2r-277/24 — cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la încasarea datoriei şi compensarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- restituirea recursului împotriva încheierii
2r-277/24 — cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2024)
Dosarul nr. 2r-277/24
2-22038962-01-2r-26062024
Î N C H E I E R E
02 august 2024 mun. Chișinău
Curtea Supremă de Justiție
Completul de judecată, în componența:
Președinte, judecător Stela Procopciuc
Judecători Mariana Ursachi
Oxana Parfeni
examinând chestiunea cu privire la acceptarea recursului declarat de Organizația de
Creditare Nebancară „Direct Leasing” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de
avocatul Sorin Corceac, împotriva încheierii din 26 martie 2024 a Curții de Apel Bălți,
în cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Organizația
de Creditare Nebancară „Direct Leasing” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui
Grigore Babuci și Marianei Babuci cu privire la încasarea datoriei și compensarea
cheltuielilor de judecată,
c o n s t a t ă :
La 21 martie 2022, prin intermediul oficiului poștal, OCN „Direct Leasing” SRL,
reprezentată de avocatul Sorin Corceac, a depus cerere de chemare în judecată împotriva
lui Grigore Babuci și Marianei Babuci cu privire la încasarea datoriei și compensarea
cheltuielilor de judecată (f. d. 4-7).
Prin hotărârea din 11 august 2022 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, a fost
admisă parțial acțiunea.
S-a încasat în mod solidar de la Grigore Babuci și Mariana Babuci în beneficiul
OCN „Direct Leasing” SRL datoria acumulată în baza contractului de împrumut nr.
2001000191 din 29 mai 2020, suma totală de 3 813,27 euro, formată din fondul
leasingului în sumă de 1 772,63 de euro, dobânda neachitată în sumă de 797,86 de euro,
comisionul în sumă de 464,86 de euro și penalitatea în sumă de 777,92 de euro, convertiți
în lei moldovenești la rata de schimb aplicabilă la data plății, conform cursului BNM.
S-au încasat în mod solidar de la Grigore Babuci și Mariana Babuci în beneficiul
OCN „Direct Leasing” SRL cheltuielile de judecată compuse din taxa de stat, proporțional
pretențiilor admise, în sumă de 114,39 euro, convertiți în lei moldovenești la rata de
schimb aplicabilă la data plății, conform cursului BNM.
În rest, pretențiile reclamantei au fost respinse, ca fiind neîntemeiate (f. d. 71, 84-
87).
La 12 septembrie 2022, prin intermediul poștei electronice, OCN „Direct Leasing”
SRL, reprezentată de avocatul Sorin Corceac, a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii
din 11 august 2022 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani (f. d. 73), iar la 20 decembrie
2022, prin intermediul poștei electronice și, ulterior, la 21 decembrie 2022, prin
intermediul oficiului poștal, a prezentat apelul motivat, solicitând admiterea acestuia,
casarea parțială a hotărârii instanței de fond, în partea pretențiilor respinse, cu emiterea
1
unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii, precum și compensarea cheltuielilor de
judecată (f. d. 98-100, 102-104).
Prin decizia din 25 mai 2023 a Curții de Apel Bălți, a fost respins apelul declarat
de OCN „Direct Leasing” SRL, reprezentată de avocatul Sorin Corceac și menținută
hotărârea din 11 august 2022 a Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani (f. d. 133, 134-142
verso).
La 12 ianuarie 2024, prin intermediul oficiului poștal, OCN „Direct Leasing” SRL,
reprezentată de avocatul Sorin Corceac, a depus cerere de revizuire împotriva deciziei din
25 mai 2023 a Curții de Apel Bălți, prin care a solicitat admiterea acesteia, casarea deciziei
instanței de apel, cu dispunerea rejudecării cauzei (f. d. 151-153).
Prin încheierea din 26 martie 2024 a Curții de Apel Bălți, a fost respinsă ca fiind
inadmisibilă cererea de revizuire depusă de OCN „Direct Leasing” SRL, reprezentată de
avocatul Sorin Corceac, împotriva deciziei din 25 mai 2023 a Curții de Apel Bălți (f. d.
173-179).
La 30 aprilie 2024, prin intermediul poștei electronice, OCN „Direct Leasing” SRL,
reprezentată de avocatul Sorin Corceac, a declarat recurs împotriva încheierii din 26
martie 2024 a Curții de Apel Bălți.
La înaintarea cererii de recurs, OCN „Direct Leasing” SRL, reprezentată de
avocatul Sorin Corceac nu a achitat taxa de timbru, în ordinea prevăzută de art. 2 alin. (1)
din Legea taxei de stat nr. 213 din 31 iulie 2023.
Prin încheierea din 22 iulie 2024 a Curții Supreme de Justiție, nu s-a dat curs cererii
de recurs depuse de OCN „Direct Leasing” SRL, reprezentată de avocatul Sorin Corceac
împotriva încheierii din 26 martie 2024 a Curții de Apel Bălți, fiindu-i acordat termen
până la data de 31 iulie 2024, ora 17:00 pentru înlăturarea neajunsului, și anume, achitarea
taxei de timbru în sumă de 200 de lei.
