recursului, va aplica prevederile Codului

administrativ în redacția în vigoare la data declarării recursului

În conformitate cu art.244 alin.(1) din Codul administrativ, hotărârile curții de

apel ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu

recurs.

Conform art. 245 alin.(1) și (2) din Codul administrativ (până la modificările

operate prin Legea nr.246 din 31 iulie 2023, în vigoare din 01 septembrie 2023),

recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei

instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se

prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei

instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului

se depune la instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 15 noiembrie 2022, în

ședință publică.

Brînza Vadim, reprezentat de avocatul Axentiev Alexei a depus recurs

nemotivat la 14 decembrie 2022 (f.d.24)

Totodată, din materialele dosarului rezultă că, decizia integrală a instanței de

apel a fost notificată, recurentului la data de 02 februarie 2023, fiind recepționată la

21 februarie 2023, fapt ce se confirmă prin avizul de recepție de al fila dosarului 22

Vol. II.

Astfel, recursul (inițial și cel motivat) declarat de Brînza Vadim, reprezentat de

avocatul Axentiev Alexei, a fost depus cu respectarea prevederilor art.245 din Codul

administrativ.

La 27 martie 2023, Curtea Supremă de Justiție, întru respectarea dreptului

părților la un proces echitabil, a expediat în adresa intimaților copia recursului, cu

înștiințarea despre necesitarea prezentării referințelor.

Prin referința depusă la 04 mai 2023, Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră a pledat pentru inadmisibilitatea recursului.

Examinând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele cauzei,

completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră recursul inadmisibil,

din următoarele motive.

În conformitate cu art.246 alin.(1) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil,

9

recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin.(2) din art.246 din

Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate

la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi rezultă că, admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, sintagma „în

special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același

timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu

prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un

eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

reține că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul devolutiv al recursului, dar

și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale

încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de

apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de apel ca primă instanță într-o

eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul de judecată notează că, pentru a trece testul de admisibilitate, cererea

de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile

nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale

reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea

recursului” de la art.245 alin.(2) din Codul administrativ. În consecutivitate,

motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care

trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de

admisibilitate.

De asemenea, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează

că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a

instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea

uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece

filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct.38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.230].

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât

prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în

această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct.85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct.45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

10

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (cauza Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39).

La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt,

pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (cauza Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, §31, Seria A, nr.212-A).

În circumstanțele menționate, completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus Brînza Vadim,

reprezentat de avocatul Axentiev Alexei.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul de

judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Brînza Vadim, reprezentat de avocatul Axentiev Alexei, se

declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Stela Procopciuc

judecători Mariana Ursachi

Ion Malanciuc

11