ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 03.07.2024

2ra-1184/23 — încasarea în ordine de regres a despăgubirii

HOTĂRÂRE
03.07.2024
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea în ordine de regres a despăgubirii
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-1184/23 — încasarea în ordine de regres a despăgubirii (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ra-1184/23

2-17182364-01-2ra-22082023

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – T. Vasilică

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Panov, A. Braga, I. Secrieru

03 iulie 2024 mun. Chișinău

în componență:

Președintele completului, judecătorul Ion Malanciuc

judecătorii Oxana Parfeni

Diana Stănilă

examinând admisibilitatea recursului depus de Mocanu Vasile,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Asociația Profesională „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule”

împotriva lui Vasile Mocanu, intervenienți accesorii Andrei Nastas și Nadejda

Nastas, cu privire la încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare, a

dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 05 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 17 iulie 2017, avocatul Cotună Andrian, în numele și interesele

Asociației Profesionale „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule” a

depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Mocanu Vasile cu privire la

încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare, a dobânzii de întârziere

și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat că, la 24 martie 2016, a avut loc un accident

rutier în care au fost implicate autovehiculul de model Hyundai Tucson, cu

numărul de înmatriculare xxxxx, condus de către Nastas Andrei și automobilul de

model Ford Fiesta, cu numărul de înmatriculare xxxxx, condus de Mocanu

Vasile.

La data de 24 martie 2016 și la 31 martie 2016, în privința lui Mocanu

Vasile au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenție MAI03 307928

și MAI03 335697, decizia agentului constatator nu a fost contestată, astfel aceasta

produce pe deplin efecte juridice, fiind stabilit faptul că la data producerii

accidentului rutier, Mocanu Vasile nu avea asigurat riscul aferent exploatării

mijlocului de transport prin contract de asigurare valabil în privința acestuia.

La data de 16 martie 2017, proprietarul mijlocului de transport de model

Hyundai Tucson, cu numărul de înmatriculare xxxxx, Nastas Nadejda s-a adresat

către BNAA, solicitând achitarea despăgubirii de asigurare din Fondul de

1

protecție a Victimelor străzii gestionat de reclamant, fiind deschis dosarul de

daune FVS/004/17 din 13 ianuarie 2017.

La 03 aprilie 2017, BNAA a achitat către Nastas Nadejda despăgubirea de

asigurare, din Fondul de Protecție al Victimelor Străzii în mărime de 17 004,68

lei, iar pe data de 08 aprilie 2017, BNAA a expediat către Mocanu Vasile

pretenție, prin care a solicitat achitarea despăgubirii de asigurare achitată și

achitarea a 800 lei, cheltuieli de instrumentare a dosarului de daune.

Pârâtul Mocanu Vasile nu a respectat obligația pozitivă stabilită de art. 4 al

Legii nr. 414 din 22 decembrie 2006 și nu și-a asigurat riscul de utilizare a

mijlocului de transport de model Ford Fiesta, cu numărul de înmatriculare xxxxx,

condus, astfel încât, în contextul în care prejudiciul cauzat lui Nastas Nadejda

prin utilizarea de către pârât a mijlocului de transport (neasigurat) a fost reparat

de BNAA, ultimul a căpătat astfel dreptul de regres către pârât în limita sumei

achitate.

A susținut că suma pretenției înaintate, în mărime de 17 004,68 lei, este

certă, exigibilă și scadentă, fiind confirmată prin ordinul de plată nr.326 din 03

aprilie 2017, plătitor BNAA, beneficiar Nastas Andrei.

Totodată la 08 aprilie 2017, Mocanu Vasile a fost pus în întârziere de către

BNAA, fiind informat despre interesul legitim a reclamantului de ai fi restituită,

în termen de 7 zile calendaristice suma despăgubirii de asigurare achitată, în

contextul în care pretenția nu a fost satisfăcută, solicită încasarea dobânzii de

întârziere.

La fel, având în vedere că, BNAA a suportat și cheltuieli de instrumentare a

dosarului de daune în mărime de 800 lei, a solicitat și încasarea acestora din

contul pârâtului, cheltuielile fiind suportate în legătură cu prejudiciul în

survenirea căruia este culpabil pârâtul.

Prin hotărârea din 29 iulie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

admis integral cererea de chemare în judecată și s-a încasat din contul lui Mocanu

Vasile în beneficiul Asociației Profesionale „Biroul Național al Asiguratorilor de

Autovehicule” despăgubirea de asigurare în sumă de 17 004,68 lei, dobânda de

întârziere în sumă de 964,37 lei, cheltuieli de instrumentare a dosarului de daune

în mărime de 800 lei, precum și cheltuielile de judecată cu titlu de taxa de stat

achitată la depunerea acțiunii în mărime de 539,07 lei și cheltuieli de asistență

juridică în mărime de 2 500 lei, iar în total suma de 21 808,12 lei.