Totodată, a fost explicat OCN „Direct Leasing” SRL și reprezentantului acesteia
că, în caz dacă nu va lichida neajunsul menționat în termenul și locul stabilit, cererea de
recurs nu va fi considerată depusă și va fi restituită.
În conformitate cu art. 2 alin. (1), (4) din Legea taxei de stat nr. 213 din 31 iulie
2023 taxa de timbru este o sumă de bani care se percepe, o singură dată, de la persoanele
fizice și juridice pentru intentarea unui proces judiciar civil, de contencios administrativ,
precum și pentru fiecare contestație împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei
contravenționale atât în primă instanță, cât și în căile de atac. Taxa de timbru constituie
200 de lei.
În conformitate cu art. 4261 alin. (21) din Codul de procedură civilă, prin derogare
de la alin. (2), dacă la cererea de recurs lipsește dovada de plată a taxei de timbru, instanța
de recurs emite o încheiere, care nu se supune niciunei căi de atac, de a nu da curs cererii
de recurs și acordă recurentului un termen rezonabil pentru înlăturarea deficiențelor
depistate. Dacă recurentul înlătură deficiențele în cadrul termenului acordat, recursul se
consideră depus la data prezentării inițiale. Dacă recurentul nu înlătură deficiențele cererii
de recurs în cadrul termenului acordat, instanța de recurs o restituie imediat după expirarea
termenului rezonabil stabilit de instanță pentru înlăturarea neajunsurilor.
În conformitate cu art. 110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este
intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanța
(judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea instanței trebuie
să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.
Art. 113 din Codul de procedură civilă prevede că dreptul de a efectua actul de
procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanța
2
de judecată. Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua
actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel.
Potrivit extrasului din poșta electronică (f. d. 205), rezultă că la 23 iulie 2024,
Curtea Supremă de Justiție a expediat la adresa electronică a reprezentantului OCN
„Direct Leasing” SRL, avocatul Sorin Corceac, xxxxx, copia încheierii din 22 iulie 2024
a Curții Supreme de Justiție, adresă electronică care, de altfel, este indicată în cererea atât
în cererea de apel, cât și în cea de recurs (f. d. 76, 187).
În conformitate cu prevederile art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă,
cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces
și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin
poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului
executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată
sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin
alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii
lui, precum și prin delegație judiciară.
Având în vedere că actul trimis destinatarului prin poșta electronică se consideră
recepționat în ziua expedierii, termenul indicat până la care OCN „Direct Leasing” SRL,
reprezentată de avocatul Sorin Corceac, avea posibilitatea de a înlătura neajunsurile
indicate în încheierea din 22 iulie 2024 a Curții Supreme de Justiție, a expirat data de 31
iulie 2024, ora 17:00.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție conchide că OCN „Direct
Leasing” SRL, reprezentată de avocatul Sorin Corceac, nu a înlăturat neajunsul identificat
la cererea de recurs, în termenul acordat de Curtea Supremă de Justiție prin încheierea din
22 iulie 2024, și anume achitarea taxei de timbru în sumă de 200 de lei până la data de 31
iulie 2024, ora 17:00.
Completul de judecată reamintește că, în sensul art. 56 alin. (3) din Codul de
procedură civilă, participanții la proces sunt obligați să se folosească cu bună-credință de
drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării
obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă.
Prin prisma respectării dreptului de acces liber la justiție, garantat de art. 6 § 1 din
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,
art. 20 din Constituția Republicii Moldova și art. 5 din Codul de procedură civilă, relevat
și în jurisprudența CtEDO, precum și a dreptului la un recurs efectiv garantat de art. 13
din Convenție, circumstanțele relatate denotă că recurenta a neglijat dreptul de valorificare
a drepturilor procedurale în sensul și termenul stabilit de către instanța de judecată.
Din considerentele menționate și având în vedere faptul că OCN „Direct Leasing”
SRL, reprezentată de avocatul Sorin Corceac, nu s-a conformat dispozițiilor indicate în
încheierea din 22 iulie 2024 a Curții Supreme de Justiție, și anume, nu a prezentat dovada
de achitare a taxei de timbru în termenul acordat, Completul de judecată al Curții Supreme
de Justiție ajunge la concluzia de a restitui cererea de recurs, cu toate documentele anexate.
În conformitate cu art. 4261 alin. (21) din Codul de procedură civilă, Completul de
judecată al Curții Supreme de Justiție
d i s p u n e :
Se restituie cererea de recurs depusă de Organizația de Creditare Nebancară „Direct
Leasing” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de avocatul Sorin Corceac,
împotriva încheierii din 26 martie 2024 a Curții de Apel Bălți, în cauza civilă, intentată la
3
cererea de chemare în judecată depusă de Organizația de Creditare Nebancară „Direct
Leasing” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Grigore Babuci și Marianei
Babuci cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de judecată.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președinte, judecător Stela Procopciuc
Judecători Mariana Ursachi
Oxana Parfeni
4