La 26 august 2022, Mocanu Vasile a declarat apel împotriva hotărârii primei

instanțe, prin care a solicitat casarea acesteia în partea pretențiilor admise și

emiterea în această parte a unei decizii noi, prin care să fie dispusă încasarea din

contul lui Mocanu Vasile în beneficiul Asociației Profesionale „Biroul Național

al Asiguratorilor de Autovehicule” a despăgubirii de asigurare în sumă de 6 631,9

lei și micșorarea sumelor încasate cu titlul de taxă de stat.

Prin decizia din 05 aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Mocanu Vasile și s-a menținut hotărârea din 29 iulie 2022 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Instanța de apel a confirmat legalitatea hotărârii contestate, constatând că

soluția instanței de fond a fost corectă atât din punct de vedere al elucidării

circumstanțelor cazului, cât și al aplicării normelor de drept material și

procedural.

2

La caz, s-a stabilit că pârâtul Mocanu Vasile a fost vinovat de producerea

accidentului, iar la data incidentului, vehiculul său nu era asigurat.

Daunele și defectele vehiculului au fost documentate de SRL „AntiFraud

Agency” la 05 aprilie 2016, iar evaluarea din 20 ianuarie 2017 a stabilit costurile

reparațiilor la 19 504,68 lei. Ulterior, s-au achitat două facturi pentru reparații,

una de 10 450,10 lei și alta de 9 459 lei, iar BNNA a aprobat o despăgubire totală

de 17 004,68 lei pentru repararea unui Hyundai Tucson afectat în accident.

Mocanu Vasile a fost somat să plătească suma despăgubirii de 17 004,68 lei,

precum și 800 lei pentru cheltuieli de instrumentare a dosarului.

Instanța de apel a respins argumentele apelantului, care susținea că suma

dispusă spre încasare este camuflată și că există contradicții în actele emise.

Colegiul judiciar a subliniat că actele de evaluare și procesele-verbale au

fost corecte și conforme legii, iar argumentele apelantului nu au fost susținute de

probe adecvate.

La 15 august 2023, Mocanu Vasile a depus recurs împotriva deciziei din 05

aprilie 2023 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea

parțială a hotărârilor instanțelor de judecată ierarhic inferioare, în partea în care s-

a admis integral acțiunea, cu emiterea unei hotărâri noi, prin care să fie încasat

din contul său suma de 6 631,9 lei cu titlu de despăgubire de asigurare și

micșorarea proporțională a sumelor încasate cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, reiterând circumstanțele de fapt ale cauzei,

recurentul a exprimat dezacordul cu decizia contestată, invocând că este pasibilă

de a fi casată, or, instanța de apel a aplicat greșit legea materială și a apreciat

arbitrar probele.

În context, recurentul Mocanu Vasile nu neagă vinovăția în comiterea

contravențiilor nominalizate. Însă, își expune dezacordul cu abuzurile admise și

cu tentativele de a-l deposeda de sume bănești sub pretextul înfăptuirii justiției și

utilizarea instanțelor de judecată de către unii subiecți.

Din înscrisurile prezentate de către intimatul BNAA, rezultă o

neconcordanță între suma totală de bani, piesele și lucrările care urmau să fie

efectuate în urma accidentului care a avut loc la 24 martie 2016. Anume: La 24

martie 2016, în procesul-verbal întocmit de Inspectoratul Național de Patrulare se

constată că au fost deteriorate 2 piese - portiera dreaptă și portiera spate. În actul

de examinare a mijloacelor de transport nr.83/104 din 5 aprilie 2016, sunt

indicate 7 poziții de piese. În factura din 20 ianuarie 2017, eliberată de Pacific

Motors Moldova SRL, suma totală este 10 420 lei și o listă de 14 poziții cu

indicarea pieselor și lucrărilor. În factura din 20 ianuarie 2017, eliberată de SRL

„Pacific Motors Moldova”, suma totală este 9 459 lei și o listă de 2 poziții cu

indicarea pieselor și lucrărilor. În actul de evaluare la procesul de evaluare a

daunelor din 20 ianuarie 2017, sunt indicate 3 poziții de piese în sumă totală de

19 504 lei.

Prin urmare, consideră că cererea de daune și întocmirea expertizei în

perioada ianuarie - martie 2017 la un accident comis în martie 2016, cu indicarea

mai multor liste total diferite despre piesele și lucrările care urmează să fie făcute,

precum și includerea unor piese și lucrări care nu sunt proprii accidentului comis

pe 24 martie 2016, este o acțiune rea-intenționată prin impunerea de reparație a

3

mai multor piese decât cele deteriorate în urma accidentului comis de către

recurent.

Intimatul BNAA, pentru confirmarea pretențiilor sale, invocă Ordinul de

plată nr. 326 din 03 aprilie 2017, dar nu anexează actul care a stat la baza

achitării acestei sume de bani.

Astfel, lipsesc lista de prețuri pentru fiecare piesă care a fost reparată,

vopsită, înlocuită, precum și serviciile pentru repararea, vopsirea sau înlocuirea

pieselor.

La fel, nu există date obiective privind defectarea jantei de către recurent,

fapt constatat de poliția de patrulare și confirmat de Andrei Nastas. În factura nr.

00000062 din 20 ianuarie 2017, eliberată de SRL „Pacific Motors Moldova”, este

indicat că prețul jantei și aplicarea acesteia este de 9 459 lei.

Însă, de la data efectuării reparațiilor și până în prezent, nu s-a înmânat

recurentului nici o piesă care a fost înlocuită, în special janta de la Hyundai

Tucson. Din aceste considerente, rezultă cu certitudine că janta a fost introdusă în

lista de piese și servicii în dosarul de despăgubire în urma altor acțiuni, care nu au

fost

La 19 noiembrie 2023, BNAA a depus referință la recursul declarat,

solicitând declararea acestuia drept inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al

Curții Supreme de Justiție menționează că decizia recurată a fost expediată

recurentului la 20 iunie 2023, însă dovada legală de recepționare a acesteia

lipsește.

Totodată, recurentul a menționat că a luat cunoștință cu decizia contestată la

data de 15 iunie 2023, momentul plasării ei pe portalul instanțelor de judecată.

Din aceste motive, Completul de judecată consideră că cererea de recurs

depusă la 15 august 2023, este declarată în termen.

Conform art. XI alin. (1) și (3) din Legea pentru modificarea unor acte

normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de

Justiție) nr.246 din 31 iulie 2023, prezenta lege intră în vigoare la data publicării

în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepția art. IV, V pct.1–9 și 11–16

și art. VII, care vor intra în vigoare la 01 septembrie 2023.

Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în

vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data

depunerii recursului.

Din sensul normei de drept enunțate, urmează că legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, cu excepția

temeiurilor în baza cărora se vor examina recursurile depuse la Curtea Supremă de

Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Respectiv, recursul declarat de Cangea Ion a fost depus până la data intrării în

vigoare a Legii pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului

normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) nr.246 din 31 iulie 2023, și

va fi examinat în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

4

Examinând temeiurile recursului, Completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la

data depunerii recursului, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în

care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține că, examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii

recursului.

La caz, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că

argumentele invocate în cererea de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de

norma indicată, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate or,

motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra

căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei contestate or, recursul exercitat conform

Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că,

potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII Codul de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, p.38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică

doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi conforme cu cerințele

articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A,

nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433,

5

completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților,

declară recursul inadmisibil.

Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele

cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a

Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Mocanu Vasile, nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului și drept urmare, este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270 și 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură

civilă, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Mocanu Vasile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ion Malanciuc

judecătorii Oxana Parfeni

Diana Stănilă

6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2024-07-10
0,94
2ra-1533/23 — incasarea despagubirii de asigurare s.a.
Dosarul nr.2ra-1533/23 2-21043781-01-2ra-16102023 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: D. Tricolici) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Sîrbu, V. Mihaila, A. Braga) Î N C H E I E R E 10 iulie 2024 mun. C
CSJ 2020-07-22
0,94
2ra-955/20 — cu privire la incasarea in ordine de regres a despagubirii de asigurare
Dosarul nr. 2ra-955/20 Prima instanţă: Judecătoria Ungheni (jud. M. Stratan) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, G. Dașchevici, V. Clima) ÎNCHEIERE 22 iulie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios
CSJ 2024-02-14
0,94
2r-392/23 — cu privire la incasarea despagubirii in ordine de regres si compensarea cheltuielilor de judecata
Dosarul nr. 2r-392/23 2-21144769-01-2r-11092023 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud. V. Lastaveţchi) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. A. Panov, A. Braga, V. Mihaila) D E C I Z I E 14 februarie 2024 mun. C
CSJ 2022-07-20
0,94
2r-341/22 — încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare și a dobânzii de întârziere
Dosarul nr. 2r-341/22 2-20058233-01-2r-28062022 Prima instanţă, Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud.: A. Brăgaru) Instanţa de apel, Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Malîi, V. Mihaila, V. Cotorobai) D E C I Z I E 20 iulie 2022 mun. Chi
CSJ 2022-11-30
0,94
2ra-1553/22 — Încasarea despăgubirilor de asigurare
Dosarul nr. 2ra-1553/22 2-19204131-01-2ra-26102022 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, Judecător – M. Frunze Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – L. Pruteanu, I. Cotruță, I. Țurcan Î N C H E I E R E 30 no
Sursă